Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ialomița nu mai așteaptă banii pe calamități

Primele subvenții agricole vin după 16 octombrie 2009

Ialomița nu mai așteaptă banii pe calamități

În urmă cu 2 saptămîni, Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Ialomița anunța că suprafața totală calamitată din Ialomița (asigurată și neasigurată) depășește 192 de mii de hectare. Tot atunci, reprezentantul instituției, Dragoș Soare, susținea că sprijinul pe suprafață anunțat de Ministerul Agriculturii reprezintă singura soluție de recapitalizare a agriculturii ialomițene. Între timp însă, reluarea ciclului agricol nu a mai așteptat, iar agricultorii ialomițeni se descurcă cum pot.

«Calamitățile» vin pe 16 octombrie
În ciuda dimensiunilor suprafețelor calamitate (Ialomița se clasează în primele 5 județe ale țării din acest punct de vedere) și a zecilor de semnale transmise către Minister, fermierii ialomițeni care au supraviețuit secetei din acest an vor trebui să se mulțumească cu cei 209 lei la hectar, bani reprezentînd 70% din schema de plată unică pe suprafață. Restul vor fi primiți începînd cu anul viitor, susține Dragoș Soare, directorul DADR Ialomița. «Acestea sînt singurele subvenții de care vom putea beneficia acum. De fapt, din 16 octombrie, cînd vor începe să vină banii. În tranșe, în funcție de suprafețele declarate, de controalele efectuat pînă în prezent, de problemele care apar. Restul fondurilor vor ajunge, cel mai probabil, anul viitor. Știm că se lucrează în acest moment la hotărîrea de guvern despre care vă vorbeam la jumătatea lunii septembrie, dar oricît de repede s-ar mișca lucrurile, înainte de luna ianuarie nu se va întîmpla nimic semnificativ» a precizat directorul.
Evident, veștile «bune» sînt doar pentru agricultorii care fac parte dintr-o asociație agricolă. Pentru fiecare hectar cultivat în acest cadru, statul acordă sprijin financiar în valoare de 525 de lei. O altă facilitate este reprezentată de creditele avantajoase, care pot fi accesate de producătorii agricoli. În baza unei adeverințe emise de Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură, solicitanții pot primi 131 de lei la hectar. De asemenea, agricultorii mai pot primi un grant de 30% din valoarea creditelor agricole naționale, respectiv 146 de lei la hectar. La acestea se adaugă subvenționarea motorinei pentru lucrările de toamnă. În Ialomița, fermierii care au solicitat acest sprijin au primit cîte 39 litri de motorină mai ieftină cu un leu, pentru fiecare hectar de pămînt lucrat.

Agricultura nefiscalizată vs agricultura cu acte
Obosiți să mai aștepte materializarea promisiunilor repetate în fiecare an, agricultorii ialomițeni se reorientează. Prima și cea mai la îndemănă soluție o reprezintă reducerea suprafețelor cultivate sau chiar renunțarea la cultivarea terenurilor. «E adevărat, există semnale în acest sens. E vorba însă doar de cîțiva producători. Mari, e drept, dar destul de puțini. Pe de altă parte, e prea devreme pentru certitudini. Vîrful de sarcină al efortului financiar în agricultură e undeva prin primăvară. Atunci vom putea spune cu certitudine cît de mulți sînt cei care au renunțat» ne confirmă directorul DADR Dragoș Soare.
Cei care n-au renunțat sînt însă total decapitalizați, iar reluarea unui nou ciclu de producție devine o aventură absolut impredictibilă. «Nu mai știm la ce să ne așteptăm. Nu mai vorbim de pierderi controlate sau parțiale. Vorbim de calamitarea a 80 pînă la 100 la sută din suprafață. Iar noi, cei care ne-am străduit să fiscalizăm agricultura, ieșim de două ori mai prost. Practic, ne obligă la evaziune. Păi, ei declară calamități, vînd ce-au făcut la capul locului și cîștigă de două ori. Pe când noi așteptăm și-acum banii pe care n-o să-i mai vedem niciodată!» declară Nichita Niță, unul dintre producătorii agricoli din zona Colelia, puternic afectată de seceta din acest an.
Situația paradoxală semnalată de fermierul citat mai sus, deși cunoscută, este ignorată de autorități. Conform unor declarații neoficiale ale reprezentanților APIA Ialomița, Gărzii Financiare și Direcției Finanțelor Publice, în sarcina cărora revine acest tip de control, cantitățile de cereale confiscate anul acesta sînt mai mici (350 de tone de grîu, 380 de tone de floarea soarelui și rapiță), iar fenomenul este specific anilor în care presiunile asupra producătorilor agricoli erau mai reduse, iar controalele aproape inexistente. Cum agricultorii sînt preocupați mai degrabă să supraviețuiască, decît să contrazică datele oficiale, cauzele falimentului din agricultura ialomițeană rămîn neatinse. Iar victimele se vor contabiliza abia la primăvară, cînd DADR va raporta suprafețele nou însămînțate.

