Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

REPORTAJ

Legea Talionului

Deținutii din Penitenciarul Slobozia

Legea Talionului

«Toți oamenii au comis infracțiuni. Numai că unii dintre ei au avut șansa să nu fie încarcerați, alții n-au avut șansa asta» spune Dan Sava, deținut în Penitenciarul Slobozia. Are 52 de ani, dintre care 25 petrecuți în pușcărie. Și nu este singurul, susțin psihologii instituției. Dacă s-ar face un sondaj de opinie, acesta ar fi, invariabil, răspunsul. Explicația pare simplă. Ca să supraviețuiască aici, dar mai ales ca să poată suporta libertatea, deținuții aruncă anatema pușcăriei asupra tuturor. Așa e mai simplu. Și tot așa, se pot întoarce liniștiți, înapoi... Ca Dan Sava!

Libertatea în oglindă
Povestea lui Dan Sava este de-a dreptul banală. A intrat în pușcărie la 18 ani, pentru seducere de minori, a ieșit după trei ani. Și a luat-o de la capăt, cu regularitate, pînă a reușit, la 52 de ani, să strîngă 8 condamnări și 25 de ani de pușcărie. Un recidivist în toată puterea cuvîntului pe care niciun program de reabilitare și nicio societate de pe lumea asta nu-l mai poate întoarce din drum. Ceea ce ni s-a părut însă senzațional și ne-a determinat să ne oprim asupra cazului său e faptul că, deși eliberat dintr-o eroare a instanței cu un an înainte de executarea pedepsei, a cerut revizuirea dosarului și a refuzat să părăsească pușcăria. «M-ar fi prins oricum după un timp, cineva ar fi băgat de seamă. Nu poți scăpa așa ușor de-aici» încearcă deținutul să-și explice gestul. Oficialii Penitenciarului infirmă însă această versiune. Cel puțin parțial. Dan Sava este speriat de gîndul că, după ce-și va inspăși pedeapsa (adică în mai puțin de două luni), va fi obligat «să facă ceva» pentru a se întoarce în pușcărie. Căci singura opțiune pe care o au în acest moment deținuții care au petrecut atît de mulți ani privați de libertate este aceea de a se întoarce acolo de unde au plecat...

«Vreau să nu mă mai întorc aici»
Dan Sava nu spune însă nimic despre toate acestea. Vorbește încet și pătruns de importanța care i se acordă despre ultima faptă, despre neșansa pe care a avut-o, despre viața petrecută în zeci de penitenciare din țară, despre timpul care pentru el n-are să se mai întoarcă niciodată... Și din nou despre vinovatul din fiecare din noi. «Vă dau un exemplu din regulile Codului Penal. Unul dintre articole se cheamă „adulter“. Credeți dumneavoastră că eu vă cred că dumneavoastră nu v-ați făcut vinovat?! Inclusiv șeful statului, cînd a fost prins de reporteri beat la volan, s-ar fi putut numi infractor. Toți oamenii au comis infracțiuni. Numai că unii dintre ei au avut șansa să nu fie încarcerați, alții n-au avut șansa asta. Eu nu mai vreau să mă întorc aici. Vreau să privesc înainte!» spune Dan Sava făcîndu-și singur curaj. În ciuda aparentei sale înțelepciuni, Dan Sava nu a cîștigat nimic în pușcărie. Doar ani pierduți. Ultima oară a intrat aici pentru distrugere și violare de domiciliu. Ar vrea să primească o șansă. Visează la programul de reabilitare oferit de UE, constînd în bani pentru deschiderea unei afaceri cu caracter artizanal. Dar în pușcărie nu a muncit nicio zi și știe, așa cum știm toți, că mîine soarele răsare din nou, că peste două luni singurul lucru pe care-l va primi de la societate vor fi doar cîțiva lei, banii de drum pînă la Manasia, locul unde a declarat că-și are domiciliul...

