Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Învingătorii Învinsului, Învinșii Învingătorului

Învingătorii Învinsului, Învinșii Învingătorului

Învingătorii Învinsului
Sediul PSD de la Slobozia e pe Eminescu, la ieșire din oraș. Și e prost luminat. Dacă nu-l știi, nici nu-l bagi de seamă, pentru că primarul Ionașcu nu și-a dezmințit renumele. De zgîrcit ce e, nici în noaptea cea mare n-a aprins luminile. Dar staff-ului PSD nici că-i pasă. La 20,45 deja sărbătorește. Chivas Regal la păhăruțe de plastic. Pe chipurile obosite de-atîta cărat la vot, se așterne relaxarea. Deja știu! Geoană a cîștigat exit-poll-urile acum o oră. 52 la 48, cum o să scrie acuma pe ecranul teveului. Știe președintele Ciupercă, care explică didactic că victoria lui Geoană este victoria tuturor celor care pun preț pe mai binele public. Primarul de la Albești îl privește dezaprobator. El crede că mai binele e dușmanul binelui. Și în două ore avea să se dovedească cîtă dreptate are. La el acasă, adică la Albești, Geoană avea să fie votat cu 66%! Dar să nu anticipăm. Deocamdată, fiecare dintre ei așteaptă discursul. Deputatul Neacșu, cu aceeași oboseală cronică întipărită pe chip, dona Clara, juna de acum 20 de ani a filialei, Ștefan Mușoiu, fericit ca tot omul tînăr și lipsit de grija zilei de mîine... Și la un moment dat nelipsitul doctor Vasile, fost director al Spitalului și activistul perfect al filialei, de data asta duhnind discret a Chivas băut în altă parte. La nouă fără opt minute, Băsescu fură startul. Staff-ul îl dezaprobă, într-un cor general. Băsescu nu e un lider adevărat, nu știe să piardă... Geoană, dacă ar fi fost cazul, ar fi așteptat cuminte și disciplinat, ca orice lider PSD care respectă ierarhia și disciplina de partid. Disprețul de pe chipuri inundă camera, sufocă totul în jur. Minutele trec greu! Între timp, vin și cafelele. Președintele e sunat încontinuu. Mulțumește în șoaptă, face asigurări, respinge apelurile neimportante. În sfîrșit, Geoană se hotărăște să vorbească. Exit-poll-urile încremenesc pe ecran. Sfaff-ul se bucură potolit. Se bucură și cei tineri, dar mai reținut și puțin teatral, cu coada ochiului, întoarsă către șef. Probabil din reflex... În spate, dinspre ușă, se ițesc din cînd în cînd susținătorii de ocazie. Figuri cunoscute, oameni de afaceri, bătrînei care au fost cîndva simpatici... Toți vin să fie văzuți! Nu strică niciodată. În sfîrșit, Geoană a terminat de țopăit. E timpul pentru declarații către popor: «Am abandonat epoca tensiunilor, epoca războaielor între instituții, între categorii sociale, între oameni și am intrat într-o altă epocă. Mircea Geoană are o misiune extraordinar de importantă. Să readucă pentru români și pentru străini imaginea unei țări care este capabilă de stabilitate politică. Un mesaj pentru ialomițeni! Este extrem de important că noi am făcut o campanie corectă, coerentă și extrem de insistentă. Experimentul PSD-PNL de la Ialomița de un an și jumătate, iată că dă roade și la nivel național. Sîntem convinși că lucrurile acestea vor genera bine nu pentru politicieni, ci
pentru popor» rostește pătruns de
victorie președintele Silvian Ciupercă.

