Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Învingătorii Învinsului, Învinșii Învingătorului

Învingătorii Învinsului, Învinșii Învingătorului

Învingătorii Învinsului
Sediul PSD de la Slobozia e pe Eminescu, la ieșire din oraș. Și e prost luminat. Dacă nu-l știi, nici nu-l bagi de seamă, pentru că primarul Ionașcu nu și-a dezmințit renumele. De zgîrcit ce e, nici în noaptea cea mare n-a aprins luminile. Dar staff-ului PSD nici că-i pasă. La 20,45 deja sărbătorește. Chivas Regal la păhăruțe de plastic. Pe chipurile obosite de-atîta cărat la vot, se așterne relaxarea. Deja știu! Geoană a cîștigat exit-poll-urile acum o oră. 52 la 48, cum o să scrie acuma pe ecranul teveului. Știe președintele Ciupercă, care explică didactic că victoria lui Geoană este victoria tuturor celor care pun preț pe mai binele public. Primarul de la Albești îl privește dezaprobator. El crede că mai binele e dușmanul binelui. Și în două ore avea să se dovedească cîtă dreptate are. La el acasă, adică la Albești, Geoană avea să fie votat cu 66%! Dar să nu anticipăm. Deocamdată, fiecare dintre ei așteaptă discursul. Deputatul Neacșu, cu aceeași oboseală cronică întipărită pe chip, dona Clara, juna de acum 20 de ani a filialei, Ștefan Mușoiu, fericit ca tot omul tînăr și lipsit de grija zilei de mîine... Și la un moment dat nelipsitul doctor Vasile, fost director al Spitalului și activistul perfect al filialei, de data asta duhnind discret a Chivas băut în altă parte. La nouă fără opt minute, Băsescu fură startul. Staff-ul îl dezaprobă, într-un cor general. Băsescu nu e un lider adevărat, nu știe să piardă... Geoană, dacă ar fi fost cazul, ar fi așteptat cuminte și disciplinat, ca orice lider PSD care respectă ierarhia și disciplina de partid. Disprețul de pe chipuri inundă camera, sufocă totul în jur. Minutele trec greu! Între timp, vin și cafelele. Președintele e sunat încontinuu. Mulțumește în șoaptă, face asigurări, respinge apelurile neimportante. În sfîrșit, Geoană se hotărăște să vorbească. Exit-poll-urile încremenesc pe ecran. Sfaff-ul se bucură potolit. Se bucură și cei tineri, dar mai reținut și puțin teatral, cu coada ochiului, întoarsă către șef. Probabil din reflex... În spate, dinspre ușă, se ițesc din cînd în cînd susținătorii de ocazie. Figuri cunoscute, oameni de afaceri, bătrînei care au fost cîndva simpatici... Toți vin să fie văzuți! Nu strică niciodată. În sfîrșit, Geoană a terminat de țopăit. E timpul pentru declarații către popor: «Am abandonat epoca tensiunilor, epoca războaielor între instituții, între categorii sociale, între oameni și am intrat într-o altă epocă. Mircea Geoană are o misiune extraordinar de importantă. Să readucă pentru români și pentru străini imaginea unei țări care este capabilă de stabilitate politică. Un mesaj pentru ialomițeni! Este extrem de important că noi am făcut o campanie corectă, coerentă și extrem de insistentă. Experimentul PSD-PNL de la Ialomița de un an și jumătate, iată că dă roade și la nivel național. Sîntem convinși că lucrurile acestea vor genera bine nu pentru politicieni, ci
pentru popor» rostește pătruns de
victorie președintele Silvian Ciupercă.