Avocatu'
Acelasi cadru, același discurs despre vinovăție, un alt deținut. Daniel Anghel are 22 de ani și și-a cîștigat în 10 luni de pușcărie porecla de Avocatu' Ne explică cît sînt de vinovați părinții pentru că fac sex în aceeași casă în care-și cresc și copiii. «Codul Penal condamnă lucrul ăsta. E un articol care spune lucrul ăsta. Act sexual în prezența unui minor. E o infracțiune săvîrșită de către toți. Și asta nu se mai vede de către magistrați...» încearcă să se acopere deținutul.
Despre Daniel se știe că a învățat Codul Penal pe de rost și, cînd va ieși din pușcărie, are să se facă avocat. Îi cerem să ne convingă și pronunțăm o cifră, la întîmplare. «6!». «Articolul 6, Cod Procedură Penală, spune că ai dreptul la apărare!» răspunde Daniel fără să clipească. «E un articol bun, poate cel mai bun. Cînd am să ies de aici, îmi reiau studiile și intru în barou. Fapta mea nu e gravă, am participat involuntar la o tîlhărie. Aștept 3 ani să se prescrie cazierul și intru ca stagiar. Nu mi-e teamă, pentru că unchiul meu e președinte pe probleme de rromi, la noi la Oltenița. A spus că o să mă ajute!» pevestește tînărul.
n. red.: Daniel a trecut de Comisie și s-a eliberat ieri, înainte de termen. A luat cu el din pușcărie gustul amar al timpului irosit și convingerea că toți sîntem la fel de vinovați... Înăuntru însă, mai sînt 842 de deținuți.

6 Noiembrie 2009, 17:13 (11584 vizualizări - 3 comentarii)

Comentariile cititorilor:


coco:
(30 Iunie 2011, 22:34)
asta e om sa faceti reportaj despre el...despre cate "minuni" si bine a facut...hai ca ati comis-o...
poisson d'avril:
(20 Decembrie 2009, 19:29)
Rectific: "Degradant" dau si eu vina pe o cafea bauta prea tarziu:)
poisson d'avril:
(20 Decembrie 2009, 11:17)
Trist si degradand. Sufleteste si ca om. Tarziu vom ajunge si la reforma in acest sistem, deja e atata haos afara. Doar ca aici niciodata nu va fi bine, in sensul organizarii, a integrarii si a sistemului, deoarece fiecare percepe viata lui dupa gratii in mod atat de diferit dar totusi cu un numitor comun. Nu se vad vinovati.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 10 Iul 2026
321 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Țăndărei: Copil de 7 ani lovit de o mașină

Duminică, 21 august, polițiștii au fost alertați prin 112 despre faptul că pe DN2A, la intersecție cu șoseaua Fetești, s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce o tînără de 26 ani, din ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:57
(6964 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Accident cu un șofer băut

Un bărbat de 43 ani din Sinești a provocat un accident rutier. S-a întîmplat vineri, 19 august, în apropierea localității Sinești, cînd bărbatul nu a respectat semnificația indicatorului «Cedează trecerea ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:56
(7123 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: «Șofer» fără permis

Sîmbătă, 20 august, polițiștii au oprit pentru control în trafic, la Urziceni, un autovehicul condus de un bărbat de 46 ani, din Bărbulești. În urma verificărilor de rutină polițiștii au constatat că bărbatul ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:56
(6123 vizualizări - 1 comentariu)


Alexeni: Copil de 4 ani pe bicicletă, accidentat

Un șofer de 34 ani a lovit un biciclist în timp ce efectua manevra de mers înapoi fără să se fi asigurat. Incidentul a fost cu atît mai nefericit cu cît biciclistul transporta un minor de 4 anișori. S-a ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:55
(5035 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Căzănești: Șofer băut și fără permis, la volan

Duminică, 21 august, polițiștii din Căzănești au oprit în trafic un conducător autor de 54 ani, pentru un control de rutină. În urma verificărilor sumare, polițiștii au constatat că individul nu poseda ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:55
(6540 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două femei, prinse în flagrant la furat de fier vechi

