Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

«Bătaie» pe funcțiile de conducere din Justiție

«Bătaie» pe funcțiile de conducere din Justiție

Recent, Consiliul Superior al Magistraturii a emis lista posturilor vacante pentru funcțiile de conducere din cadrul Parchetelor Județene, dar și a Judecătoriilor din toată țara. De asemenea, reprezentanții Institutului Național al Magistraturii au stabilit drept sesiune de desfășurare a examinărilor perioada 2 octombrie-15 decembrie 2009. Ialomița a intrat în rîndul județeleor fără conducere a instituțiilor de justiție cu două funcții, respectiv cea de prim procuror în cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița dar și cea de președinte al Tribunalului Ialomița. Participanții însă «se calcă pe bătături» și sînt de trei ori mai mulți decît pot susține cele două rîvnite funcții.

Adjunctul Hristescu vrea șef la Parchetul Județean
«Deficitul de procurori și judecători din țară» ar fi motivația invocată de reprezentanții Ministerului Justiției. Nimic mai fals; recentele dar și viitoarele concursuri nu rezolvă cu nimic problemele de personal ale instanțelor de judecată din județul Ialomița. Examenele sînt organizate fix pentru a permite magistraților mutarea de pe o funcție pe alta, sau, în cele mai frecvente cazuri, promovarea pe o funcție de conducere. Iar lupta pentru ocuparea lor este mai acerbă ca niciodată. Magistrați din aceleași instanțe, șefi și subordonați se luptă pentru același post, iar competiția va stabili cine preia frîiele în Justiția ialomițeană.
Pentru început să povestim despre cunoscutul procuror Cristian Hristescu. Da, ați citit bine, după ce a fost numit în funcția de prim procuror adjunct al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Ialomița, Hristescu rîvnește la puteri depline de conducere. Așa că, pentru a fi sigur că șansa nu-i scapă printre degete, Hristescu s-a înscris la concursul pentru ocuparea funcției de prim procuror în Parchetul Județean. Și vreți să mai știți ceva? Același magistrat a primit avizul Institutului Național al Magistraturii pentru a participa la concurs, iar Moș Nicolae îl va răsplăti, în decembrie, cu un cadou mai frumos ca nicioadată... Același post este rîvnit cu sîrg și de actualul prim procuror, numit interimar după ieșirea la pensie a procurorului Ioan Rîșnoveanu, Cristina Mihaela Istrate, ce, la rîndu-i, a primit avizul Institutului Național al Magistraturii.

«Patru pe loc» la șefia Tribunalului
Competiția nu se oprește însă aici, ci ajunge și la Tribunalul Ialomița. Și dacă participările pentru cîștigarea șefiei Parchetului sînt de «doi pe loc», la Tribunalul Ialomița «călcatul pe bătături» a întrecut orice închipuire. Patru magistrați se întrec pentru funcția de președinte al instituției. Astfel, Mihaela Voiculeț, Maria Boboc, Traian Ionescu dar și Ion Toma s-au înscris pentru concursul de ocupare a funcției de președinte al Tribunalului Ialomița, toți obținînd avizul pentru participarea la examinare din partea Institutului Național al Magistraturii. Interesant este că deși s-a înscris pentru funcția de președinte, judecătorul Traian Ionescu a optat și pentru varianta de președinte pentru Judecătoaria Fetești. La fel de frumos este gîndită și strategia judecătorului Larisa Munteanu. Dată fiind șansa ca judecătorul Toma să fie promovat în funcția de președinte al Tribunalului, iar postul de vicepreședinte să devină liber, judecătorul Munteanu a ales să se înscrie în cursa pentru ocuparea funcției de vicepreședinte al Tribunalului Ialomița.

CSM respinge transferurile în Ialomița
Și dacă sîntem la acest capitol să trecem în revistă și ultimele decizii ale Consiliului Superior al Magistraturii cu aplicabilitate în Ialomița. Așadar, recent, magistrații CSM au respins solicitarea de transfer a judecătorului Alice Marcu, de la Tribunalul Galați, la Tribunalul Ialomița. De asemenea, aceiași reprezentanți CSM au decis, în sedința de joi, 29 octombrie 2009, respingerea solicitării judecătorului Raluca Ivănică de a-și continua cariera la Tribunalul Ialomița, actual funcționînd în cadrul Judecătoriei Slobozia. De asemenea, în aceeași ședință, CSM a respins transferul judecătorului Ana Maria Spiridon de la Tribunalul Ialomița la Tribunalul Dolj.

