Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Forbes a încurcat borcanele cu miliardari

Forbes a încurcat borcanele cu miliardari

Forbes, una dintre cele mai prestigioase reviste de business din lume, a dat cu oiștea în gardul informației făcînd o gafă pe care redactorii publicației o cifrează la 18 milioane de euro. Concret, în dreptul unuia dintre cei doi milionari cu care Ialomița se mîndrește mai ceva decît cu sfintele moaște, tronează bine mersi un ilustru necunoscut, care seamănă cu miliardarul despre care e vorba în text așa cum seamănă Băsescu cu Ștefan cel Mare. Iar dacă ar fi vorba de Ștefan Poienaru, un profil mai puțin mediatizat din cauza retragerii sale stategice în cramele de la Fetești, am înțelege și am închide ochii. Dar nu! Poienaru e zugrăvit corect și generos pe două pagini pline ochi de grîu și anghinare, cea mai nouă preocupare agricolă a sa. Cel văduvit de chip e omul care a zîmbit în fotografii lîngă prințesa Margareta a României, cel care a cumpărat primul Maserati din județ, proprietarul imperiului Vlase Distribution, pomenit fie-i numele... Ați ghicit, firește, e vorba de Gheorghe Vlase, de nea Gică, vecinul de la MB-uri, patronul bun la toate, fotbalistul, pasionatul de paint-ball și exemplele ar putea continua la nesfîrșit! Noi știm că numai cine nu muncește, nu greșește. Dar am vrea ca anul viitor, dacă i-o ține criza sănătoși pe miliardarii care finanțează revista, nea Gică să fie scutit, domnule, de cotizație. Și să apară cu două poze în loc de una, ca să nu rămînă, Doamne-Ferește, de căruță. Cît despre imaginea șifonată a unei atît de prestigioase publicații, rămîne cum am stabilit: ei se fac că numără milioanele miliardarilor, noi continuăm să numărăm borcanele încurcate de ei an de an.

13 Octombrie 2009, 17:44 (15062 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


ciprian s.:
(15 Octombrie 2009, 21:05)
io cred c-a intrat deja.cel putin cu capu tractor pe care l-am remarcat mandru cum il conducea.
Nila:
(13 Octombrie 2009, 21:26)
Aoleu. Daca aude nea Gica intra cu tirul in sediul redactiei unde s-a tiparit revista. Macar daca gaseau si ei alta poza. Decebal i s-ar fi potrivit mai bine. Pai astia de la Forbes trebuiau sa stie ca pe nea Gica il deranjeaza cravata, il sufoca. Iar daca ar fi venit sa bea vreo cafea prin oras, mai aflau de vreo alti zece, douazeci de milionari ialomiteni.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 01 Aug 2026
239 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Circula cu numere de înmatriculare false

Pe numele unui bărbat, de 56 ani, din Urziceni, polițiștii rutieri au întocmit un dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 12:03
(15884 vizualizări - 0 comentarii)


A murit încercând să aprindă soba

A murit încercînd să aprindă soba

Seria incendiilor la gospodăriile populației, evenimente frecvente în această perioadă a anului, a debutat tragic în luna decembrie. Astfel, marți seara, 1 decembrie, în jurul orei 22.30, la locuința lui ...[citește_toată_știrea]

2 Decembrie 2009, 11:16
(14553 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea SPORT a fost actualizată!

Nu ratați cele mai noi articole despre sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

1 Decembrie 2009, 18:10
(13726 vizualizări - 0 comentarii)


Adeverințe de la APIA pentru accesarea de credite

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru beneficiarii plăților pe suprafață care intenționează să acceseze credite de la băncile care au încheiat convenții cu Agenția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:58
(12787 vizualizări - 0 comentarii)


Grave accidente de circulație

Grave accidente de circulație

La numai o săptămînă după un grav accident rutier petrecut pe DN2A, în apropierea kilometrului 55, din care rezultau 5 victime, un alt eveniment rutier s-a petrecut duminică dimineață, în jurul orelor ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:48
(11618 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu puternic la Amara