Învinșii Învingătorului
Sediul PD-L îl cunoaște toată lumea, de pe vremea Mariei. Pe-afară a rămas la fel, dar înăuntru totul s-a schimbat... Inclusiv proprietarul, dar asta e altă poveste. Peste tot, de la jaluzele la bikinii secretarei, tronează un portocaliu țipat care te leșină. Doar cafeaua ce și-a mai păstrat culoarea. La 20,48 nimănui nu-i pasă însă de asta. Toți au ochii ațintiți la televizor căutînd un exit-poll care să-l dea cîștigător pe Băsescu. La și 53, mîna înarmată cu telecomanda îl găsește pe OTV. Nu exit-poll-ul, ci pe Băsescu. Vorbește apăsat, despre moguli și despre victorie, despre referendum și despre popor. Staff-ul PD-L respiră prin gura lui Băsescu. E acolo doamna Nina și domnul Ioniță, doamna Petre și domnul Manea, duduia Mirela și senatorul Panțuru... Marinică nu e, că n-a fost nici la primul tur. Are obiceiul să se uite în altă parte la rezultate, vine după nouă. Îi ține însă locul o candelă, arsă deja la jumate. A fost aprinsă pentru Băsescu, să-l ajute în lupta pentru salvarea lor. Pardon, a lui! Candela arde timid și în răstimpuri pare să-și dea sufletul. Normal, Băsescu spune la OTV că lupta e grea, copleșitoare. Cînd pleacă, staff-ul nu mai înțelege nimic, iar îndoiala mușcă din suflete. Mîna cu telecomanda caută febril Realitatea! O găsește pe canalul 68! La fix ca să-l vadă pe Geoană țopăind. O țepușă ascuțită de sudoare rece se înfige în spinări, coborînd către șolduri. Staff-ul nu mai înțelege nimic. Nu vrea să înțeleagă. Dacă Băsescu nu e, nimic nu e! În tăcerea apăsătoare, candela se aude sfîrîind. Apoi Marinică, apoteotic. Le explică părintește că sînt manipulați și că rezultatele nu sînt reale. Mîna cu telecomanda se revigorează brusc. Pe B1TV, Băsescu și Geoană împart voturile, fifty-fifty. La 21,45 Cazacu Marinică face, cu glasul tremurat de îndoială, prima declarație de presă: «Electoratul PD-L iese în a doua parte a zilei. Ar trebui să vă aduceți aminte de sondajul de la ora 11 și atunci îmi veți da dreptate. Și mă mai bazez pe faptul că sondajele INSOMAR de cele mai multe ori au dat procente care n-au respectat realitatea... Sînt convins că Traian Băsescu va rămîne președintele României și avem și date în acest sens. Noi sîntem un pic mai realiști și sărbătorim atunci cînd avem certitudinea că avem ce să sărbătorim. Nu-mi fac nicio iluzie că în Ialomița vom cîștiga pentru că, știți, Ialomița e fief PSD și mai știți că s-a mers întodeauna pe metode neortodoxe de a se cîștiga. Viceprimarul de la Miloșești a fost deja pus sub urmărire penală...» spune Cazacu, crezîndu-se doar pe jumătate.

A doua zi...
Este dimineață. Luni dimineață. A fost o noapte lungă. Poporul a adormit cu gîndul la Mircea Geoană, noul președinte. Moderatorii televiziunilor vorbesc necontenit despre ziua votului. Analizează electoratul și anunță fraude răsunătoare. Toate pînă la la orele 8,00 fix. Reprezentantul Biroului Electoral Central iese la rampă. Anunță rezultatele parțiale ale procesului electoral. Surpriză! Băsescu este președinte, iar televiziunile pornesc vria mediatică. S-a furat, s-a fraudat, s-a mituit... Cîteva procente detașează cei doi candidați. Se așteaptă voturile din străinătate și cele cîteva secții rămase nenumărate. Mircea Geoană a pierdut la mustață alegerile prezidențiale. Fusese pentru cîteva ore președintele României...

