Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Fotbal, Farul II Constanța-Unirea Slobozia 2-3

Finalul care stinge Farul

Victoriile obținute pe ultima sută de metri par să constituie un element definitoriu pentru evoluțiile băieților lui Ion Răuță. Astfel s-a întîmplat și vineri, 6 noiembrie 2009, cînd rechinii mici au pornit în meciul cu Unirea cu ambiția obținerii unui rezultat bun și cu o distribuție întărită cu fotbaliști de la prima echipă a Farului care activează în eșalonul secund. Nu i-a dezarmat nici golul lui Hertu, care a deschis scorul în minutul 30, Lăzărescu izbutind egalarea pentru constănțeni în finalul primei reprize. După pauză, echipa noastră a revenit rapid în avantaj, de data aceasta responsabilul cu golul fiind Stelian Stan ('55). Nigerianul Fatai nu este însă de acord ca cele trei puncte să se ducă pe apa Ialomiței și aduce iarăși egalarea pe tabela de marcaj în minutul 70. Finalul aparține băieților noștri care reușesc, în minutul 89, golul izbăvitor prin ex-constănțeanul Viorel Gheorghe. Unirea se găsește la capătul celor 13 etape pe locul 2, cu 29 de puncte, la egalitate cu liderul ACS Berceni. Vineri, 13 noiembrie, orele 14,00, la Slobozia vine Partizanul Merei, echipă incomodă, aflată pe locul 8, cu 21 de puncte. În altă ordine de idei, în dubla întîlnire a CSS Slobozia cu Oțelul Galați, contînd pentru campionatul republican de juniori, s-au obținut două rezultate de egalitate. Juniorii A au terminat partida cu scorul de 1-1, pentru slobozeni marcînd Mihai Brebeanu , iar juniorii II, 2-2, golurile noastre fiind înscrise de Ionuț Vîlcu și Florin Popescu. Juniorii A sînt pe 6 cu 18 puncte, iar juniorii B pe 11 cu 11 puncte.

10 Noiembrie 2009, 17:13 (6621 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 14 Iul 2026
334 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Slobozia: Din nou înșelăciuni cu «ghicirea viitorului»

Săptămîna trecută, unei tinere de 26 ani, din comuna Mărculești, i-au fost furate bijuteriile de aur aflate asupra sa. Din cercetările efectuate a rezultat că tînăra, aflîndu-se în vizită la tatăl ei, internat ...[citește_toată_știrea]

19 August 2012, 23:20
(6455 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Beat la volan

Polițiștii Biroului Rutier Fetești au oprit pentru verificări un autoturism înmatriculat în Capitală, la volanul căruia se afla un bărbat, de 45 ani, din comuna Movila. Întrucît emana halenă alcoolică, ...[citește_toată_știrea]

19 August 2012, 23:16
(8977 vizualizări - 2 comentarii)


Mînăstirea Dridu, amenințată de flăcări

Un incendiu produs joi, 16 august a.c., la o locuință a unui localnic din Dridu era să pună în pericol mînăstirea din localitate. Din fericire, focul a focul a fost stins la scurt timp de pompierii din ...[citește_toată_știrea]

19 August 2012, 22:56
(8919 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu incendiu


Ialomița: Prins cu 142 km/h în localitate

Un tînăr de 27 ani, din Bacău, a fost prins de polițiștii Serviciului Rutier Ialomița în timp ce conducea, pe DN2A, în localitate, cu viteza de 142 km/h. Mai mult, înainte de a se urca la volan, tînărul ...[citește_toată_știrea]

19 August 2012, 22:52
(7286 vizualizări - 0 comentarii)


Roșiori: Și-a băgat prietenii în spital

Un tînăr de 21 ani, din București, a fost implicat într-un grav accident de circulație. Acesta s-a urcat la volan băut și s-a răsturnat cu mașina. Alături de el se afla prietena sa de 19 ani și un amic ...[citește_toată_știrea]

19 August 2012, 22:48
(8133 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Roșiori accident


Ialomița: Se fură din cîmp

Lovite de secetă, culturile agricole sînt acum amenințate de hoți. Polițiștii ialomițeni au prins nu mai puțin de 9 persoane plecate le furat pe cîmp. Mai grav este faptul că printre autori se numără și ...[citește_toată_știrea]

