Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

«Iconăreasa»

De la indicatoare rutiere, la troițe pentru biserici

«Iconăreasa»

«Cînd eram mică, să fi avut vreo 4 ani, am văzut pe cer un om. Stătea acolo, deasupra, și se uita la mine. L-am arătat mamei, surorilor, dar nimeni nu-l vedea. Decît eu. Mereu m-am întrebat ce e cu omul ăla acolo... Acum știu!». Așa începe povestea unei femei care și-a descoperit, în urmă cu 10 ani, darul de a picta icoane și a reușit, săptămîna trecută, la 47 de ani, să verniseze prima sa expoziție. O reușită neverosimilă, într-o lume în care Dumnezeu a murit demult... Nu și mărturisitorii săi!

Expoziția cea mare din sala cea mică
Expoziția e discretă, ca și autoarea ei. În sala mică a Centrului Cultural «Ionel Perlea», departe de ochii oricărui ochi eventual interesat, alături de familie, cîțiva oficiali veniți din complezență și directoarea Centrului Cultural «Ionel Perlea», Doina Roșca. Lucrările, vreo 20, sînt întinse cuminți pe pereții albi ai unei săli și așa prea mari: icoane pe lemn, marmură și aramă, în majoritatea lor reproduceri. Și totuși... «Inițial n-am avut încredere în acest demers. Dar cînd am văzut lucrările, am rămas impresionată. E greu de crezut că, fără niciun fel de sprijin, un om poate picta lucrări de o atare sensibilitate. Sînt chipuri care ies pur și simplu din tablouri. Iar altele, par a fi lucrări impresioniste, atît de curată și de precisă este tehnica folosită» ne explică directorul Centrului Cultural resorturile care au făcut posibil acest vernisaj inedit. Icoanele sînt pictate în stil bizantin și neobizantin, cu rigorile specifice. Predomină ocrul, aurul și negrul, imaginile sînt austere, acuratețea desenului este aproape absolută... Scene în registrele clasice, printre care Maica Domnului cu Mîntuitorul, Sfînta Ana cu Maica Domnului, Tăierea Capului Sfîntului Ioan, Ioan Botezătorul, Sfinții Doctori fără de arginți Damian, Cozma, Chir și Ioan, Sfîntul Ierarh Nicolae. Nu sînt opere de artă, nu sînt tablouri, sînt mărturisiri ale Adevărului. Iar într-un colț, nevăzută, Afrodica.

Afrodica, vopsitoarea de indicatoare rutiere
«Eu am primit acest talant și a trebuit să-l înmulțesc. Pentru liniștea mea și din dragoste pentru icoane». Așa își începe Afrodica Bobîrniche, angajată a SC Drumuri și Poduri SA ca vopsitor pentru indicatoare rutiere, povestea celei mai incredibile expoziții realizată vreodată la Centrul Cultural din Slobozia. Are mîinile arse de muncă și buricele degetelor împietrite de lucrul cu vopseaua. Nu ridică ochii din pămînt și povestește încet, ca la spovedanie, despre cum a ajuns să mărturisească, prin culoare: «întîi am făcut icoana din casă, într-o vreme cînd viața mea era îngreunată. Apoi, dacă am văzut că pot, am încercat mai mult... Am pictat pe marmură, pe aramă, pe lemn. Singură fac ramele, singură caut marmura... o șlefuiesc... arama nu pot singură, o duc la bătut. Iar apoi lucrez. Pentru că sînt culori de ulei, se usucă greu. Trebuie să ai răbdare, altfel se amestecă. Pictez și apoi aștept. Cînd se usucă, aplic următoarea culoare. Deci nu e greu, trebuie să ai răbdare... Dar mie Dumnezeu mi-a dat răbdare. Iar icoanele sînt ca și copiii mei. Nu pot descrie neapărat în cuvinte. E talentul meu, trebuie să-l dau mai departe. Am simțit dorul acesta de liniște și cer, și de-asta lucrez icoane». Copiii stau cuminți, înșirați pe ațele expoziției. În colț, din preaplinul inimii, o creație proprie, fără nume. «N-am știut ce nume să-i dau, am făcut-o pentru mine... ca și troița» spune Afrodica.

