Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Luptă la scenă deschisă între Amonil și acționari

Salvare de la faliment sau tun aproape perfect? (II)

Luptă la scenă deschisă între Amonil și acționari

Recent, Salink Limited, acționar minoritar al Amonil SA a adresat Consiliului de Administrație al societății o serie de întrebări, ce au fost discutate în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data de 24 noiembrie 2009. Astfel, potrivit ultimei comunicări remise Bursei de Valori București, Salink Limited, acționarul ce deține puțin peste 13% din capitalul Amonil, și-a arătat nemulțumirea față de recentele tranzacții realizate de Combinat. Concret, Salink acuză reprezentanții Amonil despre faptul că nu ar fi evitat executarea silită asupra activelor Combinatului de către Chemgas Holding Corporation. În replică, Consiliul de Administrație contestă acuzațiile, încercînd să justifice că toate tranzacțiile efectuate pînă la acest moment ar viza doar posibilitatea funcționării în continuare a Amonil...

«Declinul» Amonil se numește Distrigaz
Recent, într-un articol amplu am explicat «firul» executării silite a Amonil SA. Se cuvine să facem însă cîteva precizări din istoricul tranzacției. «Declinul» Amonil pare să fi început o dată cu neputința societății de a achita colosala datorie de 54 milioane lei către Distrigaz Sud. Creanța a fost preluată de la creditorul principal Distrigaz de către «Riverside Development». Asta pînă la jumătatea anului 2009, cînd datoria a ajuns în «mîinile» Chemgas Holding Corporation SRL, de altfel un SRL cu sediul în blocul de locuințe al Amonil SA. Precizarea că noul principal creditor al Chemgas Holding era controlat într-un procent de 99% de Riverside Development, prima societate ce a preluat creanța Amonil devine neinteresantă în contextul nostru... Ajungem în iunie 2009, moment în care Combinatul de îngrășăminte începe să recepționeze somațiile executorului judecătoresc Ion Nițu, reprezentant legal al succesorului Chemgas. Perioada de grație conferită Amonilului a fost septembrie 2009, cînd reprezentantul Chemgas anunță organizarea unei licitații în data de 6 octombrie 2009, pentru recuperarea creanței asupra Amonil. Licitație ce s-a și desfășurat. Și în cadrul căreia Amonil a pierdut o parte importantă a patrimoniului, respectiv instalațiile de producție. Evident că, pentru a-și putea continua activitatea, Amonil a propus societății Chemgas un contract de închiriere asupra instalațiilor de producție pe care tocmai le pierduse la licitație. Contract ce avea să fie discutat în Adunarea Generală a Acționarilor din data de 26 noiembrie 2009.

Salink Limited, nemulțumită de activitatea Amonil
Înaintea executării silite, acționarul Amonil, respectiv Salink Limited a propus întrunirea de urgență a Adunării Generale unde ar fi intenționat să dezbată eventualitatea majorării capitalului social al Combinatului. Întrunirea nu s-a realizat, reprezentanții Amonil invocînd imposibilitatea de desfășurare a acestei dezbateri întrucît Chemgas ar fi refuzat orice derogare de la plata datoriilor. Și, de aici, întrebările și răspunsurile despre care făceam vorbire în debutul articolului.
Într-o primă etapă, reproșurile Salink s-au axat pe lămuriri legate de neîntrunirea Adunării Generale. În replică, membrii Consiliului de Administrație explică imposibilitatea desfășurării acestei acțiuni, invocînd termenul legal de convocare a Adunării Generale. «Avem la dispoziție toată documentația prin care am încercat să convingem creditorul să nu execute activele. Am sperat ca unul dintre acționari ne va ajuta fie cu un împrumut, fie cu prezența la licitație și cumpărarea activelor» adaugă Gheorghe Anăstăsoai, președintele Consiliului de Administrație al Amonil.
Potrivit acelorași documente, remise BVB București, o altă controversă s-a consumat pe fondul suspectării încheierii unor contracte dubioase cu Interagro SA, Intergaz SA, Jovline și Zalois. Replica explicită a Consiliului de Administrație aduce în discuție confidențialitatea unor contracte între Amonil și diverși furnizori, dar contestă existența unor relații contractuale cu cele două firme din Belize, respectiv Jovline și Zalois. «Singura formă de susținere financiară pentru salarii, piese de schimb, reparații, utilaje, gaz de pornire și funcționare era finanțarea. Singura ofertă de finanțare era Interagro, față de care avem o datorie de peste 12 milioane lei. Activele ipotecate pentru sumele finanțate de Interagro au fost executate silit» explică în răspunsuri reprezentanții Amonil. Cît despre referirile la relațiile comerciale ale Amonil cu Intergaz, Consiliul de Administrație contestă compensarea unor cantități de îngrășăminte cu contravaloarea gazului furnizat, așa cum Salink ar fi acuzat.
Pe de altă parte, o altă problemă adusă în discuție a fost cererea reprezentanților Salink Limited de realizare a unui audit financiar, de către auditorul desemnat al Amonil. Pe scurt, explicația oficială în urma ședinței din 24 noiembrie 2009 face referire la faptul că auditorul angajat al Amonil SA, respectiv SC Cons Audit Intern, a refuzat realizarea auditului solicitat în lipsa încheierii unui nou contract și, respectiv, a plății unor sume aferente acestei activități. «Solicitarea Salink se referea la o perioadă de peste 2 ani pentru care auditorul a solicitat un nou contract și cu sume pe care Amonil nu le poate suporta» consemnează documentul cu răspunsuri remis Bursei.
La final, același acționar Salink solicită lămuriri asupra contravalorii pe care Amonil SA este nevoit să o plătească executorului Chemgas, drept chirie pentru instalațiile de producție. «Dacă refuzam încheierea contractului, azi Combinatul nu mai funcționa cu toate consecințele sociale. Prețul chiriei a fost fundamentat pe solicitarea Chemgas Holding de a-i acoperi costurile privind amortizarea, impozitele și taxele locale, precum și o marjă de profit de 3-5%» explică membrii Consiliului de Administrație...