19 August 2012, 22:41
(6166 vizualizări - 2 comentarii)


DGFP Ialomița: 5,4 milioane lei, TVA de rambursat

În luna august 2012, la nivelul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița se va rambursa TVA (taxă pe valoarea adăugată) în suma de 5,4 milioane lei, din care s-a propus pentru compensare suma de ...[citește_toată_știrea]

17 August 2012, 15:15
(6648 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Rata șomajului, în creștere ușoară-6,03%

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, rata șomajului înregistrată, la finele lunii iulie 2012, la nivel județean, a fost de 6,03%. Procentul indică ...[citește_toată_știrea]

17 August 2012, 15:15
(5836 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. Se pot introduce anunțuri on-line!

16 August 2012, 18:41


Andrășești: Și-a înjunghiat nora de supărare

Scandal în sînul unei familii din Andrășești, în după-amiaza zilei de marți, 14 august 2012. Un bătrîn de 72 de ani a luat un cuțit de bucătărie și și-a înjunghiat nora, de 32 de ani, în picior. Omul este ...[citește_toată_știrea]

16 August 2012, 18:30
(11078 vizualizări - 2 comentarii)


«Pistolarii» din Bărbulești rămîn după gratii

Țiganii din Bărbulești, implicați în scandalul iscat în prima zi a anului 2012, rămîn în continuare la închisoare. Au decis magistrații Tribunalului Ialomița în urma procesului desfășurat marți, 14 august ...[citește_toată_știrea]

16 August 2012, 18:23
(8308 vizualizări - 1 comentariu)


Stejaru: Autobuz implicat într-un accident de circulație

Călătorii cursei Slobozia-București de la ora 11,00 au tras joi, 16 august 2012, o sperietură soră cu moartea. Autobuzul în care se aflau s-a izbit violent de un autocamion aflat în față la la cîțiva metri ...[citește_toată_știrea]

16 August 2012, 18:22
(11751 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Doi copii au spart magazinul din incinta Colegiului «Mihai Viteazul»

Sîmbătă, 11 august a.c., în jurul orelor 3,25, o grupă de jandarmi slobozeni a observat doi copii, care se plimbau pe bdul Matei Basarab, în fața sediului Prefecturii Ialomița. Avînd în vedere ora înaintată ...[citește_toată_știrea]

14 August 2012, 10:30
(10725 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Avertizare asupra pestei porcine africane

În conformitate cu mesajul de alertă al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animală, în Ucraina-provincia Zaporozh`ye evoluează pestă porcină africană la porcii domestici. De asemenea, boala a evoluat ...[citește_toată_știrea]

14 August 2012, 10:14
(8518 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Măsuri de executare silită

În luna iulie 2012, pe linia colectării veniturilor bugetare, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, a întreprins o serie de măsuri de executare silită. Astfel, s-au emis aproape 1200 de somații ...[citește_toată_știrea]

14 August 2012, 10:11
(11987 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Programul «Biblionet» continuă

Alte 10 biblioteci locale din județul Ialomița au fost eligibile să facă parte din programul «Biblionet». Este vorba despre programul de implementare a serviciului de acces gratuit la internet în bibliotecile ...[citește_toată_știrea]

9 August 2012, 17:00
(8405 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Hoții «culeg» recoltele de pe cîmpuri

Într-o singură zi, mai precis miercuri, 8 august a.c., polițiștii au identificat pe raza județului 7 persoane plecate la furat pe cîmp. Hoții și-au încărcat în căruțe kilograme întregi de porumb și floarea ...[citește_toată_știrea]

9 August 2012, 16:59
(8371 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Razie printre «micii infractori»

Polițiștii din Fetești, în colaborare cu efective ale Inspectoratului Județean de Jandarmi, au efectuat  în seara zilei de 8 august, în intervalul 18,00-22,00, o razie cu scop preventiv, încercînd ...[citește_toată_știrea]

9 August 2012, 16:57
(8720 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Ialomița: Hoți de cablu, «filați» de polițiști. Au fost somați cu focuri de armă înainte de afi prinși!

