Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ciupercă «împădurește» Ialomița cu panouri fotovoltaice (slideshow)

Panouri fotovoltaice da, păduri ba! Aceasta ar putea fi concluzia pe care o putem trage ca urmare a ultimei ședințe extraordinare a Consiliului Județean Ialomița. Desfășurată luni, 12 octombrie, în sala Centrului Cultural «Ionel Perlea», ședința a confirmat, încă odată, unul dintre paradoxurile consacrate ale administrației județene: deși nu este capabilă să asigure finanțarea pentru cele cîteva zeci de hectare de pădure anual (una dintre prioritățile declarate ale acestui mandat), Consiliul Județean susține că poate «împăduri» 5 hectare de teren agricol degradat cu cel mai ambițios proiect de la sturionii ex-președintelui Gheorghe Savu încoace: 5 hectare de panouri fotovoltaice, menite să asigure necesarul de energie al instituțiilor publice din Ialomița pentru următorii 30 de ani.

Una caldă, una foarte rece
Ședința extraordinară a Consiliului Județean de luni a avut doar două puncte pe ordinea de zi. Primul a vizat bifarea formalității numite «Programul de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate». Așa cum vă informam încă de acum două săptămîni, la nivelul județului Ialomița mai există doar 3000 din cele 6500 de hectare de terenuri alocate acestui program, iar șansele de împăduriri în 2010, fie și numai a 100 de hectare se dovedesc, cu fiecare decizie a Consiliului Județean Ialomița, din ce în ce mai mici. Pentru că luni, de exemplu, Consiliul Județean Ialomița a aprobat, în calitate de coordonator în cadrul programului inițiat de Ministerul Mediului prin ordinul 1090 din luna martie a acestui an, doar «înregistrarea, centralizarea și depunerea» a 4 proiecte la Administrația Fondului pentru Mediu. Împădurirea propriu-zisă, dependentă integral de finanțarea pe care o asigură Ministerul, este o imensă necunoscută. Potrivit declarațiilor președintelui Silvian Ciupercă, la acest moment, nu există nicio garanție că aceste fonduri vor fi alocate: «vom vorbi despre realizarea efectivă a lucrărilor atunci cînd vom avea garanția obținerii fondurilor. Deocamdată, ordinul 1090, în baza căruia facem aceste demersuri, are serioase lacune, iar discutarea contractelor pe care Consiliul Județean le-ar putea eventual încheia este prematură, dacă nu inutilă». Mai mult decît atît, după cum, de altfel, au arătat și consilierii județeni prezenți în luările de cuvînt, administrațiile locale nu sînt pregătite pentru preluarea, îngrijirea și exploatarea unui fond forestier de dimensiuni mari, fapt care complică infinit această inițiativă.

Variații de preț incredibile între studii le fezabilitate
Concret, cele 4 administrații publice locale care au reușit să elaboreze proiecte legate de împădurirea terenurilor agricole degradate sînt Perieți, Reviga, Jilavele și Colelia, iar suprafețele cumulate depășesc 130 hectare. Însă, dincolo de problema de fond, semnalată anterior, din documentația atașată proiectului de hotărîre rezultă variații de preț incredibil de mari. Astfel, dacă la Jilavele, un hectar de teren împădurit costă 54 mii de lei noi, la Perieți, același hectar, în aceleași condiții, costă doar 24 mii de lei. Și nici această diferență dintre studiile de fezabilitate executate, atît de frapantă la prima vedere, nu este cea care scandalizează cu adevărat... Ci realitatea, mult mai modestă, explicată de unul dintre puținii care a reușit, concret, să împădurească cu forțe proprii un hectar de teren agricol degradat: «Noi am reușit în urmă cu un an să împădurim acel hectar de teren cu puieți de salcîm cu o sumă care abia de-a depășit 30 milioane de lei» ne-a declarat consilierul județean Nicolae Sitaru, cel care în 2008 a creat prima perdea forestieră de protecție în zona Ciochina. Iar această inițiativă nu este singura. La Reviga, un întreprinzător particular, a reușit o performanță similară, pe o suprafață de 3 hectare, cu ajutorul autorităților locale. «Am folosit tehnologia impusă de specialiști, iar acum salcîmii plantați acum un an și jumătate ating deja 3 metri. Puteți să veniți să-i măsurați» spune Nicolae Began, primarul comunei Reviga.
În aceste condiții, eforturile pe care Consiliul Județean Ialomița susține că le face se dovedesc, evident, pur formale. Iar cadrul legal statuat doar încă un prilej de a cheltui fără finalitate fonduri publice asemenea celor irosite la Sudiți, unde jumătate din cele 5 hectare de puieți plantați anul trecut sînt la un pas de a fi compromise.