...
Acesta este ultima luptă din războiul ce are drept obiectiv controlul total asupra Amonil SA. Ceea ce vă putem spune cu certidutide este că, deocamdată, conducerea societății este mai preocupată de asigurarea funcționării unităților de producție decît de întrebări fără răspuns. Chiar dacă prețul continuării activității îl reprezintă, în acest moment, închirierea propriilor instalații de producție. La fel de cert este însă că, pe termen mediu, Amonil SA va pierde lupta pentru supraviețuire. Pentru că, de sus, Ioan Niculae va continua să schimbe consiliile de administrație și acționarii ca pe șosete, pînă cînd din patrimoniul fostului Combinat Chimic de la Slobozia nu va mai rămîne nimic de stors...

27 Noiembrie 2009, 19:43 (10268 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


pedro slobozia:
(29 Noiembrie 2009, 14:08)
mafia in actiune

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 29 Sep 2026
261 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

«Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii!

Consiliul Județean al Elevilor Ialomița lansează un semnal de alarmă și cheamă elevii la un protest inedit luni, 28 septembrie 2026. Aceștia sunt îndemnați să vină la școală îmbrăcați « ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 13:20
(899 vizualizări - 7 comentarii)


APIA: Peste 88% dintre fermierii incluși în eșantionul de control au fost deja verificați

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă controalele aferente anului de cerere 2026, în vederea verificării respectării condițiilor de eligibilitate și a cerințelor specifice ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 09:25
(506 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Protopopiatul Urziceni: Daruri pentru copii

Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a participat, prin 6 parohii arondate, la Proiectul «Încălțăm România desculță» derulat de Asociația «Glasul ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:50
(496 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar de peste 2,13 milioane lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Septembrie 2026, 08:20
(557 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Bursa Locurilor de Muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița invită toți agenții economici din județ să participe la Bursa Locurilor de Muncă vineri, 9 octombrie 2026, eveniment dedicat intermedierii directe ...[citește_toată_știrea]

23 Septembrie 2026, 10:20
(1089 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Secțiunea Mica Publicitate
a fost actualizată!
Cele mai noi anunțuri din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri on-line!

22 Septembrie 2026, 18:15


Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

Jandarmeria Ialomița recrutează tineri

În perioada septembrie-decembrie 2026, Jandarmeria Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Română. Astfel, la Școala ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 10:35
(1058 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Muzeul Județean Ialomița: Festivalul-Concurs de Tradiție Culinară Ialomițeană «La Casa Tudorii», ediția a XIV-a

Tradițiile păstrate din generație în generație sunt o parte importantă a identității unei comunități și a patrimoniului său cultural. Obiceiurile, meșteșugurile, poveștile locului și, nu î ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2026, 08:20
(1223 vizualizări - 0 comentarii)


Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România a inaugurat un nou magazin în Țăndărei, în cadrul «Park Plaza»

Lidl România continuă extinderea rețelei sale la nivel național și a inaugurat joi, 17 septembrie a.c., un nou magazin în orașul Țăndărei/Ialomița, în cadrul centrului comercial « ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2026, 13:15
(1156 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Peste 4,09 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna august 2026

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au finalizat, în luna august a.c., 13 inspecții fiscale și 13 verificări documentare. Astfel ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2026, 11:20
(1371 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 10,37 milioane de lei în august 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna august 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 10,37 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:35
(1531 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Protopopiatul Slobozia: Sprijin pentru elevi la început de an școlar

Vineri, 11 septembrie a.c., 54 de elevi din parohiile Cosâmbești, Miloșești, «Sf. Dumitru» Slobozia, Cuza-Vodă, Slobozia Nouă I și Amara I au primit ghiozdane, articole vestimentare ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2026, 15:25
(1662 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

IPJ Ialomița: Opt persoane reținute într-o singură zi!

