EVENIMENT

Preasfințitul Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașiului

«Nu fac politică, dar nu-mi este indiferent cine este conducătorul României»

L-am primit cu toții după moartea fulgerătoare a Preasfințitului Damaschin Coravu. L-am cunoscut din auzitele preoților și din șoaptele colțurilor. I-am admirat solemna întronizare, cînd președintele României și alți politicieni de clasă națională s-au călcat în picioare pentru a-i fi aproape. L-am bănuit de interese ascunse, politicianiste. Cu toate acestea, astăzi vobește pentru prima dată într-un ziar local. Se destăinuie și pare mai practic decît un om de afaceri. Îmbină vorbele lumești cu cele bisericești fără a-ți fi greu să înțelegi ceea ce vrea să transmită. Știe ce are de făcut și de ce a venit aici. Vorbește clar, tranșant, fără a se feri să împartă vorbe de dojană deloc negratuite pentru anumite persoane. Este Episcopul Sloboziei și Călărașilor, Vincențiu Ploieșteanu, un preot deschis și aparent sincer. Ne învingem emoțiile, căci meseria ne-o cere, și purcedem la un interviu cu Preasfințitul Vincențiu.

«Episcopia nu se mută la Călărași»
E drept, speculațiile presei nu se opresc la ușa bisericii. Nici lumea laică nu este ferită de bănuieli ascunse, cum nicio pădure nu este fără uscăciuni. Pe Preasfințitul îl găsim la Episcopie. În antecamera biroului, o sală plină de icoane, Preasfințitul ne binecuîntează și ne invită la discuție pe fotoliile dispuse în formă ovală. Nu este surprins de vizita noastră și nu-i este teamă de nicio întrebare. Pe un perete tronează, un tablou, înfățișîndu-l pe Patriarhul României. De cealaltă parte, un portret în creion al Preasfințitului Vincețiu ne frapează din cauza perfecțiunii în realizare. Iar gura noastră este mai încleștată ca niciodată, în fața hainelor lungi și negre, a omului ce păstorește Biserica Ortodoxă din Ialomița. Ne amintim totuși că ultimele zvonuri bisericești sînt supărătoare, iar noul întronizat ar intenționa să mute sediul episcopal la Călărași.
-Mutați Episcopia la Călărași?
-Călărașiul a avut șansa să aibă sediul Episcopiei acolo în anul 1993. Nu au folosit această șansă, nu și-au arătat interesul. Eu am aflat un pic mai tîrziu despre aceste tratative, despre aceste discuții, de la părintele Patriarh Teoctist, care este întemeietorul acestei Episcopii. A fost un eveniment național și un eveniment bisericesc internațional, prima Episcopie formată după căderea regimului comunist.
-Episcopia Sloboziei și Călărașilor?
-Da, este prima Episcopie înființată după 1990. Pentru acest motiv, părintele Patriarh Teoctist a depus multe diligențe, multe eforturi. Rămăsese impresionat de Mînăstirea Sfinții Voievozi. Cînd era episcop vicar, după anii '50, a venit de cîteva ori la sfințiri, regiunea aceasta ținea de Arhiepiscopia Bucureștiului, și cînd a văzut această biserică atît de frumoasă, atunci nu era mînăstire, a spus: «aici trebuie să fie un centru episcopal. În regiunea aceasta trebuie să fie neapărat o episcopie». După '90, cînd au fost condițiile prielnice, primul pas a fost să înființeze o Episcopie care cuprindea Slobozia și Călărași. Discuțiile s-au dus atît la nivelul autorităților din Ialomița cît și la nivelul autorităților din Călărași; numai că, atunci, autoritățile din Călărași nu s-au arătat atît de receptive sau nu s-au arătat interesate de a avea sediul Episcopiei acolo. Atunci demersurile s-au îndreptat către Ialomița, unde s-a pus la dispoziție această clădire care să fie sediul Episcopiei. În plus, se începuse construcția unei Catedrale. Deci, Catedrala a început înainte să se înființeze Episcopia, Catedrala a adus după sine și Episcopia. În aceste condiții, balanța a înclinat foarte clar spre Ialomița.
-Totuși, de ce să fi apărut aceste zvonuri?
-Zvonurile de acum sînt zvonuri care au existat și pe vremea înaintașilor mei.
-La fiecare întronizare?
-Da, la fiecare întronizare se spunea că va muta sediul acolo. Eu mi-am arătat deschiderea, avînd în vedere că autoritățile locale din Călărași au oferit Episcopiei o bucată de teren cu o clădire care nu are niciun fel de valoare, să ridicăm acolo un sediu, de fapt un centru social în care episcopul să aibă o reședință. Dacă ne ducem în Călărași să avem unde să dormim o noapte. Sigur, Călărașiul este aproape de Slobozia, îmi este ușor să mă duc dimineața și să mă întorc seara, dar sînt și momente de acalmie, cînd nu ai activitate, trebuie să ai un loc undeva unde să te întinzi într-un pat sau un loc unde să-ți faci rugăciunea. Și, atunci, am luat în calcul să facem la Călărași o reședință episcopală. Sediul rămîne la Slobozia, este canonic, statutar, nu avem cum să-l schimbăm. Și nici nu ar fi moral, pentru că, din punct de vedere istoric, Slobozia a avut întîietate, la înființare, slobozenii s-au arătat mai vrednici de a primi sediul unei episcopii aici. Am citit niște cărți, monografii ale Călărașiului, iar autorii își exprimau regretul că în 1993 au pierdut șansa de a avea Episcopia în localitate. Rangul de episcopat ridică oarecum prestigiul unei localități.
-Am fost mai vrednici...
-O Episcopie la Călărași nu ar putea fi susținută din punct de vedere financiar. Eu intenționez, într-un viitor apropiat, să-mi iau un episcop vicar să mă ajute în lucrarea misionară care trebuie să fie deosebit de activă și, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom fi doi episcopi care să facem mai multe. La ora actuală și eu pot, sînt relativ tînăr, nu e greu, dar eu sînt foarte pasionat de misiunea aceasta. Spre exemplu, mi se întîmplă ca într-o duminică să fiu invitat la două parohii deodată. Nu pot sa fiu decît la una singură; de ce să sufere enoriașii să nu poată avea slujbe episcopale?

