Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Radu îl susține pe Traian

Proclamația lui Paros

Radu îl susține pe Traian

Așadar, ne-a fost așa un dor să scriem despre Radu Paros încît consilierul independent, simțindu-ne aleanul, ne-a și remis un comunicat de presă. Bine, asta după ce tot noi ne-am făcut de lucru și am publicat frumusețe de poză cu independentul Paros în vizită la «colegii» democrați și liberali, cînd aceștia își lansau campania. Revenind, Proclamația (adică comunicatul) lui Paros cuprinde trei puncte. Și vă vom permite să interpretați, alături de noi, în paranteze, ce a dorit să transmită de fapt independentul Paros. Deci. Comunicatul. Sau Proclamația lui Paros. «În ultima perioadă, au fost publicate mai multe articole în mass-media locale, care m-au vizat direct și care nu reflectă în totalitate situația reală în care mă găsesc.» (Nu înțelegem de ce și-a început balivernele astfel dar deducem că este puțin supărat. Cel puțin pe noi, partea de presă care nu i-a reflectat situația reală. În care s-ar găsi.) «Tocmai de aceea, mă văd nevoit să fac unele precizări:» (Adică de aceea, că nu se regăsește, vrea să spună poporului cîte ceva.) «1. Demisia mea din PNL, pe care nu am dorit să o comentez, a avut ca motivație relația deficitară cu președintele organizației județene, Gheorghe Petre. Nu vreau să comentez mai mult hotărîrea mea, deocamdată, pentru ca sîntem în campanie electorală, iar mulți dintre liberali nu merită să fie asociați cu Gheorghe Petre.» (Păi n-ai spus bre matale că ai demisionat de la PNL că ăștia, sub comanda lui Gogu, au devenit un fel de satelit al PSD? Bine, ai uitat. Ca să traducem însă, vă reamintim, dle Paros, despre discuția furtunoasă avută cu președintele Gheorghe Petre pe tema apei și a ceea ce vă propuneați să faceți împotriva primarului Ionașcu. Cum, într-adevăr, Gogu v-a transmis că e de preferat să încetați cu scandalul, că îl deranjați pe Ciupercă, normal că ați ieșit trîntind ușile. Corect?) «2. Nu am luat nicio decizie cu privire la înscrierea mea în alt partid politic. M-a onorat invitația de a participa la unele manifestări organizate de PD-L Ialomița, partid din care am și făcut parte pînă la începutul anului 2008 și în care am învățat ceea ce înseamnă politica. Prezența mea la aceste evenimente nu înseamnă nimic altceva decît că PD-L rămîne, totuși, partidul meu de suflet și, în bătălia pentru Cotroceni, sînt alături de foștii mei colegi de partid.» (Bine măi domnu' Paros... D-ăsta ne ești? Păi nu l-ai etichetat matale în fel și chip pe Marinică, precum și pe alții ce ți-au căzut pe limbă? A, ai învățat ce înseamnă politica?! Acum am înțeles. Și ne-a plăcut și credem noi că i-a plăcut și interimarului Marinică faza aia cu „partidul meu de suflet“... Și am mai înțeles ceva. Că ești alături de foștii matale colegi. Doamne, ce frumos ai spus-o! Doamna Nina, ați auzit?) 3. Chiar dacă sînt independent (poziție pe care am obținut-o la alegerile din iunie 2008, cînd am primit votul cetățenilor din Slobozia pentru un mandat de consilier), sînt totuși un om politic și simt responsabilitatea să mă implic în campania electorală pentru alegerile din aceasta lună, chiar dacă niciunul dintre candidați nu îndeplinește în totalitate viziunile mele politice. În acest context, m-am decis să SUSȚIN CANDIDATURA PREȘEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU la alegerile prezidențiale din 22 noiembrie!» (Măi nene, ne-ai spart! Cum drac să fii și independent, și politic? Asta una la mînă. A doua, dacă niciunul dintre candidați nu-ți îndeplinește mătăluță viziunile politice, cum de totuși îl susții pe Traian? E ceva în neregulă nene Paros; sau, ca să fim mai direcți, ți-ai cam dat-o singur. Fără să te pună nimeni. Poate doar Marinică, ce s-a gîndit la voturile obținute de Paros cînd ieșise de sub fusta Mariei)

