Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Învingătorii Învinsului, Învinșii Învingătorului

Învingătorii Învinsului, Învinșii Învingătorului

Învingătorii Învinsului
Sediul PSD de la Slobozia e pe Eminescu, la ieșire din oraș. Și e prost luminat. Dacă nu-l știi, nici nu-l bagi de seamă, pentru că primarul Ionașcu nu și-a dezmințit renumele. De zgîrcit ce e, nici în noaptea cea mare n-a aprins luminile. Dar staff-ului PSD nici că-i pasă. La 20,45 deja sărbătorește. Chivas Regal la păhăruțe de plastic. Pe chipurile obosite de-atîta cărat la vot, se așterne relaxarea. Deja știu! Geoană a cîștigat exit-poll-urile acum o oră. 52 la 48, cum o să scrie acuma pe ecranul teveului. Știe președintele Ciupercă, care explică didactic că victoria lui Geoană este victoria tuturor celor care pun preț pe mai binele public. Primarul de la Albești îl privește dezaprobator. El crede că mai binele e dușmanul binelui. Și în două ore avea să se dovedească cîtă dreptate are. La el acasă, adică la Albești, Geoană avea să fie votat cu 66%! Dar să nu anticipăm. Deocamdată, fiecare dintre ei așteaptă discursul. Deputatul Neacșu, cu aceeași oboseală cronică întipărită pe chip, dona Clara, juna de acum 20 de ani a filialei, Ștefan Mușoiu, fericit ca tot omul tînăr și lipsit de grija zilei de mîine... Și la un moment dat nelipsitul doctor Vasile, fost director al Spitalului și activistul perfect al filialei, de data asta duhnind discret a Chivas băut în altă parte. La nouă fără opt minute, Băsescu fură startul. Staff-ul îl dezaprobă, într-un cor general. Băsescu nu e un lider adevărat, nu știe să piardă... Geoană, dacă ar fi fost cazul, ar fi așteptat cuminte și disciplinat, ca orice lider PSD care respectă ierarhia și disciplina de partid. Disprețul de pe chipuri inundă camera, sufocă totul în jur. Minutele trec greu! Între timp, vin și cafelele. Președintele e sunat încontinuu. Mulțumește în șoaptă, face asigurări, respinge apelurile neimportante. În sfîrșit, Geoană se hotărăște să vorbească. Exit-poll-urile încremenesc pe ecran. Sfaff-ul se bucură potolit. Se bucură și cei tineri, dar mai reținut și puțin teatral, cu coada ochiului, întoarsă către șef. Probabil din reflex... În spate, dinspre ușă, se ițesc din cînd în cînd susținătorii de ocazie. Figuri cunoscute, oameni de afaceri, bătrînei care au fost cîndva simpatici... Toți vin să fie văzuți! Nu strică niciodată. În sfîrșit, Geoană a terminat de țopăit. E timpul pentru declarații către popor: «Am abandonat epoca tensiunilor, epoca războaielor între instituții, între categorii sociale, între oameni și am intrat într-o altă epocă. Mircea Geoană are o misiune extraordinar de importantă. Să readucă pentru români și pentru străini imaginea unei țări care este capabilă de stabilitate politică. Un mesaj pentru ialomițeni! Este extrem de important că noi am făcut o campanie corectă, coerentă și extrem de insistentă. Experimentul PSD-PNL de la Ialomița de un an și jumătate, iată că dă roade și la nivel național. Sîntem convinși că lucrurile acestea vor genera bine nu pentru politicieni, ci
pentru popor» rostește pătruns de
victorie președintele Silvian Ciupercă.

