Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

«Iconăreasa»

De la indicatoare rutiere, la troițe pentru biserici

«Iconăreasa»

«Cînd eram mică, să fi avut vreo 4 ani, am văzut pe cer un om. Stătea acolo, deasupra, și se uita la mine. L-am arătat mamei, surorilor, dar nimeni nu-l vedea. Decît eu. Mereu m-am întrebat ce e cu omul ăla acolo... Acum știu!». Așa începe povestea unei femei care și-a descoperit, în urmă cu 10 ani, darul de a picta icoane și a reușit, săptămîna trecută, la 47 de ani, să verniseze prima sa expoziție. O reușită neverosimilă, într-o lume în care Dumnezeu a murit demult... Nu și mărturisitorii săi!

Expoziția cea mare din sala cea mică
Expoziția e discretă, ca și autoarea ei. În sala mică a Centrului Cultural «Ionel Perlea», departe de ochii oricărui ochi eventual interesat, alături de familie, cîțiva oficiali veniți din complezență și directoarea Centrului Cultural «Ionel Perlea», Doina Roșca. Lucrările, vreo 20, sînt întinse cuminți pe pereții albi ai unei săli și așa prea mari: icoane pe lemn, marmură și aramă, în majoritatea lor reproduceri. Și totuși... «Inițial n-am avut încredere în acest demers. Dar cînd am văzut lucrările, am rămas impresionată. E greu de crezut că, fără niciun fel de sprijin, un om poate picta lucrări de o atare sensibilitate. Sînt chipuri care ies pur și simplu din tablouri. Iar altele, par a fi lucrări impresioniste, atît de curată și de precisă este tehnica folosită» ne explică directorul Centrului Cultural resorturile care au făcut posibil acest vernisaj inedit. Icoanele sînt pictate în stil bizantin și neobizantin, cu rigorile specifice. Predomină ocrul, aurul și negrul, imaginile sînt austere, acuratețea desenului este aproape absolută... Scene în registrele clasice, printre care Maica Domnului cu Mîntuitorul, Sfînta Ana cu Maica Domnului, Tăierea Capului Sfîntului Ioan, Ioan Botezătorul, Sfinții Doctori fără de arginți Damian, Cozma, Chir și Ioan, Sfîntul Ierarh Nicolae. Nu sînt opere de artă, nu sînt tablouri, sînt mărturisiri ale Adevărului. Iar într-un colț, nevăzută, Afrodica.

Afrodica, vopsitoarea de indicatoare rutiere
«Eu am primit acest talant și a trebuit să-l înmulțesc. Pentru liniștea mea și din dragoste pentru icoane». Așa își începe Afrodica Bobîrniche, angajată a SC Drumuri și Poduri SA ca vopsitor pentru indicatoare rutiere, povestea celei mai incredibile expoziții realizată vreodată la Centrul Cultural din Slobozia. Are mîinile arse de muncă și buricele degetelor împietrite de lucrul cu vopseaua. Nu ridică ochii din pămînt și povestește încet, ca la spovedanie, despre cum a ajuns să mărturisească, prin culoare: «întîi am făcut icoana din casă, într-o vreme cînd viața mea era îngreunată. Apoi, dacă am văzut că pot, am încercat mai mult... Am pictat pe marmură, pe aramă, pe lemn. Singură fac ramele, singură caut marmura... o șlefuiesc... arama nu pot singură, o duc la bătut. Iar apoi lucrez. Pentru că sînt culori de ulei, se usucă greu. Trebuie să ai răbdare, altfel se amestecă. Pictez și apoi aștept. Cînd se usucă, aplic următoarea culoare. Deci nu e greu, trebuie să ai răbdare... Dar mie Dumnezeu mi-a dat răbdare. Iar icoanele sînt ca și copiii mei. Nu pot descrie neapărat în cuvinte. E talentul meu, trebuie să-l dau mai departe. Am simțit dorul acesta de liniște și cer, și de-asta lucrez icoane». Copiii stau cuminți, înșirați pe ațele expoziției. În colț, din preaplinul inimii, o creație proprie, fără nume. «N-am știut ce nume să-i dau, am făcut-o pentru mine... ca și troița» spune Afrodica.