Învinșii Învingătorului
Sediul PD-L îl cunoaște toată lumea, de pe vremea Mariei. Pe-afară a rămas la fel, dar înăuntru totul s-a schimbat... Inclusiv proprietarul, dar asta e altă poveste. Peste tot, de la jaluzele la bikinii secretarei, tronează un portocaliu țipat care te leșină. Doar cafeaua ce și-a mai păstrat culoarea. La 20,48 nimănui nu-i pasă însă de asta. Toți au ochii ațintiți la televizor căutînd un exit-poll care să-l dea cîștigător pe Băsescu. La și 53, mîna înarmată cu telecomanda îl găsește pe OTV. Nu exit-poll-ul, ci pe Băsescu. Vorbește apăsat, despre moguli și despre victorie, despre referendum și despre popor. Staff-ul PD-L respiră prin gura lui Băsescu. E acolo doamna Nina și domnul Ioniță, doamna Petre și domnul Manea, duduia Mirela și senatorul Panțuru... Marinică nu e, că n-a fost nici la primul tur. Are obiceiul să se uite în altă parte la rezultate, vine după nouă. Îi ține însă locul o candelă, arsă deja la jumate. A fost aprinsă pentru Băsescu, să-l ajute în lupta pentru salvarea lor. Pardon, a lui! Candela arde timid și în răstimpuri pare să-și dea sufletul. Normal, Băsescu spune la OTV că lupta e grea, copleșitoare. Cînd pleacă, staff-ul nu mai înțelege nimic, iar îndoiala mușcă din suflete. Mîna cu telecomanda caută febril Realitatea! O găsește pe canalul 68! La fix ca să-l vadă pe Geoană țopăind. O țepușă ascuțită de sudoare rece se înfige în spinări, coborînd către șolduri. Staff-ul nu mai înțelege nimic. Nu vrea să înțeleagă. Dacă Băsescu nu e, nimic nu e! În tăcerea apăsătoare, candela se aude sfîrîind. Apoi Marinică, apoteotic. Le explică părintește că sînt manipulați și că rezultatele nu sînt reale. Mîna cu telecomanda se revigorează brusc. Pe B1TV, Băsescu și Geoană împart voturile, fifty-fifty. La 21,45 Cazacu Marinică face, cu glasul tremurat de îndoială, prima declarație de presă: «Electoratul PD-L iese în a doua parte a zilei. Ar trebui să vă aduceți aminte de sondajul de la ora 11 și atunci îmi veți da dreptate. Și mă mai bazez pe faptul că sondajele INSOMAR de cele mai multe ori au dat procente care n-au respectat realitatea... Sînt convins că Traian Băsescu va rămîne președintele României și avem și date în acest sens. Noi sîntem un pic mai realiști și sărbătorim atunci cînd avem certitudinea că avem ce să sărbătorim. Nu-mi fac nicio iluzie că în Ialomița vom cîștiga pentru că, știți, Ialomița e fief PSD și mai știți că s-a mers întodeauna pe metode neortodoxe de a se cîștiga. Viceprimarul de la Miloșești a fost deja pus sub urmărire penală...» spune Cazacu, crezîndu-se doar pe jumătate.

A doua zi...
Este dimineață. Luni dimineață. A fost o noapte lungă. Poporul a adormit cu gîndul la Mircea Geoană, noul președinte. Moderatorii televiziunilor vorbesc necontenit despre ziua votului. Analizează electoratul și anunță fraude răsunătoare. Toate pînă la la orele 8,00 fix. Reprezentantul Biroului Electoral Central iese la rampă. Anunță rezultatele parțiale ale procesului electoral. Surpriză! Băsescu este președinte, iar televiziunile pornesc vria mediatică. S-a furat, s-a fraudat, s-a mituit... Cîteva procente detașează cei doi candidați. Se așteaptă voturile din străinătate și cele cîteva secții rămase nenumărate. Mircea Geoană a pierdut la mustață alegerile prezidențiale. Fusese pentru cîteva ore președintele României...