1 Noiembrie 2009, 17:12 (14407 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
411 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: Copii de 13-14 ani, hoți de fier vechi

Cinci minori cu vîrste cuprinse între 13 și 14 ani, toți din Țăndărei, au fost prinși de polițiști, duminică, 16 octombrie, în timp ce transportau mai multe bucăți de tablă. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2011, 16:09
(11022 vizualizări - 1 comentariu)


Fierbinți-Tîrg: Cazan de țuică, furat de hoți

Un bătrîn de 75 ani din Fierbinți-Tîrg a alertat polițiștii din localitate despre faptul că, în ziua de 10 octombrie, hoții i-au furat un cazan de alcool și răcitorul acestuia, ambele din cupru, în valoare ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2011, 16:08
(18115 vizualizări - 1 comentariu)


Amara: Șoferiță fără permis

O tînără de 18 ani a fost prinsă de polițiști, în trafic, conducînd o mașină deși nu poseda permis de conducere. S-a întîmplat sîmbătă, 15 octombrie, la Amara, polițiștii constatînd că mașina îi fusese ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2011, 16:08
(10223 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Call-center pentru cei ce lucrează sau vor să lucreze în Spania

Persoanele care doresc informații despre noile reglementări privind piața muncii din Spania, precum și cei care lucrează deja în această țară au, începînd cu data de 6 octombrie a.c., un serviciu de call ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2011, 15:57
(14860 vizualizări - 0 comentarii)


Rădulești: A fost lovită de un scuter

Sîmbătă, 15 octombrie, Poliția a fost sesizată că pe raza localității Rădulești s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane. Pe scurt, în timp ce o femeie de 41 ani, din Rădulești ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2011, 15:53
(8954 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Peste 18 mii de ialomițeni au redirecționat 2% din impozitul pe venit

Potrivit datelor statistice ale Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, la nivelul județului, peste 18,5 mii de contribuabili au redirecționat 2% din impozitul pe venit aferent anului 2010. Procentual ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2011, 15:52
(13069 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Amenzi de peste 67500 lei

În perioada 14-16 octombrie, polițiștii Serviciului Rutier au desfășurate o serie de acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Pentru neregulile constatate în trafic polițiștii rutieri au aplicat ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2011, 15:45
(11262 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Fără permis și băut, la volan

Deși nu avea permis de conducere, un bărbat de 38 ani, din Roșiori, a fost prins de polițiști conducînd o mașină pe raza comunei Movilița. Mai mult, individul se afla sub influența băuturilor alcoolice ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2011, 15:41
(9960 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii la Ciocîrlia și Adîncata

Sîmbătă, 15 octombrie, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la locuința unui cetățean din localitatea Ciocîrlia. Focul s-a produs cel mai probabil ca ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2011, 15:40
(13322 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un autoturism

Un bărbat de 64 ani, pasager într-un autoturism implicat într-un accident rutier, a fost rănit și transportat la Spitalul din Fetești pentru îngrijiri medicale. S-a întîmplat vineri, 14 octombrie, pe D ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2011, 15:37
(12179 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Urziceni: Acțiune a Poliției

Efective sporite de polițiști din Urziceni au desfășurat în zilele de 14 și 15 octombrie, o serie de acțiuni în sistem integrat dar și controale în locurile și zonele de interes operativ din mediul urban ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2011, 15:35
(9796 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Produse contrafăcute la «Sărbătorilor Toamnei»

În zilele de 14 și 15 octombrie, polițiștii feteșteni au vegheat la buna desfășurare a «Sărbătorilor Toamnei», ediția a II-a 2011. În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au legitimat peste 110 ...[citește_toată_știrea]

17 Octombrie 2011, 15:31
(8939 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 800 de locuri de muncă în Spania

Șomerii ialomițeni au din nou o șansă. Spania a publicat 800 de posturi vacante pentru cules de căpșuni. Durata contractului va fi de 3 luni, cu un program de lucru de 6,5 ore/zi, 39 de ore pe săptămînă ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2011, 17:08
(15632 vizualizări - 4 comentarii)


DSVSA Ialomița: Campanie gratuită de vaccinare antirabică

Potrivit unui comunicat de presă al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița, «vaccinarea antirabică se realizează după efectuarea catagrafiei, o dată pe an, în perioada octombrie ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2011, 17:06
(12603 vizualizări - 2 comentarii)


