Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Peste 1 milion de dolari rambursare de TVA

Ultimul tun marca Paul Toma-Eldaga, dat sub nasul anchetatorilor

Peste 1 milion de dolari rambursare de TVA

Cele ce urmează se vor constitui, fără doar și poate, într-un nou dosar pe numele fugarului Paul. Putem doar să credem că «țeapa», dată de această dată statului, se constituie, probabil, într-o ultimă «acțiune» a lui Paul Toma din postura de director executiv al Eldaga; prin «acțiune» se subînțelege o fraudă, tip de situație comună fostului administrator în drept al Eldaga. Așadar, să vă povestim.

5 facturi și-un TVA rambursat de peste 1 milion de dolari
Narațiunea se petrece undeva prin luna septembrie a anului de grație 2008. Directorul executiv Paul se pregătește de o ultimă «țeapă». De această dată, cu buzele umflate se pregătea să rămînă statul. Ca sumă, un mizilic de peste 1 milion de dolari. Deci, domnul Paul, prin septembrie 2008, efectuează achiziții de utilaje. Vă rugăm să rețineți această lună, septembrie 2008. Așadar, găsește un fenomenal furnizor în acest sens, pe numele său mic Class Residence SRL, din București. Acesta emite nu mai puțin de 5 facturi fiscale, cu excavatoare, buldozere, încărcătoare, autogredere, etc, o listă întreagă cu cel puțin 30 de poziții, către SC Eldaga SRL. Total facturi, atenție!, aproximativ 22 milioane de lei. Nou-nouți. Cu un TVA aferent de puțin peste 3,5 milioane lei. Tot noi. Bun. Facturile sînt înregistrate în contabilitatea Eldaga, la luna septembrie 2008. Desigur, să nu vă gîndiți cumva că firma din București ar fi primit vreun sfanț pentru bunurile respective. Nici nu ar fi avut cum, după cum se va vedea. Însă să vă gîndiți că, în luna imediat următoare, Eldaga s-a înființat la Ministerul Finanțelor-Serviciul Administrare Mari Contribuabili, căci firma dlui Paul deja trecuse la Mari Contribuabili, cu o Cerere de rambursare de TVA echivalentă cu valoarea taxei pe valoare adăugată aferentă celor 5 facturi. Și, după cum se va vedea, fără un control de fond!, statul rambursează în luna noiembrie 2008, cu puțin timp înaintea datei alegerilor generale, cele 3,5 milioane lei.

Septembrie 2008
V-am rugat să vă încărcați memoria cu luna septembrie 2008. Și să vă spunem de ce v-am rugat. De prin 30.05.2008, s-a inaugurat dosarul 1651/98/2008, cel care avea ca obiect «procedura insolvenței-societăți cu răspundere limitată» în ceea ce privește Eldaga. Pînă la rambursarea propriu-zisă a TVA solicitată de Eldaga, respectiv undeva în jurul datei de 20 noiembrie 2008, în dosarul la care facem referire se consumaseră deja cîteva termene, pronunțarea urmînd a fi dată la 21 noiembrie 2008. De asemenea, se impune să vă informăm că la masa credală, printre creditorii declarați, se regăsește și AFPCM Ialomița, adică Administrația Finanțelor Publice Contribuabili Mari. Semn că Eldaga, în calitate de contribuabil, avea ceva datorii la stat. Mai mult, după cum v-am specificat, de prin octombrie 2008, DNA-Biroul Teritorial Slobozia demarase anchete în ceea ce privește activitatea SC Eldaga, Paul Toma fiind deseori văzut la sediul DNA din Slobozia. Și IPJ Ialomița avea în cercetare alte dosare cu numitul Paul Toma. Acum, toate acestea fiind spuse, cum oare a fost posibil ca TVA de rambursat solicitată de Eldaga, însumînd peste 1 milion de dolari, să fie achitată de stat pînă la 21 noiembrie 2008, fără un control de fond (s-a decis procedura controlului financiar ulterior în acest caz!), fără a se sesiza că societatea are datorii la stat, fără a se lua în calcul că firma avea deja deschisă procedura de insolvență și fără a se lua în calcul dosarele deja înregistrate pe numele administratorului în fapt Paul Toma?
Și, ca să fie tabloul complet, la controlul de fond demarat ulterior (undeva prin februarie 2009, cînd deja firmei Eldaga i se declarase falimentul!) s-a constatat că societatea furnizoare de utilaje, cea care ar fi emis cele 5 facturi cu TVA aferentă de peste 3,5 milioane lei, SC Class Residence SRL București ar fi o firmă fantomă. Desigur, să adăugăm și declarația Adrianei Toma, soția lui Paul Toma, în prezent administrator special al falimentarei Eldaga, care nu cunoaște locația în care s-ar afla depozitate utilajele achiziționate, doar Paul Toma recepționînd faptic utilajele aduse în discuție. Unde, cînd și cum, nu se știe. Se știe însă că societatea din București nu a recepționat vreun bănuț pe utilaje. Mai departe, lăsăm anchetatorii să dezlege misterul.

