SPORT
Aniversare pentru fotbalul slobozean
Întîlnirea generațiilor
De mult timp n-a mai fost oficiala stadionului 1 mai din Slobozia atît de animată cum s-a întîmplat sîmbătă, 28 noiembrie 2009. Aniversarea a 33 de ani de fotbal la CSS Slobozia a adunat laolaltă peste 100 de jucători retrași sau în activitate. Au fost acolo Ionescu, Roșu sau Prepeliță senior, fotbaliști ai Unirii anilor '80, care repurtau victorii frumoase cu Poli Iași (2-0), Ceahlăul (4-0) și făceau instrucție și treziți din somn la 3 noaptea cu Vaslui sau Urziceni. Printre cei prezenți s-au mai numărat și fotbaliști ai Sloboziei din anii '90: Borș, frații Agapie, Moise sau Mișu. Deși au fost pe listă și cîțiva actuali componenți ai Unirii, printre care Soare, Cristea sau Hertu, aceștia nu au putut onora invitația.
Printre poante, zîmbete și amintiri, fiecare a fost gratificat cu o diplomă ce avea pe frontispiciu imaginea a doi dintre cei mai importanți fotbaliști crescuți la Slobozia: Andrei Prepeliță și Adrian Mihalcea. «Sînt jucători plecați de-aici, de la noi, și ajunși la Națională. Îl mai avem pe Ion Vintilă, cu multe jocuri în prima ligă la farul sau Poli Iași. Nu a venit, pentru că e la muncă în Spania» ne explică directorul CSS Mihai Basarab, responsabil cu organizarea și voia bună la această întîlnire și șlefuitor de fotbaliști la acest club din 1978.
Tot profesorul Basarab este «vinovat» și pentru maximele ghidușe de pe spatele diplomei. Cităm la întîmplare: «Mingea este ca femeia. Îi place să fie răsfățată». Chiar dacă sîntem specialiști în datul cu «stîngu-n dreptu'», pe asta cu răsfățatul mingii am priceput-o. Și pentru că am vorbit de obiectul muncii, adică mingea, trebuie spus că după faza festivă, cei prezenți au încins un meci de zile mari. Am urmărit cîteva aspecte și am văzut două goluri, o pasă cu călcîiul și chiar o foarfecă. Pentru mulți, se vede că alergarea nu mai reprezintă o prioritate și mai timid sau mai în forță, a început să apară nelipsita burtă. Dar după meci, pentru ca investiția din zona abdominală să nu fie periclitată, s-a pregătit o masă festivă. Pe-asta n-am mai urmărit-o, că nu e treaba noastră! Așa că i-a lăsat pe sportivii generațiilor 1976-2009 să se bucure de amintiri. Și așteptînd cu interes întîlnirea handbalistelor. Pentru că și handbalul, ca și fotbalul, are în Ialomița o istorie de peste 30 de ani. (I. VĂGĂONESCU)
1 Decembrie 2009, 17:54 (9497 vizualizări - 0 comentarii)










