Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Bătaie» pe funcțiile de conducere din Justiție

«Bătaie» pe funcțiile de conducere din Justiție

Recent, Consiliul Superior al Magistraturii a emis lista posturilor vacante pentru funcțiile de conducere din cadrul Parchetelor Județene, dar și a Judecătoriilor din toată țara. De asemenea, reprezentanții Institutului Național al Magistraturii au stabilit drept sesiune de desfășurare a examinărilor perioada 2 octombrie-15 decembrie 2009. Ialomița a intrat în rîndul județeleor fără conducere a instituțiilor de justiție cu două funcții, respectiv cea de prim procuror în cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița dar și cea de președinte al Tribunalului Ialomița. Participanții însă «se calcă pe bătături» și sînt de trei ori mai mulți decît pot susține cele două rîvnite funcții.

Adjunctul Hristescu vrea șef la Parchetul Județean
«Deficitul de procurori și judecători din țară» ar fi motivația invocată de reprezentanții Ministerului Justiției. Nimic mai fals; recentele dar și viitoarele concursuri nu rezolvă cu nimic problemele de personal ale instanțelor de judecată din județul Ialomița. Examenele sînt organizate fix pentru a permite magistraților mutarea de pe o funcție pe alta, sau, în cele mai frecvente cazuri, promovarea pe o funcție de conducere. Iar lupta pentru ocuparea lor este mai acerbă ca niciodată. Magistrați din aceleași instanțe, șefi și subordonați se luptă pentru același post, iar competiția va stabili cine preia frîiele în Justiția ialomițeană.
Pentru început să povestim despre cunoscutul procuror Cristian Hristescu. Da, ați citit bine, după ce a fost numit în funcția de prim procuror adjunct al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, Hristescu rîvnește la puteri depline de conducere. Așa că, pentru a fi sigur că șansa nu-i scapă printre degete, Hristescu s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcției de prim procuror în Parchetul Județean. Și vreți să mai știți ceva? Același magistrat a primit avizul Institutului Național al Magistraturii pentru a participa la concurs, iar Moș Nicolae îl va răsplăti, în decembrie, cu un cadou mai frumos ca nicioadată... Același post este rîvnit cu sîrg și de actualul prim procuror, numit interimar după ieșirea la pensie a procurorului Ioan Rîșnoveanu, Cristina Mihaela Istrate, ce, la rîndu-i, a primit avizul Institutului Național al Magistraturii.

«Patru pe loc» la șefia Tribunalului
Competiția nu se oprește însă aici, ci ajunge și la Tribunalul Ialomița. Și dacă participările pentru cîștigarea șefiei Parchetului sînt de «doi pe loc», la Tribunalul Ialomița «călcatul pe bătături» a întrecut orice închipuire. Patru magistrați se întrec pentru funcția de președinte al instituției. Astfel, Mihaela Voiculeț, Maria Boboc, Traian Ionescu dar și Ion Toma s-au înscris pentru concursul de ocupare a funcției de președinte al Tribunalului Ialomița, toți obținînd avizul pentru participarea la examinare din partea Institutului Național al Magistraturii. Interesant este că deși s-a înscris pentru funcția de președinte, judecătorul Traian Ionescu a optat și pentru varianta de președinte pentru Judecătoaria Fetești. La fel de frumos este gîndită și strategia judecătorului Larisa Munteanu. Dată fiind șansa ca judecătorul Toma să fie promovat în funcția de președinte al Tribunalului, iar postul de vicepreședinte să devină liber, judecătorul Munteanu a ales să se înscrie în cursa pentru ocuparea funcției de vicepreședinte al Tribunalului Ialomița.

CSM respinge transferurile în Ialomița
Și dacă sîntem la acest capitol să trecem în revistă și ultimele decizii ale Consiliului Superior al Magistraturii cu aplicabilitate în Ialomița. Așadar, recent, magistrații CSM au respins solicitarea de transfer a judecătorului Alice Marcu, de la Tribunalul Galați, la Tribunalul Ialomița. De asemenea, aceiași reprezentanți CSM au decis, în sedința de joi, 29 octombrie 2009, respingerea solicitării judecătorului Raluca Ivănică de a-și continua cariera la Tribunalul Ialomița, actual funcționînd în cadrul Judecătoriei Slobozia. De asemenea, în aceeași ședință, CSM a respins transferul judecătorului Ana Maria Spiridon de la Tribunalul Ialomița la Tribunalul Dolj.

