Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

RĂZBOI ÎNTRE PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, SILVIAN CIUPERCĂ ȘI PREFECTUL DE IALOMIȚA, MĂDĂLIN TECULESCU

Organizați PSD vs Prefectura Ialomița

RĂZBOI ÎNTRE PREȘEDINTELE CONSILIULUI JUDEȚEAN, SILVIAN CIUPERCĂ ȘI PREFECTUL DE IALOMIȚA, MĂDĂLIN TECULESCU

PSD Ialomița a demarat joi, 11 noiembrie, o campanie împotriva prefectului Mădălin Teculescu. Într-o scrisoare publică adresată mass-mediei locale, prefectul este acuzat de «grave încălcări ale atribuțiilor de serviciu, abuz de funcție și necunoaștere a legii». Scrisoarea, pe care o reproducem integral, este semnată de președintele PSD, Silvian Ciupercă, în calitate de președinte al Consiliului Județean Ialomița, primarul Gabi Ionașcu, în calitate de președinte al Ligii Primarilor PSD din Ialomița, primarul din Țăndărei, Vasile Sava și Lucian Corlău, primarul comunei Vlădeni, în calitate de președinte al filialei ialomițene a Asociației comunelor din Romînia.
Acuzațiile, cele mai grave din istoria relațiilor dintre autoritățile publice și Instituția Prefectului, au un evident substrat politic. Reamintim că Mădălin Teculescu a fost, pînă în urmă cu cîteva luni, primar PD-L la Sfîntu Gheorghe, iar ieșirile publice la rampă în calitate de prefect au deranjat vădit filiala locală a PSD. Una dintre cele mai cunoscute acțiuni ale prefectului Mădălin Teculescu se referă la solicitarea de reanalizare a probelor de apă din sursa subterană, investiție cu care PSD Ialomița a cîștigat la Slobozia fotoliul de primar în 2008.

Scrisoare deschisă adresată Prefectului Județului Ialomița,
Domnul Petru Mădălin TECULESCU

Fraza de început a «Tematicii de control privind verificarea modului de respectare a prevederilor legale de către autoritățile administrației publice locale» pe care ați aprobat-o și ați transmis-o tuturor autorităților administrației publice locale din județul Ialomița este un monument de ignoranță juridică și mărturia unor grave intenții de abuz în serviciu.
Fraza pe care o incriminăm este următoarea: «Controlul direct asupra activităților administrației publice locale se va executa pe baza unui grafic aprobat de Prefect...».

De ce faceți confuzie, domnule Prefect, între activitatea administrației publice locale și verificarea legalității actelor administrative ale administrației publice locale?
De ce credeți că activitatea de curățire a străzilor și a parcurilor prin măturarea frunzelor trebuie verificată de către Direcția juridică, contencios administrativ și relații cu publicul din cadrul Instituției Prefectului?
De ce credeți că discuțiile Președintelui Consiliului Județean, ale primarilor, consilierilor județeni și locali cu cetățenii trebuie verificate ?
De ce credeți că pregătirea și fundamentarea deciziilor administrației publice locale trebuie controlate?
De ce credeți că autonomia locală este o formulă lipsită de sens, iar funcționarea autorităților alese ale administrației publice locale trebuie controlată?
De ce jigniți cetățenii care au ales pe cei mai credibili semeni ai lor în Consiliul Județean, consiliile locale și în funcții de primari, considerînd că aleșii lor trebuie controlați?
De ce nu ați învățat din exercițiul funcției de primar pe care ați deținut-o atîta timp că esența funcționării vieții publice în democrație este asumarea respectării legii și nu controlul?
De ce nu doriți să funcționeze principiul separației puterilor în domeniile reglementate de Legea administrației publice locale?

Temeiul acestor întrebări rezidă din următoarele observații asupra «Tematicii de control»:
Prefectul județului nu are specificate atribuții și competențe în niciun act normativ de verificare a transpunerii în practică a următoarelor norme juridice:
-Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională;
-O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare;
-Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, nu aveți competența, domnule Prefect, de a verifica modul în care își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și nu puteți sancționa funcționarii publici din cadrul aparatului de specialitate al președintelui Consiliului Județean sau al primarului, cu excepția secretarilor localităților din județ.

În ceea ce privește competența punerii în aplicare a prevederilor Legii nr. 15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, aceasta revine consiliilor locale care pot stabili criterii în vederea atribuirii în folosință gratuită a terenurilor disponibile. Prefectul județului poate să verifice doar legalitatea hotărîrii consiliului local prin care se aprobă aceste criterii suplimentare de acordare a terenurilor în folosință gratuită către tineri, dar nu are niciun fel de competențe în a verifica modul de atribuire a terenurilor și destinatarii acestor terenuri.