La final
Potrivit unor surse din Ministerul Finanțelor, TVA rambursată Eldaga în noiembrie 2008, în cuantum de peste 1 milion de dolari, ar fi fost virată într-un cont ce nu aparținea societății. Ar fi intersant de aflat unde anume au ajuns acești bani în condițiile în care Eldaga, cel puțin dacă ne inspirăm din plîngerea-autodenunț a lui Paul Toma, spre finele anului 2008 era mai mult decît înglodată în datorii, peste 500 miliarde de lei.


Comentarii pe marginea unui autodenunț
Pentru început să spunem că fragmente din plîngerea-autodenunț semnată (?!) Paul Toma ne-au parvenit de luni, 5 octombrie. A fost momentul cînd am intrat propriu-zis în posesia unor elemente din această scrisorică, chiar și a III-a, în format electronic. Deja, a doua zi, reperam alte elemente ale autodenunțului ca, într-un final, după cum am scris și pe site, prin intermediul avocatului Andrei Gheorghe, în cursul dimineții de miercuri, 7 octombrie, să ne parvină întregul material, în formă scrisă și semnată. Ziarul fiind deja tipărit, am decis publicarea acestuia pe site, www.independentonline.ro. Facem mențiunea că, cel puțin la momentul apariției pe site, am fost singura redacție care dețineam documentul în formă scrisă și semnată. De ce facem totuși aceste mențiuni? Păi, pentru a edifica și cititorii noștri care au sesizat anumite greșeli strecurate la momentul introducerii-culegerii întregului text pe site-ul nostru, aceleași greșeli «strecurate» și în alte articole apărute ulterior publicării pe site-ul nostru. Deci, pentru a vă lămuri, dacă pînă acum ne îndoiam cu privire la anumiți breslași că ar fi fost în stare să preia copiind anumite articole, acum ne-am edificat. Căci, în forma scrisă, plîngerea-autodenunț semnată de Paul Toma mustește de greșeli gramaticale, de fraze fără semne de punctuație și logică sau dezacorduri crase. Noi am reintrodus textul, mai bine de 6 pagini, dîndu-i forma ce a apărut și pe site. Mai departe, ulterior, dată fiind dimensiunea plîngerii-autodenunț, am constatat că și la introducerea (a fost REcules pe calculator integral!) textului s-au strecurat anumite greșeli, aceleași greșeli ce s-au «strecurat» și în articolele apărute ulterior în variantă print sau pe alte site-uri. Am ținut să facem aceste precizări fără a contesta meritul unora de a obține informația ca atare, autodenunțul în sine, ci doar pentru a sublinia ideea că plîngerea-autodenunț a fost reprodusă (copiată) după site-ul nostru.

Interesele apariției plîngerii-autodenunț
După cum bine au sesizat și anumiți colegi, apariția acestei plîngeri-autodenunț a fost determinată de anumite interese. Care, la o lecturare atentă, sînt evidente. Așadar, din start trebuie să se înțeleagă că, potrivit unor informații, Paul Toma, cercetat în peste 30 de dosare penale, este dispărut de la domiciliu de luni bune. Neoficial, ultima dată cînd a fost zărit, în urmă cu mai bine de o lună și jumătate, Paul Toma s-ar fi aflat «cazat» undeva la Chiajna, lîngă București. Mai mult, Paul Toma nu mai deținea telefoane mobile sau, mai bine spus, nu mai comunica cu familia, respectiv soția, decît prin intermediul unor mail-uri. Ca o paranteză, soția acestuia, Adriana Toma ar fi recepționat autodenunțul prin intermediul unui mail! Bine, se naște firesc întrebarea cum a ajuns la noi plîngerea-autodenunț în formă scrisă semnată de Paul Toma? După cum am scris și mai sus, prin intermediul avocatului Andrei Gheorghe. Interesele apariției «scrisoricii» în cauză sînt clare. După cum se observă, anumite persoane au fost evitate de tumultul declarațiilor lui Paul Toma, cum anumite persoane au fost mai mult decît denigrate de aceleași declarații. Bine, asta în cazul în care autodenunțul a fost chiar scris de Paul Toma! O altă dilemă ce, probabil, va fi cercetată de anchetatori. Mai departe, Paul Toma a deschis un război pe mai multe fronturi, atacînd, de-a valma, polițiști, procurori, anumiți oameni de afaceri, bancheri, cămătari, etc, și, potrivit legii, doar pentru a cerceta toate aceste acuzații sînt puse în mișcare o sumedenie de instituții de competența cărora ar depinde soluționarea cauzelor. Adică, prin această «mișcare», Paul Toma a mai cîștigat ceva timp pentru propria-i cauză, dat fiind faptul că, așa cum am scris mai devreme, este cercetat în peste 30 de dosare penale. De asemenea, la finalul autotdenunțului, sînt înșirate mai multe nume, necunoscute celor din Ialomița, dar recunoscute în București, oameni de legătură ai liderului PSD Marian Vanghelie sau iluștri membri ai PD-L fiind nominalizați de Paul Toma ca fiind amestecați în toată această tevatură. Acum, apropierea campaniei electorale, permite deschiderea unor noi «portițe» de atac în ceea ce privește respectivele persoane, Paul Toma fiind folosit, voit sau nu, la «ungerea» balamalelor acelor portițe. Bun, toate aceste interpretări conduc la reliefarea acelor interese despre care vorbeam anterior.