1 Noiembrie 2009, 17:12 (14348 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
304 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Anexe gospodărești cuprinse de flăcări la Borănești, Maltezi și Bucu

Anexe gospodărești cuprinse de flăcări la Borănești, Maltezi și Bucu

În ultimele 24 de ore, pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea incendiilor care au cuprins 3 anexe aflate în incinta unor gospodării din localitățile Borănești, Maltezi și Bucu. Cel mai puternic ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 13:30
(10556 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Recomandări ale pompierilor pentru prevenirea incendiilor de vegetație uscată

ISU Ialomița: Recomandări ale pompierilor pentru prevenirea incendiilor de vegetație uscată

În ultima săptămână, pompierii au intervenit pentru stingerea unui număr de 14 incendii, produse pe raza județului Ialomița, în care flăcările s-au întins cu repeziciune, arzând aproximativ 28 hectare de ...[citește_toată_știrea]

25 Martie 2022, 13:15
(10700 vizualizări - 0 comentarii)


Accident între Movila și Fetești: Intervenție cu elicopterul SMURD!

Accident între Movila și Fetești: Intervenție cu elicopterul SMURD!

Un grav accident rutier în care au fost rănite cinci persoane (trei adulți și doi copii) s-a produs joi, 24 martie a.c., pe DJ212, între Movila și Fetești în județul Ialomița. Potrivit primelor cercetări ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2022, 18:50
(20895 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Evenimente dedicate «Zilei Jandarmeriei Române»

IJJ Ialomița: Evenimente dedicate «Zilei Jandarmeriei Române»

Pe data de 3 aprilie se împlinesc 172 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru a marca acest eveniment, Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița organizează o serie de manifestări. Astfel ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2022, 17:00
(1755 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Reținut pentru «tâlhărie calificată»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat miercuri, 23 martie a.c., un bărbat bănuit de comiterea unei infracțiuni de «tâlhărie calificată» asupra unei persoane ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2022, 16:40
(4021 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 16 noi cazuri de COVID-19

Joi, 24 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26904, fiind înregistrate 16 de noi cazuri față de ziua de miercuri, 2 ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2022, 15:15
(2997 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Movilița

Incendiu la o casă din Movilița

Miercuri, 23 martie, în jurul orelor 22,45, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din comuna Movilița. Pompierii s-au deplasat la locul intervenției ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2022, 11:55
(8225 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Este interzisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe terenul arabil!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii cu privire la obligația de a respecta normele de ecocondiționalitate. Ecocondiționalitatea este o componentă a Politicii Agricole ...[citește_toată_știrea]

24 Martie 2022, 11:40
(13952 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Razie de amploare a polițiștilor

Țăndărei: Razie de amploare a polițiștilor

Peste 130 de autoturisme au fost controlate, 28 de sancțiuni contravenționale aplicate și 2 proprietari de imobile, racordate ilegal la rețeaua de energie electrică, au fost depistați în flagrant. Este ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2022, 17:30
(5664 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


ISU Ialomița: 3 incendii produse în gospodăriile unor cetățeni

ISU Ialomița: 3 incendii produse în gospodăriile unor cetățeni

Marți, 22 martie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit în cazul a 3 incendii produse în incinta a 3 gospodării de pe raza localităților ialomițene Valea Ciorii, Fetești și Movilița. În cazul incendiului ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2022, 15:50
(3148 vizualizări - 0 comentarii)


APIA Ialomița: Peste 1600 fermieri ialomițeni au depus Cereri Unice de Plată

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) se află în plină Campanie de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2022. Astfel, în perioada 1-22 martie 2022, în județul Ialomița au fost ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2022, 15:40
(2254 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 30 de noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 23 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26888, fiind înregistrate 30 de noi cazuri față de ziua de marți, ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2022, 15:15
(1344 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de control ale DSVSA Ialomița

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează cu privire la faptul că, în intervalul 23.03.2022-01.05.2022, vor fi dispuse măsuri specifice, precum intensificarea controalelor ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2022, 15:00
(10262 vizualizări - 0 comentarii)