Polițiștii ialomițeni au documentat, în aceeași zi, mai multe fapte penale, iar opt persoane au fost reținute, în 3 dosare distincte. Astfel, un bărbat a fost reținut pentru «furt ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:40
(2242 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Poliția Locală Slobozia: Amenzi de peste 103 mii de lei în august 2026

Potrivit unui raport, în cursul lunii august 2026, polițiștii locali din Slobozia au aplicat 479 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 263 de amenzi, în valoare totală de ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 16:25
(1749 vizualizări - 1 comentariu)


3267 de persoane înregistrate de Biroul pentru Imigrări al Județului Ialomița

La data de 31 august 2026, în evidența Biroului pentru Imigrări al Județului Ialomița se aflau 3267 de persoane, în creștere față de cele 2952 înregistrate în perioada ianuarie ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 12:20
(1483 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 143,74 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în august 2026

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna august a anului 2026, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 143,74 milioane ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 11:20
(1414 vizualizări - 0 comentarii)


La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

La 58 de ani, un jandarm din Ialomița participă la ultramaratonul caritabil «Autism 24h» pentru copiii cu autism

În perioada 12-13 septembrie 2023, la Mamaia, subofițerul jandarm Stan Petruș va participa la ultramaratonul caritabil «Autism 24h», o provocare în cadrul căreia participanții ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 10:40
(1499 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

11 Septembrie 2026, 09:05
(3955 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Verificări în exploatațiile de animale

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranta Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale că, începând cu 1 ianuarie 2026, medicii veterinari oficiali au efectuat ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:35
(2511 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: «ArtFest Slobozia 2026»/Teatru, Film, Dialog

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în colaborare cu Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică «I.L. Caragiale» București, Centrul Educațional « ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 16:20
(1721 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism furat din Olanda, descoperit de polițiști la Căzănești

Marți, 8 septembrie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au oprit pentru un control, în localitatea Căzănești, un autoturism condus de o femeie de 40 de ani, domiciliată în Munteni ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:25
(1778 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Termen-limită pentru depunerea cererilor de ajutor de stat pentru crescătorii de bovine și suine

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează crescătorii de bovine și suine că joi, 24 septembrie 2026, inclusiv, este termenul-limită pentru depunerea cererilor de solicitare ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 15:20
(1635 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni aplicate pentru nerespectarea circulației în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

Miercuri, 9 septembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Ialomița, cu sprijinul Registrului Auto Român Ialomița, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 14:50
(1631 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța: Alege factura electronică!

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este și ea o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel mai important ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 11:20
(4211 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Național de Tarafuri «Ion Albeșteanu», ediția a XVI-a, 14-16 septembrie 2026

În perioada 14–16 septembrie 2026, județul Ialomița va deveni, timp de 3 zile, un veritabil spațiu al întâlnirii cu tradiția și valorile autentice ale folclorului românesc ...[citește_toată_știrea]

10 Septembrie 2026, 09:50
(1815 vizualizări - 0 comentarii)


1587 persoane angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în perioada ianuarie-iulie 2026

În perioada ianuarie-iulie 2026, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1587 persoane, ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 11:05
(1761 vizualizări - 1 comentariu)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Bărăganul văzut din tractor»

Vineri, 11 septembrie 2026, la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia va fi inaugurată expoziția «Bărăganul văzut din tractor». Evenimentul se desfășoară în cadrul ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:50
(1704 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Fetești Oraș din Fetești!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada Călărași din localitatea Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

9 Septembrie 2026, 08:35
(2516 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Serviciul Call Center RAJA Constanța, un număr unic la dispoziția tuturor clienților 

Interacțiunea cu utilizatorul serviciilor de alimentare cu apă și/sau de canalizare este extrem de importantă pentru RAJA Constanța. De aceea, Serviciul Call Center pus la dispoziția acestora, vine ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 17:25
(3846 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Ionel Perlea din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Ionel Perlea, din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

8 Septembrie 2026, 16:15
(1926 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
CASA în Epopeea concursurilor de șef la CJAS continuă. Sănătatea ialomițeană își caută (din nou) manager! apartament 3 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 @Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene SOL în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 23 septembrie 2026 cetatean în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Gigel în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! ana în Planificare «copy-paste» pentru dezvoltarea strategică a Învățământului tehnic ialomițean Marin C. în Căzănești a redevenit comună! Marin C. în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 Respect ! în Grădinița din Cartierul Dudești/Fetești și-a deschis porțile contribuabil în «Educația nu se repară la croitorie»: Elevii din Ialomița protestează în «haine negre» împotriva uniformei obligatorii! Asistentă în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Bratu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mary în Primarul Potor caută «apă bună de băut» pentru Slobozia la... Țăndărei! Seby în «Taxa de pod» de la Fetești dispare oficial de la 1 octombrie 2026 @ Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Mariusică în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene Dinu în Consecvent și perseverent, juristul Zamfir recandidează la șefia Sănătății ialomițene

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...