Acasă, lîngă troiță
Troița e acasă. Afrodica trăiește la țară, la Cosîmbești. Nu are un atelier, doar o cămăruță, în casa părinților ei. Acolo pictează, singură, cînd treburile o lasă. Pentru că pictura bizantină are canoanele ei, Afrodica citește. Citește tot ce-i pică sub ochi, cum se pricepe mai bine Rugăciunea iconarului, Filocaliile, cărți despre pictura bizantină, cărți duhovnicești. «Seara, cînd noi mergem la odihnă, ea stă aici și se chinuie. Citește, pictează, se chinuie acolo cum numai ea știe... Așa o lăsăm, așa o găsim» ne explică tatăl, trecut de 80 de ani. «Aș lăsa-o, dar e mult de muncă. Pămînt, animale, casă... toate sînt de făcut!» spune bătrînul. Cămăruța, camera de bune din fiecare casă de țară, e plină și ea de icoane. Un dovleac uscat a devenit și el un sfînt. Geamurile mici ale ușii, vitralii de biserică. Steaua de colindat, în ziua de Crăciun, un prilej de a mai îndoi o dată talantul ce i-a fost dat. Iar în mijlocul camerei, rezemată de un șifonier de pe vremea bunicilor, Troița. Domnul Isus, Maica Domnului și Maria Magdalena. Afrodica o mîngîie, ne explică cum a făcut-o, se plînge de imperfecțiunile ei. «A cerut-o preotul, pentru biserică. Dar nu pot s-o dau așa, nu e gata. Uite, aici n-am reușit să zugrăvesc bine chipul... Poate de la lemn? Sau n-am fost eu atentă. Dar după ce o termin, o dăm la biserică, să fie frumos acolo pentru cine o avea drag să se uite» spune femeia. O lăsăm în poartă, cu gîndul la icoanele ei, de la oraș, cu ochii arși de frumusețea lor nevăzută. Iară din urmă, ca un suflu abia simțit, ne ajunge din urmă cuvîntul de rămas bun: «Doamne ajută!».

30 Octombrie 2009, 13:34 (7007 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


poisson d'avril:
(31 Octombrie 2009, 13:02)
Un om bun pentru campania :Jos palaria, dar nu cea de la Pro tv, ca e cu conotatii, cea din inima noastra si din respectul pe care ar trebui sa-l avem. Un jos palaria ptr modestie,ptr naturalete, ptr munca, ptr straduinta si ptr pastrarea prin mijloace atat de putine si rudimentare a unei traditii, a unei culturi si a bunului gust ptr frumos. Nu intru in latura religioasa caci nu ma caracterizeaza, insa respect credintele fiecaruia.Un gand bun ptr dumneaei asa cum si ea are ptr dumneavoastra.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
12 Iul 2026
293 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Marș al motocicliștilor la Slobozia

În cadrul campaniei derulată de Ministerul Afacerilor Interne prin Poliția Română «Motocicliștii există în trafic», la Slobozia va fi organizat un marș al motocicliștilor. Evenimentul se va produce după ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2015, 18:10
(5460 vizualizări - 0 comentarii)


Vlădeni: «Lanțul de lectură»

Sîmbătă, 16 mai 2015, simultan în 16 orașe din România se va derula flashmob-ul de promovare a lecturii «Lanțul de lectură». La acest proiect participă și localitatea Vlădeni, devoratorii de cărți fiind ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2015, 16:55
(4647 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: A murit într-un accident rutier

Coșereni: A murit într-un accident rutier

Un bărbat de 57 de ani a murit într-un grav accident rutier petrecut în zona localității Coșereni. Din cauza evenimentului, traficul a fost întrerupt mai bine de o oră. Din primele informații, bărbatul ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2015, 14:15
(11400 vizualizări - 2 comentarii)