Jandarmii din Urziceni au prins în flagrant două femei în timp ce furau fier vechi din curtea unei firme. Potrivit unei informări, în momentul intervenției, cele două femei furaseră deja mai multe obiecte ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:54
(8626 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Parfumuri contrafăcute, vîndute în parc

«Efective de investigarea fraudelor și agenți de ordine publică din cadrul Poliției Fetești au acționat duminică, 21 august, pe linia comercializării produselor contrafăcute» se arată într-un comunicat ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:53
(8858 vizualizări - 0 comentarii)


Mărculești: Cumpărători de fier vechi, amendați

Sîmbătă, 20 august, la Mărculești, polițiștii au prins trei persoane, cu vîrste cuprinse între 27 și 52 ani, în timp ce se deplasau cu căruțe pe raza localității și cumpărau fier vechi. Pentru că activitatea ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:52
(5905 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 140 de persoane legitimate în 3 ore

Peste 140 de persoane au fost legitimate, duminică, 21 august, în intervalul orar 01,00-04,00, timp în care polițiștii ialomițeni au desfășurat o amplă acțiune pentru siguranța publică. De asemenea, în ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:51
(6279 vizualizări - 0 comentarii)


Mihail Kogălniceanu: La furat de porumb

Joi, 18 august, un angajat al unei societăți comerciale din Mihail Kogălniceanu a reclamat polițiștilor faptul că persoane necunoscute au devastat o solă de porumb, aparținînd unității unde era angajat ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:35
(9275 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Pieton neatent, accidentat

Joi, 18 august, la Alexeni s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce un bărbat de 42 ani, domiciliat în județul Constanța, conducea un camion a acroșat un pieton, care s-a angajat în traversarea ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:35
(6640 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Alexeni accident


Amara: 300 kg de fier vechi fără documente, confiscate

Un bărbat de 66 ani a fost prins joi, 18 august, la Amara, în timp ce transporta fier vechi fără documente. Deșeurile metalice erau cărate cu o căruță, iar bărbatul a declarat anchetatorilor că le cumpărase ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:34
(8138 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiuni în traficul rutier

Cinci filtre rutiere au fost instituite joi, 18 august, pe raza localității Țăndărei, scopul vizînd respectarea normelor de trafic. Potrivit polițiștilor, în cadrul acțiunii au fost aplicate 42 de sancțiuni ...[citește_toată_știrea]

19 August 2011, 14:34
(10419 vizualizări - 0 comentarii)


Amical handbal: Primul meci acasă pentru CSM Unirea Slobozia. Confruntare cu Tomis Constanța!

Vineri, 19 august, orele 18.00, handbalistele de la CSM Unirea Slobozia vor evolua pentru prima oară în fața propriilor suporteri în preambulul sezonului 2011-2012. Echipa antrenată de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 19:23
(6276 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: A dat foc lucernei vecinului

Un cetățean din Marsilieni a alertat polițiștii cu privire la producerea unui incendiu în curtea unui vecin. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit că în curtea cetățeanului au fost incendiate două ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 16:14
(10326 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți la volan

Miercuri, 17 august, polițiștii au oprit în trafic un tînăr, de 21 ani, conducător al unei vehicul ce se îndrepta spre localitatea ialomițeană Gimbășani. În urma verificărilor de rutină, polițiștii au constatat ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 16:14
(6939 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Acțiune preventivă a Poliției

Peste 120 de persoane au fost legitimate miercuri, 17 august, în cadrul unei ample acțiuni desfășurată de polițiștii din Urziceni în colaborare cu cei ai Secției de Poliție 6 Ion Roată și jandarmi ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

18 August 2011, 16:13
(8064 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Locul 7 pe țară la colectarea veniturilor

Potrivit datelor statistice ale Direcției Generale a Finanțelor Publice, în luna iulie 2011, pentru colectarea veniturilor bugetare, au fost emise peste 11 mii de somații în valoare de aproximativ 65,9 ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 20:02
(6693 vizualizări - 0 comentarii)


Culmea hoției: Să-ți reclami propriul furt la 112!