Parcul Solar Fotovoltaic Gura Ialomiței, 15 miliarde anual din panouri fotovoltaice
Cel de-al doilea proiect supus atenției Consiliului Județean Ialomița este cel legat de inițierea procedurilor în vederea realizării Parcului Solar Fotovoltaic Gura Ialomiței. Mai inspirat și mai responsabil decît primul proiect propus de Consiliu, proiectul parcului fotovoltaic vizează, în cazul în care va fi finanțat, asigurarea energiei electrice pentru funcționarea unor instituții publice din județul Ialomița prin captarea energiei verzi, solare. Generos, ca principiu, Parcul Fotovoltaic Gura Ialomiței presupune instalarea de panouri solare de ultimă generație pe o suprafață de teren de 5 hectare, în apropierea stației de cale ferată dezafectate de la Gura Ialomiței. Proiectul ar urma să fie realizat în cadrul Programului Operațional Sectorial «Creșterea Competitivității economice» 2007-2013 și are o valoare de 10 milioane de euro, din care Consiliul Județean Ialomița acoperă un procent de 2 la sută. Potrivit documentației care însoțește proiectul aprobat luni, 12 octombrie, parcul fotovoltaic va avea o putere instalată de 2 MW, o perioadă de utilizare de pînă la 30 de ani și poate asigura, practic, necesarul de energie pentru toate instituțiile publice din județul Ialomița. «Vorbim de o valoare estimată la acest moment de 16 miliarde de lei. Este imens. Iar în cazul în care se va aproba această investiție, sîntem convinși că efectele se vor vedea imediat. Va fi prima dată cînd Consiliul Județean Ialomița produce bani dintr-o activitate, nu doar îi gestionează» a declarat vicepreședintele CJI, Ioan Martin. Banii nu sînt singurul beneficiu rezultat din acest proiect. Potrivit aceleiași surse, Parcul Fotovoltaic va conduce la crearea de 15 pînă la 30 de locuri de muncă, va asigura direct o sursă inepuizabilă de energie și va reduce emisiile de CO2 și alte gaze cu aproximativ 1700 de tone anual. Așa cum am mai spus-o însă, Parcul Fotovoltaic Gura Ialomiței se află, asemenea crescătoriei de sturioni propusă de Gheorghe Savu, la stadiul de proiect. Dacă va deveni sau nu realitate, rămîne de văzut!

13 Octombrie 2009, 16:56 (28306 vizualizări - 17 comentarii)

Comentariile cititorilor:


curios:
(14 Octombrie 2009, 13:22)
Nu scrieti si cine a intocmit studiile de fezabilitate? Poate tocmai asta e spilul...ce conteaza daca nu pot fi realizabile...Nu de alta dar suntem si noi curiosi...
Geronimo:
(13 Octombrie 2009, 20:59)
Mda, tipic romanesc. "Tara arde si baba se piaptana". Dupa ce ca Baraganul se desertifica pe zi ce trece incat trendul actual e sa schimbam masinile cu camilele, in viitorii ani, alesii nostri se gandesc sa ne puna panouri solare. Pai sa-i amintim distinsului domn Ciuperca ca (cacofonia e intentionata) in Romania se fura si "praful de pe toba". E mult prea optimist daca se va gandi ca panourile vor rezista 30 de ani. Pai nu tre' si rromulanii noastri sa traiasca??? Mai bine s-ar gandi la o modalitate de impadurire mai rapida a zonelor degradate, ca slava Domnului, sunt destule.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
327 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

CNAIR: Circulație închisă pe bretelele de intrare și ieșire ale A2 din zona Drajna, joi, 23 aprilie 2026

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) informează că joi, 23 aprilie 2026, în intervalul 09,00-18,00, circulația în zona nodului rutier Drajna este restricționată ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:30
(8257 vizualizări - 2 comentarii)


Slobozia: Unitate de cazare, închisă din cauza problemelor de igienă

Luni, 20 aprilie 2026, reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița au participat la o acțiune comună cu polițiștii din municipiul reședință de județ. Cu această ocazie ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:20
(7313 vizualizări - 0 comentarii)


Razie pe străzile din Slobozia, amenzi aplicate de 59 mii de lei

Luni, 20 aprilie 2026, polițiștii au efectuat o razie pe raza municipiului Slobozia. Astfel, au fost instituite 16 filtre rutiere, fiind legitimate 300 de persoane și verificate aproximativ 200 de autoturisme ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 16:10
(15135 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie a polițiștilor în 5 localități din județ

În noaptea de 18/19 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au efectuat razii de amploare pe raza localităților Urziceni, Căzănești, Coșereni, Bărcănești și Sinești. În urma activităților au ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 15:55
(1136 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Sudiți!

Miercuri, 22 aprilie 2026, RAJA Constanța va sista furnizarea apei potabile în vederea executării operațiunilor periodice de spălare și igienizare la nivelul rezervorului ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2026, 08:40
(4965 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA intervin luni, 20 aprilie 2026, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2026, 11:10
(2923 vizualizări - 0 comentarii)


Continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care se recomandă inspectori ANAF/Antifraudă

Reiterăm avertizarea referitoare la continuarea tentativelor de înșelare prin vishing (phishing telefonic), prin care este furată identitatea unor inspectori ai Direcției Generale Antifraudă Fiscală ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 13:20
(7490 vizualizări - 1 comentariu)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Expoziție de sculptură

Luni, 20 aprilie 2026, începând cu orele 16,00, la Galeriile «Arcadia» din cadrul Centrului Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia va fi vernisată expoziția de sculptură ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2026, 12:40
(4866 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 139,28 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în martie 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 139,28 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2026, 12:50
(6629 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Beat la volan, reținut de polițiști 

Marți, 14 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe strada Câmpului, în municipiul Fetești, la volanul căruia a fost identificat un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2026, 15:00
(4150 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești și Bărcănești. O persoană a fost reținută!

