Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Unirea Urziceni-Glasgow Rangers, miercuri, 21,45, TVR1

Duelul CIULINILOR (second part)

Final de meci, sîmbătă, 30 octombrie pe Tineretului. Arbitrul ucrainean arată trei minute de prelungire, iar Unirea se zbate să bată o echipă a Craiovei care, de patru ani, se încăpățînează să plece neînvinsă de la Urziceni. Tabela arată 2-2, iar timpul se scurge în favoarea oltenilor. Tibi Bălan se pregătește să execute o lovitură liberă, prea departe însă de poarta lui Merlier ca să dea emoții juveților. Balonul zboară în careul Universității, Bilașco se desprinde de marcajul lui Dina, pune capul la contribuție și scutură plasa portarului belgian. 3-2 scor final, prima victorie acasă cu Știința. Dan Petrescu se descătușează în modu-i specific, spectatorii manifestă un entuziasm nespecific și toți se pregătesc ordonat pentru meciul din Ligă.
Unirea are în această seară, miercuri, 4 noiembrie, o partidă de zece ori mai grea, pe un stadion cu o capacitate de patru-cinci ori mai mare. Toate gîndurile microbiștilor de la noi gravitează spre sud-estul alb-albastru al țării și toți ochii vor fi ațintiți spre Ghencea pentru că o repetare a isprăvii de pe Ibrox Park, coroborată cu iminentul succes al Sevillei în fața Stuttgartului, ar aduce izul primăverii europene la Urziceni în prag de iarnă.
Dan Petrescu știe cel mai bine că, oricît de bîlbîită ar fi, istoria cu greu se poate repeta. Puțin probabil însă să mai asistăm la surprize. Multitudinea de variante de start pe care o afișa la începutul sezonului lotul ialomițean s-a restrîns pe măsură ce am înaintat în competiție. Doar o parte a celor 21 de fotbaliști de pe lista UEFA pot face față cu adevărat rigorilor Ligii Campionilor. Colac peste pupăză, în meciul cu oltenii, s-a «rupt» Bruno Fernandes, «Madger de Urziceni» cum îl numesc cronicarii după călcîiul buclucaș din tur. Titular incontestabil, acesta va fi înlocuit probabil de Mehmedovic, varianta cu Nicu fundaș dreapta și Maftei în centrul defensivei nedînd satisfacție nici pe Ibrox, nici în meciul de sîmbătă. De asemenea, după cele două goluri marcate și pofta de joc arătate în meciul cu Craiova, Frunză va fi preferat în linia mediană lui Onofraș. În aceste condiții, echipa probabilă pentru meciul cu Rangers din această seară arată astfel: Arlauskis-Maftei, Galamaz, Mehmedovic, Brandan-Gomes-Apostol, Bălan, Frunză, Varga-Bilașco. Cît despre adversari, aceștia au jucat o singură repriză, duminică, în deplasare, cu Dundee United, meciul fiind întrerupt de ploaie. Sperăm ca băieții noștri să-i întîmpine deseară în Ghencea cu o ploaie de goluri, iar în final, Ciulinii Bărăganului să se dovedească mai rezistenți la intemperiile fotbalului european decît cei scoțieni.

4 Noiembrie 2009, 09:46 (7564 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 24 Sep 2026
199 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Jandarmeria, la bilanț

Jandarmeria, la bilanț

Miercuri, 27 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi și-au prezentat bilanțul instituției pentru anul 2009. Potrivit documentului, misiunile jandarmilor ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:18
(9013 vizualizări - 0 comentarii)


Telverde Anticorupție, apelabil gratuit de pe mobil

Potrivit autorităților, de la începutul săptămînii în curs, respectiv de luni, 25 ianuarie 2010, linia verde anticorupție 0800806806 este apelabilă gratuit și din rețelele de telefonie ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:13
(13136 vizualizări - 0 comentarii)


