Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

«Iconăreasa»

De la indicatoare rutiere, la troițe pentru biserici

«Iconăreasa»

«Cînd eram mică, să fi avut vreo 4 ani, am văzut pe cer un om. Stătea acolo, deasupra, și se uita la mine. L-am arătat mamei, surorilor, dar nimeni nu-l vedea. Decît eu. Mereu m-am întrebat ce e cu omul ăla acolo... Acum știu!». Așa începe povestea unei femei care și-a descoperit, în urmă cu 10 ani, darul de a picta icoane și a reușit, săptămîna trecută, la 47 de ani, să verniseze prima sa expoziție. O reușită neverosimilă, într-o lume în care Dumnezeu a murit demult... Nu și mărturisitorii săi!

Expoziția cea mare din sala cea mică
Expoziția e discretă, ca și autoarea ei. În sala mică a Centrului Cultural «Ionel Perlea», departe de ochii oricărui ochi eventual interesat, alături de familie, cîțiva oficiali veniți din complezență și directoarea Centrului Cultural «Ionel Perlea», Doina Roșca. Lucrările, vreo 20, sînt întinse cuminți pe pereții albi ai unei săli și așa prea mari: icoane pe lemn, marmură și aramă, în majoritatea lor reproduceri. Și totuși... «Inițial n-am avut încredere în acest demers. Dar cînd am văzut lucrările, am rămas impresionată. E greu de crezut că, fără niciun fel de sprijin, un om poate picta lucrări de o atare sensibilitate. Sînt chipuri care ies pur și simplu din tablouri. Iar altele, par a fi lucrări impresioniste, atît de curată și de precisă este tehnica folosită» ne explică directorul Centrului Cultural resorturile care au făcut posibil acest vernisaj inedit. Icoanele sînt pictate în stil bizantin și neobizantin, cu rigorile specifice. Predomină ocrul, aurul și negrul, imaginile sînt austere, acuratețea desenului este aproape absolută... Scene în registrele clasice, printre care Maica Domnului cu Mîntuitorul, Sfînta Ana cu Maica Domnului, Tăierea Capului Sfîntului Ioan, Ioan Botezătorul, Sfinții Doctori fără de arginți Damian, Cozma, Chir și Ioan, Sfîntul Ierarh Nicolae. Nu sînt opere de artă, nu sînt tablouri, sînt mărturisiri ale Adevărului. Iar într-un colț, nevăzută, Afrodica.

Afrodica, vopsitoarea de indicatoare rutiere
«Eu am primit acest talant și a trebuit să-l înmulțesc. Pentru liniștea mea și din dragoste pentru icoane». Așa își începe Afrodica Bobîrniche, angajată a SC Drumuri și Poduri SA ca vopsitor pentru indicatoare rutiere, povestea celei mai incredibile expoziții realizată vreodată la Centrul Cultural din Slobozia. Are mîinile arse de muncă și buricele degetelor împietrite de lucrul cu vopseaua. Nu ridică ochii din pămînt și povestește încet, ca la spovedanie, despre cum a ajuns să mărturisească, prin culoare: «întîi am făcut icoana din casă, într-o vreme cînd viața mea era îngreunată. Apoi, dacă am văzut că pot, am încercat mai mult... Am pictat pe marmură, pe aramă, pe lemn. Singură fac ramele, singură caut marmura... o șlefuiesc... arama nu pot singură, o duc la bătut. Iar apoi lucrez. Pentru că sînt culori de ulei, se usucă greu. Trebuie să ai răbdare, altfel se amestecă. Pictez și apoi aștept. Cînd se usucă, aplic următoarea culoare. Deci nu e greu, trebuie să ai răbdare... Dar mie Dumnezeu mi-a dat răbdare. Iar icoanele sînt ca și copiii mei. Nu pot descrie neapărat în cuvinte. E talentul meu, trebuie să-l dau mai departe. Am simțit dorul acesta de liniște și cer, și de-asta lucrez icoane». Copiii stau cuminți, înșirați pe ațele expoziției. În colț, din preaplinul inimii, o creație proprie, fără nume. «N-am știut ce nume să-i dau, am făcut-o pentru mine... ca și troița» spune Afrodica.

