Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Infractorii din Bora, din nou liberi

Justiția e oarbă de-a binelea!

Infractorii din Bora, din nou liberi

Vă mai amintiți despre răsunătoarele scandaluri petrecute în urmă cu cîteva luni în cartierul slobozean Bora? Desigur că vă amintiți, căci în urma acestor conflicte au fost decapitați șefii Poliției ialomițene, iar mediatizarea excesivă a adus în atenție cele mai de amploare încăierări din ultimii ani din Slobozia. Anchetele s-au finalizat cu o serie de arestări pentru infractorii provenind din găști diferite. Ei bine, la aproape două luni de la arestare, sîntem în măsură să anunțăm eliberarea a trei dintre aceștia. Interesant este faptul că, deși în data de 20 octombrie 2009 Tribunalul Ialomița a respins cererea de eliberare condiționată a trei dintre condamnați, zilele precedente, Curtea de Apel București a decis eliberarea sub control judiciar a celor care au provocat conflictele din Bora...
Vara anului 2009 a fost marcată de două mari scandaluri produse între membrii a două grupuri din Bora. Pe scurt, conflictele, mai vechi, au reizbucnit în august 2009, pe fondul neachitării unei taxe de protecție. Am detaliat, la momentele respective, șirul nesfîrșit al infracțiunilor petrecute în Bora. Zeci de arme, săbii, topoare și bîte, un adevărat arsenal de război au fost folosite în scandalurile stradale amintite. Pentru a le putea proba activitatea infracțională, polițiștii ialomițeni au efectuat percheziții de amploare, 20 de persoane fiind reținute pentru declarații în urma acțiunilor. Imediat, procurorii ialomițeni au dispus audierea infractorilor și au dispus reținerea pe bază de ordonanță a patru persoane. Astfel, Mutu Kadîr-Marin, 53 ani, fără ocupație, fără antecedente penale a fost reținut pentru săvîrșirea infracțiunii de tentativă de omor și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii și ordinii publice. Pentru Marius Dincă, 26 ani procurorii au dispus reținerea pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri. De asemenea, aceeași măsură a fost adoptată și în cazul lui Georgel Dincă, 28 ani, pentru infracțiunea de tîlhărie și ultraj; precum și pentru Lakatos Aurel Florian, 32 ani pentru ultraj în formă agravantă...
După diverse solicitări de eliberare condiționată, Curtea de Apel București a decis zilele precedente eliberare a trei dintre cei patru arestați. În data de 20 octombrie 2009, judecătorii Tribunalului Ialomița au respins cererea de eliberare condiționată a infractorilor. Numai că soluția a fost atacată cu recurs la Curtea de Apel București, unde condamnații au primit «darul» mult așteptat, eliberare sub control judiciar. Formal, firesc, polițiștii contestă decizia magistraților bucureșteni. Practic însă, singura variantă este de a-i păzi din nou pe infractorii recent eliberați, respectiv Marius Dincă, Georgel Dincă sau Lakatos Aurel Florian...

30 Octombrie 2009, 16:41 (8937 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


mircea:
(31 Octombrie 2009, 08:59)
justitia romana?hai sa fim seriosi...coruptia romana...de...traim in romania si nu este vina noastra...
Ho cu tata:
(30 Octombrie 2009, 20:13)
Tipic pentru justitia din Romania. Noi , cetatenii modesti si increzatori in stat si in lege, recomandam sa fie schimbam balanta din mana zeitei Themis - simbolul antic al justitiei, cu un teanc de bani. Si sa-i dam si basmaua de pe ochi ca sa poata sa-i numere mai bine. Concluzia este ca libertatea fiecaruiinfractor, are un pret. Iar judecatorii au cel mai fin nas cand e vorba sa cantareasca aceasta. Pe de alta parte , daca ar fi sa gandim obiectiv, ar trebui sa ne reamintim ca vin alegerile. Pana si oamenii acestia, care fara voia lor au ajuns sa fie judecati de ultraj, tulburare, talharie, etc,...trebuie sa-si exercite dreptul de a vota, castigat dupa '89. Ca stim de acum cu cine vor vota, asta nu mai conteaza...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 11 Iun 2026
313 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Tânăr din Urziceni, reținut de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Un tânăr de 28 de ani, din Urziceni, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri ialomițeni după ce a fost depistat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Cercetările au ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 17:20
(200 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale și amenzi de peste 132 mii de lei. Peste 1000 kg de produse alimentare, retrase de la comercializare!

În perioada 25 mai5 iunie 2026, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a desfășurat 58 de acțiuni de control în unități din domeniul alimentar, având ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2026, 10:15
(172 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

9 Iunie 2026, 20:15


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Căzănești!

Marți, 9 iunie 2026, echipele RAJA Constanța intervin pentru remedierea unui branșament avariat de pe strada Prunului din orașul Căzănești. Astfel, în intervalul orar 09,30-13,00, sunt afectați ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2026, 10:20
(254 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni!

Miercuri, 10 iunie 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în localitățile Dridu-Snagov și Moldoveni, pentru realizarea operațiunilor ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 15:05
(284 vizualizări - 0 comentarii)


«Pe pământ și pe apă: locuitorii Deltei Dunării acum 6500 de ani», expoziție vernisată la Muzeul Județean Ialomița

Muzeul Județean Ialomița invită publicul pasionat de istorie și patrimoniu să participe joi, 11 iunie 2026, începând cu orele 11,00, la vernisajul expoziției «Pe pământ și pe ...[citește_toată_știrea]

8 Iunie 2026, 12:50
(243 vizualizări - 0 comentarii)


Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Dosar privind «deținerea ilegală de arme», percheziții la Țăndărei

Joi, 4 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară în orașul Țăndărei. Activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal î ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:40
(532 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale de la RAJA Constanța

Soluții digitale de la RAJA Constanța

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:30
(307 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru consum de alcool la volan și lipsa permisului auto

Polițiștii din Fetești au reținut pentru 24 de ore un bărbat în vârstă de 41 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de «conducere a unui vehicul sub influența alcoolului ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:20
(474 vizualizări - 0 comentarii)


Borănești: Mașină de Poliție, vandalizată. Autorii au fost reținuți!