Alt șofer beat la volan

În noaptea de marți spre miercuri, 26/27 ianuarie a.c., puțin trecut de miezul nopții, polițiștii au oprit pe Strada Bănățenilor din Fetești un autoturism înmatriculat în Capitală, la volan aflîndu-se un ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:10
(11110 vizualizări - 0 comentarii)


Atenționări meteorologice și hidrologice

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență, «în conformitate cu atenționarea hidrologică din 27.01.2010, emisă de INHGA București, avînd în vedere situația hidrometeorologică actuală, începînd ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 15:02
(11694 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2010, 13:41
(12526 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 16:09
(13792 vizualizări - 0 comentarii)


A încercat să fure de la societatea unde lucra

Un bărbat de 40 de ani, din Urziceni, este cercetat de polițiști pentru tentativă de furt calificat după ce a fost surprins în cursul nopții de 25/26 ianuarie de polițiștii din localitate în timp ce încerca ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:48
(12174 vizualizări - 0 comentarii)


Saci de soia fără documente

În noaptea de luni spre marți, respectiv 24 spre 25 ianuarie a.c., în jurul orelor 00,30, o echipă de siguranță publică din Fetești a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în județul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:47
(14086 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive ale Poliției

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în ultimele zile, mai multe acțiuni pe raza județului Ialomița.
În noaptea de luni spre marți, 25/26 ianuarie a.c., efective ale posturilor de poliție din zona Urziceni ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:37
(10944 vizualizări - 0 comentarii)


Aplicație online pentru cererea de plată a subvenției pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că este disponibilă aplicația IPA online, prin intermediul căreia fermierii care intenționează să solicite sprijin pe suprafață completează ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:31
(15628 vizualizări - 0 comentarii)


Sobele produc incendii

Nerespectarea măsurilor de prevenire a incendiilor la sistemele de încălzire a condus, din nou, la producerea a două incidente de acest fel la locuințele unor cetățeni din Fetești și comuna Andrășești. ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2010, 15:29
(13080 vizualizări - 0 comentarii)


La 14 ani a furat 12 găini

În dimineața zilei de duminică, 24 ianuarie a.c., Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată de către un localnic despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute au sustras 12 găini din curtea unei ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:28
(10559 vizualizări - 0 comentarii)


Tot mai mulți șoferi băuți în trafic

Cinci sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor conducători auto care au fost depistați la volanul unor autoturisme deși se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Față de aceștia, complementar ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:21
(10805 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permis, la volan

Un tînăr în vîrstă de 27 de ani, din Urziceni este cercetat de polițiști pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Autoturismul condus de acesta a fost oprit în trafic de un ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:15
(10975 vizualizări - 0 comentarii)


Un ceai cald de la Sensiblu

Un ceai cald de la Sensiblu

Ca urmare a scăderii tot mai accentuate a temperaturilor, din ce în ce mai multe persoane surprinse de ger suferă de hipotermii. Începând de sîmbătă, 23 ianuarie 2010, persoanele care suferă din cauza gerului ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 18:07
(14668 vizualizări - 0 comentarii)


Intervenții SMURD

Intervenții SMURD

Echipajul SMURD Urziceni a fost solicitat, la final de săptămînă, în cazul a doi pacienți cu afecțiuni medicale. Astfel, vineri, 22 ianuarie, în jurul orelor 20,00, din cauza drumului înzăpezit, subofițerii ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:59
(14382 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii datorate coșurilor de evacuare

Incendii datorate coșurilor de evacuare

Coșul de evacuare a fumului amplasat necorespunzător ori neprotejat termic a reprezentat cauza probabilă de izbucnire a nu mai puțin de 4 incendii. Astfel, sîmbătă, 23 ianuarie a.c., în jurul orelor 17 ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 17:53
(11401 vizualizări - 0 comentarii)


Drumuri județene parțial blocate

Drumuri județene parțial blocate

Potrivit Prefecturii, în prezent,pe teritoriul județului Ialomița circulația se desfășoară în condiții, grele de iarnă.