«Am fost ministrul de finanțe al Patriarhiei»
În scurtul timp de cînd a venit în Ialomița, Preasfințitul a produs cîteva schimbări. A reușit să revolte o comunitate de enoriași cînd a decis să schimbe statutul Mînăstirii Sfinții Voievozi din Slobozia. Evident că, și de această dată, presa a speculat amiciția domniei sale cu starețul Mînăstirii Hagieni, părintele Rafael. Îi cerem să se «spovedească» și nu se dă în lături de la amănunte interne. Același glas calm, dar ferm, ne face să înghețăm cînd încercăm să-l contrazicem. E clar, are dreptate! Dreptatea sa episcopală.
-Să discutăm puțin și despre schimbările pe care le-ați adus aici... De ce s-a schimbat statutul Mînăstirii Sfinții Voievozi?
-Sînt un om al continuității, nu fac schimbare de dragul schimbării. Episcopia are deja o istorie, avem 16 ani de vechime, sînt al treilea Episcop. Am găsit un staff bine organizat, care are obligația să se acomodeze cu stilul meu de lucru, după cum și eu caut să-i ajut să putem lucra cît mai bine împreună. La Patriarhie, am fost ceea ce s-ar putea numi ministrul de finanțe al Partiarhiei, sînt un om practic, în general vorbesc puțin și fac mult. Am doar 3 luni de cînd sînt aici, mi-ar place să vă arăt ce am făcut eu aici, dar nu am reușit mare lucru. Sîntem într-o perioadă de recesiune cu multe probleme; în plus, mi-a mai trebuit o perioadă de timp pînă am predat la București tot ce trebuia să predau. Însă, din discuțiile cu consilieri, cu staff-ul de aici am spus că vreau continuitate, vreau să dezvoltăm ceea ce înaintașul meu a început, să putem împlini unele lucruri și să arătăm că existăm în Slobozia, să demonstrăm că sîntem un loc în care nu se doarme. Revenind, schimbări nu am adus și nici nu o să aduc decît în măsura în care să grăbim sau să dăm un nou ritm vieții și muncii noastre.
-Schimbarea statutului Mînăstirii totuși s-a produs...
-A fost un lucru de la sine înțeles, venit de la sine; l-am făcut, nu că l-am dorit. Exista o stare de tensiune între preotul slujitor și maica stareță. Am luat cunoștință despre lucrurile acestea. Eu nu am slujit încă acolo, deși este cea mai veche biserică pe care o avem; tradiția spune ca prima dată să slujesc la Catedrală, împreună cu tot staff-ul meu și a doua oară trebuia să slujesc la Sfinții Voievozi. Nu m-am dus să fac lucrul acesta datorită acelei stări de tensiune. Fiecare își adusese un anumit număr de susținători. Discuțiile avute cu ambele părți, cu îndemnul la viață monahală, la înțelepciune, au fost inutile, nu au avut niciun fel de efect. După prima și a doua mustrare, chiar Sfînta Scriptură spune, «dacă nu se îndreaptă săți să-ți fie ție ca un fariseu și vameș», adică să îndepărtezi cît mai mult de lîngă tine. Au fost niște perioade tensionate, cu manifestări ale unor credincioși manipulați în cel mai clar mod, cînd de-o parte cînd de alta. Au venit la mine fel de fel de personalități locale susținînd cînd o parte, cînd alta, dar la Mînăstire nu se mai lucra nimic. Vizitele făcute m-au decepționat, starea în care se afla, dar și organizarea erau jalnice. Atunci am zis că cea mai bună soluție este schimbarea statutului Mînăstirii; de fapt, mă întreb, de ce înaintașii mei nu au făcut acest lucru, tocmai fiindcă e cea mai veche biserică, automat este biserică episcopală. Soborul de maici l-am dus la Mînăstirea Plătărești, iar preotul a spus că vrea să plece la locul de origine, la Alba Iulia. Nu pot să intru în detalii, ar fi jignitor să vă spun acuzațiile care și le aduceau dar, la un moment dat, părintele a încercat să facă un memoriu cu nu știu cîte semnături, mare parte dintre enoriași care semnaseră nu știau de ce au semnat sau care era motivul real, «să ajutăm mînăstirea să se refacă», ceva de genul ăsta. În aceste condiții, l-am suspendat de la slujbă, dar a venit, și-a cerut iertare, s-a căit pentru păcatul lui de răzvrătire și a plecat în pace. L-am adus aici pe părintele Rafael, care este și acum stareț la Mînăstirea Hagieni, cu un sobor de călugări... Am rămas impresionat de ce a putut face părintele Rafael la Hagieni.
-E un lucru discutabil... Este o biserică nouă lîngă cea veche. Nu ar fi trebuit susținută cea veche?
-Ca să poți să o susții pe cea veche trebuie să faci o biserică în care să întemeiezi obște monahală, să faci slujbe, să aduni credincioșii ca, după aceea, să vorbești de restaurare. Biserica veche este de vreo 50 de ori mai scumpă de restaurat decît o biserică nouă. Ca să poată face restaurarea a trebuit să facă biserica asta mică.
-Da, dar cea veche se deteriorează permanent...
-Din nefericire. Am luat acum legătura cu Ministerul Culturii și Cultelor unde, cu regret, la un moment dat, spuneam «culturnicului» ministru al Culturii... Acum, din nefericire, nu ministrul este un «culturnic», dar unii dintre subordonații lui sînt «culturnici». Am luat legătura și am cerut măsuri grabnice, ca măcar să fie acoperită. Pe de altă parte, am rămas uimit de schimbările pe care le-a făcut, într-un scurt timp, la Mînăstirea Sfinții Voievozi. Nu pot decît să mă bucur. Eu sînt aproape zilnic acolo, îmi plac foarte mult lucrurile vechi și fac tot posibilul să demonstrez că noi nu sîntem de acum, noi sîntem moștenitorii unei tradiții. Noi, ca Episcopie, nu sîntem doar de 16 ani, noi sîntem moștenitorii unei tradiții, iar Mînăstirea este un pilon foarte important.

