Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

POLITICĂ

Învingătorii Învinsului, Învinșii Învingătorului

Învingătorii Învinsului, Învinșii Învingătorului

Învingătorii Învinsului
Sediul PSD de la Slobozia e pe Eminescu, la ieșire din oraș. Și e prost luminat. Dacă nu-l știi, nici nu-l bagi de seamă, pentru că primarul Ionașcu nu și-a dezmințit renumele. De zgîrcit ce e, nici în noaptea cea mare n-a aprins luminile. Dar staff-ului PSD nici că-i pasă. La 20,45 deja sărbătorește. Chivas Regal la păhăruțe de plastic. Pe chipurile obosite de-atîta cărat la vot, se așterne relaxarea. Deja știu! Geoană a cîștigat exit-poll-urile acum o oră. 52 la 48, cum o să scrie acuma pe ecranul teveului. Știe președintele Ciupercă, care explică didactic că victoria lui Geoană este victoria tuturor celor care pun preț pe mai binele public. Primarul de la Albești îl privește dezaprobator. El crede că mai binele e dușmanul binelui. Și în două ore avea să se dovedească cîtă dreptate are. La el acasă, adică la Albești, Geoană avea să fie votat cu 66%! Dar să nu anticipăm. Deocamdată, fiecare dintre ei așteaptă discursul. Deputatul Neacșu, cu aceeași oboseală cronică întipărită pe chip, dona Clara, juna de acum 20 de ani a filialei, Ștefan Mușoiu, fericit ca tot omul tînăr și lipsit de grija zilei de mîine... Și la un moment dat nelipsitul doctor Vasile, fost director al Spitalului și activistul perfect al filialei, de data asta duhnind discret a Chivas băut în altă parte. La nouă fără opt minute, Băsescu fură startul. Staff-ul îl dezaprobă, într-un cor general. Băsescu nu e un lider adevărat, nu știe să piardă... Geoană, dacă ar fi fost cazul, ar fi așteptat cuminte și disciplinat, ca orice lider PSD care respectă ierarhia și disciplina de partid. Disprețul de pe chipuri inundă camera, sufocă totul în jur. Minutele trec greu! Între timp, vin și cafelele. Președintele e sunat încontinuu. Mulțumește în șoaptă, face asigurări, respinge apelurile neimportante. În sfîrșit, Geoană se hotărăște să vorbească. Exit-poll-urile încremenesc pe ecran. Sfaff-ul se bucură potolit. Se bucură și cei tineri, dar mai reținut și puțin teatral, cu coada ochiului, întoarsă către șef. Probabil din reflex... În spate, dinspre ușă, se ițesc din cînd în cînd susținătorii de ocazie. Figuri cunoscute, oameni de afaceri, bătrînei care au fost cîndva simpatici... Toți vin să fie văzuți! Nu strică niciodată. În sfîrșit, Geoană a terminat de țopăit. E timpul pentru declarații către popor: «Am abandonat epoca tensiunilor, epoca războaielor între instituții, între categorii sociale, între oameni și am intrat într-o altă epocă. Mircea Geoană are o misiune extraordinar de importantă. Să readucă pentru români și pentru străini imaginea unei țări care este capabilă de stabilitate politică. Un mesaj pentru ialomițeni! Este extrem de important că noi am făcut o campanie corectă, coerentă și extrem de insistentă. Experimentul PSD-PNL de la Ialomița de un an și jumătate, iată că dă roade și la nivel național. Sîntem convinși că lucrurile acestea vor genera bine nu pentru politicieni, ci
pentru popor» rostește pătruns de
victorie președintele Silvian Ciupercă.