Ialomița a ales...
...pe Geoană. Ca și în primul tur al alegerilor, PSD a adjudecat detașat scrutinul pentru președintele României. 55,85 la 44,14, scor final. Nimeni nu mai sărbătorește. Nici măcar PD-L. Sărbătoarea i-a fost furată în seara de dinainte de social-democrați. Prima oprire la Biroul Electoral Județean. Jandarmul de la ușa Prefecturii ne anunță aproape vesel că nimeni nu este în instituție. «Au plecat tîrziu... Nu știu la ce oră și nici cînd se întorc nu știu» spune portarul. În oraș e liniște. Surprinzător de liniște. Doar muncitorii Urban ce astupă gropile lui Ionașcu pe Matei Basarab deranjează acalmia. Sediul PD-L, cu puțin după ora 10,00. Ușa este încuiată, iar printre jaluzelele dense abia se zărește întunericul încăperii. Nu e nimeni. Au luat numărătoarea paralelă și au băgat-o sub pernă, să fie siguri că nu o mai fură nimeni. Înaintăm și, inevitabil, ajungem la sediul PNL, locul unde în seara de dinainte Gogu și liberalii săi au gustat din cupa victoriei alături de discursul și țopăiala lui Geoană de la televizor. Secretara s-a trezit. În rest, nimeni. Au plecat tîrziu și nu știe să ne spună cît obișnuiesc șefii să doarmă. Nici vorbă de rezultate la nivel de județ. Butonează un telefon, semn că vrea să-și anunțe șeful de vizita noastră. O facem noi înainte și îl anunțăm telefonic pe Gheorghe Petre de vizita și doleanța noastră. Nu are însă numărătoarea paralelă, nu l-a interesat. Miza a fost prea mică, aproape nesemnificativă pentru domnia sa. La marginea orașului, PSD este treaz. Cel puțin nea Stoian. La intrare în sediu ne izbește izul de Chivas Regal, rămas de la petrecerea de aseară. O doamnă trecută de prima tinerețe se grăbește să-l anunțe de sosirea noastră. Nu mai e vesel, nici măcar pe jumătate. Șefii dorm, au stat pînă la 5, iar numărătoarea paralelă este pe un CD. E secret, deocamdată. Din același loc, agățat de un perete, dintr-un tablou înrămat și acoperit cu geam, Geoană ne zîmbește fals. A pierdut alegerile la mustață. Fusese președinte al României. Pentru cîteva ore...

8 Decembrie 2009, 17:33 (11760 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


poisson d'avril:
(20 Decembrie 2009, 11:03)
Ehee, o adunatura de fete roscovane de purcelusi, pe langa obrajorii dolofanei inconjurati de permanenturi tapate si infoiate. Daca schimba si tabloul lui nenicu Geoana, cu unul de-al Raposatului, juram ca-s in cancelarie inainte de revolutie. Pacat de faptul ca nu avem si o poza cu zambetele seci de dupa, caci astea incarcate de cinism, de falsitate si de multumirea celui ce-si freaca mainile cand a pus laba pe ciolan, le stim deja, ne-am obisnuit.
Veta:
(13 Decembrie 2009, 21:21)
Mai nea Ciuperca, puteti sa-mi spuneti si mie cum se baga dopul inapoi la o sampanie?. Ca eu nu stiu. Dar matale ai avut o revelatie de curand...
Mihaileanu Casadin:
(9 Decembrie 2009, 08:55)
Nu domne, nu vazuse bine, n-avea deloc!!!
Geo-Oana:
(8 Decembrie 2009, 22:18)
Nu va suparati..care secretara de la PDL avea chilotii potocalii...ca ma trecu' un sentiment..si nu-mi trecu' nici acu'...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
446 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Șoferi cu permise suspendate, la volan

Doi conducători auto au fost prinși în trafic în timp ce șofau deși aveau permisele de conducere suspendate. Unul dintre aceștia, un brăilean de 57 ani, a fost depistat la Urziceni, iar cel de-al doilea ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:15
(6623 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Acțiune pentru liniște și siguranța publică

Duminică, 24 iulie, polițiștii ialomițeni au acționat în intervalul orar 1,00-4,00 pentru creșterea gradului de siguranță publică dar și asigurarea unui climat de ordine și liniște publică. În cadrul verificărilor ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2011, 13:10
(7055 vizualizări - 0 comentarii)


Moldoveni: Au furat din curtea unui localnic

Doi tineri de 18, respectiv 17 ani, sînt cercetați penal de polițiști pentru furt. Asta după ce polițiștii din Moldoveni au reușit să-i prindă la doar cîteva zile după ce furaseră din curtea unui localnic ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 15:10
(6990 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Moldoveni furt