Incendiu puternic la Amara

Un puternic incendiu a cuprins vineri, 27 noiembrie, în jurul orei 21,30, două anexe gospodărești din Amara. Pompierii slobozeni s-au deplasat cu operativitate la locul intervenției însă mai multe animale ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 13:43
(10833 vizualizări - 0 comentarii)


Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Băsescu vrea să dea în judecată cotidianul Gardianul și pe Dinu Patriciu

Traian Băsescu a anunțat că va da în judecată pe Dinu Patriciu și cotidianul Gardianul pentru «minciună și trucarea unor filmări» și a întrebat conducerea ziarului dacă, înainte de a-l pune în circulație ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2009, 12:53
(11126 vizualizări - 2 comentarii)


Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Cauciucuri de 2 miliarde, furate de paznic

Judecătorii slobozeni au decis joi, 26 noiembrie, arestarea a doi ialomițeni pentru săvîrșirea infracțiunii de furt. Cei doi au desfășurat a adevărată «afacere» cu cauciucuri furate, în perioada aprilie ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2009, 18:46
(12254 vizualizări - 1 comentariu)


Poșta, închisă pe 1 decembrie

Poșta, închisă pe 1 decembrie

Marți, 1 decembrie 2009, toate oficiile poștale din întreaga țară vor fi închise, anunță Departamentul Relații Publice din cadrul Companiei Naționale Poșta Română. Prin același comunicat de presă, se completează ...[citește_toată_știrea]

26 Noiembrie 2009, 15:22
(14814 vizualizări - 0 comentarii)


«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

«Sindicaliștii să decidă așa cum le dictează conștiința»

Elena Neagu, liderul local al UJSL Ialomița protestează împotriva intenției Confederației Sindicatelor Democratice din România de a negocia un pact politic direct cu PSD. Potrivit declarațiilor sale, la ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 18:07
(10889 vizualizări - 0 comentarii)


Un mort și un rănit într-un grav accident rutier

Marți, 24 noiembrie, la intrare în localitatea Albești, s-a petrecut un grav accident rutier. În timp ce se deplasa cu o autoutilitată, în condiții de vizibilitate redusă, conducătorul auto a pierdut controlul ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 16:38
(13186 vizualizări - 0 comentarii)


FenomenalUrziceni-Sevilla 1-0

Fenomenal
Urziceni-Sevilla 1-0

Într-un meci absolut FENOMENAL, Unirea Urziceni a învins în această seară o forță a fotbalului european, FC Sevilla. Potrivit statisticilor, Unirea Urziceni a obținut în acest sezon de Champions League ...[citește_toată_știrea]

25 Noiembrie 2009, 01:01
(16083 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

Gripa nouă face noi victime printre ialomițeni

România a înregistrat cel de-al doilea deces prin gripă nouă. În doar ultimele 24 de ore, Ministerul Sănătății a confirmat infestarea cu virusul A/H1N1 a încă 190 de persoane. Ialomița se înscrie în rîndul ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:17
(10396 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 10 ani, lovită de o mașină

O minoră, de doar 10 ani, din localitatea Movilița, a fost victima unui accident rutier. Copila a vrut să traverseze strada în fugă dar nu s-a asigurat, fiind lovită de o mașină condusă de un cetățean portughez ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(10858 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat la Fetești

Polițiștii feteșteni au depistat sîmbătă, 21 noiembrie, în jurul prînzului, un bărbat ce era urmărit general din luna octombrie 2009. Cătălin B., de 40 ani a fost găsit de polițiști în zona unui centru ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:12
(11608 vizualizări - 0 comentarii)


Scandalagiu beat, cu cuțitul în centrul satului

Sîmbătă, 21 noiembrie, agenții Postului de Poliție Scînteia au fost alarmați de o tînără din Slobozia despre faptul că un bărbat înarmat cu un cuțit provoacă scandal în centrul satului Iazu. Intervenind ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:11
(12306 vizualizări - 0 comentarii)


Hoți prinși de polițiști

La finele săptămînii precedente, vineri, 20 noiembrie, polițiștii au fost sesizați cu privire la comiterea unui furt dintr-un magazint situat pe raza localității Ion Roată. Valoarea bunurilor sustrase, ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:10
(10960 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