11 Noiembrie 2009, 14:30 (9592 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


mircea:
(14 Noiembrie 2009, 10:19)
un lucru bun pe care l-a facut paros (si cred ca unicul) e ca a fost cam singurul care a tipat ca ionascu ne baga mana in buzunar si boala in casa cu apa asta gretoasa. sunt sigur ca a avut si interese, dar a fost singurul. cat despre foitul intre partide ... politica de baragan, ce sa-i faci. nu pot sa suport chestia asta, dar se practica la greu. daca omul candideaza la primarie eu il votez nu pt ca ar fi "the best", dar frate, nu-l mai inghit pe ionascu cu o tona de lamaie :))))))))
Bula:
(12 Noiembrie 2009, 20:36)
continuarea poeziei scrisa de dl. Paros: Viata-i grea dar aspra/ vantul curge lin/ apa e nefasta/ n-am tigari sa-ti dau...
Ho cu tata:
(11 Noiembrie 2009, 21:19)
Si cand a iesit consilier independent, s-a mai scremut un pic si a mai scos o poezie: Orasul meu cu rauri unul / Cu panselute si cu flori / Ai in tine-o populatie / De mai multi locuitori /... Si din bolovani cu apa / S-au format inspre apus / Muntii tai de incretire / Orientati cu varfu-n sus /... Iar d'aicea pan'la mare/ Fac un fas si am ajuns/ pana sa ma'ntorc d'acolo/ schimb si partidul, pe parcurs...
The same:
(11 Noiembrie 2009, 16:10)
Spicuim mai jos, poezia compusa de dl. Paros, atunci cand a aflat cu stupoare ca a luat bacul: Intr-o balta neagra,/ Patru ochi luceste. / Ce sa fie oare? / Cred ca e doi ochi de peste/...Pe un camp cu viorele / Crestea numai ghiocei. / Si-a venit mandrele mele / Si le-a cules ei pe toti./ Creste iarba, iarba deasa / Perpendicular pe casa / Vine calul si o paste / Alta iarba se dezvolta /... Trece lebedele-n zare. / Eu ma uit, ele dispare...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 07 Iul 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: La volan, cu probleme la mașină sau fără permis

O patrulă de siguranță publică a oprit pentru control duminică, 28 august a.c., pe DC51, în apropierea Halta Fundata, un autoturism, condus de un bărbat de 59 ani, din orașul Căzănești. În urma verificărilor ...[citește_toată_știrea]

29 August 2011, 11:59
(6508 vizualizări - 0 comentarii)


Alexeni: Bătrînă tîlhărită în propria casă

O bătrînă de 77 ani din Alexeni a trecut prin clipe groaznice după ce un individ a intrat peste ea în casă pentru a fura. Hoțul a reușit cu violență să fure bătrînei mai multe bijuterii și bani.
Polițiștii ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:32
(7979 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Descinderi în cartierul Bora, amenzi la Grivița și lemne confiscate la Fetești

Polițiștii slobozeni au descins joi, 25 august, în cartierul slobozean Bora. Astfel, în cadrul acțiunii au fost legitimate 70 de persoane și controlate 57 de autovehicule. De asemenea, polițiștii au descins ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:31
(13235 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: O șoferiță neatentă a intrat într-un scuter

Joi, 25 august, la Țăndărei s-a produs un accident de circulație. Conducătorul unui scuter, un bărbat de 53 ani, din localitate, a fost lovit de o șoferiță de 20 de ani, care nu a respectat semnificația ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:30
(6866 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Pește confiscat

Peste 20 de persoane au fost legitimate într-o acțiune organizată joi, 25 august, de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Stelnica pe raza localității Bordușani. De asemenea, în cadrul activităților au fost ...[citește_toată_știrea]

26 August 2011, 15:30
(9457 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Record! Evaziune fiscală de 35 milioane lei!