Acasă, lîngă troiță
Troița e acasă. Afrodica trăiește la țară, la Cosîmbești. Nu are un atelier, doar o cămăruță, în casa părinților ei. Acolo pictează, singură, cînd treburile o lasă. Pentru că pictura bizantină are canoanele ei, Afrodica citește. Citește tot ce-i pică sub ochi, cum se pricepe mai bine Rugăciunea iconarului, Filocaliile, cărți despre pictura bizantină, cărți duhovnicești. «Seara, cînd noi mergem la odihnă, ea stă aici și se chinuie. Citește, pictează, se chinuie acolo cum numai ea știe... Așa o lăsăm, așa o găsim» ne explică tatăl, trecut de 80 de ani. «Aș lăsa-o, dar e mult de muncă. Pămînt, animale, casă... toate sînt de făcut!» spune bătrînul. Cămăruța, camera de bune din fiecare casă de țară, e plină și ea de icoane. Un dovleac uscat a devenit și el un sfînt. Geamurile mici ale ușii, vitralii de biserică. Steaua de colindat, în ziua de Crăciun, un prilej de a mai îndoi o dată talantul ce i-a fost dat. Iar în mijlocul camerei, rezemată de un șifonier de pe vremea bunicilor, Troița. Domnul Isus, Maica Domnului și Maria Magdalena. Afrodica o mîngîie, ne explică cum a făcut-o, se plînge de imperfecțiunile ei. «A cerut-o preotul, pentru biserică. Dar nu pot s-o dau așa, nu e gata. Uite, aici n-am reușit să zugrăvesc bine chipul... Poate de la lemn? Sau n-am fost eu atentă. Dar după ce o termin, o dăm la biserică, să fie frumos acolo pentru cine o avea drag să se uite» spune femeia. O lăsăm în poartă, cu gîndul la icoanele ei, de la oraș, cu ochii arși de frumusețea lor nevăzută. Iară din urmă, ca un suflu abia simțit, ne ajunge din urmă cuvîntul de rămas bun: «Doamne ajută!».

30 Octombrie 2009, 13:34 (6991 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


poisson d'avril:
(31 Octombrie 2009, 13:02)
Un om bun pentru campania :Jos palaria, dar nu cea de la Pro tv, ca e cu conotatii, cea din inima noastra si din respectul pe care ar trebui sa-l avem. Un jos palaria ptr modestie,ptr naturalete, ptr munca, ptr straduinta si ptr pastrarea prin mijloace atat de putine si rudimentare a unei traditii, a unei culturi si a bunului gust ptr frumos. Nu intru in latura religioasa caci nu ma caracterizeaza, insa respect credintele fiecaruia.Un gand bun ptr dumneaei asa cum si ea are ptr dumneavoastra.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Sâmbătă 11 Iul 2026
240 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere

La sfârșitul lunii aprilie 2018, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 5655 șomeri, din care 840 șomeri indemnizați, respectiv 4815 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2018, 18:15
(3380 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferiță din Urziceni, prinsă la volan cu 145 km/h în afara localității

O tânără de 33 de ani a rămas fără permis după ce a fost prinsă conducând pe DN21, în afara localității Drajna, cu 145 km/h. Mai mult, șoferița transporta scule electrice pentru care nu avea documente legale ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2018, 12:18
(7014 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Pelerinaj la moaștele Sfântului Ierarh Nicolae

Eveniment religios la Catedrala din Urziceni. În perioada 18-22 mai 2018, în incinta sfântului lăcaș de cult vor fi aduse moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, de la Biserica «Sfântul Gheorghe Nou» din București ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2018, 21:10
(6313 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Elevii și-au demonstrat abilitățile de salvatori

Echipajele de elevi din 4 școli și licee din județul Ialomița s-au întrecut în cadrul concursului «Cu viața mea apăr viața», competiție organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Ialomița anual ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2018, 19:10
(11856 vizualizări - 0 comentarii)


Concurs cu teme religioase la Urziceni

Protopopiatul Urziceni a organizat cea de a 15-a ediție a concursului cu teme religioase «Te Deum Laudamus». În competiție s-au întrecut elevi din Urziceni, Jilavele, Valea Măcrișului și Grindu, care au ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2018, 18:40
(4288 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Movilița