Miercuri, 3 iunie 2026, polițiștii ialomițeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de «distrugere». Din cercetările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 15:00
(571 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,72%, rata șomajului la sfârșitul lunii aprilie 2026

La sfârșitul lunii aprilie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4487 de șomeri (din care 2114 femei), rata șomajului fiind ...[citește_toată_știrea]

4 Iunie 2026, 11:30
(373 vizualizări - 0 comentarii)


Informare privind plata facturilor RAJA Constanța prin rețeaua PayPoint

RAJA Constanța informează clienții societății că, urmare a noilor condiții comerciale și operaționale implementate la nivel național de către procesatorul de plăți PayPoint, la achitarea facturilor prin ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2026, 13:20
(478 vizualizări - 0 comentarii)


Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Trafic feroviar blocat în zona Fetești din cauza unui accident. O femeie și un copil au fost loviți de tren!

Luni, 1 iunie 2026, o femeie de aproximativ 70 de ani și un minor de aproximativ 5 ani au fost loviți în plin de trenul InterRegio Constanța-București în timp ce traversau neregulamentar ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2026, 17:00
(2490 vizualizări - 2 comentarii)


Programul RAJA Constanța de 1 Iunie 2026

Casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise luni, 1 Iunie 2026, cu prilejul Zilei Copilului și Rusaliilor. Abonații societății au ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2026, 10:20
(1359 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2026»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-Filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte «Ionel Perlea» ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:55
(1214 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Țăndărei: Dealer de cocaină, arestat preventiv

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii DIICOT-Biroul Teritorial Ialomița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2026, 15:50
(11389 vizualizări - 0 comentarii)


854 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2026

În primele 4 luni ale anului 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 854 persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 13:20
(988 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Slobozia: Taina vindecării trupești și sufletești la Parohia «Sf. Ev. Matei»

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, preoții Cercului Pastoral Nr.1 s-au întrunit în rugăciune la Parohia «Sf. Ev. Matei» ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 11:05
(1025 vizualizări - 0 comentarii)


APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026 din sectorul zootehnic

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverințe pentru fermierii crescători de animale care doresc să acceseze credite bancare în cadrul intervențiilor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2026, 10:15
(712 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Protopopiatul Urziceni: «2026-Anul omagial al  pastorației familiei creștine»

Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Urziceni a organizat tradiționalele sesiuni de informare din cadrul Programului «Tinerii și Hristos» în liceele din Urziceni. Conținutul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2026, 10:40
(818 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Controale soldate cu amenzi de 316,8 mii de lei

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița a continuat acțiunile de verificare a operatorilor din domeniul alimentar, unul dintre obiectivele acestor acțiuni fiind analiza ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 16:05
(681 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Substanțe interzise ascunse în șosete

Vineri, 22 mai a.c., în jurul orelor 22,00, la Slobozia, pe timpul executării unei misiuni de patrulare, jandarmii ialomițeni au observat un grup format din patru tineri care manifestau un comportament ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 15:05
(633 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în comuna Dridu!

Joi, 28 mai 2026, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor destinate înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2026, 09:25
(513 vizualizări - 0 comentarii)


APIA își va desfășura activitatea și în zilele de sâmbătă, 23 și 30 mai 2026!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii că, în contextul apropierii termenului-limită de depunere a Cererilor de Plată aferente Campaniei 2026 și al derulării ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:50
(1322 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Arestat pentru «trafic de droguri de mare risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 14:30
(1476 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 6,42 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor din luna aprilie 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna aprilie a.c., 9 inspecții fiscale, 2 controale inopinate și  4 ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2026, 11:40
(877 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 1,15 milioane de lei în aprilie 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 1,15 ...[citește_toată_știrea]

19 Mai 2026, 10:45
(1174 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Cursuri de formare profesională organizate în  anul 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă AJOFM Ialomița continuă să sprijine integrarea persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă prin lansarea noii oferte de cursuri de formare ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 14:20
(1477 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

Muzeul Județean Ialomița: «Noaptea Muzeelor» 2026

O seară specială dedicată patrimoniului, istoriei și explorării vă așteaptă la Muzeul Județean Ialomița, în cadrul evenimentului intrat deja în tradiție-«Noaptea Muzeelor», s ...[citește_toată_știrea]

18 Mai 2026, 09:25
(1302 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în localitatea Sudiți!

Miercuri, 13 mai 2026, în intervalul orar 16,00-19,00, este sistată furnizarea apei potabile în localitatea Sudiți, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2026, 16:45
(1723 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Ion în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Vasile în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori Parinte în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Parinte în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? teren intravilan Amara în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Meșterul Manole în Podul rutier peste râul Ialomița din Țăndărei, demolat de constructori teren intravilan Fetești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Marius în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Piața în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă» Omule în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Piața în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă» Nimeni Altu în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Om în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Mo în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? PGA în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? O altă muscă în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă» Om în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Eu în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Mmm în «suprafețe de pășune istorică intrate în circuitul arabil», «suprafețe de teren transformate în pășune permanentă»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...