Polițiștii au fost sesizați marți, 16 august, prin apelul de urgență 112, de către un bărbat, de 34 ani, din Slobozia, angajat al unei societăți comerciale, acesta sesizînd un furt. Slobozeanul a susținut ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 20:00
(5731 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia furt


Sudiți: Proiectile găsite în curte

Un tînăr de 25 ani din comuna ialomițeană Sudiți a alertat polițiștii din localitate, speriat fiind că în curtea locuinței sale a descoperit două proiectile. Potrivit polițiștilor, la fața locului s-a deplasat ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 19:59
(9079 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sudiți proiectil


Luciu: S-au bătut zdravăn pe islaz

Marți, 16 august, la Luciu s-a produs un scandal de proporții. Un bărbat de 36 ani a alertat Poliția pentru faptul că în timp ce se afla pe islazul din localitate a fost bătut cu bîtele de două perosane ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 19:57
(9014 vizualizări - 0 comentarii)


Secția 3 Stelnica: Lemne de foc furate

Peste 30 de autovehicule au fost oprite marți, 16 august, în cele două filtre instituite de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica. Acțiunea a avut ca scop prevenirea și comercializarea ilegală de ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 19:56
(8684 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Furturile din locuințe, în atenția polițiștilor

Polițiștii din Urziceni au organizat marți, 16 august, o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor din locuințe și societăți comerciale. În cadrul verificărilor, polițiștii au legitimat peste ...[citește_toată_știrea]

17 August 2011, 19:56
(6785 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 17:58
(4695 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accidentată în timp ce traversa regulamentar

Luni, 15 august, în Slobozia s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a unui pieton. Astfel, în timp ce o femeie, de 55 ani, din Slobozia, s-a angajat în traversarea regulamentară a ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 17:49
(6984 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Ograda: Biciclistul beat a căzut peste parbrizul unei mașini

Polițiștii Biroului Rutier Slobozia au fost sesizați duminică, 14 august, adespre producerea pe raza comunei Ograda a unui accident rutier soldat cu rănirea ușoară a unei persoane. În urma cercetării la ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 17:46
(5638 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Ialomița: Accident în lanț pe DN2A în zona Chirana

Ialomița: Accident în lanț pe DN2A în zona Chirana

Marți, 16 august, în jurul orei 07.25, lîngă popasul Chirana a avut loc un accident soldat cu rănirea a cinci persoane și avarierea a nouă autoturisme și mașini de mare tonaj. Potrivit cercetărilor preliminare ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 17:43
(9176 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: De la Cluj, fără permis

Duminică după amiaza, 14 august a.c., o patrulă de siguranță publică a depistat în trafic, pe Drumul Național 21, un autoturism la volanul căruia se deplasa un bărbat, de 45 de ani, din Cluj Napoca. În ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 17:37
(5884 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Încasări de 114,95% la bugetul general consolidat

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează că, în decursul lunii iulie 2011, a colectat peste 50 milioane lei la bugetul consolidat de stat. 84,12% din totalul încasărilor au fost realizate ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 16:38
(7348 vizualizări - 0 comentarii)


Murgeanca: Prin sat cu mașina, beat

Polițiștii rutieri au depistat duminică, 14 august a.c., în cadrul unui control de rutină, un autoturism condus de un bărbat, de 29 ani, pe raza satului Murgeanca. Întrucît acesta emana halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

16 August 2011, 16:36
(8178 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
dan în Bacalaureat 2026, probă de foc pentru elevii ialomițeni: promovare sub media națională! autoturism RABLA în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia George în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cetățean în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia #Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Iulia în Administrațiile locale din Ialomița, fără soluții pentru relocarea elevilor școlilor reabilitate prin Programul «ELENA» nemultumitu' în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mary în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia CETATEAN în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Deea în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia localnic în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Moro Meteo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia R în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ionica în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți #pasajladrajna în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Mimi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...