Acasă, lîngă troiță
Troița e acasă. Afrodica trăiește la țară, la Cosîmbești. Nu are un atelier, doar o cămăruță, în casa părinților ei. Acolo pictează, singură, cînd treburile o lasă. Pentru că pictura bizantină are canoanele ei, Afrodica citește. Citește tot ce-i pică sub ochi, cum se pricepe mai bine Rugăciunea iconarului, Filocaliile, cărți despre pictura bizantină, cărți duhovnicești. «Seara, cînd noi mergem la odihnă, ea stă aici și se chinuie. Citește, pictează, se chinuie acolo cum numai ea știe... Așa o lăsăm, așa o găsim» ne explică tatăl, trecut de 80 de ani. «Aș lăsa-o, dar e mult de muncă. Pămînt, animale, casă... toate sînt de făcut!» spune bătrînul. Cămăruța, camera de bune din fiecare casă de țară, e plină și ea de icoane. Un dovleac uscat a devenit și el un sfînt. Geamurile mici ale ușii, vitralii de biserică. Steaua de colindat, în ziua de Crăciun, un prilej de a mai îndoi o dată talantul ce i-a fost dat. Iar în mijlocul camerei, rezemată de un șifonier de pe vremea bunicilor, Troița. Domnul Isus, Maica Domnului și Maria Magdalena. Afrodica o mîngîie, ne explică cum a făcut-o, se plînge de imperfecțiunile ei. «A cerut-o preotul, pentru biserică. Dar nu pot s-o dau așa, nu e gata. Uite, aici n-am reușit să zugrăvesc bine chipul... Poate de la lemn? Sau n-am fost eu atentă. Dar după ce o termin, o dăm la biserică, să fie frumos acolo pentru cine o avea drag să se uite» spune femeia. O lăsăm în poartă, cu gîndul la icoanele ei, de la oraș, cu ochii arși de frumusețea lor nevăzută. Iară din urmă, ca un suflu abia simțit, ne ajunge din urmă cuvîntul de rămas bun: «Doamne ajută!».

30 Octombrie 2009, 13:34 (6973 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


poisson d'avril:
(31 Octombrie 2009, 13:02)
Un om bun pentru campania :Jos palaria, dar nu cea de la Pro tv, ca e cu conotatii, cea din inima noastra si din respectul pe care ar trebui sa-l avem. Un jos palaria ptr modestie,ptr naturalete, ptr munca, ptr straduinta si ptr pastrarea prin mijloace atat de putine si rudimentare a unei traditii, a unei culturi si a bunului gust ptr frumos. Nu intru in latura religioasa caci nu ma caracterizeaza, insa respect credintele fiecaruia.Un gand bun ptr dumneaei asa cum si ea are ptr dumneavoastra.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 11 Iul 2026
250 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Firme sancționate de polițiști

Miercuri, 17 aprilie a.c., polițiștii de Investigare a Criminalității Economice au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 30000 de lei la două firme din Slobozia. În ambele cazuri, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2019, 20:40
(4311 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan și fără permis

Miercuri, 17 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au depistat două persoane, de 17 și 39 de ani, în timp ce conduceau autovehicule pe drumuri publice fără a poseda permis de conducere, cât și un bărbat, ...[citește_toată_știrea]

18 Aprilie 2019, 20:35
(3711 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Vlădeni, arestat pentru neplata unei amenzi

Marți, 16 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au reușit identificarea unui bărbat de 48 ani, din Vlădeni, pe numele căruia Judecătoria Fetești a emis un mandat de executare a pedepsei privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2019, 19:20
(4845 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Vlădeni arestare


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Marți, 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Stelnica au depistat, pe raza comunei Stelnica, un tânăr, de 25 ani, din Fetești, care transporta cu ajutorul unui autoturism pește din ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2019, 19:15
(4652 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Bucureștean prins conducând cu permisul suspendat

Un bărbat, de 37 ani, din București, a fost depistat marți, 16 aprilie a.c., pe raza localității Coșereni, în timp ce conducea o autoutilitară, deși avea acest drept suspendat. În acest caz polițiștii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2019, 19:10
(3911 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 7 tone de deșeuri electrice colectate

În perioada 12-13 aprilie a.c., la Slobozia s-a desfășurat campania de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice. În urma acțiunii de colectare DEEE, organizată de Asociația Română ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2019, 20:15
(4053 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale înainte de Paște

În scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada Sărbătorilor Pascale când, în mod tradițional, consumul de alimente de origine animală crește, Direcția Sanitară Veterinară și pentru ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2019, 20:05
(3868 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Prinși în flagrant în timp ce încercau să fure chiloți și sutiene

Doi ialomițeni, domiciliați în Movilița, au fost reținuți pentru 24 de ore, într-o anchetă a polițiștilor din Ilfov. Alături de alți cinci suspecți, aceștia au dat o spargere la un depozit de haine din ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2019, 15:58
(5357 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Generală a Locurilor de Muncă-12 aprilie 2019

Vineri, 12 aprilie 2019, la nivel național, s-a desfașurat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, acțiune organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă. Acest eveniment a fost organizat ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2019, 19:10
(3730 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Concursul național «Știu și aplic-Securitatea și sănătatea se dobândește de pe băncile școlii”

Vineri, 12 aprilie 2019, începând cu orele 11,00,  în amfiteatrul Universității Bioterra, filiala Slobozia, are loc etapa județeană a Concursului național «Știu și aplic-Securitatea și sănătatea se ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2019, 19:05
(4861 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: Și-a pus capăt zilelor la marginea satului

Un bărbat de 62 de ani, din județul Prahova, s-a sinucis la marginea satului Rădulești, din județul Ialomița. Bărbatul a lăsat un bilet de adio prin care și-a motivat gestul necugetat. Pe respectivul bilet ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 19:08
(7122 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Recrutare voluntari-«Salvatori din pasiune»

În perioada 5 aprilie-3 mai 2019, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» Ialomița desfășoară campania de recrutare a voluntarilor «Salvatori din pasiune». Recrutarea se realizează de ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 19:05
(4527 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Fonduri pentru cultivatorii de tomate

Programul de sprijin pentru tomate, aflat în al treilea an de implementare, suscită un interes din ce în ce mai mare pentru producătorii agricoli. Astfel, până la data de 8 aprilie 2019, în program s-au ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 18:15
(5641 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Împreună pentru o comunitate mai sigură!»

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița derulează campania de prevenire a criminalității în mediul rural «Împreună pentru o comunitate mai sigură!». Polițiști din structurile de Prevenire, Ordine ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 18:10
(4219 vizualizări - 0 comentarii)


DAJ Ialomița: Ajutor de minimis pentru crescătorii de ovine

Anul acesta, prin Direcția Agricolă Județeană Ialomița s-au înscris 300 posibili beneficiari ai schemei «Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 18:05
(4381 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1000 euro/ha pentru cultivarea de usturoi

Până la data de 8 aprilie a.c., în programul de susținere a producției de usturoi, la nivelul județului Ialomița s-au înscris 4 producători agricoli, cu o suprafață totală de 4,27 ha. Solicitanții sprijinului ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 18:00
(4451 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Stingere focare de Pestă Porcină Africană la Dridu și Drăgoești

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale, cât și din gospodăriile populației că marți, 9 aprilie ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 17:55
(5040 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1,3 tone de pește, confiscate

În perioada 1-7 aprilie a.c., polițiștii ialomițeni au constatat 15 infracțiuni privind ilegalități în domeniul pescuitului și acvaculturii. Astfel, 19 persoane au fost cercetate în cadrul dosarelor întocmite ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 17:50
(4202 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 592 de abateri în săptămâna TISPOL Speed

În perioada 1-7 aprilie a.c., s-a desfășurat la nivel național acțiunea TISPOL Speed, acțiune ce a vizat respectarea regimului legal de viteză și reducerea numărului și gravității consecințelor accidentelor ...[citește_toată_știrea]

9 Aprilie 2019, 17:45
(4443 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenită la vana de legătură de pe conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzii Soarelui cu Șoseaua Brăilei, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

8 Aprilie 2019, 15:15
(4898 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune preventivă pentru reducerea accidentelor rutiere

IPJ Ialomița: Acțiune preventivă pentru reducerea accidentelor rutiere

Serviciul Poliției Rutiere Ialomița desfășoară, până duminică, 7 aprilie 2019, o acțiune cu caracter preventiv cu scopul de a reduce accidentele rutiere. Acțiunea oamenilor legii se înscrie în seria de ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2019, 20:50
(4860 vizualizări - 9 comentarii)