Ialomița a ales...
...pe Geoană. Ca și în primul tur al alegerilor, PSD a adjudecat detașat scrutinul pentru președintele României. 55,85 la 44,14, scor final. Nimeni nu mai sărbătorește. Nici măcar PD-L. Sărbătoarea i-a fost furată în seara de dinainte de social-democrați. Prima oprire la Biroul Electoral Județean. Jandarmul de la ușa Prefecturii ne anunță aproape vesel că nimeni nu este în instituție. «Au plecat tîrziu... Nu știu la ce oră și nici cînd se întorc nu știu» spune portarul. În oraș e liniște. Surprinzător de liniște. Doar muncitorii Urban ce astupă gropile lui Ionașcu pe Matei Basarab deranjează acalmia. Sediul PD-L, cu puțin după ora 10,00. Ușa este încuiată, iar printre jaluzelele dense abia se zărește întunericul încăperii. Nu e nimeni. Au luat numărătoarea paralelă și au băgat-o sub pernă, să fie siguri că nu o mai fură nimeni. Înaintăm și, inevitabil, ajungem la sediul PNL, locul unde în seara de dinainte Gogu și liberalii săi au gustat din cupa victoriei alături de discursul și țopăiala lui Geoană de la televizor. Secretara s-a trezit. În rest, nimeni. Au plecat tîrziu și nu știe să ne spună cît obișnuiesc șefii să doarmă. Nici vorbă de rezultate la nivel de județ. Butonează un telefon, semn că vrea să-și anunțe șeful de vizita noastră. O facem noi înainte și îl anunțăm telefonic pe Gheorghe Petre de vizita și doleanța noastră. Nu are însă numărătoarea paralelă, nu l-a interesat. Miza a fost prea mică, aproape nesemnificativă pentru domnia sa. La marginea orașului, PSD este treaz. Cel puțin nea Stoian. La intrare în sediu ne izbește izul de Chivas Regal, rămas de la petrecerea de aseară. O doamnă trecută de prima tinerețe se grăbește să-l anunțe de sosirea noastră. Nu mai e vesel, nici măcar pe jumătate. Șefii dorm, au stat pînă la 5, iar numărătoarea paralelă este pe un CD. E secret, deocamdată. Din același loc, agățat de un perete, dintr-un tablou înrămat și acoperit cu geam, Geoană ne zîmbește fals. A pierdut alegerile la mustață. Fusese președinte al României. Pentru cîteva ore...

8 Decembrie 2009, 17:33 (11053 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


poisson d'avril:
(20 Decembrie 2009, 11:03)
Ehee, o adunatura de fete roscovane de purcelusi, pe langa obrajorii dolofanei inconjurati de permanenturi tapate si infoiate. Daca schimba si tabloul lui nenicu Geoana, cu unul de-al Raposatului, juram ca-s in cancelarie inainte de revolutie. Pacat de faptul ca nu avem si o poza cu zambetele seci de dupa, caci astea incarcate de cinism, de falsitate si de multumirea celui ce-si freaca mainile cand a pus laba pe ciolan, le stim deja, ne-am obisnuit.
Veta:
(13 Decembrie 2009, 21:21)
Mai nea Ciuperca, puteti sa-mi spuneti si mie cum se baga dopul inapoi la o sampanie?. Ca eu nu stiu. Dar matale ai avut o revelatie de curand...
Mihaileanu Casadin:
(9 Decembrie 2009, 08:55)
Nu domne, nu vazuse bine, n-avea deloc!!!
Geo-Oana:
(8 Decembrie 2009, 22:18)
Nu va suparati..care secretara de la PDL avea chilotii potocalii...ca ma trecu' un sentiment..si nu-mi trecu' nici acu'...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 24 Iun 2026
317 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Țăndărei: Minori prinși la furat de porumb cu căruța

Țăndărei: Minori prinși la furat de porumb cu căruța

Jandarmii din cadrul Grupei de intervenție Țăndărei au surprins joi, 1 septembrie a.c., în jurul orei 21,00, doi tineri care se deplasau pe șosea cu o căruță plină cu știuleți de porumb. S-a procedat la ...[citește_toată_știrea]

2 Septembrie 2016, 16:15
(3939 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

angajăm contabil
Relații la telefon 0729/167.927

30 August 2016, 19:15


AJFP Ialomița: Plăți electronice la Trezorerie

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii cu privire la fasptul că, din data de 29 august 2016, la nivelul județului a devenit operațional serviciul de electronic de ...[citește_toată_știrea]

30 August 2016, 18:25
(5249 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

angajăm
-asistentă medicală generalistă
(normă întreagă, seriozitate,
experiență)
-femeie de serviciu
(pentru cabinet medical,
program 1 oră/zi)
Detalii la tel. 0726/714.716,
între orele 17,00-18,00

30 August 2016, 18:15


IPJ Ialomița: Documentele solicitate, la un click distanță

Pentru a scuti timpul și a reduce din stresul provocat de statul la cozi sau orele bune de așteptare în fața ghișeelor, reprezentanții Inspectoratului General al Poliției Române precizează faptul că cetățenii ...[citește_toată_știrea]

30 August 2016, 17:40
(5815 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: A lovit un pieton și a fugit de la locul accidentului