«Este o rușine că la Slobozia avem o biserică închisă»
Recent însă, Episcopia a fost acuzată că, în tandem cu autoritățile din Urziceni, ar încerca devastarea unei biserici din localitate, veche de sute de ani. Credincioșii s-au răzvrătit, iar actual decizia episcopală se lasă așteptată. Preasfințitul promite însă integrarea vechiului în nou...
-În cazul bisericii de la Urziceni puteți comenta?
-Am văzut biserica aceea. La înaintașul meu, Patriarhul Daniel, au venit autoritățile locale de acolo, primarul, și au prezentat un proiect în care spuneau să se dărîme actuala biserică și să se construiască una nouă, după forma și asemănarea celei vechi. Nu ar fi o situație nouă, noi am mai avut o asemenea situație în București. Vechea Mînăstire Sfîntul Spiridon a fost dărîmată de Ceaușescu într-o noapte. Imediat după Revoluție, pe același amplasament, Părintele Patriarh Teoctist a pus piatră de temelie și a ridicat biserica în aceeași formă. Am folosit ceea ce a rămas de la vechea biserică. Autoritățile din Urziceni au venit și la mine și am discutat, eu le-am oferit și o altă soluție... Repet, este o biserică foarte veche, din 1890, dar este o mărtuire a credinței noastre, a culturii noastre, a civilizației românești. Orice mărtuire de acest gen este scumpă pentru noi în acest areal unde lucrurile acestea sînt relativ puține.
-Să înțelegem că va fi păstrată?
-Sperăm din tot sufletul, sînt în discuții cu arhitecți, cu Primăria, sigur, va trebui o sumă mult mai mare pentru restaurare, este mult mai lesnicios; asta este motivația lor, «avem bani acum, o dărîmăm și facem una nouă» asta susțin. Desigur, nu ne putem baza pe asta, dacă vrei să dărîmi ceva faci un deviz de sperii pe oricine ca să reiasă ca cel mai bine este să dărîmi... Nu s-a hotărît încă, eu sper să găsim o soluție. Pe de altă parte, avem nevoie de o biserică rezistentă, care să nu-ți fie teamă că se prăbușește. Voi căuta o soluție care să păstreze dorința mea de a nu dărîma ceea ce este vechi și dorința de a avea o clădire solidă. Durerea mea cea mare este cum de a ajuns biserica pînă aici, în stadiul ăsta? Am un cuvînt de dojană și pentru cei care au slujit acolo și care zeci de ani nu s-au îngrijit de lăcaș. În momentul în care o clădire de 30-40 de ani, deja dacă nu s-au băgat cinci ani la rînd bani în ea, acum costă foarte mult. Dacă an de an nu faci ceva unei clădiri, fie ea casă, biserică, orice, peste 2-3 ani te costă nejustificat de mult. Eu nu pot să nu arăt cu degetul și spre cei care au chivernisit rău acea biserică și a stat acolo și nu au făcut nimic. O altă durere a mea este că aici, în Slobozia, eu am o biserică închisă. E o mare rușine pentru mine. Nu mi-a venit să cred.
-Care dintre ele?
-Nu cunoașteți, nu cunoașteți. Am zis, în vremea lui Ceaușescu nu am avut biserici închise în Slobozia... Nu se poate. Este o mare rușine. De 11 ani este în restaurare și este biserica închisă. Că nu sînt bani. Păi cum să nu fie bani?

