ULTIMA ORĂ
Controale ale inspectorilor DSV
Inspectorii din cadrul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au desfășurat, în luna octombrie 2009, 78 de controale în cantinele unităților școlare. În mare, verificările au vizat respectarea unor tematici privind normele generale și specifice de igienă, precum și respectarea condițiilor sanitare veterinare privind produsele lactate și de panificație acordate elevilor din grădinițe și școli. De asemenea, în aceeași perioadă au fost controlate un abator de păsări, două fabrici de prelucrare lapte, un centru de colectare lapte, o unitate tranșare carne de pasăre, o unitate colectare-procesare miere, dar și un centru prelucrare lapte. Pe de altă parte, inspectorii DSV au desfășurat acțiuni de vaccinare a animalelor în baza programului strategic pe anul 2009. Astfel, au fost vaccinate peste 53 mii capete suine, contra pestei porcine clasice, precum și aproximativ 300 mii păsări contra pseudopestei aviare. Potrivit informațiilor date publicității, în luna noiembrie 2009 se va demara o campanie de vaccinare contra rabiei. Totodată, în cursul lunii octombrie, au fost efectuate 48 de controale în brutării, covrigării, patiserii-cofetării, 17 mori, 3 fabrici de conserve și tot atîtea de uleiuri vegetale. De asemenea, acțiuni de control s-au efectuat și în două fabrici de băuturi alcoolice, 2 fabrici de vin, 13 silozuri, 98 depozite alimentare, 11 societăți de comerț cu amănuntul și nouă supermarketuri. «S-au efectuat verificări ca urmare a unor alerte de piață și s-a reținut oficial o cantitate de 7,52 kg produse alimentare de origine nonanimală, care prezentau modificări privind calitatea și siguranța alimentelor. Pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare s-au aplicat 9 sancțiuni contravenționale dintre care 3 avertismente și 6 amenzi în valoare de 4800 lei» susțin reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare Ialomița.
9 Noiembrie 2009, 13:13 (10759 vizualizări - 0 comentarii)