Referitor la încercarea dumneavoastră de a controla aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, trebuie menționat faptul că în cuprinsul actului normativ respectiv se specifică foarte clar la art. 65 că «direcțiile generale ale finanțelor publice județene realizează verificarea concesiunilor de bunuri proprietate publică de interes local», iar persoane împuternicite din cadrul acestor instituții constată contravențiile și aplică sancțiunile menționate în această ordonanță de urgență a Guvernului.

Vă depășiți, domnule Prefect, de asemenea, atribuțiile legale în momentul în care vă propuneți să controlați dosarele de achiziții publice în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii. Instituția publică abilitată să controleze derularea procedurilor de achiziții publice, să constate contravențiile și să aplice sancțiuni în această materie este Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice conform prevederilor art. 295 din actul normativ anterior menționat și nu Instituția Prefectului.

Prefectul județului este, de asemenea, în postura de a comite un abuz în momentul în care dorește să controleze modul de aplicare de către autoritățile administrației publice locale a prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 264/2003 privind stabilirea acțiunilor și categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor și limitelor pentru efectuarea de plăți în avans din fonduri publice, republicată, deoarece nu are competențe în această materie, responsabilitatea revenind Curții de Conturi și Camerei Județene de Conturi Ialomița care potrivit Legii nr. 94/1992 «exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale unităților administrativ-teritoriale, asupra modului de administrare a patrimoniului public și privat al unităților administrativ-teritoriale de către instituțiile publice, precum și concesionarea sau închirierea de bunuri care fac parte din proprietatea publică, etc».
Președintele Consiliului Județean Administrativ și al PSD Ialomița împreună cu membrii Ligii Primarilor PSD din Județul Ialomița, avînd în vedere argumentele anterioare, protestează față de comportamentul și atitudinea abuzivă a prefectului județului Ialomița, care amintește de vremurile de dinainte de 1989, față de încercarea de imixtiune brutală în activitățile autorităților administrației publice locale.

Totodată, vă învederăm domnule Prefect, faptul că doar conduceți serviciile publice deconcentrate ale ministerelor organizate la nivelul județului, dar nu vă puteți substitui acestora și nu le puteți prelua competențele, deși ne putem aștepta ca în perioada următoare, să încercați să instrumentați dosare penale în locul poliției și parchetului, să dați amenzi pentru protecția consumatorilor sau pentru neîncasarea impozitelor locale.
Vă reamintim, domnule Prefect, că atribuțiile care vă revin în relația cu autoritățile administrației publice locale sînt expres prevăzute în Legea nr. 340 /2004, privind prefectul și instituția prefectului, la Art.19, și anume:
d) colaborați cu autoritățile administrației publice locale pentru determinarea priorităților de dezvoltare teritorială;
e) verificați legalitatea actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului
Art. 20 Prefectul poate verifica măsurile întreprinse de primar sau de președintele consiliului județean în calitatea lor de reprezentanți ai statului în unitatea administrativ-teritorială și poate sesiza organele competente în vederea stabilirii măsurilor necesare, în condițiile legii.
Conform Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, printre atribuțiile primarilor figurează și următoarele:
Primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică și reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.
În exercitarea atribuțiilor de autoritate tutelară și de ofițer de stare civilă, a sarcinilor ce îi revin din actele normative privitoare la recensămînt, la organizarea și desfășurarea alegerilor, la luarea măsurilor de protecție civilă, precum și a altor atribuții stabilite prin lege, primarul acționează și ca reprezentant al statului în comuna sau în orașul în care a fost ales.

Prin urmare, Prefectul județului nu are dreptul să controleze și alte aspecte, ci trebuie să colaboreze, după cum prevede legea, cu autoritățile publice locale în interesul cetățenilor și să dezvolte proiecte comune de interes public. Dumneavoastră ați ales în schimb, din rațiuni dictate de partidul pe care îl reprezentați, să ne controlați ca pe vremea lui Ceaușescu și a PCR.
Românii nu mai doresc o nouă dictatură. Ei au ales în 1989 calea democrației și a libertății și nu așa cum ați înțeles dumneavoastră să respectați autonomia autorităților publice locale alese.
Vă atragem pe această cale atenția domnule Prefect asupra faptului că, în conformitate cu prevederile art. 18 din Legea nr. 340/2004, privind prefectul și instituția prefectului, Prefectul și subprefectul răspund, după caz, disciplinar, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvîrșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii.

