Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Conflictul dintre taximetrişti şi administraţia slobozeană nu s-a stins. Mai mult, războiul e de neoprit şi a ajuns în Instanţă. La începutul acestei săptîmîni, dosarul licenţelor de taxi aprobate ilegal de autorităţile locale a ajuns şi pe masa procurorilor. După numeroase conflicte publice, proteste în stradă şi amînări, reprezentanţii Primăriei Slobozia nu au putut rezolva încurcătura creată cu taximetriştii din oraş, iar aceştia din urmă s-au văzut nevoiţi să se ţină de cuvînt şi, aşa cum au ameninţat, au acţionat instituţia în judecată. Ca să-şi facă dreptate deplină, taximetriştii au redactat o plîngere penală, ce a luat drumul Parchetului de pe lîngă Judecătoria Slobozia... Un tamtam de-a rîsu'-plînsu' orchestrat cu bunăvoinţa autorităţile locale.

Scurt istoric
Razboiul taximetriştilor cu autorităţile locale a început în primele luni ale anului 2009. La început, a fost intenţia de a organiza o licitaţie publică care să stabiliească viitorii operatori ai pieţei de taximetrie locală din municipiu. Numai că ofertele depuse pentru licitaţie nu s-au potrivit cu «cărţile» autorităţilor locale, «simpaticii şi agreaţii Primăriei» rămînînd pe dinafară. Aşa că licitaţia pentru atribuirea autorizaţiilor de taxi s-a transformat într-un război fără precedent în rîndul operatorilor de taxi din oraş. Şi, pentru că la momentul potrivit am detaliat întocmai licitaţia desfăşurată după legile nescrise ale Primăriei Slobozia, respectiv oferte nesigilate, punctaje de atribuire umflate, modificări în declaraţiile pe propria răspundere, proceduri încălcate, alegem să nu mai insistăm asupra subiectului. Licitaţia s-a finalizat; pentru a alimenta scandalul, sub înalta oblăduire a primarului Gabi Ionaşcu, invocînd prevederi legale închipuite, consilierii locali au decis suplimentarea numărului de taxiuri cu încă 60. Acesta a fost punctul declanşării «războiului civil» dintre taximetrişti. Iar noi am precizat valoarea de piaţă a acestei afaceri, adică 1,5 milioane de euro cifră de afaceri...
De ce să avem atît de multe maşini de taxi în oraş? De ce să rămînă în joc maşinile vechi, adevărate pericole pe drumurile publice? De ce să fie respinse tocmai maşinile noi, dotate la standarde de siguranţă cel puţin medii? Ei bine, nu vă închipuiţi că avem un răspuns la aceste întrebări căci, la atîtea luni de la izbucnirea scandalului, autorităţile locale au refuzat un punct de vedere oficial, cu atît mai puţin o explicaţie logică. Aşa ne-am trezit în Slobozia cu mai multe maşini decît locuri de parcare pentru această categorie de transport. Şi nu numai... Nemulţumiţi de tratamentul aplicat, considerat discriminatoriu, taximetriştii locali s-au văzut puşi în situaţia de a se împărţi în două tabere, ce actual se luptă pentru eliminarea de pe piaţă a unor protejaţi ai autorităţilor locale...