Ialomița: Acțiuni preventive la Fetești și Urziceni

Peste 115 persoane au fost legitimare joi, 21 iulie, în cadrul unei acțiuni de amploare a Poliției desfășurată pe raza municipiului Urziceni. Polițiștii au urmărit în principal prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 15:10
(7180 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se eliberează adeverințe pentru accesarea de credite la subvenția pe suprafață

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură eliberează adeverințe pentru Beneficiarii Schemei de plată unică pe suprafață-Campania 2011, care intenționează să acceseze credite pentru finanțarea activităților ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 10:19
(15855 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 123 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, vineri, 22 iulie 2011, sînt disponibile 123 locuri de muncă vacante. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 10:15
(7326 vizualizări - 0 comentarii)


Cote de revânzare impresionante pentru Hyundai i40

Cote de revînzare impresionante pentru Hyundai i40

i40, noul model Hyundai din segmentul D, înregistrează previziuni impresionante privind valoarea de revînzare dupa trei ani și 90000 km parcurși, conform primelor studii europene. O analiză independentă ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 09:48
(5639 vizualizări - 0 comentarii)


Anunț angajare

Reprezentanță Hyundai angajează
agent vînzări teren Ialomița și Călărași
Relații la telefon 0731/327.793 sau email [email protected] ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2011, 09:21
(4280 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Două tinere, înșelate de «ghicitoare»

Metoda ghicitului a făcut din nou victime la Slobozia. Două tinere au rămas fără bijuterii, după ce două ghicitoarea au profitat de naivitatea acestora.
Miercuri, 20 iulie, polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:45
(8380 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Un tînăr de 16 ani a ieșit la plimbare cu mașina prin sat. A lovit o mamă cu un copil de 2 ani în brațe. Copilul a murit pe loc!

Tragedie la Giurgeni. Un tînăr de 16 ani a furat un autoturism cu care a ieșit la plimbare. Din cauza lipsei de experiență, minorul a lovit o mămică cu un copil de doi ani în brațe. Copilul a murit pe loc ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:39
(6244 vizualizări - 3 comentarii)

Taguri: Giurgeni accident


Munteni Buzău: Patru hoți, prinși de polițiști

Patru tineri cu vîrste cuprinde între 16 și 27 ani sînt cercetați de polițiști pentru furt. Cei patru sînt acuzați că în perioada 10-26 aprilie au furat de pe raza comunei Munteni Buzău, din curtea a două ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:37
(8701 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Conducea cu permisul anulat

S-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins conducînd deși avea permisul anulat. Este vorda despre un tînăr, de 21 ani, din localitatea ialomițeană Jilavele, ce a fost depistat de polițiști miercuri ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:36
(7510 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sancțiuni pentru incendierea miriștilor

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează cu privire la nerespectarea „Bunelor condiții agricole și de mediu“ prin care nu este permisă arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:35
(8365 vizualizări - 0 comentarii)


Miloșești: Adolescent de 17 ani, încarcerat

Polițiștii de la Miloșești au prins miercuri, 20 iulie, un minor de 17 ani, din Tovărășia, pe numele căruia Judecătoria Slobozia emisese un mandat de arestare pentru furt calificat. Adolescentul a fost ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:30
(8147 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Miloșești furt


Ialomița: «Șoferi» fără permise

Agenții Postului de Poliție Gheorghe Doja au depistat în trafic o motocicletă al cărui șofer nu avea permis de conducere. Conducătorul motocicletei, un tînăr de 18 ani, ieșise la plimbare deși nu deținea ...[citește_toată_știrea]

21 Iulie 2011, 20:25
(6170 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: A plecat de acasă!

Țăndărei: A plecat de acasă!

În cursul zilei de luni, 18 iulie a.c., Poliția Țăndărei a fost sesizată despre faptul că Păun Dorian-George, de 8 ani, a plecat de la domiciliu și nu a mai revenit pînă în prezent.
Semnalmente ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:28
(8824 vizualizări - 0 comentarii)


Orboiești: A depășit o căruță, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de un copac!

Marți, 19 iulie a.c., Poliția a fost sesizată în jurul orei 21.50 cu privire la faptul că, pe DN2A, în afara localității Orboiești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a două persoane ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:22
(9983 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Au furat gardul de protecție de la autostradă!