Inspectorii fiscali ialomițeni au verificat o societate comercială al cărui sediu se afla, potrivit documentelor, în municipiul Slobozia. Doar că verificările au demonstrat că firma nu funcționa la sediul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:06
(7333 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Rentierii, la viză!

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură amintește persoanelor care au dobîndit calitatea de rentier că trebuie să se prezinte, pînă la data de 29 august 2011, la oricare centru județean API ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:05
(12821 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copii de 11-13 ani, hoți de mașini

Marți, 23 august, un bărbat de 39 ani din Slobozia a sesizat Poliția cu privire la faptul că mașina proprietate personală i-a fost furată de pe raza localității Țăndărei. În scurt timp, polițiștii au găsit ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:04
(7963 vizualizări - 0 comentarii)


Gîrbovi: Șofer băut, la volan

Polițiștii Secției de Poliție Ion Roată, au oprit pentru un control de rutină, miercuri, 24 august, o mașină condusă de un tînăr de 25 ani, domiciliat în Gîrbovi. Pentru că mirosea a alcool, conducătorul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:02
(7704 vizualizări - 0 comentarii)


Jilavele: Braconaj piscicol

Un bărbat de 41 ani din București a fost prins miercuri, 24 august, în timp ce intenționa să pescuiască pe rîul Prahova, în zona podului Leasa, cu o plasă monofilament. Ghinionul bucureșteanului a fost ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:02
(5578 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Doi minori, la furat de cereale din cîmp

Peste 70 de persoane au fost legitimate miercuri, 24 august, în cadrul unei acțiuni desfășurate pe raza orașului Țăndărei. În urma neregulilor descoperite, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 18:01
(7714 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Hoți prinși de polițiști

Trei tineri cu vîrste cuprinse între 17 și 18 ani sînt cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Pe scurt, în data de 20 august, polițiștii au fost alertați de un bărbat de ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 17:59
(6952 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Moldoveni furt


Bărcănești: Infractor încarcerat

Un bărbat de 33 ani din Bărcănești a fost prins miercuri, 24 august, de polițiștii din localitate. Pe numele individului Judecătoria Urziceni a emis un mandat de executare a pedepsei de 4 închisoare pentru ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 17:58
(8340 vizualizări - 0 comentarii)


Cocora: Arestat după ce a furat 9000 lei din casa unei bătrîne

Polițiștii au reușit să prindă autorul unui furt din locuință, petrecut în luna iulie 2011, cînd un bărbat, sub pretextul că dorește să cumpere vin, a sustras din casa unei femei, de 80 ani, din Cocora ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:57
(9105 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Cocora furt arestare


Fetești: Accident provocat de un șofer băut

Un tînăr de 26 ani, din Fetești, a provocat în noaptea de 23/24 august un accident rutier. Șoferul a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, a lovit un autovehicul staționat și gardul unui imobil ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:57
(7834 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Slobozia: Hoți slobozeni pe meleaguri brăilene

Marți, 23 august, o patrulă de siguranță publică polițist-jandarm a identificat în zona «Vămă» din Slobozia, un autoturism în care se aflau trei persoane despre care existau suspiciuni că au comis infracțiuni ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:56
(7965 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia hoț


Vlădeni: La furat de floarea-soarelui

Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Stelnica au depistat pe raza comunei Vlădeni o căruță în care se aflau 3 persoane. Imediat după ce au văzut polițiștii, cei 3 au sărit din căruță și au fugit, fiind ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:56
(8840 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: 3 tone de grîu, confiscate

Polițiștii feteșteni au organizat marți, 23 august, o acțiune pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul cerealelor. Astfel, în urma verificărilor efectuate la o persoană fizică autorizată din municipiul ...[citește_toată_știrea]