Dileme și semne de întrebare
Principala dilemă a celebrului de-acum autodenunț este lipsa petentului. Paul Toma, s-a observat, și-a sfîrșit apoteotic și dezastruos plîngerea, spunînd că vrea să renunțe la viață. Desigur, asta în cazul în care autorul chiar ar fi cel ce semnează «scrisorica». În cazul lui Paul Toma, date fiind cele scrise și luînd în considerare doar 10% adevăr din cele declarate, se pot deduce cîteva concluzii. Ori este sub protecția specială a anchetatorilor, ori este «dispărut» din țară, ori a fost dibuit de clanurile interlope invocate... Am trecut în revistă toate aceste speculații întrucît, cel puțin pentru cîteva fapte însăilate de Paul Toma în autodenunț, acesta este deja cercetat. Din ceea ce cunoaștem, polițiștii de la DIICOT au în lucru de cel puțin trei luni dosarul privind grupul infracțional de la Amara, DNA verifică din octombrie 2008 activitatea societății Eldaga, Oficiul pentru Spălarea Banilor are în lucru mai multe dosare privindu-l pe Paul Toma, Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Ialomița tot înregistrează plîngeri și cercetează cazul de peste 1 an și jumătate, Parchetul local și nu numai instrumentează cîteva dosare privitoare la activitatea firmelor coordonate de «fugarul» Toma... Iar în tot acest timp, după cum se va vedea, Paul Toma a avut răgazul și pentru alte «țepe», și pentru alte plîngeri, și să fie arestat, și eliberat, și... multe altele.

13 Octombrie 2009, 17:59 (49456 vizualizări - 16 comentarii)

Comentariile cititorilor:


vali:
(15 Noiembrie 2009, 10:09)
toata manevra este facuta de nemernica de sotie(adriana) a lui paul care se lauda prin toata slobozia cu DOMNISOARA ca ai ajuta cu informati si facturi de la firme falimentare,politia ce face de ce nu o ia la intrbari pe nemernica asta si pe DOMNISORA?
Ciobanu':
(20 Octombrie 2009, 20:07)
... sigur, sigur...multumim totusi ca ne-ai scutit de jumatate de ancheta...:)
unul care citeste:
(20 Octombrie 2009, 10:34)
Nu v-ati gandit ca un contabil bun stie foarte bine procedura de rambursare a TVA-ului? Poate mai bine decat unul care lucreaza la un amarat de afp? Pacat, inseamna ca subevaluati.
poisson d'avril:
(16 Octombrie 2009, 17:28)
oau, e de top, cee ce se vehiculeaza aici. Nu sunt in masura ptr detalii de astea ultra exacte si tehnice insa sunt suficient de destupata sa-mi dau seama care e prostul.Si e prost rau de tot, dar, ma rog, poate mai apare un articol, dupa autodenunt si Tva care sa arunce o umbra asupra a ceea ce a spus si sa trecem la altceva. Asta nu inseamna insa ca nu si-a gasit locusorul in reconstituire. Sa vedem daca dupa detalii fiscale se pricepe si la alea juridice.
Berluscoiu:
(15 Octombrie 2009, 18:30)
Pentru unul , de fapt singurul care citeste…atent. Mare pacat si vanitatea asta. Te face sa vorbesti mult. Unul arunca momeala si tu " dai tot din casa " numai ca sa arati cat de destept esti. Primeste si tu un sfat de la un om batran : daca inca nu-ti stii rostu', taci chitic si fa pe prostu'.
Eva:
(15 Octombrie 2009, 16:24)
Multe, foarte multe detalii tehnice. Prea multe, dupa parerea mea. Si cu bataie mult mai lunga decat pare la prima vedere. Pai, sa vedem...Toma Paul trimite prin avocatul lui, un autodenunt in care spune despre tzepele date, banii furati, firme falimentate, oameni implicati, vorbeste despre coruptie, interese, legaturi, cardasii, camarile, s.a.m.d. Incepe circul...fiecare isi aminteste cate ceva despre sus numitul, de bine sau de rau. Si fiecare isi da cu parerea. Buuun. Mai apare o stire, despre o rambursare de TVA. Avand in vedere ceea ce insusi Toma a declarat, precum si faptul ca o astfel de informatie nu poate veni decat de la o sursa relativ sigura, rambursarea fiind facuta direct de minister, prin serviciul de specialitate, tragem concluzia ca, macar un sambure de adevar tot exista. Pana aici, nimic deosebit. Apare un comentariu, nu are importanta al cui, care intareste vinovatia partilor implicate in rambursarea cu pricina, dupa care...apare unul care citeste care, cu infatuare si cu multa precizie, explica modul in care "vointa legiuitorului" a decis cu privire la TVA. In primul rand, vreau sa ii spun ca multele cunostinte in domeniu nu se datoreaza faptului ca a urmat o facultate de stat. (A nu se interpreta gresit, sunt total impotriva facultatilor gen dublu sau triplu click...este vorba numai de principiu.) Deci, asa multe nu poti sa stii decat intr-un singur mod: sa lucrezi la un afp si sa faci rambursari de TVA. Apare o bifurcatie a schemei rationale: afp de contribuabili...ialomiteni sau serviciul din subordinea directa a ministerului, care a facut rambursarea in cauza. Inca o bifurcatie: daca este de la Bucuresti, ziarul online dovedeste mare cautare, si e musai sa i se umfle plamanii; daca nu este de la Bucuresti...surpriza! Cel care citeste lucreaza la un afp de pe-aci. Sa gandim mai departe: eldaga nu putea sa fie contribuabil mic decat la inceputul activitatii sale. Deci, eldaga, candva, a fost contribuabil mijlociu, de ea ocupandu-se afp-ul contribuabililor mijlocii. Concluzia este una singura, si anume ca cel care citeste isi desfasoara activitatea la institutia un pic mai sus mentionata. Perfect, nu este nicio problema pana aici. Dar am si eu o curiozitate: de ce simti nevoia sa dai atatea explicatii despre fenomenul TVA in general, si despre fenomenul rambursarea de TVA pentru eldaga, in particular? Mi se pare mie, sau simti deja ca cineva se apropie si de voi si va cere explicatii? Sa le ceara, am vazut ca deja exista:) Dar, pana acum, viata m-a invatat ca proverbul cu cine se scuza, se acuza, este adevarat. Si inca ceva, militia exista ca sa reconstituie. Si orice intreg, este format din crampeie. Iar rambursarea TVA-ului catre eldaga, este unul dintre aceste crampeie. Orice informatie, trebuie folosita. Ca cei care o fac sunt mai mult sau mai putin prosti, nu este treaba dumitale, domnule care citeste. Si ce te face sa crezi ca, redactia ziarului nu are mai multe informatii despre asta, in plus fata de ce s-a publicat? Este si asta o tehnica, sa arunci o vorba...ca au altii grija sa reconstituie fraza, nu?:) Asta este si interesul. Si cum fara foc nu iese fum, domnule care citste, ai permisiunea mea sa cauti in continuare explicatii, pentru orice variante de acuzatii care vi s-ar putea aduce. Se pare ca simti tu ceva, ca d'aia ai facut scoala inalta.