5 Octombrie 2009, 08:51 (7633 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 15 Aug 2026
310 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Căzănești pentru o lucrare programată!

Miercuri, 1 octombrie 2025, în intervalul orar 07,00-20,00, se va sista furnizarea apei în localitatea Căzănești, pentru realizarea operațiunilor periodice de întreținere/igienizare ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2025, 08:25
(9493 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Vineri, 26 septembrie a.c., polițiștii din Fetești au oprit pentru control, în Fetești, un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 20 de ani. În urma verificărilor în ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:25
(6078 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

În perioada 19-26 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale de verificare a modului în care societățile ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2025, 15:15
(22596 vizualizări - 18 comentarii)


Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Acțiune a Poliției Rutiere Ialomița

Joi, 25 septembrie 2025, în intervalul orar 15,30-18,30, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat acțiuni punctuale pe DN2-E85. Scopul acțiunilor desfășurate a fost prevenirea și ...[citește_toată_știrea]

26 Septembrie 2025, 13:40
(1449 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Razie a polițiștilor la Urziceni și Grindu: 12 percheziții domiciliare!

Miercuri, 24 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au desfășurat o razie ce a avut ca scop principal prevenirea și combaterea faptelor antisociale, depistarea persoanelor suspecte și menținerea unui ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2025, 14:20
(4456 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Arestat preventiv pentru «agresiune sexuală asupra unui minor»

Luni, 22 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 65 de ani, din comuna Ion Roată, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «agresiune sexuală asupra ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 20:30
(6241 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bărbat reținut 24 de ore pentru încălcarea unui ordin de protecție

Marți, 23 septembrie a.c., polițiștii din Urziceni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 48 de ani, din Urziceni, sub aspectul săvârșirii infracțiuni de «î ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2025, 15:15
(4644 vizualizări - 1 comentariu)


30 septembrie 2025, ultima zi pentru semnarea Cererilor de Plată la APIA!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că, până cel târziu la data de 30 septembrie 2025, trebuie să semneze Cererile de Plată pentru Campania ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:20
(612 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:15
(15403 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: «Șofer» reținut după ce a fost urmărit de polițiști. Nu avea permis și era beat la volan!

În cursul zilei de duminică, 21 septembrie a.c., polițiștii din Grivița, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au reținut un bărbat pentru «infracțiuni la regimul ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 14:10
(9358 vizualizări - 1 comentariu)


Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Excursie organizată de Protopopiatul Urziceni

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a organizat vineri, 19 septembrie 2025, o excursie de o zi, pentru copiii din familiile asistate în cadrul serviciului social acreditat ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:25
(6724 vizualizări - 0 comentarii)


AJPIS Ialomița: Peste 7000 de conturi alimentate pentru plata facturilor de energie din iulie și august

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Ialomița a finalizat verificarea cererilor validate automat prin intermediul aplicației informatice EPIDS și s-au emis primele tichete de energie pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:10
(7868 vizualizări - 0 comentarii)


Evenimente culturale la Conacul Bolomey

Evenimente culturale la Conacul Bolomey

La sfârșitul săptămânii precedente, Conacul Bolomey din Cosâmbești a fost gazda a două evenimente artistice, în cadrul cărora s-au îmbinat literatura, pictura, muzica și ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2025, 11:05
(6948 vizualizări - 0 comentarii)


Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Conflict spontan la Țăndărei. Un omor și patru rețineri!