Învinșii Învingătorului
Sediul PD-L îl cunoaște toată lumea, de pe vremea Mariei. Pe-afară a rămas la fel, dar înăuntru totul s-a schimbat... Inclusiv proprietarul, dar asta e altă poveste. Peste tot, de la jaluzele la bikinii secretarei, tronează un portocaliu țipat care te leșină. Doar cafeaua ce și-a mai păstrat culoarea. La 20,48 nimănui nu-i pasă însă de asta. Toți au ochii ațintiți la televizor căutînd un exit-poll care să-l dea cîștigător pe Băsescu. La și 53, mîna înarmată cu telecomanda îl găsește pe OTV. Nu exit-poll-ul, ci pe Băsescu. Vorbește apăsat, despre moguli și despre victorie, despre referendum și despre popor. Staff-ul PD-L respiră prin gura lui Băsescu. E acolo doamna Nina și domnul Ioniță, doamna Petre și domnul Manea, duduia Mirela și senatorul Panțuru... Marinică nu e, că n-a fost nici la primul tur. Are obiceiul să se uite în altă parte la rezultate, vine după nouă. Îi ține însă locul o candelă, arsă deja la jumate. A fost aprinsă pentru Băsescu, să-l ajute în lupta pentru salvarea lor. Pardon, a lui! Candela arde timid și în răstimpuri pare să-și dea sufletul. Normal, Băsescu spune la OTV că lupta e grea, copleșitoare. Cînd pleacă, staff-ul nu mai înțelege nimic, iar îndoiala mușcă din suflete. Mîna cu telecomanda caută febril Realitatea! O găsește pe canalul 68! La fix ca să-l vadă pe Geoană țopăind. O țepușă ascuțită de sudoare rece se înfige în spinări, coborînd către șolduri. Staff-ul nu mai înțelege nimic. Nu vrea să înțeleagă. Dacă Băsescu nu e, nimic nu e! În tăcerea apăsătoare, candela se aude sfîrîind. Apoi Marinică, apoteotic. Le explică părintește că sînt manipulați și că rezultatele nu sînt reale. Mîna cu telecomanda se revigorează brusc. Pe B1TV, Băsescu și Geoană împart voturile, fifty-fifty. La 21,45 Cazacu Marinică face, cu glasul tremurat de îndoială, prima declarație de presă: «Electoratul PD-L iese în a doua parte a zilei. Ar trebui să vă aduceți aminte de sondajul de la ora 11 și atunci îmi veți da dreptate. Și mă mai bazez pe faptul că sondajele INSOMAR de cele mai multe ori au dat procente care n-au respectat realitatea... Sînt convins că Traian Băsescu va rămîne președintele României și avem și date în acest sens. Noi sîntem un pic mai realiști și sărbătorim atunci cînd avem certitudinea că avem ce să sărbătorim. Nu-mi fac nicio iluzie că în Ialomița vom cîștiga pentru că, știți, Ialomița e fief PSD și mai știți că s-a mers întodeauna pe metode neortodoxe de a se cîștiga. Viceprimarul de la Miloșești a fost deja pus sub urmărire penală...» spune Cazacu, crezîndu-se doar pe jumătate.

A doua zi...
Este dimineață. Luni dimineață. A fost o noapte lungă. Poporul a adormit cu gîndul la Mircea Geoană, noul președinte. Moderatorii televiziunilor vorbesc necontenit despre ziua votului. Analizează electoratul și anunță fraude răsunătoare. Toate pînă la la orele 8,00 fix. Reprezentantul Biroului Electoral Central iese la rampă. Anunță rezultatele parțiale ale procesului electoral. Surpriză! Băsescu este președinte, iar televiziunile pornesc vria mediatică. S-a furat, s-a fraudat, s-a mituit... Cîteva procente detașează cei doi candidați. Se așteaptă voturile din străinătate și cele cîteva secții rămase nenumărate. Mircea Geoană a pierdut la mustață alegerile prezidențiale. Fusese pentru cîteva ore președintele României...