ala care nu citeste:
(15 Octombrie 2009, 16:01)
ba asta care citeste, tu ai facut rambursarea de tot sari asa ca ars?sau ai fost la paul pe post de jurist?
Marius:
(15 Octombrie 2009, 15:24)
Cred că principala problemă nu este dacă ceea ce a făcut Statul este legal, ci dacă este moral. La urma urmei, Statul este format din oameni, care judecă, nu acționează algoritmic precum un program pe calculator. Acești oameni știu ce se întâmplă, iar acțiunea de rambursare a TVA-ului cu siguranță s-a făcut sub acoperirea acestor legi și ordonanțe. Dar Statul (care ne reprezintă pe toți) ar fi putut realiza un control. Dar nu s-a întâmplat... De ce oare? Câți contribuabili sunt în Ialomița care și-ar permite să ceară rambursare de TVA de ordinul milioanelor de dolari? Îi numărăm pe degete. Concluzia mea este că nu s-a dorit efectuarea nici unui control.
unul care citeste:
(15 Octombrie 2009, 10:52)
Inca ceva. Vointa legiuitorului prin crearea unei proceduri speciale de rambursare a TVA-ului in cadrul OMFP nr. 1857/2007 a fost sa vina in sprijinul unui anumit tip de contribuabili (doar sunt atatea voci care acuza statul ca trage de timp pana ramburseaza banii). Este vorba despre contribuabilii mari si mijlocii, adica acele firme care au ajuns la o cifra de afaceri suficient de mare si o vechime incat sa fie considerate ca au o stabilitate financiara. Mai mult, se urmareste comportamentul fiscal pe care l-au avut si daca nu prezinta ris fiscal mare soldul negativ al TVA-ului se ramburseaza fara a se mai efectua un control anticipat (controlul se va efectua ulterior in max. 2 ani de la aprobare).In tari civilizate, precum Germania, inspectia fiscala se face din birou, prin incrucisarea declaratilor si a altor situatii financiare depuse de agentii economici. Nu mai vine agentul fiscal sa stea vreo 2 saptamani, sa ii asiguri spatiu s.a.m.d. Se incearca timid ca si la noi sa se faca acelasi lucru. Din pacate mediul de afaceri romanesc se dovedeste a nu fi la fel de sanatos si civilizat ca cel occidental...Asa ca astfel de incercari sunt vazute ca portite de a mai trage cate o tzeapa. Si, culmea!, de fiecare data tot agentii economici se plang ca se fac prea multe controale. Asta e ! E Romania!
unul care citeste:
(15 Octombrie 2009, 10:36)
Ma bucur ca am reusit sa fac pe cineva curios si sa mai si citeasca...macar pt cultura generala.Si , minune ! Stie sa dea si copy - paste. Dar nu stie de unde sa copieze sau nu a inteles nimic din ce a citit (se vede ca ai terminat vreo "facultate" d-asta la distanta, sau la dublu-click cum li se mai spune)...pentru ca informatiile privind calcului SIN-ului sunt valabile doar pentru contribuabilii mici incepand de la o anumita data din 2008 (anterioara cu mult lunii noiembrie)iar pentru cei mari se aplica procedura de la Cap III. Ia sa vedem ... iti spune cineva de la ce data? (Re)citeste Cap III. Din pacate, ca mai toti latraii din mass-media, uita cateva princii generale si elementare. Sa fiu mai explicit.Vine si face afirmatii de genul "tocmai la acest document pare ca e buba". Ai dumeata dovezi ca asa a sta treaba? Ai facut dumneata analiza decontului ti-a iesit cu risc fiscal mare, prin urmare cu obligatia organului fiscal de a efectua control fiscal anticipat inainte de a emite decizia de ramburare a TVA-ului? Daca da, te rog sa le furnizezi, nu ne lasa asa in ceata.Un elementar principiu spune ca cel care face o afirmatie trebuie sa o si dovedeasca...ceea ce dumneata nu faci. Mai mult, afirmatia ca "pe pariu ca Eldaga avea, sau cel putin trebuia sa aiba ceva in cazierul fiscal", (nici macar nu stii ce trebuia sa aiba in cazierul fiscal...) se inscrie in acelasi sir de supozitii tendentioase fara suport probatoriu...Asa se scriu mai toate articolele de ziar, doar de amorul senzatiei si doar pentru tiraj, nicidecum pentru informarea corecta a cititorilor.Stii cum se inscriu faptele de natura infractiunilor in cazierul fiscal? Hai sa te fac sa mai citesti ceva -OG nr.75/2001(vezi sa fie actualizata) si apoi sa iti dai cu presupusul. Ai cumva la tine o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila de condamnare pt vreuna dintre faptele prezentate acolo? Daca da, arata-ne-o ca ne faci mult prea curiosi cu supozitile dumitale tendentioase si lipsite de suport. Asa ca, inainte de a emite ipoteze prin care sa condamnati pe cineva cautati dovezi sau asteptati ca organele in drept sa se pronunte definitiv si irevocabil cu privire la vinovatia unei persoane. Nu spun ca nu ar putea fi cineva vinovat de ceea ce s-a intamplat, dar pana nu exista o dovada in acest sens sau pana ce institutiile statului nu vor da un verdict nu poti spune ca esti sigur ca in acest caz si-au dat concursul x,y, sau z. Din pacate ne-a cam obisnuit sa aruncam vorbe aiurea, fara suport, si asta e valabil pt multi, printre care si dumneata "ciobanelule" (te si alinti vad...).