Învinșii Învingătorului
Sediul PD-L îl cunoaște toată lumea, de pe vremea Mariei. Pe-afară a rămas la fel, dar înăuntru totul s-a schimbat... Inclusiv proprietarul, dar asta e altă poveste. Peste tot, de la jaluzele la bikinii secretarei, tronează un portocaliu țipat care te leșină. Doar cafeaua ce și-a mai păstrat culoarea. La 20,48 nimănui nu-i pasă însă de asta. Toți au ochii ațintiți la televizor căutînd un exit-poll care să-l dea cîștigător pe Băsescu. La și 53, mîna înarmată cu telecomanda îl găsește pe OTV. Nu exit-poll-ul, ci pe Băsescu. Vorbește apăsat, despre moguli și despre victorie, despre referendum și despre popor. Staff-ul PD-L respiră prin gura lui Băsescu. E acolo doamna Nina și domnul Ioniță, doamna Petre și domnul Manea, duduia Mirela și senatorul Panțuru... Marinică nu e, că n-a fost nici la primul tur. Are obiceiul să se uite în altă parte la rezultate, vine după nouă. Îi ține însă locul o candelă, arsă deja la jumate. A fost aprinsă pentru Băsescu, să-l ajute în lupta pentru salvarea lor. Pardon, a lui! Candela arde timid și în răstimpuri pare să-și dea sufletul. Normal, Băsescu spune la OTV că lupta e grea, copleșitoare. Cînd pleacă, staff-ul nu mai înțelege nimic, iar îndoiala mușcă din suflete. Mîna cu telecomanda caută febril Realitatea! O găsește pe canalul 68! La fix ca să-l vadă pe Geoană țopăind. O țepușă ascuțită de sudoare rece se înfige în spinări, coborînd către șolduri. Staff-ul nu mai înțelege nimic. Nu vrea să înțeleagă. Dacă Băsescu nu e, nimic nu e! În tăcerea apăsătoare, candela se aude sfîrîind. Apoi Marinică, apoteotic. Le explică părintește că sînt manipulați și că rezultatele nu sînt reale. Mîna cu telecomanda se revigorează brusc. Pe B1TV, Băsescu și Geoană împart voturile, fifty-fifty. La 21,45 Cazacu Marinică face, cu glasul tremurat de îndoială, prima declarație de presă: «Electoratul PD-L iese în a doua parte a zilei. Ar trebui să vă aduceți aminte de sondajul de la ora 11 și atunci îmi veți da dreptate. Și mă mai bazez pe faptul că sondajele INSOMAR de cele mai multe ori au dat procente care n-au respectat realitatea... Sînt convins că Traian Băsescu va rămîne președintele României și avem și date în acest sens. Noi sîntem un pic mai realiști și sărbătorim atunci cînd avem certitudinea că avem ce să sărbătorim. Nu-mi fac nicio iluzie că în Ialomița vom cîștiga pentru că, știți, Ialomița e fief PSD și mai știți că s-a mers întodeauna pe metode neortodoxe de a se cîștiga. Viceprimarul de la Miloșești a fost deja pus sub urmărire penală...» spune Cazacu, crezîndu-se doar pe jumătate.

A doua zi...
Este dimineață. Luni dimineață. A fost o noapte lungă. Poporul a adormit cu gîndul la Mircea Geoană, noul președinte. Moderatorii televiziunilor vorbesc necontenit despre ziua votului. Analizează electoratul și anunță fraude răsunătoare. Toate pînă la la orele 8,00 fix. Reprezentantul Biroului Electoral Central iese la rampă. Anunță rezultatele parțiale ale procesului electoral. Surpriză! Băsescu este președinte, iar televiziunile pornesc vria mediatică. S-a furat, s-a fraudat, s-a mituit... Cîteva procente detașează cei doi candidați. Se așteaptă voturile din străinătate și cele cîteva secții rămase nenumărate. Mircea Geoană a pierdut la mustață alegerile prezidențiale. Fusese pentru cîteva ore președintele României...

