Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Consiliul Local Slobozia a decis schimbarea rețelei de apă

Apă potabilă, abia anul viitor

Consiliul Local Slobozia a decis schimbarea rețelei de apă

În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Slobozia, consilierii municipali au decis înlocuirea rețelei de apă a orașului Slobozia. Cei 42 de kilometri de conductă de oțel, vechi de peste 30 de ani, se află în acest moment într-o fază avansată de deteriorare, din cauza compoziției chimice a apei provenite din sursa subterană a orașului. Potrivit documentației, pentru înlocuirea conductelor Primăria Slobozia a solicitat 380 de mii lei, sumă necesară achiziționării de conductă de polietilenă de înaltă densitate tip PHD, în vederea reabilitării sistemului de distribuție. Potrivit declarațiilor reprezentanților autorităților locale, termenul avansat pentru înlocuirea în totalitate a conductelor este toamna anului 2010.

Conducte de plastic pentru apa lui Ionașcu
Marți, 13 octombrie, în cadrul ședinței Consiliului Local al municipiului Slobozia, consilierii locali au luat în dezbatere posibilitatea înlocuirii celor 42 de kilometri de conducte de oțel existente la nivelul orașului Slobozia. Propunerea de hotărîre a fost inițiată de primarul Gabi Ionașcu, ca o posibilă variantă pentru rezolvarea problemelor legate de compoziția chimică a apei potabile furnizate populației, apă care, în acest moment, are o concentrație de fier ce depășește limitele admise și o turbiditate nepermis de mare. Potrivit expunerii de motive semnate de primarul Gabi Ionașcu, suma aflată la dispoziția autorităților locale pentru înlocuirea conductelor de oțel este de de 379870,59 lei. Cu această sumă, autoritatea locală va achiziționa conductă de polietilenă de înaltă densitate care, potrivit opiniei specialiștilor, va rezolva problema concentrație de fier și a turbidității din apa potabilă furnizată orașului. «Avînd în vedere starea proastă a rețelelor publice de distribuție din oțel a apei potabile în municipiul Slobozia, proiectul de hotărîre propune reabilitarea rețelelor publice de distribuție a apei potabile din municipiul Slobozia. (...) La acest moment, suma disponibilă este de 379870,59 lei, ce poate fi utilizată pentru achiziționarea de conductă de polietilenă de înaltă densitate tip PHD, în vederea reabilitării sistemului de distribuție» explică primarul Gabi Ionașcu în expunerea de motive.

Apă potabilă în 2010
Deși autoritățile locale au evitat să facă public un termen final pentru înlocuirea rețelei de conducte de oțel a orașului, există informații potrivit cărora acest proces va dura minimum un an de zile. Termenul a fost avansat în urmă cu 10 zile de reprezentanții Primăriei și cei ai SC Urban în cadrul unei întîlniri cu prefectul Mădălin Teculescu, întîlnire la care acesta a solicitat explicații oficiale privind calitatea apei. Potrivit declarațiilor lui Mădălin Teculescu, responsabilii locali au dat asigurări că înlocuirea rețelei de conducte de oțel va dura între 9 și 12 luni. Pînă atunci, SC Urban face eforturi pentru a înlocui din resurse proprii o parte din conductele existente și caută soluții pentru repararea avariilor zilnice apărute pe rețea. Potrivit declarațiilor directorului Valentin Cilibeanu, pînă în prezent au fost achiziționate țevi de polietilenă cu care se poate înlocui un tronson de 700 de metri, iar alți aproximativ 2 kilometri de rețea urmează să fie reabilitați pînă la sfîrșitul lunii decembrie. Banii necesari pentru înlocuirea conductelor de apă ale orașului provin, la acest moment, exclusiv din fondul de dezvoltare aflat la dispoziția Primăriei. În cazul în care aceste fonduri nu vor fi suficiente pentru înlocuirea tuturor celor 42 de kilometri de conducte de oțel, autoritatea locală urmează să identifice fondurile suplimentare necesare finalizării lucrărilor.