Patru bărbați, cu vîrste cuprinse între 22 și 35 ani, sînt cercetați de polițiști, întrucît au fost prinși în noaptea 8/9 august a.c. la furat de cablu telefonic. Văzîndu-se încolțiți, hoții au încercat ...[citește_toată_știrea]

9 August 2012, 16:53
(7664 vizualizări - 2 comentarii)


Fetești: Patroni cercetați penal

Doi patroni de firme din Fetești sînt cercetați de polițiștii de Investigare a Fraudelor pentru că nu și-au plătit dările către stat. Oamenii legii le-au bătut la ușă miercuri, 8 august a.c. Primul administrator ...[citește_toată_știrea]

9 August 2012, 16:49
(9269 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Încasări mai mici la buget față de anul trecut. Finanțele au colectat cu 14,6% mai puțin!

În luna iulie 2012 au fost încasate la bugetul general consolidat aproximativ 46,40 milioane lei, cu 14,65% mai puțin decît în aceeași lună a anului trecut. Potrivit unui comunicat al Direcției Generale ...[citește_toată_știrea]

9 August 2012, 16:48
(8289 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița.

8 August 2012, 12:54


Săveni: Copil de 8 ani lăsat nesupravegheat, victimă a unui accident rutier

Un copil de 8 ani, din comuna Săveni, a fost transportat la Spitalul de Urgență Slobozia după ce a fost implicat într-un accident rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat faptul ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 12:33
(12831 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Vindea parfumuri contrafăcute

Marți, 7 august a.c., în jurul orelor 12,20, jandarmi din Urziceni, aflîndu-se în timpul executării unei misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice, s-au sesizat din oficiu despre faptul că, în ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 12:23
(8078 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Doar 60 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, miercuri, 8 august 2012, sînt disponibile doar 60 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 12:23
(10867 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Certificatele digitale pentru semnătura electronică, obligatoriu de reînnoit la un an

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor interesați că certificatele digitale pentru semnătura electronică sînt valabile un an de zile. Pentru a putea fi utilizate în ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 11:53
(10656 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Focul a mistuit peste 1,5 ha de pădure

Un apel primit la dispeceratul Inspectoratului anunța producerea unui incendiu de vegetație uscată în localitatea Ciochina. Echipajele ajunse la locul intervenției au constatat însă că focul se manifesta ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 11:51
(10745 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina incendiu


Grindu: Incendiu la o hală dezafectată

Focul a izbucnit duminică, 5 august a.c., în jurul orei 18,30, la hala unei societăți comerciale din comună, pentru stingerea acestuia acționînd timp de 3 ore pompierii de la Secția Urziceni cu o autospecială ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 11:50
(9610 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Grindu incendiu


IPJ Ialomița: Furturile produselor agricole din cîmp, în atenția polițiștilor

În cursul zilei de luni, 6 august a.c., cu ocazia ședinței consiliului de conducere, inspectorul șef al IPJ Ialomița, comisarul șef de poliție Ștefu Viorel a solicitat șefilor subunităților teritoriale ...[citește_toată_știrea]

8 August 2012, 11:48
(8550 vizualizări - 0 comentarii)


Șoferi băuți la volan au provocat accidente la Fetești și Amara

Duminică, 5 august a.c., în jurul orei 17,00, Poliția Fetești a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe Strada Sirenei, din localitate, a avut loc un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2012, 18:14
(10461 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@Nemultumitu în Sictir în tractir! MIHAI în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! adela în Sictir în tractir! Dreptate în Sictir în tractir! nemultumitu' în Sictir în tractir! #pasajladrajna în Primăria Slobozia și DIICOT-Structura Centrală, război în instanță pentru preluarea fostului cinematograf «Ialomița» Dreptate în Sictir în tractir! Vasile în 4,4 milioane de lei pentru digitalizarea activității medicale la Spitalul Județean de Urgență Slobozia Cetatean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @@cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Curiosul în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor @cineva în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Cetățean în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor ce țară de nimic în Amenzi de peste 2,1 milioane de lei aplicate de Garda de Mediu Ialomița pentru depozitarea necontrolată a deșeurilor teren Slobozia Nouă în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 închiriere apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 Șah în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Cătălina în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Andrei în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...