Gata! Primăria la judecată
«Primăria ne-a despărţit în două tabere: cei care şi-au vîndut maşinile fabricate în 2002, 2003, 2004 şi au investit în maşini noi, cu grad mare de confort şi protecţie pentru pasageri, înainte de procedura de atribuire şi am cîştigat, şi cei care au pierdut, neîndeplinind criteriile de departajare, care sînt favorizati de autorităţile locale cu prelungiri ilegale ce nu sînt stipulate în Hotărîrea Consiliului Local nr. 84 /2008. Primăria ne consideră proşti pentru că am vîndut vechile maşini şi am investit în altele noi. Cei care au investit sînt discriminaţi, batjocoriţi, în timp ce legea nu este respectată şi aplicată în mod egal şi nediscriminatoriu» acuză unul dintre reprezentanţii desemnaţi de taximetriştii slobozeni.
În traducere liberă, taximetriştii din Slobozia au demarat o nouă rundă de provocări cu admnistraţia locală. De această dată însă, scandalul s-a mutat în instanţa de judecată. Pe de o parte, primii acuză reprezentanţii Primăriei de abuzuri şi încălcări grave ale legislaţiei; de cealaltă parte, responsabilii locali tratează problema cu indiferenţă continuînd să dea dovadă de incompetenţă în rezolvarea unei probleme publice. În mare, petiţionarii s-au declarat nemulţumiţi de suplimentarea numărului de taximetre cu încă 60, de lipsa de control a Primăriei asupra acestei activităţi şi de cheltuielile generate de aceste măsuri. În plus, actual, operatorii de taxi din Slobozia, «cu grija» Primăriei, habar nu au cîte licenţe de practicare a taximetriei există. Mai mult, ca după legea junglei primarului Ionaşcu, şoferii acuză autorităţile locale de un aspect cel puţin grav, respectiv prelungirea preferenţială a unor autorizaţii de taxi fără un temei legal. «Administraţia publică nu a fost transparentă şi nu a făcut publică lista taxiurilor care au beneficiat de prelungire a autorizaţiilor din data de 21 aprilie 2009 pînă la data de 15 noiembrie 2009. Mai mult, nu există niciun temei legal care să permită acest aspect. În toate actele normative ce stipulează aspecte legate de activitatea de taximetrie se menţionează că termenul de prelungire poate să fie de maxim trei luni» adaugă un alt reprezentant din domeniul taximetriei. Haosul creat este din ce în ce mai profund întrucît autorităţile locale reuşesc, cu «succes», să bulverseze această activitate. Astfel, în timp ce taximetriştii acuză că suplimentarea numărului de taximetre dar şi prelungirea vechilor autorizaţii la nivelul oraşului Slobozia reprezintă un abuz şi o ilegalitate, viceprimarul Alexandru Stoica, desemnat să analizeze şi să soluţioneze această problemă, reuşeşte performanţa jenantă de a se contrazice singur într-un mod mai mult decît penibil. Potrivit reprezentanţilor taximetriştilor, la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Slobozia a fost depusă drept probă în procesul intentat autorităţilor o înregistrate a viceprimarului, pe un post local de televiziune, în care acesta susţinea că nu ar exista nicio bază legală pentru prelungirea unor autorizaţii care nu mai sînt valabile! Şi, totuşi, în acelaşi dosar au fost depuse probe, constînd în fotografii ale maşinilor ce practică taximetria, dar care au autorizaţii cu acelaşi număr. Adică, două maşini diferite circulă cu o singură autorizaţie emisă de autorităţile slobozene!

Penale si bune de plată
Toate aceste acuzaţii fac ca haosul creat de Primăria Slobozia în rîndul taximetriştilor slobozeni să fie tranşat de magistraţi. Iar pentru eventualele ilegalităţi comise, reprezentanţii Primăriei urmează să răspundă în perioada imediat următoare. «Funcţionarii din cadrul Consiliului Local al municipiului Slobozia, în perioada 22 aprilie 2009-15 noiembrie 2009, în mod nejustificat şi fără niciun temei legal, cu rea credinţă au procedat la prelungirea succesivă a valabilităţii licenţelor pentru desfăşurarea activităţii de taximetrie în municipiu, pentru operatorii de transport care au pierdut licitaţia desfăşurată în primăvara acestui an. Această modalitate de acordare a dreptului de a presta aceste activităţi nu este prevăzută în niciun text de lege şi nu are niciun fel de motivaţie justificată» se menţionează în plîngerea penală formulată pentru reprezentanţii Primăriei. Iar dacă magistraţii vor considera plîngerea ca fiind întemeiată, pentru modul în care a tratat problema suplimentării numărului de taximetre, Primăria Slobozia e bună de plată, indiferent de decizia legală pe care urmează să o adopte. Căci taximetriştii au de gînd să solicite instanţei despăgubiri materiale. «Am fost grav prejudiciaţi, deoarece, prin funcţionarea în municipiu a unui număr mai mare de taximetre, încasările noastre au fost diminuate semnificativ, aducîndu-ne în situaţia de a nu ne mai putea susţine investiţiile efectuate pentru a participa la licitaţie» completează grupul taximetriştilor reclamanţi. Cît despre replicile acide ale viceprimarului Alexandru Stoica, la binecunoscutul «aşa vreau eu...» sau nonşalantul «la revedere», adăugăm una nou-nouţă, care confirmă indubitabil că semnarea pe genunchi a prelungirii autorizaţiilor este ilegală: «pînă la 1 noiembrie nu există nicio bază legală să putem prelungi nişte autorizaţii care nu mai sînt valabile». Sîntem în 28 octombrie, iar prelungirea autorizaţiilor a fost semnată în 18 septembrie. QED!