Polițiștii din cadrul IPJ Ialomița informează cu privire la producerea unui conflict spontan, pe raza orașului Țăndărei. Vineri, 19 septembrie 2025, cinci persoane s-au agresat reciproc. În urma ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2025, 07:40
(9328 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Adolescenți arestați la domiciliu pentru «tâlhărie»

Magistrații Judecătoriei Fetești au dispus joi, 18 septembrie 2025, arestul la domiciliu a patru adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 17 ani, cercetați penal pentru «tâlhărie ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 13:00
(10623 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

IPJ Ialomița: Șoferi sancționați pentru încălcarea Codului Rutier

Joi, 18 septembrie 2025, polițiștii din Urziceni au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pentru prevenirea faptelor comise cu violență și a accidentelor rutiere cauzate de șoferii aflați sub influența ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2025, 12:30
(4275 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, a provocat un accident rutier

Polițiștii din Fetești au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier, provocat în afara municipiului de un bărbat de 37 de ani, acesta răsturnându-se cu mașina î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 16:00
(5098 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: La volan fără permis de conducere

Polițiștii din Fierbinți-Târg au oprit pentru control pe strada Calea București, din localitate, un autoturism condus de un tânăr de 19 de ani, din municipiul Urziceni. Cu ocazia verificărilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 15:40
(7906 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: «Rugă Toamnei» la Conacul Bolomey

Conacul Bolomey, din comuna Cosâmbești, va găzdui sâmbătă, 20 septembrie 2025, evenimentul cultural denumit «Rugă Toamnei». Manifestarea va cuprinde o lansare de carte și vernisajul ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2025, 08:30
(2045 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

IPJ Ialomița: «ROADPOL-Safety Days»

În perioada 16-22 septembrie 2025, polițiștii rutieri se alătură statelor membre ale Uniunii Europene în cadrul campaniei «ROADPOL-Safety Days», o inițiativă internațională dedicată ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 16:20
(5133 vizualizări - 2 comentarii)


Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii»-ediția a XIII-a

Tradițiile din străbuni și prezervarea acestora pentru generațiile următoare reprezintă modalități esențiale de ancorare a valorilor perene ale unui spațiu cultural-istoric în memoria colectivă ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:20
(5959 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 3,78 milioane de lei în august 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 3,78 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2025, 14:10
(3939 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținuți pentru 24 de ore după ce au furat din magazin

Polițiștii din Slobozia, sub coordonarea procurorului de caz, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de «furt». În fapt ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:45
(2958 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Prinși în flagrant la furat de porumb

Duminică, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Stelnica s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de «furt». În fapt, doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 15:40
(2520 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt porumb


Factură electronică de la RAJA Constanța

Factură electronică de la RAJA Constanța

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important, prietenoasă ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:20
(9811 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 151,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna august 2025

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat în luna august a anului 2025 venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 151,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 12:10
(6558 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în cartierele Vlașca și Fetești Oraș din Fetești!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 15 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la sistemului de alimentare cu apă de pe strada Belșugului din municipiul Fetești. Pentru realizarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2025, 09:05
(3333 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dosare penale pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice 

Vineri, 12 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au descoperit la Țăndărei peste 3800 de articole pirotehnice și au fost întocmite 3 dosare penale. Cantitatea de articole pirotehnice a fost descoperită ...[citește_toată_știrea]

13 Septembrie 2025, 14:00
(6139 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

IPJ Ialomița: Microbuzele școlare, verificate de polițiști

Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni de verificare în teren a legalității transporturilor de elevi, având ca obiectiv principal prevenirea evenimentelor rutiere și creșterea siguranței participanților la trafic. Au fost verificate atât documentele necesare efectuării transportului public de elevi, cât și starea tehnică a autovehiculelor, respectarea numărului de locuri disponibile și respectarea regulilor de circulație de către șoferi. ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2025, 12:00
(6213 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tineri reținuți după ce au furat motorină din vagoane-cisternă

Marți, 9 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Fetești au reținut, pentru 24 de ore, doi tineri cu vârstele de 20 și 22 de ani, domiciliați în ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2025, 11:35
(6265 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...