Polițiștii cercetează doi tineri, în vîrstă de 24 și 25 ani, pentru săvîrșirea infracțiunii de «furt calificat». În fapt, Poliția Fetești a fost sesizată în data de 17 iulie a.c., despre faptul că persoane ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:22
(7711 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Beat la volan, a intrat cu mașina în șanț

În timp ce un slobozean, de 53 ani, conducea un autoturism pe strada General Magheru din Slobozia, datorită consumului de alcool a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, intrînd în șanț ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:21
(6901 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Stelnica: Șoferul de camion a vîndut din cerealele transportate

Efective din cadrul Poliției Fetești au acționat, în perioada 18-19 iulie a.c., pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților ce se comit în domeniul producerii, depozitării și comercializării produselor ...[citește_toată_știrea]

20 Iulie 2011, 13:21
(7708 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Stelnica furt


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2011, 18:35
(4511 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Copil de 4 ani lăsat nesupravegheat, lovit de o mașină

Un copil de 4 ani, din Slobozia, a fost rănit într-un accident rutier, petrecut luni, 18 iulie, la Slobozia. Minorul a fost lăsat nesupraveheat și a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, moment ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2011, 18:31
(8637 vizualizări - 4 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Slobozia: Exercițiu de alarmare în zona Pepinieră!

Miercuri, 20 iulie, începînd cu orele 10,00, pompierii ialomițeni vor desfășura un exercițiu de cooperare cu Direcția Silvică Ialomița, în pădurea din zona de responsabilitate a municipiului Slobozia. ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2011, 18:27
(8599 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Depășind neregulamentar, s-a izbit frontal de o basculantă!

Luni, 18 iulie, în zona Urziceni s-a produs un accident de circulație. Concluziile polițiștilor au stabilit că în timp ce un tînăr, de 33 ani, din Giurgiu, se deplasa pe direcția Dridu către Jilavele a ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2011, 16:28
(4976 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Amara: Vacă transportată ilegal cu o autoutilitară

Marți, 18 iulie, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică au oprit la Amara o autoutilitară ce transporta o bovină. Șoferul, un tînăr de 34 ani, din Slobozia, nu a putut prezenta documente de proveniență ...[citește_toată_știrea]

19 Iulie 2011, 16:22
(9523 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara bovină


Sudiți: Un tînăr de 22 ani a fost prins beat la volan. Prietenul lui a urmărit, tot băut, mașina Poliției!

Agenții Postului de Poliție Sudiți au oprit pentru control în trafic un autoturism ce se deplasa sinuos din direcția Țăndărei către Slobozia. Conducătorul auto, un tînăr în vîrstă de 22 ani, din comuna ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 16:09
(5813 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Un șofer german a lovit pe trecere un pieton

Poliția a fost sesizată cu privire la producerea unui accident de circulație pe DN2A, varianta de ocolire a municipiului Slobozia. În fapt, în timp ce un cetățean german, în vîrstă de 64 ani, conducea un ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 16:06
(6295 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Slobozia accident


Poliția Rutieră Ialomița: 15 permise reținute, 267 de sancțiuni, peste 66000 lei amenzi

În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au acționat pe principalele artere din județ pentru asigurarea respectării normelor rutiere în trafic, pentru prevenirea și combaterea neregulilor ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 16:04
(8734 vizualizări - 0 comentarii)


Scînteia: Din nou înșelăciune la mobil!

Polițiștii trag încă un semnal de alarmă, atrăgînd atenția ialomițenilor și nu numai să nu cadă în plasa persoanelor care sună la întîmplare de pe telefoane mobile. Aceștia se recomandă ca fiind reprezentanți ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 13:58
(11485 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Femeie de 42 ani, găsită moartă în casă

Duminică, 17 iulie, în jurul orei 19.45, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru deblocarea ușii unui apartament situat la etajul 1 al unui bloc de locuit din municipiul Slobozia, după ...[citește_toată_știrea]

18 Iulie 2011, 12:44
(10115 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Mary în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...