Un bărbat de 40 de ani din București a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, după ce, pe data de 26 august 2016, acesta a provocat un accident rutier. Șoferul a lovit cu mașina un pieton ...[citește_toată_știrea]

30 August 2016, 16:50
(5148 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Șoferi cu dosare penale

Potrivit unui comunicat de presă al IPJ Ialomița, în urma acțiunilor întreprinse de polițiștii ialomițeni pentru prevenirea accidentelor rutiere, oamenii legii au sancționat 11 conducători auto. Cinci dintre ...[citește_toată_știrea]

30 August 2016, 15:20
(4710 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: «Porți Deschise» la Jandarmerie

Joi, 1 septembrie 2016, cu ocazia împlinirii a 123 de ani de la înființarea Jandarmeriei Rurale, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița organizează o serie de evenimente prin care să marcheze această ...[citește_toată_știrea]

30 August 2016, 14:45
(5356 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Întîlnire cu contribuabilii

Miercuri, 7 septembrie 2016, reprezentanții Administrației Județene a Finanțelor Publice organizează, la sediul instituției, o întîlnire cu contribuabilii din județ, cu scopul de la le explica acestora ...[citește_toată_știrea]

30 August 2016, 13:25
(5196 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în scădere ușoară

La sfîrșitul lunii iulie 2016, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 7232 șomeri, din care 895 șomeri indemnizați, respectiv 6337 șomeri neindemnizați ...[citește_toată_știrea]

23 August 2016, 20:40
(3612 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune preventivă, desfășurată de polițiști

Efective de polițiști din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au demarat, începînd cu data de vineri, 19 august a.c., o amplă campanie de prevenire a furturilor din autoturisme. Acțiunea oamenilor legii ...[citește_toată_știrea]

23 August 2016, 20:10
(4482 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Urmăriți internațional în Germania, prinși la Bărbulești

Doi tineri, de 25 și 26 de ani, din comuna Bărbulești, au fost prezentați Parchetului de pe lîngă Curtea de Apel București pentru a fi extrădați în Germania. Aceștia au fost descoperiți pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

23 August 2016, 16:25
(5386 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Adolescentă, dispărută de la domiciliu

Fetești: Adolescentă, dispărută de la domiciliu

Polițiștii din Ialomița caută o adolescentă de 14 ani, domiciliată în Fetești, care, la data de 18 august 2016, a dispărut fără urmă. Fata se numește Andreea Valentina Oaie, are ca semn particular o deformare ...[citește_toată_știrea]

23 August 2016, 13:10
(5127 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă vacante

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează faptul că, la data de 19 august 2016, la nivelul județului există disponibile 441 de locuri de muncă. Cele mai multe dintre acestea ...[citește_toată_știrea]

19 August 2016, 20:05
(6718 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Se lansează «Ghidul bibliotecilor din Ialomița»

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» din Slobozia anunță lansarea «Ghidului bibliotecilor din Ialomița». Documentul a fost creat pentru a oferi o imagine de ansamblu cu privire la activitatea celor ...[citește_toată_știrea]

19 August 2016, 18:45
(4535 vizualizări - 0 comentarii)


Grivița: Bătrînă, înșelată prin telefon

O bătrînă de 69 de ani, din Grivița, a rămas fără 1500 de lei după ce a fost înșelată la telefon. Femeia a declarat la Poliție faptul că o persoană necunoscută a contactat-o, precizîndu-i faptul că este ...[citește_toată_știrea]

18 August 2016, 20:20
(6074 vizualizări - 0 comentarii)


AFIR: S-a dat startul campaniei de finanțare a investițiilor în procesarea produselor agricole

Într-un comunicat de presă remis publicității, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță startul campaniei de finanțare a proiectelor privind investițiile în procesarea produselor agricole și ...[citește_toată_știrea]

18 August 2016, 19:25
(7982 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Reținut pentru furt calificat

Un tînăr de 19 ani, din Fetești, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a spart mai multe mașini parcate pe raza municipiului. El a intrat în vizorul polițiștilor în urma reclamațiilor făcute de proprietarii ...[citește_toată_știrea]

18 August 2016, 19:10
(6019 vizualizări - 0 comentarii)


pierdere

Pierdut carnet de comercializare pe numele Grigore Ionel, str. Lalelei, nr. 15, com. Roșiori, jud. Ialomița, cu seriile de la IL8263041 la IL8263080. Se declară nul.