Pompierii din Urziceni au intervenit pentru descarcerarea unui bărbat de 68 de ani, implicat într-un accident rutier. Evenimentul s-a produs în zona localității Movilița, acolo unde conducătorul auto a ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2018, 18:20
(4967 vizualizări - 0 comentarii)


Încep «Zilele Municipiului Slobozia», ediția a XVIII-a

Luni, 14 mai 2018, se deschid manifestările dedicate «Zilelor Municipiului Slobozia». Ca și în edițiile precedente, autoritățile locale au pregătit și în acest an competiții dedicate copiilor, spectacole ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2018, 14:55
(9774 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Movilița. Patru suspecți au fost reținuți!

Polițiștii din Ilfov au efectuat în dimineața zilei de joi, 10 mai a.c.,  4 percheziții domiciliare la tot atâția suspecți, acuzați de furturi prin metoda «Sinești». Aceștia ar fi sustras mai multe ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2018, 11:10
(9806 vizualizări - 0 comentarii)


Cai transportați fără documente, depistați de DSVSA Ialomița

Vineri, 4 mai 2018, consilierii din cadrul DSVSA Ialomița au verificat două autoutilitare ce transportau 15 cabaline de la Slobozia către Mizil. Controlul a urmărit aspecte privind identificarea animalelor ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2018, 18:10
(3417 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

PREMIER
Transport Auto SRL
angajează
șoferi profesioniști,
categ. C+E,
cu minim de experiență

salariu atractiv
Relații la sediul firmei
Șos. Brăilei, nr. 5, Slobozia
telefon 0733/449.841

8 Mai 2018, 18:05


ISU Ialomița atenționează asupra elementelor de muniție neexplodată găsite

ISU Ialomița atenționează asupra elementelor de muniție neexplodată găsite

Pe tot teritoriul țării regăsim și astăzi elemente de muniție neexplodată (grenade, proiectile, bombe de aviație etc.) care datează din timpul războaielor mondiale. Ele au fost aruncate atunci și, din diverse ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2018, 18:00
(7311 vizualizări - 0 comentarii)


alătură-te echipei noastre!

căutăm fete frumoase,
responsabile, dicție bună,
minim talent actoricesc,
prezență scenică,
domiciliul în Slobozia,
disponibilitate maximă în week-end
pentru interpretarea
URSITOAREI BUNE
în scenete pentru botez și nuntă
dacă dorești să faci parte
din echipa noastră,
contactează-ne
la telefon 0762/608.918

8 Mai 2018, 17:15


Hoți din Movilița, reținuți

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Coșereni au identificat doi bărbați de 31, respectiv 46 de ani, bănuți de săvârșirea infracțiunii de «furt calificat». Persoanele bănuite au fost reținute pe bază ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2018, 17:10
(4907 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferul spaniol care a provocat accidentul de la Stelnica, arestat preventiv

Luni, 7 mai a.c., un bărbat de 65 de ani a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de «ucidere din culpă», «vătămare corporală din culpă» și «conducere a unui autovehicul ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2018, 17:05
(5752 vizualizări - 0 comentarii)


Stelnica: Nepoată și bunică, ucise de un șofer spaniol

Grav accident rutier petrecut în comuna ialomițeană Stelnica, în cursul serii de duminică, 6 mai 2018. O fetiță de 8 ani și bunica ei, în vârstă de 58 de ani, au murit pe loc după ce au fost călcate de ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2018, 17:39
(8056 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Incendiu la o casă în construcție

Flăcările au cuprins o casă, aflată în construcție, în data de duminică, 6 mai 2018, în jurul orei 11,00, în condițiile manifestării unor rafale de vânt puternice. Pompierii de la Garda de Intervenție ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2018, 15:45
(4812 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia incendiu


Ialomița: Animale salvate de pompieri

3 apeluri pentru salvarea a două bovine și a unei cabaline s-au primit la sfârșitul săptămânii precedente de la cetățeni. Dacă în cazul a două bovine, una căzută într-un șanț din comuna Dridu, iar alta ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2018, 15:35
(4440 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Grevă de avertisment în spitale