Ialomița a ales...
...pe Geoană. Ca și în primul tur al alegerilor, PSD a adjudecat detașat scrutinul pentru președintele României. 55,85 la 44,14, scor final. Nimeni nu mai sărbătorește. Nici măcar PD-L. Sărbătoarea i-a fost furată în seara de dinainte de social-democrați. Prima oprire la Biroul Electoral Județean. Jandarmul de la ușa Prefecturii ne anunță aproape vesel că nimeni nu este în instituție. «Au plecat tîrziu... Nu știu la ce oră și nici cînd se întorc nu știu» spune portarul. În oraș e liniște. Surprinzător de liniște. Doar muncitorii Urban ce astupă gropile lui Ionașcu pe Matei Basarab deranjează acalmia. Sediul PD-L, cu puțin după ora 10,00. Ușa este încuiată, iar printre jaluzelele dense abia se zărește întunericul încăperii. Nu e nimeni. Au luat numărătoarea paralelă și au băgat-o sub pernă, să fie siguri că nu o mai fură nimeni. Înaintăm și, inevitabil, ajungem la sediul PNL, locul unde în seara de dinainte Gogu și liberalii săi au gustat din cupa victoriei alături de discursul și țopăiala lui Geoană de la televizor. Secretara s-a trezit. În rest, nimeni. Au plecat tîrziu și nu știe să ne spună cît obișnuiesc șefii să doarmă. Nici vorbă de rezultate la nivel de județ. Butonează un telefon, semn că vrea să-și anunțe șeful de vizita noastră. O facem noi înainte și îl anunțăm telefonic pe Gheorghe Petre de vizita și doleanța noastră. Nu are însă numărătoarea paralelă, nu l-a interesat. Miza a fost prea mică, aproape nesemnificativă pentru domnia sa. La marginea orașului, PSD este treaz. Cel puțin nea Stoian. La intrare în sediu ne izbește izul de Chivas Regal, rămas de la petrecerea de aseară. O doamnă trecută de prima tinerețe se grăbește să-l anunțe de sosirea noastră. Nu mai e vesel, nici măcar pe jumătate. Șefii dorm, au stat pînă la 5, iar numărătoarea paralelă este pe un CD. E secret, deocamdată. Din același loc, agățat de un perete, dintr-un tablou înrămat și acoperit cu geam, Geoană ne zîmbește fals. A pierdut alegerile la mustață. Fusese președinte al României. Pentru cîteva ore...

8 Decembrie 2009, 17:33 (11632 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


poisson d'avril:
(20 Decembrie 2009, 11:03)
Ehee, o adunatura de fete roscovane de purcelusi, pe langa obrajorii dolofanei inconjurati de permanenturi tapate si infoiate. Daca schimba si tabloul lui nenicu Geoana, cu unul de-al Raposatului, juram ca-s in cancelarie inainte de revolutie. Pacat de faptul ca nu avem si o poza cu zambetele seci de dupa, caci astea incarcate de cinism, de falsitate si de multumirea celui ce-si freaca mainile cand a pus laba pe ciolan, le stim deja, ne-am obisnuit.
Veta:
(13 Decembrie 2009, 21:21)
Mai nea Ciuperca, puteti sa-mi spuneti si mie cum se baga dopul inapoi la o sampanie?. Ca eu nu stiu. Dar matale ai avut o revelatie de curand...
Mihaileanu Casadin:
(9 Decembrie 2009, 08:55)
Nu domne, nu vazuse bine, n-avea deloc!!!
Geo-Oana:
(8 Decembrie 2009, 22:18)
Nu va suparati..care secretara de la PDL avea chilotii potocalii...ca ma trecu' un sentiment..si nu-mi trecu' nici acu'...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
15 Nov 2026
367 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Recidivist încarcerat după ce a tîlhărit un tînăr în stare de ebrietate

Un tînăr în vîrstă de 28 de ani, din Slobozia, recidivist, a fost încarcerat în arestul Inspectoratului după ce Judecătoria Slobozia a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 18:39
(26013 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit general, identificat

Miercuri, 21 aprilie a.c., polițiștii l-au identificat și reținut, pe raza comunei Frumușani-Călărași, pe un tînăr, în vârstă de 28 ani, din Fetești, care lucra în cadrul unei vulcanizări din localitate ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 17:58
(14401 vizualizări - 0 comentarii)


La volan fără permis

Polițiștii au constatat o infracțiune comisă de un bărbat, de 32 de ani, din localitatea Săveni, care se deplasa la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare străine, fără a poseda permis de conducere ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 17:42
(25730 vizualizări - 0 comentarii)


Firmă sancționată pentru nerespectarea regimului materialului lemnos

În urma verificărilor efectuate la un agent economic din comuna Făcăeni s-a constatat că acesta comercializa material lemnos pentru construcții fără a utiliza sistemul informatic integrat de urmărire a ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 17:40
(15715 vizualizări - 0 comentarii)


Bursa generală a locurilor de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va organiza vineri, 23 aprilie 2010, începînd cu ora 9.00, Bursa generală a locurilor de muncă. Acțiunea se va desfășura în Slobozia la Clubul ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 12:48
(21372 vizualizări - 0 comentarii)


22 aprilie, ziua Pământului: 200 de preșcolari au salvat Planeta la Slobozia

22 aprilie, ziua Pămîntului: 200 de preșcolari au salvat Planeta la Slobozia

Joi, 22 aprilie, la orele 10,00, preșcolarii Grădiniței «Junior» din Slobozia au organizat marșul annual de Ziua Pămîntului. Însoțiți de educatori și oficiali locali (l-am remarcat, în treacăt, pe nelipsitul ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 12:24
(17719 vizualizări - 0 comentarii)