28 Octombrie 2009, 16:25 (7968 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 21 Sep 2026
237 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Joi, 2 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27186, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de miercuri, 1 iunie ...[citește_toată_știrea]

2 Iunie 2022, 16:15
(4982 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Miercuri, 1 iunie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27183, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de marți, 31 mai ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2022, 16:15
(2427 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Focare de leucoză enzootică bovină identificate pe raza județului

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, la data de 31.05.2022, pe raza județului Ialomița evoluează 4 focare de leucoză enzootică bovină ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 19:20
(12614 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 cazuri noi de COVID-19

Marți, 31 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27183, fiind înregistrate 3 cazuri noi față de ziua de luni, 30 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 16:20
(2779 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 3,89%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2022

La sfârșitul lunii aprilie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 3626 șomeri (din care 1660 femei), rata șomajului fiind de 3,89%, cu 0,71% sub ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 14:30
(11251 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plăți de 17 milioane de lei pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează prin Centrele Județene plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor ...[citește_toată_știrea]

31 Mai 2022, 13:45
(10833 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: 276 de dascăli înscriși la Examenul de Titularizare 2022

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, «în data de 13 iulie 2022 se va desfășura proba scrisa a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 20:20
(12355 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursare de TVA de peste 4,99 milioane de lei în aprilie 2022

Administrația Județeana Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în aprilie 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 4,99 milioane de lei. Totodată ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:20
(13294 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Ordine de protecție provizorii, emise de polițiști pentru «violență în familie»

Polițiștii ialomițeni au emis în ultimele 48 de ore, două ordine de protecție provizorii, pe numele a doi bărbați de 34 și 42 de ani. În primul caz, sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 18:10
(12892 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestați pentru «conducere fără permis» și «furt calificat»

Vineri, 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 6 Poliție Rurală Ion Roată au depistat un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Alexeni, pe numele căreia instanța a emis un mandat de executare a pedepsei ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:55
(4081 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

IPJ Ialomița: «Săptămâna Prevenirii Criminalității»

Ultima zi din cadrul evenimentului național «Săptămâna Prevenirii Criminalității» a fost dedicată prevenirii infracțiunilor contra patrimoniului și, în mod special, siguranței rutiere. Astfel, vineri 2 ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 17:50
(10795 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 30 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27180, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 29 mai a ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:35
(2445 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 123000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-27.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor la nivelul județului Ialomița au fost completate 123785 de chestionare ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 16:05
(16268 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident cu două victime

Slobozia: Accident cu două victime

Sâmbătă, 28 mai a.c., în jurul orei 9,30, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în Slobozia. În eveniment a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat în afara părții ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 14:10
(13670 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 Iunie

Miercuri, 1 Iunie 2022, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi serviciile on-line pentru efectuarea plăților, precum ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2022, 12:25
(11870 vizualizări - 0 comentarii)


DN2A: Bărbat decedat într-un accident rutier

DN2A: Bărbat decedat într-un accident rutier

În seara zilei de duminică, 29 mai a.c., în jurul orelor 19,00, pe DN2A/E60, între localitățile Chiochina și Orboești s-a produs un accident de circulație soldat cu decesul unei persoane. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 23:15
(13490 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2A accident


Grindu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Grindu: Doi răniți în urma unui accident rutier