Grevă de avertisment în toate cele 4 spitale din Ialomița. Peste 800 de angajați din sistemul medical vor eliminarea plafonului de 30% aplicat sporurilor salariale, dar și creșteri ale veniturilor pentru ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2018, 11:30
(3831 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bătrâne înșelate prin metoda «Accidentul»

Două bătrâne, de 71 și 79 de ani, din Fetești și Bărcănești, au reclamat la Poliție faptul că au fost victimele unor fapte de înșelăciune prin metoda «Accidentul». Acestea au spus că persoane necunoscute ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2018, 11:35
(4733 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Se caută salvatori voluntari

În perioada 2 mai-8 iunie 2018, ISU Ialomița recrutează persoane în vederea efectuării în mod voluntar de activități de acordare a primului ajutor. Cei interesați trebuie să aibă vârsta cuprinsă între ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2018, 11:20
(3561 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Hoți identificați de polițiști

Polițiștii din Țăndărei au reușit să identifice autorii unui furt, faptă comisă pe raza orașului și sesizată pe data de 30 aprilie 2018. Este vorba despre doi bărbați, de 23 și 43 de ani, care acum sunt ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2018, 11:15
(4625 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Cercetat pentru «furt calificat»

Polițiștii din Fetești au deschis un dosar penal pe numele unui bărbat de 54 de ani, domiciliat în Galați, sub acuzația de furt calificat. Acesta a fost prins în flagrant în timp ce sustrăsese mai multe ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2018, 11:05
(3614 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri pentru șomeri

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița organizează cursuri de calificare profesională în meserii precum cea de ospătar, bucătar, agent de securitate, cofetar și altele. Cursurile sunt ...[citește_toată_știrea]

3 Mai 2018, 20:05
(3895 vizualizări - 0 comentarii)


Anchetă în Ialomița. La un pas de a fi jefuit în zona Popasului Sinești!

Polițiștii din Ialomița au deschis un dosar penal pentru «tentativă de furt », după ce un bărbat din București a reclamat pe un site de socializare cum a scăpat ca prin urechile acului de o bană de hoți ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2018, 16:05
(5900 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Vacanța de 1 Mai-amenzi de aproape 330000 de lei, 54 de permise reținute

În ultimele 4 zile, polițiștii ialomițeni au intervenit la peste 150 de evenimente, au constatat în jur de 70 de infracțiuni, au aplicat peste 1000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape ...[citește_toată_știrea]

2 Mai 2018, 11:10
(5005 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 150 de polițiști ialomițeni, în stradă

Peste 150 de polițiști sunt la serviciu, pe toată perioada minivacanței de 1 mai, pentru siguranța tuturor celor care participă la evenimente, activități cultural-artistice sau sportive și pentru supravegherea ...[citește_toată_știrea]

30 Aprilie 2018, 11:05
(4380 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autotren încărcat cu îngrășăminte agricole, căzut în afara carosabilului

Evenimentul rutier a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 26/27 aprilie 2018, în jurul orei 1,30, pe DN2A, în apropiere de municipiul Slobozia. Șoferul autotrenului, un  tânăr în vârstă de 23 de ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2018, 14:30
(5860 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


APIA: Depunerea cererilor pentru subvențiile la animale și cuantumurile schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, până la data de 2 mai 2018 inclusiv, se depun Cererile de solicitare a ajutorului de stat în sectorul creșterii ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2018, 13:20
(10147 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița recrutează candidați pentru instituțiile de învățământ care școlarizează viitorii pompieri

Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al Județului Ialomița recrutează candidați pentru concursurile de admitere organizate în 2018 și ianuarie 2019, pentru  instituțiile de învățământ ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2018, 11:40
(8208 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Controale inopinate

În perioada 19.03-31.10.2018, Inspectoratul Teritorial de Muncă Ialomița desfășoară acțiuni de control cu caracter inopinat. Acestea vor viza beneficiarii la care se prestează muncă necalificată cu caracter ...[citește_toată_știrea]

27 Aprilie 2018, 11:35
(3455 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...