25 August 2011, 10:55
(8965 vizualizări - 0 comentarii)


DGFP Ialomița: Termene pentru depunerea declarațiilor fiscale

Termenul limită pentru depunerea obligațiilor declarative la Fisc a fost stabilit la 25 august 2011. De asemenea, Formularul 112 va fi depus exclusiv online pe site-ul oficial al instituției. Potrivit unei ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:31
(5570 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:19
(5992 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Biciclist acroșat cu oglinda mașinii

Un biciclist de 63 ani a fost rănit luni, 22 august, într-un accident de circulație, la Slobozia. Biciclistul ce se deplasa pe bulevardul Unirii, la o intersecție s-a dezechilibrat și a fost lovit de oglinda ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:17
(7227 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Movila: L-a chemat la muncă și i-a furat 400 lei din casă

Un bărbat de 64 ani din Movila a reclamat polițiștilor luni, 22 august, faptul că din locuința personală i-au dispărut 400 lei. Ancheta ulterioară a polițiștilor a stabilit că autorul era nimeni altul decît ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(5926 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Movila furt


Patru Frați: Șofer recalcitrant, autor al unui accident

Un bărbat de 36 ani din satul ialomițean Patru Frați a provocat luni, 22 august, un accident de circulație pe raza localității de domiciliu. Individul conducea un autoturism cînd, într-o curbă, a pierdut ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(7266 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Șofer băut, la volan

Marți, 22 august, polițiștii feteșteni au prins un trafic un șofer de 59 ani în timp ce conducea sub influența băuturilor alcoolice... Bărbatul a fost testat alcooltest, rezultatul indicînd o alcolemie ...[citește_toată_știrea]

23 August 2011, 19:16
(8031 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A furat portofelul taximetristului

Un taximetrist de 53 ani din Țăndărei a reclamat polițiștilor din localitate faptul că a fost victima unui furt. Bărbatul a declarat polițiștilor, duminică, 21 august că, după ce a efectuat o cursă în regim ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:10
(7771 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: A murit electrocutat

Medicii Spitalului Spitalului Municipal Fetești au alertat polițiștii cu privire la faptul că un bărbat de 41 ani, din localitate, s-a electrocutat la locuința unui cetățean. În urma verificărilor imediate ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:09
(9213 vizualizări - 2 comentarii)


DGFP Ialomița: 9 sesizări penale pentru patronii ialomițeni

Potrivit unei informări media a Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, «în luna iulie 2011, organele de control din cadrul DGFP au efectuat un număr de 154 verificări ale bazei de impozitare ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 19:03
(9041 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 20 de șoferi au rămas fără permise

Peste 310 sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii ialomițeni în cadrul acțiunilor desfășurate la sfîrșitul acestei săptămîni. De asemenea, 20 de șoferi indisciplinați au rămas fără permise ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:57
(5630 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copil de 7 ani lovit de o mașină

Duminică, 21 august, polițiștii au fost alertați prin 112 despre faptul că pe DN2A, la intersecție cu șoseaua Fetești, s-a produs un accident de circulație. Pe scurt, în timp ce o tînără de 26 ani, din ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:57
(6964 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Accident cu un șofer băut

Un bărbat de 43 ani din Sinești a provocat un accident rutier. S-a întîmplat vineri, 19 august, în apropierea localității Sinești, cînd bărbatul nu a respectat semnificația indicatorului «Cedează trecerea ...[citește_toată_știrea]

22 August 2011, 18:56
(7122 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 cetateanu.net în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Un avertizor în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Mari în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Toma Florentina Daniela în Judecătoria Urziceni rămâne deschisă, însă soluționarea dosarelor va fi întârziată teren intravilan Fundata în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 #pasajladrajna în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» anvelope de vară în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Procurorul în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive Odadada în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Alin în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Ciornobal în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Cătălin în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Cătălin. în Consiliul Județean Ialomița finanțează sportul local și lansează oficial traseul turistic «Via Naparis» Ciochina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Sătenii tăi în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți Loredana în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...