Rudotel:
(15 Octombrie 2009, 09:23)
Banii nu avea cum sa-i primeasca in contul firmei eldaga , deoarece ramanea fara ei. Firma fiind in insolventa. Garantat au fost virati in contul altei firmei, de acolo ridicandu-se in numerar. Sau cine mai stie...Oricum si asta s-a facut cu concursul cuiva din interiorul fiscului.
anemone:
(15 Octombrie 2009, 06:22)
foarte tare,frate. p-asta n-au stiut-o multi,ca daca o stiau il tabarau pe bietu paul la recuperare.nu prea am inteles eu ce s-a facut cu banii.sau nu e important?poate o sa reveniti.
Ciobanelu:
(14 Octombrie 2009, 21:12)
Stimate domnule (sau doamna) " unul care citeste " dar nu proceseaza corect, ne-ai convins. Esti destept. Pe pariu ca esti si blond. Daca ai fi citit mai bine legislatia si nu te-ai fi apucat sa ne dai lectii legate doar de antetul legii ai fi venit cu alte lamuriri. In primul rand, decizia de a rambursa TVA fara a se efectua un control preliminar, se ia dupa stabilirea standardului individual negativ sau S.I.N. . Acesta reprezinta suma maxima a T.V.A. ce poate fi rambursata fara control documentar sau control tematic de T.V.A., riscul implicat de aceasta rambursare fiind considerat acceptabil de catre administratia fiscala. Aceasta suma este stabilita in conditii de activitate normala si continua a platitorului tinand cont si de comportamentul sau fiscal. S.I.N. se stabileste prin completarea Fisei de calcul a S.I.N.-ului care tine cont de urmatoarele : datele din deconturile aferente a 12 luni de raportare anterioare, modul de indeplinire a obligatiilor fiscale in aceeasi perioada, datele din Situatia financiar-contabila la semestrul I. Pentru anul 2008 cat si pentru anii anteriori, rambursarea de TVA are loc numai dupa efectuarea controlului fiscal la platitorii care au inscrise fapte in cazierul fiscal. Pe pariu ca Eldaga avea, sau cel putin trebuia sa aiba ceva in cazierul fiscal. Pe langa intreaga polologhie legata de stabilirea SIN-ului (care nu avea cum sa iasa bine sub nici o forma la eldaga) propunerea aprobarii rambursarii TVA se face prin inaintarea catre conducatorul compartimentului a urmatoarelor documente : nota privind rezultatul analizei, decontul de TVA, fisa de calcul a SIN, fisa de analiza. Cum fisa de calcul a SIN se genereaza automat prin introducerea unor informatii clare in programul informatic iar decontul de TVA nu poate fi modificat, datele eronate au fost introduse in fisa de analiza de risc sau in nota privind rezultatul analizei. Ei bine tocmai la acest document pare ca e buba. Organul fiscal intocmeste nota privind rezultatul analizei, in doua exemplare si numai in situatia in care diferentele constatate se pot justifica si clarifica urmare analizei documentare. Conducatorul compartimentului intocmeste decizia de rambursare numai cand documentele descrise mai sus sunt in regula si abia dupa aceasta le transmite conducatorului unitatii fiscale pentru aprobare. Deci defuncta societate nu avea cum sa bubuie statul decat cu ceva ajutor din interior.
poisson d'avril:
(14 Octombrie 2009, 17:07)
mda, potrivit unor nenumarate OG-uri si OMFP-uri, pe care omul de rand nu are de unde sa le stie, e clar ca statul si-a facut-o cu mana lui, daca aceste lucruri sunt permise si atat de simplu de realizat. Pe noi ne frapeaza totusi, vehicularea cu atata dezinvoltura a unor sume care ne dau ameteli. Acum ce e de facut? Sa ii luam la rost pe cei din fisc, pe cei din politie si din alte institutii, ptr ca nu au fost vigilenti si ca nu si-au facut treaba? Aiurea, pai tine de ei? Daca sefii mari au inchis ochii ce poate face functionarul marunt? Exces de zel? E aspru pedepsit in Romania noastra democratica. Daca statul a permis si mai marii lui au papat credeti ca o sa se mai poata face ceva? Basca, vreo doua capre negre de jertfit ca, deh, e in interes politic si apoi, ceata, uitare si cu urmatorul inainte.
unul care citeste:
(14 Octombrie 2009, 13:08)
Potrivt prevederilor OMFP nr.1857/2007 in cazul contribuabililor mari si mijlocii rambursarea TVA-ului se efectueaza cu control ulterior- in temen de max 2 ani ( cu anumite exceptii expres enumerate de actul normativ). Prin urmare, nu este nimic nelegal pana aici in aceasta operatiune. Acelasi ordin nu prevede nicio restricie pentru societatile aflate in insolventa/faliment/reorgaizare judicira - si acestea pot beneficia de rambursarea TVA-ului.Nici faptul ca ai datorii la stat nu reprezinta un impediment in rambursarea TVA-ului intrucat potrivit prevederilor OG 92/2003 (art.117) restituirea sumelor de la bugetul statului se face doar dupa ce opereaza compensarea. Asa ca, inainte de a emite acuzatii ar fi bine sa mai si cititi, sa va documentati.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 03 Aug 2026
280 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Conferința Județeană a PSD Ialomița