Lilieci: Un mort și cinci răniți, într-un accident rutier

Grav accident de circulație în zona localității Lilieci, în dimineața zilei de 13 mai 2015. O persoană a murit și alte cinci au fost rănite în urma nefericitului eveniment. Supraviețuitorii au fost transportați ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2015, 15:10
(9313 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Lilieci accident


DSVSA Ialomița: Campanie de vaccinare antirabică la vulpi

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a anunțat că, în perioada 18.05-10.06.2015, în județul Ialomița se va desfășura campania de vaccinare antirabică de primăvara a vulpilor ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2015, 13:20
(8504 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița are un nou inspector șef!

În conformitate cu ordinul Inspectorului General al Jandarmeriei Române, cu data de 10 mai 2015, colonelul Ionel Mihailuc, inspector șef la Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea, se ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 20:15
(6929 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trimiși în judecată pentru infracțiuni economice

Procurori din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:
SPIREA MARINEL, pentru săvîrșirea infracțiunilor ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 19:10
(9308 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Simulare a unei ședințe de consiliu local cu tineri

Proiectul «Inițiativă pentru comunitatea mea!» continuă în județul Ialomița cu ultimele două activități: simularea unei ședințe de consiliu local și formarea unui grup de inițiativă locală la Slobozia. ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 17:05
(10017 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Concursurile «Prietenii pompierilor» și «Cu viața mea apăr viața»

Inspecția de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița organizează, cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița, competițiile școlare ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 16:15
(9583 vizualizări - 0 comentarii)


Biciclist acroșat de un autoturism la Dridu

Sîmbătă, 9 mai 2015, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DJ101, în comuna Dridu, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 15:35
(5405 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu accident


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 600000 de lei!

La acest sfîrșit de săptămînă, 8-10 mai 2015, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 15:10
(5798 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Peste 1130 tone de produse, conficate

În ultima perioadă de timp, inspectorii DSVSA Ialomița au urmărit modul în care operatorii economici respectă prevederile legale în ceea ce privește asigurarea condițiilor de igienă, a condițiilor de temperatură ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 14:15
(6396 vizualizări - 0 comentarii)


Săveni: Festivalul județean de folclor «Zărzărică, zărzărea» și-a desemnat cîștigătorii

Festivalul-concurs județean de folclor «Zărzărică, zărzărea», organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița și-a încheiat vineri, 8 mai 2015, cea de-a XX ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 13:40
(6625 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A luat foc o autoutilitară

Un scurtcircuit produs la instalația electrică a fost cauza probabilă care a dus la izbucnirea unui incendiu la o autoutilitară ce se deplasa duminică după-amiază, 10 mai 2015, pe strada Călărași, din ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 12:40
(7138 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Fetești incendiu


Elemente de muniție, descoperite într-o curte din Sudiți

Două proiectile explozive de calibru 100 mm au fost descoperite în după-amiaza zilei de sîmbătă, 9 mai 2015, de un cetățean din localitatea Sudiți, în timpul unor lucrări agricole în gospodărie. Echipajul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 12:15
(9725 vizualizări - 0 comentarii)


Deputatul PSD Marian Neacșu, secretar general al Consiliului Național PSD

Joi, 7 mai 2015, cu prilejul reuniunii Comitetului Executiv Național al PSD, deputatul PSD Marian Neacșu a fost ales secretar general al Consiliului Național al Partidului Social-Democrat. De reținut că ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 11:20
(8443 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Precizări privind contribuțiile de asigurări sociale de sănătate