12 Noiembrie 2009, 18:03 (9624 vizualizări - 5 comentarii)

Comentariile cititorilor:


mircea:
(22 Noiembrie 2009, 10:40)
Domnule Prefect Teculescu, continuati sa monitorizati activitatea administratiilor locale si a celei judetene, astfel incat si cetatenii sa poata sta mai linistiti, nu psd-ul.
nico:
(19 Noiembrie 2009, 16:58)
d-nul prefect sa nu le strice lor linistea dar Ciupersca sa se amestece la Spitalul Judetean si a angajatt-o fara post si fara concurs pe Neacsa de la DSP
ion a lu' miai:
(18 Noiembrie 2009, 11:42)
D-le prefect, am incredere in dvs. Pe ei, pe mama lor. Prea si-au luat-o in cap.
popescu:
(17 Noiembrie 2009, 07:28)
e bine ca se gaseste cineva care sa-i ia de gulerul lor alb de competenti
pedro slobozia:
(15 Noiembrie 2009, 08:28)
intrun cuvant d-le prefect ati incalcat legea cand ati indraznit sa tulburati linistea cuibusorului psd-pcr din judetul nostru pe care lau acaparat aceasta clica si lau distrus dupa bunul plac.de ce indrazniti sa-i deranjati de la faptele lor marete?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
288 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Țăndărei: Pește confiscat de polițiști

Țăndărei: Pește confiscat de polițiști

Polițiștii din Țăndărei au depistat miercuri, 24 aprilie a.c. un bărbat, de 40 de ani, din orașul Mioveni, în timp ce transporta într-un autoturism mai mulți saci încărcați cu pește ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:40
(4772 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Marți, 23 aprilie a.c., polițiștii din Fetești au fost sesizați de o femeie, de 78 de ani, cu privire la faptul că fiul său a încălcat ordinul de protecție. Polițiștii s-au deplasat la domiciliul ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:20
(10517 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

Miercuri, 24 aprilie a.c., polițiștii din Platonești și Țăndărei, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni, au organizat o acțiune de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în comuna ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 12:10
(6225 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier între localitățile Slobozia și Bucu

Joi, 25 aprilie a.c., între localitățile Slobozia și Bucu, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. În urma impactului dintre cele două mașini au rezultat ...[citește_toată_știrea]

25 Aprilie 2024, 09:00
(10285 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Protopopiatul Slobozia organizează expoziția «Un ouț pentr-un bănuț»

Protopopiatul Slobozia organizează expoziția «Un ouț pentr-un bănuț»

În perioada 22-26 aprilie 2024, la sediul Grădiniței cu program prelungit «Piticot» Slobozia se desfășoară acțiunea umanitară de voluntariat «Un ouț pentr-un bănuț», ediția ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2024, 12:30
(12027 vizualizări - 0 comentarii)


Grevă sindicală la Registrul Comerțului Ialomița

Grevă sindicală la Registrul Comerțului Ialomița

În perioada 23-25 aprilie 2024, angajații Registrului Comerțului Ialomița se alătură acțiunilor de protest declanșate la nivel național. Sindicatul Angajaților din Oficiul Național al Registrului ...[citește_toată_știrea]

24 Aprilie 2024, 09:30
(9627 vizualizări - 0 comentarii)


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada 24 aprilie-14 mai 2024, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Noii recruți se pot ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 12:30
(20568 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 25 aprilie 2024, termen-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 aprilie 2024, este termenul-limită de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare î ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 10:20
(14559 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița caută voluntari

ISU Ialomița caută voluntari

ISU Ialomița susține o nouă etapă de recrutare a voluntarilor. Proiectul se va derula în perioada 22 aprilie-30 mai 2024. Voluntarii trebuie să aibă o vârstă cuprinsă între 16 și 6 ...[citește_toată_știrea]

23 Aprilie 2024, 09:25
(3177 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa la Fetești!

La nivelul sistemului de distribuție a apei potabile din municipiul Fetești, se execută lucrări de sectorizare și montare a unor debitmetre la nivelul rețelelor stradale, precum și de reabilitare a stației ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 12:20
(1645 vizualizări - 0 comentarii)


Proiectil exploziv de artilerie, descoperit la Cotorca

Proiectil exploziv de artilerie, descoperit la Cotorca

Sâmbătă, 20 aprilie a.c., în jurul orelor 15,30, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului a intervenit pentru identificarea unui proiectil exploziv de artilerie, calibru 152 mm, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 11:15
(12258 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente rutiere în Ialomița

Accidente rutiere în Ialomița

Vineri, 19 aprilie a.c., în jurul orelor 19,20, dispeceratul Inspectoratului a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier, între localitățile Manasia și Gârbovi, î ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 11:05
(2958 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 876,60 mii de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna martie 2024

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna martie 2024, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 16 inspecții ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2024, 10:20
(17840 vizualizări - 0 comentarii)


Accident rutier la Gura Ialomiței

Joi, 18 aprilie a.c., două echipaje operative din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit la un accident rutier produs în comuna Gura Ialomiței, în care au fost implicate două autocamioane ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2024, 10:10
(8563 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Două victime, în urma unui accident rutier