În noaptea de vineri spre sîmbătă, respectiv 20 spre 21 noiembrie, în jurul oreler 1,00, un bărbat din localitatea Munteni Buzău s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins la volanul unei mașini ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2009, 18:09
(10660 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la un utilaj răspânditor de asfalt

Incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt

Un incendiu la un utilaj răspînditor de asfalt s-a petrecut vineri, 20 noiembrie 2009, în jurul orelor 18,00, în apropierea gropii de gunoi ecologice a municipiului Slobozia, unde se executau lucrări de ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2009, 14:40
(12366 vizualizări - 0 comentarii)


PSD Ialomița, «sugar» prefectural

PSD Ialomița, «sugar» prefectural

În urmă cu o săptămînă, inflamați de entuziasmul electoral, pesediștii ialomițeni i-au remis prefectului Mădălin Teculescu o scrisoare publică în care îl acuză de grave încălcări ale legii și acțiuni de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2009, 01:13
(16559 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

Un polițist din Țăndărei a sesizat Direcția Generală Anticorupție Ialomița asupra încercării unei persoane de a-l mitui. Bărbatul, din Vrancea, a încercat să-l mituiască pe polițist pentru ca acesta să ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2009, 16:47
(11537 vizualizări - 0 comentarii)


Minori accidentați

Minori accidentați

Miercuri, 18 noiembrie, la Slobozia, o fetiță de 8 ani a fost ușor rănită într-un accident rutier. Copilul a traversat strada prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind accidentat de o mașină ce circula ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:41
(10512 vizualizări - 0 comentarii)


Arme confiscate de polițiști

Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat în perioada 20 octombrie-15 noiembrie o serie de activități vizînd legalitatea deținerii și folosirii armelor neletale. În urma ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 18:38
(10614 vizualizări - 0 comentarii)


Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Training pentru angajații Penitenciarului Slobozia

Joi și vineri, respectiv, 19 și 20 noimebrie, reprezentanții Penitenciarului Slobozia participă la o sesiune de training pentru implementarea proiectului «Creșterea șanselor de incluziune socială a persoanelor ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2009, 12:51
(11305 vizualizări - 0 comentarii)


Beat la volan

Marți, 17 noiembrie, în urma unui filtru rutier, polițiștii din Fetești au depistat un bărbat, de 22 ani, din Bordușani, în timp ce conducea o mașină fiind în stare de ebrietate. Actual, tînărul este cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:12
(11885 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție la înșelăciuni!

Polițiștii ialomițeni avertizează populația cu privire la înșelăciunile ce se petrec în fiecare zi. Ultima produsă a constat în furtul dintr-un magazin a genții personale a vînzătoarei. Astfel, trei persoane ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(11325 vizualizări - 0 comentarii)


Accident cu o căruță

Un accident rutier s-a produs marți dimineață, 17 noiembrie, în localitatea ialomițeană Bărbulești. Urmare a incidentului rutier, un bătrîn de 83 ani a fost ușor rănit. Pe scurt, victima se afla într-o ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:11
(13677 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Deși nu deținea permis de conducere, un tînăr de 20 ani, din Urziceni, a decis să-și conducă mașina neînmatriculată în România, fiind identificat de polițiști. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(13403 vizualizări - 0 comentarii)


Amenzi de peste 2100 lei aplicate de polițiștii feteșteni

Polițiștii feteșteni au acționat, marți, 17 noiembrie, în zona piețelor, barurilor și a locurilor de cazare, pentru prevenirea comiterii unor fapte ilegale. În timpul celor 43 de controale efectuate, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 18:10
(11150 vizualizări - 0 comentarii)


Sorin Iordache, câștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de câmp

Sorin Iordache, cîștigător al Cupei de Toamnă Galați la tenis de cîmp

Sorin Iordache, un băiețel de 11 ani, este legitimat la Tenis Con Slobozia. Campion național în acest an, a reușit zilele acestea o spectaculoasă performanță, cîștigînd unul din cele mai puternice turnee ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2009, 12:46
(11938 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vrăjeală!!! în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Geo în «Votul meu merge acolo unde este interesul oamenilor!» Urzicenar în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Cetatean al orasului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Cetatean al orasului în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Cetatean al orasului în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...