În vederea aplicării unitare a prevederilor Titlul IX2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la stabilirea ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2015, 10:25
(7776 vizualizări - 0 comentarii)


anunț public

Primăria Municipiului Slobozia
dorește să sprijine
activitatea de funcționare
a Asociațiilor de Proprietari
și organizează, în acest sens,
în ziua de miercuri,
13 mai 2015, orele 16,00,

la Casa Municipală de Cultură
(fostul cinematograf Galax),
o Adunare cu toți administratorii
și președinții Asociațiilor de proprietari

8 Mai 2015, 12:05


Ialomița: Un tractor și un autoturism, cuprinse de flăcări

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină, în ultimele 24 de ore, pentru lichidarea a două incendii, izbucnite la un tractor și la un autoturism. Primul apel telefonic a fost înregistrat miercuri ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2015, 20:30
(4689 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii aprilie 2015, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7569 șomeri, din care 1849 șomeri indemnizați, respectiv 5720 șomeri ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2015, 18:25
(5282 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: În atenția operatorilor care achiziționează lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează operatorii care achiziționează lapte de la producători că, în conformitate cu art. 151 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, pînă la data de ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2015, 17:40
(4200 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Depistat în trafic în stare de ebrietate

Un tînăr, de 27 de ani, din București, este urmărit penal după ce a fost identificat în trafic, la Fetești, sub influența băuturilor alcoolice. Cel în cauză avea o alcoolemie de 0,43 miligrame alcool pur ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2015, 16:45
(4011 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Doi tineri, răniți într-un accident rutier

Doi tineri, de 32 și 28 de ani, au fost implicați într-un accident rutier, în zona municipiului Urziceni. Din primele verificări, vina ar purta-o tînărul de 28 de ani care, într-o curbă periculoasă, nu ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2015, 15:30
(4811 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Ialomița: Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor

În această perioadă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița demarează ample acțiuni de prevenire și combatere a braconajului piscicol. Demersurile oamenilor legii au în vedere ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2015, 13:15
(5371 vizualizări - 0 comentarii)


Festivitate de premiere pentru concursul de proiecte «Slobozia Viitorului»

Joi, 7 mai 2015, de la orele 12,00, la Casa de Municipală de Cultură Slobozia se va desfășura festivitatea de premiere a  tinerilor care au cîștigat la concursul de proiecte «Slobozia Viitorului». ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2015, 19:25
(4297 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Analiza Activității de Inspecție Fiscală din cadrul ANAF-DGRFP Ploiești în trimestrul I 2015

Principalul obiectiv al inspecției fiscale în trimestrul I 2015 l-a reprezentat intensificarea măsurilor de prevenire și combatere a evaziunii fiscale, activitatea fiind orientată cu precădere către contribuabili ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2015, 18:10
(10626 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Detalii despre cota de lapte

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează operatorii care achiziționează lapte, precum și producătorii deținători de cotă de lapte pentru vînzări directe că, pînă la data de 14 mai ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2015, 15:25
(4908 vizualizări - 0 comentarii)


50 de elevi din Slobozia, în vizită de studiu la instituțiile publice din oraș

Proiectul «Inițiativă pentru comunitate mea!» continuă în Ialomița cu vizitele de studiu la instituțiile publice din oraș. Astfel, marți și miercuri, 6-7 mai 2015, 50 de elevi participanți la programul ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2015, 17:35
(5790 vizualizări - 0 comentarii)


Locuri disponibile în instituțiile de învățămînt ale Administrației Naționale a Penitenciarelor

Începînd de marți, 5 mai 2015, Administrația Națională a Penitenciarelor a făcut publică lista locurilor disponibile din cadrul unităților de învățămînt ale instituției. Peroanele care doresc să obțină ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2015, 16:15
(9023 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Prins la volan fără să dețină permis

În cursul nopții de luni spre marți, 4/5 mai 2015, polițiștii au oprit pe raza municipiului Slobozia un autoturism condus de un tînăr, de 21 de ani, domiciliat în localitate. Din verificările efectuate ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2015, 15:10
(4797 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Curiosul în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» ca la noi.... în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» CRISTI în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! Manu în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal @Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...