Drumuri județene parțial blocate, datorită temperaturilor extrem de scăzute ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2010, 10:40
(10710 vizualizări - 0 comentarii)


Au furat din cabina unui TIR

Joi, 21 ianuarie, polițiștii ialomițeni au prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lîngă Judecătoria Urziceni doi tineri din localitate, principalii suspecți de comiterea unui furt ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 10:18
(9054 vizualizări - 0 comentarii)


Fiul l-a «furat» pe tată

Poliția Municipiului Urziceni a fost sesizată cu privire la faptul că, pe ruta dinspre Slobozia către Urziceni, există date că s-ar deplasa un autoturism taxi înmatriculat în județul Constanța în care se ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2010, 06:12
(11035 vizualizări - 0 comentarii)


Arme deținute ilegal

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat joi, 21 ianuarie a.c., pentru depistarea deținătorilor ilegali de arme și prevenirea producerii evenimentelor ca urmare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 20:12
(10423 vizualizări - 0 comentarii)


La volanul unei mașini furate

În cursul nopții de joi spre vineri, respectiv 21 spre 22 ianuarie, un agent din cadrul Postului de Poliție Sfîntu Gheorghe, aflat în patrulare pe raza comunei împreună cu un echipaj al Poliției Comunitare ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:46
(10152 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni stradale

Joi, 21 ianuarie, începînd cu orele 15,00, polițiștii slobozeni, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au demarat o razie în municipiul reședință de județ urmărindu-se, în ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:45
(11631 vizualizări - 0 comentarii)


Modificări legislative pentru angajatori

Potrivit unui comunicat de presă, începînd cu data de 1 februarie 2010, urmează a se modifica întocmirea Registrului general de evidență a salariaților. Astfel, registrul se întocmește în formă electronică ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2010, 18:38
(13275 vizualizări - 0 comentarii)


Prostituate minore la Făcăeni

Miercuri, 20 ianuarie, în baza informațiilor deținute, agenții Postului de Poliție Făcăeni s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în perioada octombrie-decembrie 2009, un localnic de 32 de ani, a recrutat ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:57
(15587 vizualizări - 0 comentarii)


70 de anvelope într-o mașină

70 de anvelope într-o mașină

În cadrul unei acțiuni organizată miercuri, 20 ianuarie, în municipiul Slobozia, polițiștii de siguranță publică aflați într-un filtru rutier instituit la intersecția Străzilor Nicolae Bălcescu și Mihai ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:56
(11483 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhar arestat la Slobozia

Polițiștii au identificat și probat activitatea infracțională a unui individ suspectat de comiterea a două tîlhării pe raza municipiului Slobozia. Bărbatul a fost reținut de polițiști pe bază de ordonanță ...[citește_toată_știrea]

21 Ianuarie 2010, 16:55
(16032 vizualizări - 1 comentariu)


Drumuri județene închise

Drumuri județene închise

Polițiștii ialomițeni avertizează conducătorii auto asupra faptului că zăpada căzută noaptea trecută a făcut ca traficul rutier să fie întrerupt pe nu mai puțin de 7 segmente de drumuri județene. Astfel ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 11:42
(11294 vizualizări - 0 comentarii)


Seminar pe teme de mediu

Agenția Regională pentru Protecția Mediului Pitești organizează la Pitești un seminar cu tema «Evaluarea impactului asupra mediului datorat creșterii emisiilor de bioxid de carbon». Potrivit organizatorilor ...[citește_toată_știrea]

20 Ianuarie 2010, 08:12
(11318 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2010, 18:54
(10496 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» țăndărean în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Unu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» casă Ciochina în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Vasile în Trîmbițașu de la Grindu își demontează minciunile Lar isa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  teren intravilan Buești în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Nelutu în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Suporter în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Giulia în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  cetatean în Criză alimentată de «falimentul» tehnico-tactic Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» Dinu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Antonio în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!» bibani Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 Gigel în Fost procuror-șef al DIICOT Ialomița, condamnat definitiv de Curtea Supremă la 1 an de închisoare și plata unei amenzi de 80 mii de lei ete_na în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Cine vreau eu în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Dinu în «Vom spori prezența polițiștilor în stradă!»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...