Banii de la populație, posibilă soluție de finanțare
O posibilă soluție pentru susținerea finanțării o reprezintă emisia de obligațiuni municipale decisă de Primăria Slobozia pentru sfîrșitul acestui an. Potrivit contractului încheiat în urmă cu 2 ani, aceasta este cea de-a doua fază a împrumutului de 500 milioane lei contractat de către Primăria Slobozia. Valoarea emisiei de obligațiuni (al cărei prospect de ofertă a fost aprobat de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare la începutul acestei luni), este de 50 milioane lei, iar valoarea nominală a obligațiunilor care urmează a fi puse în vînzare este de 100 de lei, cu o dobîndă de 10,06 la sută pentru primul interval de plată. Pentru demararea procedurii, Primăria Slobozia a aprobat, de asemenea, suplimentarea cu suma de 120000 lei pentru acoperirea comisioanelor aferente emisiunii de obligațiuni în cadrul aceleeași ședințe desfășurate ieri. Cunoscut fiind faptul că CNVM este controlat, indirect, de către PD-L, surse apropiate instituției susțin că aprobarea fără probleme a emisiei de obligațiuni municipale este rezultatul unei înțelegeri apărute la nivel politic, ca urmare a recentei vizite a președintelui Traian Băsescu la Slobozia. Reamintim că, pe tot parcursul acestei vizite, Traian Băsescu a fost secondat de primarul Gabi Ionașcu și că, deși acesta a negat existența unei discuții pe marginea acestui subiect, problema apei a fost adusă la cunoștința președintelui. Emiterea de obligațiuni municipale reprezintă, la acest moment, cea mai facilă soluție pentru o investiție de proporții în rețeaua de apă a orașului și are meritul de a nu afecta, pe termen scurt, bugetul local.

16 Octombrie 2009, 17:37 (10568 vizualizări - 11 comentarii)

Comentariile cititorilor:


adiana:
(31 Ianuarie 2010, 17:16)
apa ese un dezastru ionascu isi bate joc de intreg orasul de ce nu se suspenda autorizatia de catre sanepid are un miros de amoniac si cand gatesi rufele sau innecat sa se revina din nou la apa de la amonil ca nu mai are bani ionascu sa mai schimbe conductele
Ghita:
(20 Noiembrie 2009, 00:16)
Adevarul e ca institutia, numita pompos CURTE DE CONTURI, nu mai exista demult in judetul Ialomita. Papusarii aia numiti controlori au alte activitati complet diferite de ceea ce au in regulamentul de functionare. Daca ar avea si ei o sclipire de inteligenta atunci cand isi admira extrasul de cont al cardului de salariu, ar observa ca exista o discrepanta intre numarul puturilor existente de-a lungul soselei Slobozia-Drajna si cele existente in scripte, precum si faptul ca pretul investitiei pe put forat, este mai mare de cel putin zece ori decat unul platit de un muritor de rand. Dar cum spagulita nu se ia de unul singur, nu putem sa il acuzam pe Ionascu ca (cacofonia nu e intamplatoare) si-a supt degetele singur, dupa ce a bagat botu' in butoiul cu miere. Trist e ca pe ceilalti nu o sa-i aflam niciodata. Si mai trist e faptul ca nu putem face nimic. Pentru ca in orasul asta decide numai un cap sec. Restul aplaudacilor nu fac altceva decat sa se scobeasca in nas, in timpul sedintelor de consiliu. Cat despre schimbarea tevilor, daca ar fi sa ma pun la mintea incompetentului (ceea ce mi se pare extrem de greu), o vad ca pe o decizie, daca nu logica, cel putin fireasca. Ala pus sa administreze orasul, nu poate recunoaste niciodata ca apa nu este buna, pentru ca ar insemna sa-si dea singur cu tesla-n chestiile alea pe care nu le are. O sa mai dureze cativa ani pana schimba tevile, alta perioada de timp pana asfalteaza, alta perioada de timp pana vor vedea locuitorii orasului ca apa e la fel de infecta. In acesta perioada de timp, unii se mai curata, altii mai uita, altii se muta...plus ca tevile alea costa si ele mai mult decat una normala, asfaltul e mai subtire decat ar trebui...asa ca se vor produce niste bani de avocati, ca de vila s-au produs din costul puturior. Si uite cum primarul nostru isi va savura mult timp din pensie pana sa se ia cineva de el. Plus ca politistii ies la pensie mai devreme, asa ca dosarul se va plimba din mana in mana, mult timp. Eu ma intreb doar atat: ce ne ramane de facut???
chimistu din amara:
(19 Noiembrie 2009, 12:00)
Pt Ghita... Hello people!!! Exact cum ai spus amoniu este teluric (adica din sol) este prezent el acolo alaturi de CO2, H2S si alte gaze pentru ca sursa este perfect izolata in roca. Exceptand clorinarea, singura metoda este aerarea, adica barbotarea aerului in apa si eliminarea gazelor. Dar metoda este scumpa in exploatare, consumul energetic al pompelor este destul de ridicat+investitie bazine de aerare. Ei doar au trantit acolo o pompa de Clor si gata statia DE TRATARE A ORASULUI SLOBOZIA ALIMENTATA DIN AGLOMERAREA DRAJNA; pentru ca bazine aveau, retea de distributie aveau...deci pe ce au cheltuit banii? un put de forat costa cam 100-120 euro pe metru adica 10000 euro pe put. Da de ce sa forezi 25 de puturi? si SA NU-MI ARGUMENTATI CA NU VA AJUNGEA DEBITUL PENTRU CA DUPA CE VENEAU ANALIZELE DE LA LAB APA NOVA (FACUTE CU SPECTOFOTOMETRU IR HACH LANGE NU PRIN TITRARE LA URBAN)SE FACE UN CALCUL PT DEBIT SI STIATI EXACT CATA APA DA UN PUT. Da de ce sa nu forezi 1 unu, one, edin si dupa sa vezi ce apa ai acolo;daca e buna mergi mai departe, dar daca e nu e ce faci???!!!pui o pompa de clorinare si gata PENTRU CA PRIORITATEA SUNT BANII. dragi cetateni ai orasului Slobozia va informez solemn ca si dupa ce tevile vor fi schimbate apa tot nu va fi potabila. Alta solutie ar fi sa schimbe sursa de apa dar atunci cum se explica investitia???
Ghita:
(19 Noiembrie 2009, 00:18)
Pentru chimistul de la Amara. Sa intelegem ca amoniacul din strat este teluric si nu cauzat de rezidurile injectate in strat de Amonil. In acest caz, tinand cont de cantitatea mare de amoniac, alta solutie de a-l scoate din apa, nu exista? Si ce efect daunator are amoniacul din apa, asupra organismului uman?...Cumva unul mai mic decat cel cauzat de clorul in exces si rezidurile de metal prezente in apa de la robinet?
Chimistu din Amara:
(18 Noiembrie 2009, 12:10)
Ce ingrijorare?! apa de la drajna e din sratul acvifer Fratesti cu apa bruta foarte buna (vezi alte companii de apa au puturi tot pe Fratesti cum ar fi CUMPANA-cititi pe sticle-)doar ca are putin amoniu-e un gaz dizolvat in apa- si caracterizeaza stratul Fratesti. Amoniu este eliminat chimic cu ajutorul clorului gazos; numai ca desteptii de la slobozia nu au luat in calcul timpul de reactie asa ca amoniu nu are timp sa consume clorul si asta pleaca din rezervoare in exces pe tevi, atacandu-le si antrenand o cantitate de rugina la consumatori.CONCLUZIE:chiar daca tevile sun schimbate cu PEHD(PLASTIC) APA NU VA FI POTABILA. de ce???? pt ca vom avea un exces de clor (vezi limita max din lege 458 0,5mgl) sau daca se reduce dozajul clorului avem exces de amoniu. Astept comentarii la [email protected] BYE BBACK
adeluta:
(20 Octombrie 2009, 14:26)
sunteti niste nenorociti care nu se gandesc la cei din jur . genocid asta faceti voi cu apa voastra infecta
Nelutu::
(20 Octombrie 2009, 11:19)
Sa fie clar.Apa nu va fi potabila niciodata,solul unde sunt amplasate puturile este infectat cu reziduuri de la combinatul chimic.Chestia cu schimbatul tevilor este o strategie de a mai trage de timp de a mai minti poporul din acest oras in care sportul principal a devenit caratul bidoanelor cu apa plata. Si ca sa-l ajute Ionascu la luat alaturi pe marele specialist Stefan Teodor un om care a pus umarul la distrugerea acestui oras.
Ionel:
(18 Octombrie 2009, 21:04)
Pana si un copil de gradinita invata ca apa potabila trebuie sa intruneasca cel putin trei calitati: sa fie incolora, inodora si insipida. Apa asa zis potabila livrata de Urban cu acordul ilustrului nostru tzaran pus sa administreze orasul, are si culoare si gust de fier si miros de clor. Si ei sunt asa de nenorociti incat sa ne spuna ca apa este potabila dar conductele sunt proaste. Dar ele nu erau oare la fel si cand se livra apa prin intermediul conductei de la Amonil? Nici o minte stralucita care ar trebui sa verifice asta nu compileaza ca tratamentul prin care se incearca potabilizarea apei si care ataca conductele, au acelasi efect si asupra organismului nostru? Nu se gandesc ca cei mai afectati sunt copii? Asa nenorocita clasa politica sta in spatele lui ionascu incat atunci cand cineva vrea sa ia atitudine incearca sa-i inchida gura si cu politia, cu IGP-ul, cu parchetul, sau orice alt organ pe care-l controleaza....RUSINE infractorilor...
Ioana:
(18 Octombrie 2009, 20:14)
Cum poate fi apa potabila cind "chimismul ei" ataca conductele de fier !!! Agresivitatea asupra fierului din conducte se produce si asupra organismului nostru ,prea multa inconstienta si prefacatorie !
Seherezada:
(17 Octombrie 2009, 23:11)
Plin de lingai la sedinta asta. Mai ales arogantul ala care sta cu mainile incrucisate la piept. Macar de i-ar aprinde vreunul o lumanare, poate asa mai scapa ialomitenii de un avocat care apara numai infractori. La masa aia , daca aveau ceva demnitate, trebuiau sa serveasca numai apa de la robinet. Dupa ce ne-au intoxicat cu apa acum ne spun povesti nemuritoare. Binenteles ca trebuie schimbate conductele si nu sursa de apa...binenteles ca nu sunt bani , dar se vor gasi surse...binenteles ca lucrarile vor fi executate de TMUCB, prietenii lui ionascu...
kitzu:
(17 Octombrie 2009, 20:16)
Platim apa rece(si nepotabila) la un pret mai mare decat il platesc bucurestenii la apa calda pe metru cub.E strigator la cer!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 22 Sep 2026
327 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Septembrie 2026, 18:15