Bursa Generală a Locurilor de Muncă-12 aprilie 2019

Agenția Județeană pentru
Ocuparea Forței de Muncă Ialomița

va organiza în data de 12 aprilie 2019
«Bursa Generală
a Locurilor de Muncă»
,
eveniment ce va avea loc la Slobozia
-Centrul Cultural UNESCO
«Ionel Perlea», începând cu orele 9,00
În vederea participării
la această acțiune,
persoanele aflate în căutarea unui
loc de muncă sunt așteptate
să se înscrie la sediul
Agenției Locale Slobozia,
str. Matei Basarab, bl. F1, parter
sau la Punctele de Lucru din
Urziceni, Fetești și Țăndărei
Agenții economici care dispun de
locuri de muncă și doresc încadrarea
de personal calificat sau necalificat,
sunt așteptați să depună
oferta de locuri de muncă vacante
la sediul AJOFM Ialomița
sau la sediile punctelor de lucru,
precum și la adresa de
e-mail [email protected]
sau fax 0243/231.785
Pentru relații suplimentare,
vă puteți adresa
AJOFM Ialomița la numerele de
telefon 0243/231.809, 0243/230.224
sau direct în locațiile susmenționate

4 Aprilie 2019, 20:40


Slobozean cercetat pentru «deținere ilegală de arme»

Un bărbat, de 52 de ani, din Slobozia, este cercetat de polițiștii ialomițeni pentru «deținere ilegală de arme». Bărbatul în cauză deținea o pușcă de vânătoare cu alice, deși avea suspendat dreptul de deținere ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2019, 19:45
(4279 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Pesticide expirate

Administratorii a două firme din Ialomița sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de neluare a măsurilor corespunzătoare de eliminare totală a substanțelor și preparatelor periculoase care au devenit ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2019, 19:40
(4363 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan și fără permis

Doi bărbați, de 20 și 40 de ani, din Slobozia, au fost depistați de polițiștii ialomițeni în timp ce circulau ilegal pe drumurile publice. Primul bărbat, de 40 de ani, a fost depistat de polițiști în timp ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2019, 19:35
(4646 vizualizări - 0 comentarii)


Prevenirea delincvenței juvenile la Grivița

Peste 300 elevi de la 7 unități de învățământ gimnaziale și postliceale și 18 repezentanți ai unităților școlare au participat la activități de prevenire a delincvenței juvenile și victimizarea minorilor ...[citește_toată_știrea]

4 Aprilie 2019, 19:30
(5497 vizualizări - 0 comentarii)


deces

deces

Ne exprimăm regretul față de trecerea
în neființă a doamnei
MARIOARA CHIRIAC,
o prietenă deosebită, desăvârșită,
care a însemnat pentru noi
adevărata omenie.
Înmormântarea va avea loc
sâmbătă, 6 aprilie 2019, orele 11,30,
la Cimitirul «Sf. Ilie»,
Prelungirea Ghenca, București
Sincere condoleanțe familiei îndoliate
din partea pensionarilor
și cadrelor didactice
de la Școala Gimnazială
«Sf. Andrei» Slobozia

4 Aprilie 2019, 18:10


Tânăr din Movilița, arestat pentru furt din locuință

Un tânăr de 31 de ani, din localitatea Movilița, a fost arestat de polițiștii ialomițeni pentru «furt». Concret, polițiștii au demarat cercetările după ce un bărbat, de 57 de ani, a sesizat faptul că în ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2019, 18:45
(5423 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Dăruiește din suflet pentru un zâmbet de copil»

Joi, 4 aprilie a.c., începând cu orele 14,00, Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» Ialomița organizează acțiunea «Dăruiește din suflet pentru un zâmbet de copil». Acțiunea este una de voluntariat dedicată ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2019, 18:40
(5088 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Cantitate de peste 800 kg pește, confiscată

În perioada februarie-martie a.c., inspectorii DSVSA Ialomița, împreună cu reprezentanții IPJ Ialomița, au efectuat 13 acțiuni de control a mijloacelor de transport și 3 verificări în unități de depozitare ...[citește_toată_știrea]

3 Aprilie 2019, 18:35
(5087 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...