Pompierii din Slobozia au intervenit joi, 18 aprilie a.c., la un accident rutier produs în comuna Ciulnița, în care au fost implicate două autoturisme și două persoane. Au fost alocate de ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2024, 10:00
(4482 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Locuință cuprinsă de flăcări

Joi, 18 aprilie a.c., pompierii din Țăndărei, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la locuința unui ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2024, 09:40
(4198 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări aduse impozitului pe veniturile microîntreprinderilor

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați că, prin prin  OUG nr. 31/2024, au fost aduse modificări Codului Fiscal care au vizat, printre ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2024, 15:15
(11943 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de plată pentru schema de ajutor de stat «Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 17 aprilie-26 iunie 2024 inclusiv, se depun Cereri de plată pentru anul 2024 aferente ...[citește_toată_știrea]

17 Aprilie 2024, 11:55
(14861 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 4,72 milioane de lei în martie 2024

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița a rambursat în luna martie 2024, conform selecției naționale, TVA în valoare de 4,72 milioane de lei. Totodată, au fost efectuate autocompensări ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2024, 10:30
(24765 vizualizări - 0 comentarii)


Incendiu la o casă din Țăndărei

Vineri, 12 aprilie a.c., în jurul orei 9,40, Stația de Pompieri Țăndărei a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru stingerea unui incendiu produs pe ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2024, 11:55
(14263 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbătorile Pascale, în atenția DSVSA Ialomița

Pentru perioada ce urmează, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a adoptat mai multe măsuri specifice, precum intensificarea controalelor, dar și asigurarea permanenței la sediul ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2024, 11:40
(9837 vizualizări - 0 comentarii)


Accident în zona Popasului Chirana

Accident în zona Popasului Chirana

În seara zilei de duminică, 14 aprilie a.c., în jurul orelor 18,30, un echipaj de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Stației de Pompieri Țăndărei au intervenit pentru gestionarea unei ...[citește_toată_știrea]

15 Aprilie 2024, 11:10
(5560 vizualizări - 0 comentarii)


Șarpe de peste un metru, capturat de jandarmii ialomițeni din bucătăria unui bărbat din Stejaru

Sâmbătă, 13 aprilie a.c., jandarmii ialomițeni au fost solicitați să intervină în satul Stejaru, ca urmare a unei sesizări prin apelul 112 din partea unui bărbat care semnala faptul că î ...[citește_toată_știrea]

13 Aprilie 2024, 12:20
(15660 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 117,17 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna martie 2024

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna martie a anului 2024, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 117,17 milioane ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2024, 12:50
(15511 vizualizări - 0 comentarii)


Contul meu RAJA

Contul meu RAJA

Pachetul Cont Client este accesibil non-stop și este sigur și ușor de utilizat prin platforma on-line Contul meu RAJA (accesibil de pe orice desktop) sau prin aplicația de mobil MyRAJA ...[citește_toată_știrea]

12 Aprilie 2024, 11:05
(9750 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Înregistrarea fiscală a profesiilor libere

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii interesați că a fost aprobată Procedura de administrare a obligațiilor fiscale datorate de persoanele fizice care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2024, 10:40
(3298 vizualizări - 0 comentarii)


 Muzeul Județean Ialomița: Obiecte din Epoca Bronzului și Fierului, restaurate

Muzeul Județean Ialomița: Obiecte din Epoca Bronzului și Fierului, restaurate

În cursul lunii martie a acestui an, la Baza de Expunere Muzeală și Cercetare Arheologică «Orașul de Floci», experții în restaurare din cadrul Muzeului Județean Ialomița au readus ...[citește_toată_știrea]

11 Aprilie 2024, 09:50
(18844 vizualizări - 0 comentarii)


Instituția Prefectului Ialomița: Instruire privind Alegerile din 9 iunie 2024

Instituția Prefectului Ialomița: Instruire privind Alegerile din 9 iunie 2024

Miercuri, 10 aprilie 2024, prefectul județului Ialomița, Constantin Marin, a prezidat ședința de instruire cu privire la Alegerile Locale și Europarlamentare din 9 iunie 2024. În cadrul ședinței ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 12:40
(14327 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție în zona Fetești Gară/Fetești!

În vederea executării lucrărilor de racordare a noii conducte la sistemul centralizat de alimentare cu apă, cu diametrul de 160 mm, de pe strada Ecaterina Teodoroiu din zona Fetești Gară/Fetești ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 12:15
(4813 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Combaterea infracțiunilor piscicole

Polițiștii ialomițeni au acționat în baza unui plan de acțiune pe raza întregului județ, pe linia prevenirii și combaterii infracțiunilor în domeniul pisciculturii. Astfel, marți, ...[citește_toată_știrea]

10 Aprilie 2024, 11:35
(3639 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...