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(511 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(654 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(540 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(804 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(926 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1019 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(1763 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1267 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(981 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(940 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1031 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3378 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(1993 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1201 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1264 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1150 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1142 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(3611 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1314 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1207 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1159 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(1971 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(3311 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(1450 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Protopopiatul Slobozia: «Vreau să merg la școală»

Vineri, 4 septembrie 2026, Protopopiatul Slobozia, în colaborare cu Parohiile «Buna Vestire» Slobozia, «Sf. Dumitru» Slobozia, Slobozia Nouă I, Bucu și Traian I, au organizat ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:35
(1706 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Razie a polițiștilor

Joi, 3 septembrie a.c., între orele 19,00-22,00, polițiștii slobozeni, împreună cu un reprezentant al Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 16:25
(2117 vizualizări - 0 comentarii)


Fierbinți-Târg: Cercetat pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 15:05
(1595 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Joi, 3 septembrie 2026, în intervalul orar 08,00-15,15, Protopopiatul Urziceni din cadrul Episcopiei Sloboziei și Călărașilor a organizat o nouă acțiune în cadrul campaniei naționale susținută ...[citește_toată_știrea]

4 Septembrie 2026, 12:20
(1771 vizualizări - 0 comentarii)


Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița: Simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița vă invită la simpozionul «Viața și opera lui Ștefan Bănulescu», eveniment dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea ...[citește_toată_știrea]

3 Septembrie 2026, 14:55
(1792 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Cetățean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vali în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @Anfrel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Locatar zona 0 Filaturii în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Vorba suna, fapta tuna în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Andrei în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Marcel în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Uau! în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» UnOarecareDeOriunde în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Mary în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Mary în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean în Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026 Connex în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» CETATEAN în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii @cetatean în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Slobozean în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii Cetatean al orasului în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...