Conferința Județeană a PSD Ialomița

Joi, 24 septembrie 2009, începînd cu orele 15,00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Slobozia se desfășoară Conferința Județeană a PSD Ialomița. Evenimentul, de fapt, se va înscrie în seria de «lansări ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:44
(17076 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să mituiască un polițist

În urma unui flagrant, ofițerii Direcției Generale Anticorupție au prins în flagrant un cetățean în timp ce încerca să mituiască un agent de poliție cu suma de 300 lei. Flagrantul a fost organizat marți ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:43
(17716 vizualizări - 2 comentarii)


Accidente auto

Marți, 22 seprembrie, în timp ce un tînăr în vîrstă de 22 ani, din Slobozia, conducea un autoturism spre Urziceni, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stînga pentru a schimba direcția de mers pe ...[citește_toată_știrea]

24 Septembrie 2009, 09:42
(17196 vizualizări - 3 comentarii)


Șapte proiecte administrative pentru un județ sărac

Prefectura județului Ialomița anunță în cadrul unei informări de presă remise la începutul acestei săptămîni că la nivelul instituției există 7 proiecte administrative aflate în diferite stadii de derulare ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(18637 vizualizări - 2 comentarii)


Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza vineri, 25 septembrie 2009, la orele 9,00, «Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți». Acțiunea se va desfășura la sediul instituției din ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 17:11
(17093 vizualizări - 1 comentariu)


Depunerea declarațiilor la Fisc

Potrivit unui comunicat de presă, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița atrage atenția contribuabililor persoane juridice sau fizice, plătitori de salarii și de venituri asimilate salariilor, ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2009, 12:23
(17940 vizualizări - 3 comentarii)


Primăriile, la raport

Marți, 22 septembrie, primarii județului se vor întîlni cu reprezentanții Prefecturii Ialomița pentru a dezbate principalele probleme cu care se confruntă administrațiile locale. Întîlnirea va avea loc ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2009, 07:55
(16861 vizualizări - 1 comentariu)


La volan fără permis

La acțiunile organizate în cursul zilei de joi, 18 septembrie 2009, în baza planului național de acțiune «Tunetul», au participat 245 de polițiști din toate structurile operative ale Inspectoratului de ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 17:59
(18246 vizualizări - 0 comentarii)


Directorii de școli, în alertă

Directorii școlilor din județul Ialomița au fost convocați în această dimineață la Prefectură pentru stabilirea unui plan comun de prevenire a răspîndirii virusului gripei procine. Potrivit declarațiilor ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2009, 14:57
(16947 vizualizări - 0 comentarii)


PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L vrea sa rupă protocolul cu PSD

PD-L Ialomița ar putea rupe în următoarea perioadă protocolul încheiat cu PSD la nivel local. Liderul PD-L, Cazacu Marinică a declarat public că acest protocol este unul mai degrabă inexistent și că filialele ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:24
(17188 vizualizări - 0 comentarii)


800 de maidanezi, rezidenți la Slobozia

Numărul cîinilor fără stăpîn în Slobozia se apropie de 1000. Potrivit datelor furnizate de autoritățile locale, în ciuda eforturilor serviciului de specialitate al Primăriei, fenomenul înmulțirii cîinilor ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 12:16
(17479 vizualizări - 1 comentariu)


Controalele la subvențiile pentru bovine, finalizate

La începutul săptămînii, marți, 15 septembrie, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat controlul administrativ pentru bovine, în vederea acordării Plăților Naționale Directe Complementare ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2009, 10:39
(18763 vizualizări - 1 comentariu)


Elevă de la Colegiul «Mihai Viteazul», diagnosticată cu gripă porcină

Alertă în Ialomița. Primul caz de gripă porcină dintr-o unitate de învățămînt a fost confirmat astăzi la Slobozia. Probele prelevate unei eleve a Colegiului «Mihai Viteazul», suspectă de infectarea cu virusul ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2009, 19:59
(16754 vizualizări - 0 comentarii)


Jaf armat cu pușca de vînătoare

Un scenariu desprins din filmele de acțiune s-a petrecut marți, 15 septembrie 2009, în comuna Bucu. Un individ necunoscut a pătruns într-un magazin din localitate amenințînd vînzătoarea cu o armă. Amenințarea ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:35
(17104 vizualizări - 1 comentariu)


Pichetare de «probă» la Prefectură

Federația Sindicatelor Libere din Învățămînt Ialomița a pichetat marți, 15 septembrie 2009, Prefectura Ialomița într-o nouă încercare de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă școlile ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2009, 18:31
(16018 vizualizări - 0 comentarii)


«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!»