Duminică, 29 mai a.c., la ieșire din localitatea Grindu către Buzău s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane. Din verificările efectuate la fața locului a reieșit că în evenimentul ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 22:00
(5740 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Grindu accident


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Duminică, 29 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27180, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de sâmbătă, 28 mai a ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2022, 16:40
(1894 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 28 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27179, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de vineri, 27 mai ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2022, 16:40
(3855 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 27 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27179, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de joi, 26 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 16:20
(8356 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021-2022

În conformitate cu Ordinul nr. 3835/2022, în anul școlar 2021-2022, în perioada cuprinsă intre 30 mai-10 iunie 2022, se va organiza pilotarea evaluării standardizate pentru elevii claselor I-VII, respectiv ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 15:50
(12233 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Noutăți în sistemul RO-eFactura

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că, începând cu data de 1 iulie 2022, operatorii economici stabiliți în România au obligația, în relația B2G (relația dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 13:45
(16506 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Începe depunerea cererilor de finanțare aferente Măsurii «Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că de vineri, 27.05.2022, încep înscrierile pentru Măsura «Microgranturi în domeniul agroalimentar». Astfel, în perioada 27 mai 2022 ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2022, 11:10
(12753 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Venituri de peste 98 milioane de lei, colectate în luna aprilie 2022

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat, în luna aprilie a anului 2022, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 98,18 milioane de lei, cu 15,2 ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 19:00
(22263 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au desfășurat în cursul zilei de miercuri, 25 mai a.c., activități de informare în rândul elevilor din cadrul școlilor din mediul rural și urban din județul Ialomița, pentru conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:50
(13603 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Braconieri prinși în flagrant de polițiști pe Brațul Borcea

Ialomița: Braconieri prinși în flagrant de polițiști pe Brațul Borcea

Miercuri, 25 mai a.c., polițiștii au depistat pe Brațul Borcea doi bărbați, de 37 de ani, din comuna Stelnica, și de 47 de ani, din comuna Bordușani, în timp pescuiau într-o ambarcațiune din lemn, cu o ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:30
(3935 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Joi, 26 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27177, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de miercuri, 25 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 16:15
(7550 vizualizări - 0 comentarii)


Prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural

Prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural

Joi, 26 mai 2022, prefectul județului Ialomița a convocat Ședința Colegiului Prefectural, având pe ordinea de zi dezbateri cu privire la activitatea de contractare a serviciilor medicale, medicamentelor ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 15:30
(3408 vizualizări - 0 comentarii)


«Zilele Culturii Slobozene», în perioada 30 mai-3 iunie 2022

Primăria Municipiului Slobozia, prin Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, organizează în perioada 30 mai-3 iunie 2022 un amplu program de manifestări, sub genericul «Zilele Culturii Slobozene ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 14:45
(21797 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Exercițiu aplicativ la Spitalul Municipal «Anghel Saligny» Fetești

Joi, 26 mai a.c., începând cu orele 10,00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița a organizat un exercițiu de cooperare cu forțe și mijloace în teren în care a fost ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2022, 11:30
(11605 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetatean al orasului în Primăria Slobozia învinuiește Urban SA pentru gropile de pe strada Filaturii cetatean în Primarul Alexandru Potor vorbește, pe internet, despre «succesul» asfaltării străzilor din Slobozia Nouă cetatean în Scandalurile provocate de clanurile de romi creează panică în Ialomița cetatean în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița jake în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița Aldea în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia Necredinciosul în Demersuri instituționale pentru obținerea finanțării necesare reabilitării sediului Poliției Municipiului Slobozia spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 Ionut în Școlile din Ialomița duc lipsă de medici și asistenți garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 16 septembrie 2026 cumpăr apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 ianuarie 2026 Cetatean în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Costel în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Tandarei în Scandalurile provocate de clanurile de romi creează panică în Ialomița Andrei în Primăriile din Ialomița au rămas fără secretari FĂNEL G în Dragostea administrativă a edilului de la Ciochina Gigel w în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Gigel în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița oare e corect ? în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița contribuabil în Plăți de 56 milioane de lei pentru indemnizațiile persoanelor cu handicap din Ialomița

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...