«Unde a fost preotul cînd părinții și-au vîndut copiii?»
Vorbește puțin despre planurile de viitor, dar promite fapte mai multe. Avertizează însă preoțimea asupra unor deficiențe în relația cu clericii. Cît despre tributul pe care preoții sînt nevoiți să-l aducă Episcopiei, tranșează clar lucrurile. Dar, cel mai importat, ne demolează principiul că «Biserica e stat în stat».
-Care o să fie pe viitor activitatea dumneavostră aici? Știm că Preasfințitul Damaschin, trecut în cele veșnice, avea o mare aplecare către serviciile sociale.
-Nu doresc decît să continui, să împlinesc și să măresc ceea ce a fost pînă acum.
-Sînteți de principul «supunerii» preoțimii?
-Vreau o mult mai mare prezență a preoților în viața credincioșilor. Și asta nu înseamnă numai la biserică. Preotul să facă liturghia după liturghie, să meargă să bată la ușa credincioșilor să vadă ce fac, starea lor de sănătate... Desigur, nu numai el, căci este singur sau sînt doi, ci și membrii consiliului parohial. Nu e posibil să auzi că au găsit pe cineva mort în casă după 10 zile. Ce au făcut credincioșii din acea comunitate, ce a făcut preotul în tot timpul ăsta? Auzim cazuri de părinți care și-au vîndut copiii. Unde a fost preotul? Unde-i misiunea lui? Nu trebuie să așteptăm în biserică să vină credinciosul, nici Mîntuitorul nu i-a așteptat pe cei bolnavi, slăbănogi, să vină la Biserică. Sigur, se spune că este perioadă de recesiune. Nu toți au nevoie de bani, ci de un cuvînt bun, de compasiune, un cuvînt pentru ca omul să vadă că nu este singur. Mi s-a întîmplat la un moment dat, fiind într-o acțiune socială la București, să sun la un număr. De cealaltă parte am auzit «vai părinte, de un an și jumătate nu mi-a dat nimeni un telefon». Iadul înainte de Iad. De un an jumătate bătrîna aceea stătea într-o garsonieră și nimeni nu-i dăduse măcar un telefon. În cazul nostru, avem comunități mult mai mici, iar posibilitatea de a-i cunoaște pe credincioși este mult mai ușoară.
-Preoții se plîng că sînt săraci și că sarcinile bisericești sînt mult prea mari...
-Nu cred că există o sărăcie materială reală, există o sărăcie spirituală, sufletească. Sarcinile pe care le au către Protoierie, către Centrul Eparhial, cred că sînt cele mai mici dintre toate, iar ceea ce cerem noi este pentru întreținerea acestui Centru Social pe care înaintașul meu l-a făcut. Acesta este deosibit de dotat, este minunat, dar are o singură hibă, nu are o sursă proprie de finanțare, singurii bani fiind de la Episcopie, iar noi nu avem proprietăți, nu avem o zestre istorică. Noi nu avem decît niște pămînt arabil, după care obținem minim și toți banii merg tot către Centrul Social. Sigur, este foarte important pentru că misiunea acestui Centru este vitală în această perioadă de recesiune. În privința disciplinei clerului, eu sînt un om foarte disciplinat, nu sînt neamț, dar am o disciplină nemțească. Ca să pot să fiu eficient, trebuie să am un program disciplinat. Nu cer nimic mai mult decît cer canoanele bisericești.