«Ridicați barierele!», așa își începe deputatul PNL Cristina Pocora comunicatul de presă remis presei cu ocazia deschiderii noului an școlar. Deputatul liberal, contestatar declarat al introducerii taxei ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2009, 12:26
(18818 vizualizări - 1 comentariu)


S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

S-a certat cu părinții și a plecat de acasă

Joi, 10 spetembrie, în jurul orelor 15,30, polițiștii feteșteni au fost sesizați de o femeie în vîrstă de 33 de ani, din localitate, despre faptul că fiul său minor, Iordan Dănuț Dumitrel, de 14 ani, a ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:17
(19881 vizualizări - 7 comentarii)


Treversarea neregulamentară l-a costat viața

Joi seara, 10 septembrie, în comuna Ion Roată, un accident rutier s-a soldat cu decesul unei persoane. Victima, un bărbat de 52 de ani, din localitate, s-a angajat în traversarea străzii în fugă, prin loc ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:16
(17834 vizualizări - 1 comentariu)


Copilul dispărut de la Urziceni a fost găsit

Minorul Pîrvu Mihăiță Alin, dispărut de la domiciliu din data de 6 septembrie 2009, a fost găsit. Copilul a fost depistat în gara Ploiești, în după-amiaza zilei de 9 septembrie, de polițiștii prahoveni ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2009, 18:15
(20029 vizualizări - 1 comentariu)


A fugit de acasă

A fugit de acasă

Marți, 8 septembrie, la miezul nopții, un cetățean din Urziceni a anunțat dispariția fiului său minor, Mihăiță Alin Pîrvu, în vîrstă de 10 ani. Bărbatul a povestit polițiștilor că fiul său a plecat de la ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:47
(19640 vizualizări - 1 comentariu)


Bătrînă înșelată

Marți, 8 septembrie 2009, în jurul orelor 13,30, o bătrînă în vîrstă de 81 ani, din Slobozia, a sesizat Poliția asupra faptului că un bărbat necunoscut, ce s-a recomandat ca fiind un prieten al ginerelui ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 17:42
(19103 vizualizări - 1 comentariu)


Firmele, răpuse de criză

Criza economică face ravagii printre agenții economici din Ialomița. Rezistă cine poate și radiază cine vrea să evite falimentul. Și, pentru ca tabloul să fie și mai dezolant, prea puține societăți comercială ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 13:35
(18428 vizualizări - 0 comentarii)


A fost prins după ce a furat dintr-un magazin

Luni, 7 septembrie 2009, la primele ore ale dimineții, un bărbat din Slobozia a fost depistat de jandarmi după ce furase mai multe șepci dintr-un magazin. «În jurul orelor 8,00, subofițerul jandarm ce se ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(17440 vizualizări - 0 comentarii)


Rata șomajului crește alarmant

Fenomenul șomajului pare de necontrolat în Ialomița. Numărul șomerilor crește de la o zi la alta, iar autoritățile privesc neputincioase la «înghețarea» pieței forței de muncă la nivelul județului. Ultimele ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 11:07
(18447 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la Nick Touring

În dimineața zilei de marți, 8 septembrie, în jurul orelor 07,00, pompierii și polițiștii ialomițeni au fost sesizați prin 112 cu privire la izbucnirea unui incendiu la sediul biroului unei societăți comerciale ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:02
(18127 vizualizări - 1 comentariu)


Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Podul de la Albești, mai scump cu 1,3 milioane lei

Reabilitarea podului rutier de la Albești, una dintre prioritățile administrației Ciupercă, s-a scumpit brusc. Începute la sfîrșitul anului 2008, lucrările au fost estimate la suma de 3,9 miliane lei noi ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:01
(17702 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția pentru Tineret a organizat «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene» la Amara

În perioada 3-9 septembrie 2009, s-a desfășurat la Centrul de Agrement Amara- Pavilioane, «Tabăra Tematică Valori și Tradiții Ialomițene». Acțiunea a fost organizată de Direcția pentru Tineret Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 09:00
(46524 vizualizări - 0 comentarii)


Weekend de foc pentru pompierii ialomițeni

Locuința unui cetățean din comuna Jilavele a fost cuprinsă de flăcări în dimineața zilei de sîmbătă, 5 septembrie, după ce materialele combustibile depozitate în podul casei s-au aprins de la un scurtcircuit ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:59
(17385 vizualizări - 0 comentarii)


Treninguri și parfumuri contrafăcute, vîndute la colț de stradă în Slobozia

La finele săptămînii precedente, vineri, 4 septembrie, jandarmii slobozeni au surprins un bărbat din comuna Bărbulești în timp ce vindea, fără documente legale, costume de trening și parfumuri. Tînărul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2009, 08:58
(18762 vizualizări - 0 comentarii)


Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

Consiliul Județean sprijină artele. Artele marțiale!

La începutul acestei săptămîni Consiliul Județean Ialomița a anunțat în cadrul unei conferințe de presă organizate la Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia cofinanțarea unui proiect de promovare ...[citește_toată_știrea]

1 Septembrie 2009, 19:58
(18488 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean al judetului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Mary în Fonduri pentru energie verde, turism fluvial și infrastructură socială în Ialomița Eloise în așteptăm cu aceeași nerăbdare/festivalul cu nănașa mare! Aurora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vrăjeală!!! în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...