Sâmbătă, 11 aprilie 2026, polițiștii ialomițeni au depistat și reținut pentru 24 de ore una dintre persoanele implicate într-un dosar de «tentativă de omor», care se sustrăgea ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2026, 07:20
(15426 vizualizări - 0 comentarii)


Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Redacția Independent

vă dorește

Sărbători Fericite

alături de cei dragi!

12 Aprilie 2026, 00:05


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Miercuri, 8 aprilie 2026, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută de Patriarhia Română, respectiv ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 16:20
(6665 vizualizări - 0 comentarii)


364 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în pimele două luni ale anului 2026

În primele două luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 364 persoane ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 13:50
(7144 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Mânăstirii din Slobozia

În perioada 15-21 aprilie 2026, Episcopia Sloboziei și Călărașilor organizează o serie de manifestări cu ocazia sărbătoririi hramului «Izvorul Tămăduirii» al străvechiului așezămâ ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:20
(8571 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în perioada Sărbătorilor Pascale

RAJA Constanța aduce la cunoștință abonaților din întreaga arie de operare că în intervalul 10-13 aprilie 2026, casieriile și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2026, 12:05
(6580 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, echipele Constanța sistează furnizarea apei potabile marți ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 14:10
(7025 vizualizări - 0 comentarii)


Urban SA Slobozia: Circulație închisă pe strada Mihai Viteazu, din cauza unei avarii

Echipele de intervenție acționează pentru remedierea avariei apărute la rețeaua de canalizare care preia apele uzate din Cartierul 500 și le transportă către stația de pompare Cuza Vodă. Urban SA Slobozia ...[citește_toată_știrea]

7 Aprilie 2026, 11:40
(3827 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

IPJ Ialomița: Razie și percheziții la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au desfășurat vineri, 3 aprilie 2026, razii și percheziții la Urziceni și Barbulești. Astfel, au fost peste 250 de persoane legitimate, fiind verificate și 225 de autovehicule ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2026, 17:50
(2192 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

IJJ Ialomița: 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române

Joi, 2 aprilie 2026, la sediul Jandarmeriei Ialomița, în contextul «Zilei Jandarmeriei Române», a fost organizată o întâlnire cu foștii comandanți ai instituției. ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 17:35
(939 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Ialomița: Cu o alcoolemie de 3,11 mg/l alcoolpur în sânge, la volan!

Polițiștii ialomițeni au surprins în trafic un bărbat aflat la volanul unui autoturism. După testarea cu alcooltestul, polițiștii au fost surprinși să descopere că șoferul avea 3,11 mg/l alcoolpur ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 16:50
(1070 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 558 milioane de lei pentru motorina aferentă anului 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, a efectuat plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, aferentă perioadelor 1 ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 13:05
(6941 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi înaintea Sărbătorilor Pascale

În perioada 24- 30 martie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat prima etapă a acțiunilor de control specific Sărbătorilor Pascale, verificâ ...[citește_toată_știrea]

2 Aprilie 2026, 09:10
(2385 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținut pentru port ilegal de armă

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului Urziceni, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitate. În urma controlului efectuat, asupra acestuia a ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 18:50
(2563 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean Ialomița: «Tradiție și Credință» la Conacul Bolomey

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița organizează evenimentul cultural «Tradiție și Credință», ce va avea ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:35
(5883 vizualizări - 0 comentarii)


Olimpiada Națională de Arte Vizuale: Tineri artiști din Ialomița își expun creațiile la Muzeul Național al Agriculturii!

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia și Liceul de Arte «Ionel Perlea» Slobozia ...[citește_toată_știrea]

1 Aprilie 2026, 08:20
(3260 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Reținut pentru că a condus în stare de ebrietate

Un bărbat de 49 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind depistat la volanul unei mașini, în stare de ebrietate. Polițiștii l-au oprit în trafic, iar pentru că prezenta halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 13:20
(1238 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă în unitățile de învățământ din Urziceni 

Joi, 26 martie 2026, polițiștii și jandarmii ialomițeni au desfășurat activități preventive în cadrul unităților de învățământ din Urziceni, dar și în cele din localitățile î ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 12:40
(3011 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 31 martie 2026, termen-limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că marți, 31 martie 2026, este termenul-limită de depunerea a Formularul 398-«Declarație ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 11:30
(5259 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale ample înaintea Sărbătorilor Pascale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor desfășoară, la nivel judetean, acțiuni de monitorizare, prevenție și control, pentru protejarea sănătății publice. Recomandarea reprezentanților ...[citește_toată_știrea]

27 Martie 2026, 10:00
(1395 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 Anonim în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...