«Am avut un șoc cînd mi s-a spus să nu beau apă de la robinet»
Îmbină cu succes problemele lumești cu cele bisericești. Și dacă Preasfințitul condamnă apa ce curge la robinetele slobozenilor, noi nu îndrăznim să mai comentăm.
-Cum v-au primit a autorităților locale? Slobozia?
-Le mulțumesc pentru deschiderea cu care m-au primit. Eu eram un străin, acum am devenit ialomițean. Pînă la înmormîntarea înaintașului meu, eu nu am fost niciodată în Ialomița... După aceea, cînd Sfîntul Sinod Mitropolitan m-a desemnat drept candidat, am venit să văd totuși ce mă așteapă și să fac lobby-ul necesar la București pentru viitoarea misiune pe care urma să o îndeplinesc. Eu am venit totuși cu un mare tezaur: niște cunoștințe, niște relații, niște informații pe care le am și de care mă folosesc foarte mult ca să pot să pornesc la acest drum. Dar, în scurta vreme cît am stat eu aici, am descoperit un lucru care m-a frapat, numărul șocant de mic de proiecte europene aprobate. Pe de altă parte, aici am găsit o problemă pe care nu am mai întîlnit-o de pe vremea comunismului, problema apei potabile. Am avut un șoc cînd mi s-a spus să nu beau apă de la robinet și am rămas uimit cînd m-am spălat și am rămas tot murdar; rămîne pe prosop urme de negreală. Cum este posibil ca în secolul XXI, comunitate europeană fiind, să aveam această problemă? Îndemnul meu către preoți a fost să venim în întîmpinarea oamenilor. Să faci bine nu trebuie să fii neapărat bogat...

«Am foarte mulți prieteni care fac politică»
Participarea a zeci de personalități politice centrale de slujba de întronizare a atras după sine speculațiile de politizare a Bisericii. Mai mult, la finele ceremoniei, Episcopul Vincențiu nu a contenit să mulțumească ministrului Blaga pentru programul de reabilitare termică a clădirilor, inițiativă ce-i aparținea. Pentru prima dată, Preasfințitul încearcă să combată acuzațiile politice care s-au vehiculat și explică, umoristic chiar, de unde mulțumirea către Blaga...
-Faceți politică?
-Nu, nu fac politică, dar nici nu-mi este indiferent cine este conducătorul României.
-La întronizare au participat multe personalități politice...
-Nu am să ascund niciodată faptul că am foarte mulți prieteni care fac politică, care sînt oameni politici. Dacă m-am întîlnit cu Iliescu, i-am strîns mîna lui Iliescu, dacă m-am întîlnit cu Năstase, de asemenea i-am strîns mîna, dacă l-am întîlnit pe Blaga, din nou nu am avut nicio reținere să-i strîng mîna.
-Apropo de Blaga, s-a vehiculat că îi sînteți bun prieten...
-Da, totul a pornit de la faptul că la întronizarea mea i-am spus public că vreau să apelez la programul domniei sale privind izolarea termică a clădirilor. Dar știți de ce am spus asta? Ziua aceea a fost cea mai arzătoare zi din viața mea. Atît de cald nu mi-a mai fost niciodată. Evident că m-am bucurat că este printre noi și o personalitate care poate să facă ceva în acest sens...

15 Octombrie 2009, 19:32 (7387 vizualizări - 2 comentarii)