Sărbători uitate, sărbători regăsite: Caloianul îngropat la Slobozia

Sărbători uitate, sărbători regăsite: Caloianul îngropat la Slobozia

Caloiene, Iene,
Du-te-n cer și cere
Să deschiză porțile,
Să sloboadă ploile,
Să curgă și gîrlele,
Zilele și nopțile,
Ca să crească grînele!
Iani, Iani, Caloiani,
Ia cerului torțele ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 12:22
(13241 vizualizări - 0 comentarii)


«Activitatea economică în Ialomița a scăzut cu 40-50%»

«Activitatea economică în Ialomița a scăzut cu 40-50%»

În cadrul unei conferințe de presă susținută miercuri, 21 aprilie, reprezentații Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița au dat publicității raportul de activitate al instituției pe anul 2009. ...[citește_toată_știrea]

22 Aprilie 2010, 06:52
(11852 vizualizări - 1 comentariu)


Pistol de calibru 5,5 mm, deținut ilegal

Polițiștii au depistat marți, 20 aprilie, un ialomițean care deținea, fără drept, o armă neletală din categoria celor supuse autorizării. Bărbatul, de 66 de ani, din Fetești, deținea fără drept un pistol ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:11
(21648 vizualizări - 0 comentarii)


Nu vrea să se întoarcă acasă: Dat dispărut de Poliția Constanța, găsit la Sudiți

Marți, 20 aprilie, polițiștii Postului de Poliție Sudiți au depistat pe islazul comunal un tînăr, de 23 de ani, din județul Tulcea, care lucra ca cioban la stîna de oi a unui bărbat din localitatea Sudiți ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:11
(21434 vizualizări - 0 comentarii)


2340 de pachete cu țigări în portbagajul unei mașini

Marți, 20 aprilie în jurul orei 20,50, polițiștii din Slobozia au blocat și oprit în trafic, pe Strada Nicolae Bălcescu, din localitate, un autoturism înmatriculat în județul Galați cu privire la care existau ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:10
(14398 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț prins de un țăndărean

Marți, 20 aprilie, în jurul orei 23,30, Poliția Orașului Țăndărei a fost sesizată prin 112 de un localnic cu privire la faptul că a observat un individ care, după ce a spart geamul unui autoturism, a încercat ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:10
(17037 vizualizări - 1 comentariu)


În primele trei luni, 235 de intervenții ale pompierilor

Pompierii ialomițeni au dat publicității, miercuri, 21 aprilie, sinteza raportului de activitate al instituției pentru primul trimestru al anului în curs. Pe scurt, pompierii au fost chemați să sprijine ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:09
(22626 vizualizări - 0 comentarii)


Siguranța în unitățile de învățămînt, în atenția polițiștilor ialomițeni

La începutul săptămînii, marți 20 aprilie, în municipiile Fetești și Urziceni, au fost desfășurate acțiuni preventive în incinta și în zona adiacentă unităților de învățămînt, avînd ca obiectiv prioritar ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 16:07
(17704 vizualizări - 0 comentarii)


APIA atenționează

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură face apel către fermieri să respecte data la care au fost programați pentru depunerea cererii în cadrul Campaniei SAPS 2010, astfel încît să se evite ...[citește_toată_știrea]

21 Aprilie 2010, 15:56
(33580 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 18:36
(16073 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 18:20
(16266 vizualizări - 0 comentarii)


Campania «Un nou început»: SOS pentru un suflet de copil

În cadrul campaniei «Un nou început», campanie inițiată de Protoieria Urziceni, prin Biroul de Asistență Socială și în colaborare cu parohiile din Municipiul Urziceni, respectiv Catedrala Sfinții Împărați ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 18:01
(15903 vizualizări - 0 comentarii)


Pocora condamnă heirupismul guvernanților. Independent o învață CUM!