Exercițiu de simulare a unui cutremur la Liceul Teoretic «Paul Georgescu» Țăndărei

Exercițiu de simulare a unui cutremur la Liceul Teoretic «Paul Georgescu» Țăndărei

Joi, 24 martie a.c., în cadrul Liceului Teoretic Paul Georgescu» Țăndărei se va desfășura un exercițiu tactic de simulare a unui cutremur. Exercițiile de acest tip sunt absolut necesare și urmăresc modul ...[citește_toată_știrea]

23 Martie 2022, 12:30
(23222 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 43500 de lei

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 77 de evenimente, dintre care 73 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au constatat 19 infracțiuni. Din totalul acestora, ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2022, 15:50
(9147 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 noi cazuri de COVID-19

Marți, 22 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26858, fiind înregistrate 18 noi cazuri față de ziua de luni, 21 martie ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2022, 15:35
(3546 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin Centrele Județene, informează că efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2022, 15:10
(10592 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 7,44 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în primele două luni ale anului 2022, conform selecției naționale, TVA în valoare de 7,44 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Martie 2022, 11:25
(2375 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Amenzi aplicate la stațiile de distribuție carburanți

În perioada 10-16 martie 2022, inspectorii ITM Ialomița au desfășurat ample acțiuni de control la stațiile de distribuție carburanți. Aceștia au verificat modul în care sunt respectate cerințele minime ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2022, 17:15
(16883 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Luni, 21 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26840, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua de duminică, 20 martie ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2022, 15:15
(4134 vizualizări - 0 comentarii)


Dridu: Locuință cuprinsă de flăcări

Duminică, 20 martie a.c., pompierii din Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la locuința unui cetățean din Dridu. Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2022, 13:00
(8917 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu incendiu


Incendii de vegetație uscată la Moldoveni, Movila, Roșiori, Țăndărei și Dridu

Incendii de vegetație uscată la Moldoveni, Movila, Roșiori, Țăndărei și Dridu

Duminică, 20 martie a.c., pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină în cazul a 6 incendii de vegetație uscată, produse pe raza localităților Moldoveni, Movila, Roșiori, Țăndărei și Dridu. În ...[citește_toată_știrea]

21 Martie 2022, 12:40
(10187 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 25 de noi cazuri de COVID-19

Duminică, 20 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26836, fiind înregistrate 25 de noi cazuri față de ziua de sâmbătă ...[citește_toată_știrea]

20 Martie 2022, 16:05
(2131 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 18 noi cazuri de COVID-19

Sâmbătă, 19 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26811, fiind înregistrate 18 noi cazuri față de ziua de vineri, 18 ...[citește_toată_știrea]

19 Martie 2022, 15:50
(1582 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Criza refugiaților ucraineni, în atenția autorităților

Vineri, 18 martie a.c., Instituția Prefectului Ialomița a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. În cadrul întâlnirii oficiale au fost discutate aspecte legate de triajul refugiaților ucraineni ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 16:40
(20636 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Haine contrafăcute, confiscate de polițiști

Joi, 17 martie a.c., polițiștii din Fetești, în timp ce desfășurau acțiuni specifice pe raza de competență, au surprins o persoană în timp ce oferea spre vânzare trecătorilor mai multe articole de îmbrăcăminte ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 15:50
(2148 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Femeie bătută de concubin

În ziua de joi, 17 martie a.c., polițiștii ialomițeni au emis un ordin de protecție provizoriu, după ce o femeie de 49 de ani, domiciliată în comuna Traian, a sesizat faptul că a fost agresată de concubin ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 15:45
(4384 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 30 martie 2022, termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 30 martie 2022, este termenul limită de depunere a Formularului 394. Perioada de raportare este cea declarată ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 15:30
(11295 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 21 de noi cazuri de COVID-19

Vineri, 18 martie 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 26793 , fiind înregistrate 21 de noi cazuri față de ziua de joi, 17 ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 15:10
(1745 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița pune la dispoziția șomerilor din județ 442 de noi locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea se sunt destinate persoanelor calificate într ...[citește_toată_știrea]

18 Martie 2022, 12:40
(4187 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...