Coșereni: Copil de 10 ani, lovit pe trecerea de pietoni

Un copil de doar 10 ani a fost lovit pe trecerea de pietoni de o mașină. S-a întîmplat joi, 13 octombrie, la Coșereni. Astfel, un tînăr de 25 ani, din Sinaia, în timp conducea un autoturism din direcția ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2011, 17:03
(10540 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Cuțitarul» din Gîrbovi

Joi, 13 octombrie, polițiști din Urziceni, în colaborare cu jandarmi au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii faptelor de natură a tulbura ordinea și liniștea publică. În cadrul activităților, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2011, 17:03
(9546 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni cuțitar


Urziceni: La volan cu permisul suspendat

Joi, 13 octombrie a.c., o patrulă de siguranță publică a oprit pentru un control de rutină, la Urziceni, un autoturism condus de un bărbat de 40 ani, din Bărbulești. În urma verificării suplimentare, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2011, 17:02
(8545 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Copii de 15 și 16 ani, hoți din locuințe

Doi minori de 15, respectiv 16 ani, au fost prinși de polițiști, miercuri, 12 octombrie, în comuna Maia, în timp ce săreau gardul din curtea unei locuințe. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2011, 14:59
(10726 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Maia hoț furt


Gheorghe Doja: Bulgari, vînzători ambulanți de drujbe

Un bulgar de 39 ani a fost oprit în trafic miercuri, 12 octombrie, de către polițiștii din Gheorghe Doja. În urma verificărilor, în habitaclul autoturismului polițiștii au depistat cinci drujbe, pentru ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2011, 14:58
(10077 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Furt de fier vechi de la o stație de pompare a apei

Un apel de urgență la 112 alerta miercuri, 12 octombrie, polițiștii Secției Rurale Coșereni despre faptul că un grup de persoane necunoscute furau componentele metalice de la stația dezafectată de pompare ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2011, 14:53
(11705 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Modificări în eliberarea certificatului de atestare fiscală

«Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că a fost modificată procedura de eliberare a certificatului de atestare fiscală, stabilindu-se și un nou model pentru acest document ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2011, 14:47
(14717 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Absenteismul școlar, în atenția polițiștilor

Polițiștii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban Urziceni au acționat miercuri, 12 octombrie, pentru prevenirea delicvenței juvenile și combaterii absenteismului școlar. Acțiunea s-a derulat, între ...[citește_toată_știrea]

13 Octombrie 2011, 14:40
(11463 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șomajul, în creștere

La sfîrșitul lunii septembrie 2011, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița au fost înregistrate 7215 persoane, din care 2049 șomeri indemnizați, respectiv 5166 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 18:32
(10824 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Examen detectivi particulari

În ziua de 2 decembrie 2011, ora 09.00, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița va avea loc examenul pentru obținerea atestatului de detectiv particular. Astfel, în perioada 1-24 noiembrie ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 18:27
(14149 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 1450 cartușe de vânătoare, confiscate

Fetești: 1450 cartușe de vînătoare, confiscate

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat marți, 11 octombrie a.c., pe linia prevenirii și combaterii braconajului. Astfel, polițiștii au depistat pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 18:22
(10944 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: A furat gardul de la platforma de gunoi!

Polițiștii Secției Rurale Ion Roată au fost sesizați în ziua de 10 octombrie a.c. despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras gardul împrejmuitor de la platforma de gunoi a comunei ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 18:21
(11570 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sărățeni furt


Slobozia: Acțiune a Poliției Rutiere

Efective sporite din cadrul Serviciului Rutier au organizat și desfășurat marți, 11 octombrie a.c., o acțiune pe linia disciplinizării traficului rutier pe raza municipiului Slobozia. Încălcările normelor ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2011, 17:18
(11888 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Evaziune fiscală și 10 sesizări la Parchet!

În luna septembrie 2011, organele de control din cadrul DGFP Ialomița au stabilit venituri suplimentare la bugetul general consolidat în sumă de peste 11,15 milioane lei, din care peste 2,67 milioane lei ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 20:11
(12959 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:41
(5111 vizualizări - 0 comentarii)


Traianu: Arestat după ce a violat o bătrînă de 82 ani!

Poliția Slobozia a fost sesizată de către un bărbat din comuna Traianu despre faptul că vecina sa, în vîrstă de 82 ani, a fost agresată și violată de o persoană necunoscută, în noaptea de 8/9 octombrie ...[citește_toată_știrea]

11 Octombrie 2011, 19:13
(8323 vizualizări - 2 comentarii)


Ultimele comentarii
cetatean în Cronica unui eșec anunțat pe final cetatean în Ialomița: Procent de promovare de 29,5% la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2026 icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 19 august 2026 Viorel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...