Într-unul dintre comunicatele de presă furibunde cu care ne-a obișnuit în ultimul an, deputatul PNL Cristina Ancuța Pocora tună și fulgeră împotriva guvernanților care, în opinia ei, se grăbesc să treacă ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:58
(10598 vizualizări - 0 comentarii)


Pieton accidentat cu mopedul

Doi bărbați din comuna ialomițeană Platonești au fost transportați în cursul zilei de luni la Spitalul Orașului Țăndărei, după ce au fost implicați într-un accident rutier. Polițiștii au fost sesizați că ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:55
(23678 vizualizări - 0 comentarii)


Hoț prins și prejudiciu recuperat

Luni, 19 aprilie, un cetățean din orașul Amara a sesizat Poliția despre faptul că, în cursul nopții, persoane necunoscute, prin forțarea ușii de acces, au intrat într-o magazie a unei ferme de unde au furat ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:54
(18314 vizualizări - 0 comentarii)


47 mii de lei, amenzi aplicate de polițiștii rutieri în două zile

În perioada 16-18 aprilie, polițiștii Serviciului Rutier au continuat acțiunile pe șoselele din județ pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum și pentru conștientizarea conducătorilor auto cu privire ...[citește_toată_știrea]

20 Aprilie 2010, 17:54
(21033 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Șofer» la 13 ani

Duminică, 18 aprilie a.c., în jurul orei 13.30, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată de un bărbat, de 66 de ani, din localitate, despre faptul că pe strada Pelinului din municipiu se deplasează ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 13:12
(30129 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușelu: Pieton imprudent

Duminică, 18 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, pe Drumul Județean 201 B, pe raza localității Bordușelu, s-a produs un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 13:11
(29290 vizualizări - 0 comentarii)


Fără permise, cu carnetele suspendate sau beți, la volan

• Sîmbătă, 17 aprilie a.c., în jurul orei 12.45, polițiștii din Axintele au depistat, pe raza localității, un «șofer» fără permis. Autoturismul, la volanul căruia se afla un tînăr, de 23 de ani, din București ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 13:08
(24342 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Furau din garaje

Sîmbătă, 17 aprilie a.c., în jurul orei 3.30, o patrulă din cadrul Detașamentului de Jandarmi Fetești a sesizat faptul că ușile unui garaj din zona blocurilor de pe strada Garofiței sînt deschise, din interiorul ...[citește_toată_știrea]

19 Aprilie 2010, 12:57
(30346 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Un bătrîn de 80 de ani a fost lovit de mașina care dădea cu spatele

În dimineața zilei de joi, 15 aprilie a.c., în jurul orei 09.20, Poliția Slobozia a fost sesizată despre faptul că în Piața Agroalimentară din localitate s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 12:47
(28943 vizualizări - 0 comentarii)


Inconștiență: La volan, beat și fără pemis

În noaptea de joi spre vineri, 15/16 aprilie a.c., în jurul orei 01.15, agenții Postului de Poliție Săveni, aflați în serviciul de patrulare pe raza comunei, au oprit pentru control un autoturism înmatriculat ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 12:44
(19985 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni de prevenire și combatere a infracționalității

Efective sporite de polițiști din cadrul IPJ Ialomița au organizat și efectuat mai multe acțiuni pe raza județului, continuînd astfel activitățile specifice pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 12:41
(24471 vizualizări - 0 comentarii)


Două cisterne transportau ILEGAL reziduuri petroliere

Joi, 15 aprilie 2010, în intervalul orar 16.00-21.00, în baza unui plan de acțiune, polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari din cadrul Gărzii Financiare Ialomița au acționat ...[citește_toată_știrea]

16 Aprilie 2010, 12:35
(30193 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
Cineva în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Flavius în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova Maka în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Un pacient recunoscator în Proceduri medicale inovatoare, pe Secția Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slobozia comuna Amara-So Keres în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Combinatii în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Anonim în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Dana în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Codrin în Scandal între sindicate și managementul Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița din cauza relocării instituției Andrei în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Dolce în Comunele și orașele mici din Ialomița, «comasate» sau «fuzionate» Amar în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania Aleluiah. în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova contribuabil în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului cetatean în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului ceteatean în Ceasuri de lux și bijuterii, în valoare de zeci de mii de euro, recuperate de procurorii din Ialomița în baza mandatelor speciale emise de Spania icre știucă Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 11 noiembrie 2026 Coruptie în Primăria Slobozia a atribuit «nelegal» contractul pentru construirea parcului fotovoltaic al orașului Ocheanu Fermecat în «Inculpat» și «victimă», în două anchete deschise în urma aceluiași eveniment Aurică în Șeful Inspecției Fiscale din cadrul AJFP Ialomița contestă în instanță «centralizarea activității» către structura regională din Prahova

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...