17 August 2016, 17:10


Poliția Rutieră Ialomița: 23 de permise reținute, amenzi de peste 77000 lei

La sfîrșit de săptămînă, în perioada 5-7 august a.c., polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile desfășurate pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor ...[citește_toată_știrea]

9 August 2016, 12:20
(5521 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Beți la volan

Șase bărbați, cu vîrste cuprinse între 26 și 62 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice deși consumaseră anterior băuturi alcoolice. Șoferii ...[citește_toată_știrea]

9 August 2016, 12:05
(4615 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor în cluburi și baruri

La sfîrșitul de săptămînă precedent, Poliția Română a organizat o acțiune, la nivel național, în cluburi  și baruri, pentru prevenirea și combaterea activităților infracționale. Polițiștii ialomițeni ...[citește_toată_știrea]

9 August 2016, 11:10
(6473 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Bătrînă, ucisă de virusul West Nile

O femeie de 79 de ani, din Urziceni, a murit la Spitalul «Matei Balș», după ce s-a descoperit că a fost infestată cu virusul West Nile. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Ialomița susțin este ...[citește_toată_știrea]

4 August 2016, 21:35
(7363 vizualizări - 0 comentarii)


La un pas de moarte în Lacul Amara

Medicii Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița, au intervenit duminică, 30 iulie 2016, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat care era să își găsească sfîrșitul în apele Lacului Amara. Din primele ...[citește_toată_știrea]

31 Iulie 2016, 20:40
(6914 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Amara înecat


Slobozia: Pacient cu viermi, transportat la spital

Întîmplare șocantă petrecută la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Slobozia. Un pacient, în vîrstă de 80 de ani, adus pentru consultații, în noaptea de 25/26 iulie 2016, a fost găsit ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2016, 14:50
(5549 vizualizări - 1 comentariu)


DN21A: S-a răsturnat cu mașina

Marți, 26 iulie 2016, în jurul orei 15,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că pe DN21A s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Din primele verificări, polițiștii deplasați ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 18:45
(4365 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Băuți și fără permis, la volan

Un bărbat, de 64 de ani, din București, a fost depistat de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice deși consumase anterior băuturi alcoolice. Șoferul a fost testat alcoolscop ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 17:35
(4348 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă prin intermediul Rețelei EURES în Germania

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomita dispune, prin intermediul Rețelei EURES, de 34 de posturi pentru lucrătorii calificați în domeniul hotelier-gastronomic (ospătar-22 de posturi ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 16:10
(4983 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Construcțiile și amenajările neautorizate privind securitatea la incendiu, termen limită pentru intrarea în legalitate-31.12.2016

Potrivit prevederilor art. 30 alin (4^1) din Legea nr. 307 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru construcțiile și amenajările care se supun avizării ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 15:20
(6156 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: «Să plantăm și să îngrijim o floare!»

Din anul 2005 și pînă în prezent, Protopopiatul Urziceni a desfășurat neîntrerupt diverse activități instructiv-educative și recreative pentru copiii din comunitate prin intermediul Biroului de Asistență ...[citește_toată_știrea]

27 Iulie 2016, 14:25
(5317 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
mașină de cusut Singer în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren intravilan agricol Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 teren extravilan Țăndărei în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Chiparos în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei Lenuta în A început construirea «drumului de șantier» în zona podului peste râul Ialomița din Țăndărei George în Senatorul ex-SOS Adrian Peiu, șef peste liberalii ialomițeni! ahaaaaaa în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Cetățean în Tabăra «Pavilioane» din stațiunea Amara, fără aviz sanitar de funcționare Mary în «Fermierii își vând producția sub costuri!» garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 24 iunie 2026 Locuitor Slobozia în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Mariana în «Fermierii își vând producția sub costuri!» un ialomițean în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Gigel în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Pensionar în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final #pasajladrajna în «Reabilitarea energetică» a sediului Prefecturii Ialomița, la final Adevărat Suporter! în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Mihai în FC Bărăganul Ciulnița, învinsă «acasă» de Viitorul Corbeanca Hendersohn în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Adrian în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune»

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...