Ialomița a ales...
...pe Geoană. Ca și în primul tur al alegerilor, PSD a adjudecat detașat scrutinul pentru președintele României. 55,85 la 44,14, scor final. Nimeni nu mai sărbătorește. Nici măcar PD-L. Sărbătoarea i-a fost furată în seara de dinainte de social-democrați. Prima oprire la Biroul Electoral Județean. Jandarmul de la ușa Prefecturii ne anunță aproape vesel că nimeni nu este în instituție. «Au plecat tîrziu... Nu știu la ce oră și nici cînd se întorc nu știu» spune portarul. În oraș e liniște. Surprinzător de liniște. Doar muncitorii Urban ce astupă gropile lui Ionașcu pe Matei Basarab deranjează acalmia. Sediul PD-L, cu puțin după ora 10,00. Ușa este încuiată, iar printre jaluzelele dense abia se zărește întunericul încăperii. Nu e nimeni. Au luat numărătoarea paralelă și au băgat-o sub pernă, să fie siguri că nu o mai fură nimeni. Înaintăm și, inevitabil, ajungem la sediul PNL, locul unde în seara de dinainte Gogu și liberalii săi au gustat din cupa victoriei alături de discursul și țopăiala lui Geoană de la televizor. Secretara s-a trezit. În rest, nimeni. Au plecat tîrziu și nu știe să ne spună cît obișnuiesc șefii să doarmă. Nici vorbă de rezultate la nivel de județ. Butonează un telefon, semn că vrea să-și anunțe șeful de vizita noastră. O facem noi înainte și îl anunțăm telefonic pe Gheorghe Petre de vizita și doleanța noastră. Nu are însă numărătoarea paralelă, nu l-a interesat. Miza a fost prea mică, aproape nesemnificativă pentru domnia sa. La marginea orașului, PSD este treaz. Cel puțin nea Stoian. La intrare în sediu ne izbește izul de Chivas Regal, rămas de la petrecerea de aseară. O doamnă trecută de prima tinerețe se grăbește să-l anunțe de sosirea noastră. Nu mai e vesel, nici măcar pe jumătate. Șefii dorm, au stat pînă la 5, iar numărătoarea paralelă este pe un CD. E secret, deocamdată. Din același loc, agățat de un perete, dintr-un tablou înrămat și acoperit cu geam, Geoană ne zîmbește fals. A pierdut alegerile la mustață. Fusese președinte al României. Pentru cîteva ore...

8 Decembrie 2009, 17:33 (10663 vizualizări - 4 comentarii)

Comentariile cititorilor:


poisson d'avril:
(20 Decembrie 2009, 11:03)
Ehee, o adunatura de fete roscovane de purcelusi, pe langa obrajorii dolofanei inconjurati de permanenturi tapate si infoiate. Daca schimba si tabloul lui nenicu Geoana, cu unul de-al Raposatului, juram ca-s in cancelarie inainte de revolutie. Pacat de faptul ca nu avem si o poza cu zambetele seci de dupa, caci astea incarcate de cinism, de falsitate si de multumirea celui ce-si freaca mainile cand a pus laba pe ciolan, le stim deja, ne-am obisnuit.
Veta:
(13 Decembrie 2009, 21:21)
Mai nea Ciuperca, puteti sa-mi spuneti si mie cum se baga dopul inapoi la o sampanie?. Ca eu nu stiu. Dar matale ai avut o revelatie de curand...
Mihaileanu Casadin:
(9 Decembrie 2009, 08:55)
Nu domne, nu vazuse bine, n-avea deloc!!!
Geo-Oana:
(8 Decembrie 2009, 22:18)
Nu va suparati..care secretara de la PDL avea chilotii potocalii...ca ma trecu' un sentiment..si nu-mi trecu' nici acu'...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 16 Iun 2026
271 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Urziceni: Posibil drogat la volan

În timpul activităților desfășurate, polițiștii din Urziceni au oprit în trafic vineri, 26 ianuarie 2024, un tânăr de 18 ani din orașul Bragadiru. În urma testării antidrog, au reieșit indicii cu privire ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:40
(10166 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan, fără permis de conducere

Doi șoferi, în vârstă de 37 și, respectiv, 55 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost opriți în trafic, iar polițiștii au constatat că circulau fără a respecta legislația rutieră. Astfel, șoferul ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:30
(3942 vizualizări - 0 comentarii)


Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene în 2023

Bilanțul activității Jandarmeriei ialomițene în 2023

Vineri, 26 ianuarie a.c., jandarmii ialomițeni și-au prezentat bilanțul activității pe care au desfășurat-o anul trecut. Astfel, în 2023, jandarmii au participat la 8800 de misiuni de menținere a ordinii ...[citește_toată_știrea]

26 Ianuarie 2024, 15:20
(9851 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: TVA rambursată de peste 16,67 milioane de lei, în decembrie 2023

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna decembrie 2023, conform selecției naționale, TVA în valoare de 16,67 milioane de lei, cu ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2024, 13:30
(11059 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Granturi directe pentru fermierii din sectorul vegetal

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, în perioada 29 ianuarie-08 martie 2024 inclusiv, pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2024, 13:00
(11293 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Județean Ialomița: «24 Ianuarie-Mica Unire», la Maia

Muzeul Județean Ialomița, în parteneriat cu Primăria Maia, Școala Gimnazială «Barbu Catargiu» Maia și biblioteca din localitate au organizat miercuri, 24 ianuarie a.c., un eveniment interactiv dedicat împlinirii ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2024, 15:15
(18023 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de peste 150000 de lei, 18 permise de conducere reținute

Polițiștii ialomițeni au intervenit la 129 de evenimente, din care 118 au fost sesizate prin intermediului apelului de urgență 112. În urma activităților din teren, în ultimele 48 de ore au fost aplicate ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 16:45
(21503 vizualizări - 1 comentariu)


Protopopiatul Slobozia: «Românași în sărbătoare», activitate dedicată Unirii Principatelor Române

Protopopiatul Slobozia: «Românași în sărbătoare», activitate dedicată Unirii Principatelor Române

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» Slobozia, a organizat marți, 23 ianuarie 2024, o activitate dedicată Unirii Principatelor Române (Mica Unire)-24 Ianuarie ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 16:35
(26504 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 ianuarie 2024, termenul-limită de depunere a unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 25 ianuarie 2024 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată: ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 13:30
(34998 vizualizări - 0 comentarii)


Programul casieriilor RAJA Constanța în data de 24 ianuarie 2024, Ziua Unirii Principatelor Române!

Miercuri, 24 ianuarie 2024, casieriile RAJA Constanța și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor fi închise. Abonații pot folosi soluțiile alternative pentru efectuarea plăților ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2024, 11:30
(18122 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 108,01 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna decembrie 2023

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat, în luna decembrie 2023, venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 108,01 milioane de lei, cu 17,77 milioane ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 15:20
(12814 vizualizări - 0 comentarii)


Cosâmbești: Incendiu la o casă din cauza jarului căzut din sobă

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit duminică, 21 ianuarie a.c., în jurul orelor 15,20, cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD, pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 14:20
(17563 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Andrășești, Coșereni și Slobozia

Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de Pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs în localitatea Andrășești, în care au fost implicate un autoturism și un autobuz în care ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 14:10
(10887 vizualizări - 0 comentarii)


Expoziție la Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia

Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia vernisează joi, 25 ianuarie 2024, de la orele 11,00, expoziția «Carte veche. Istorie tipărită». Expoziția prezintă cărți vechi de peste 200 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 12:05
(16990 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: În atenția crescătorilor de animale care beneficiază de subvenții

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de animale despre faptul că, începând cu anul 2023, a fost reglementat Registrul Unic Electronic ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2024, 11:35
(11109 vizualizări - 0 comentarii)


USR: «Ministrul Agriculturii minte ca să acopere combinațiile PSD pentru familia lui Paul Stănescu!»

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, încearcă să acopere o hoție cu minciuni și spune public că PSD a transformat stuful din Deltă, prin lege, în pajiște care aduce bani din subvenții de la UE pentru că ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 15:10
(37820 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Subvenții de 127,5 milioane de euro pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 15-19 ianuarie 2024, a efectuat plăți pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 127,5 milioane de euro. Astfel, 2 ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 15:00
(10990 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița a înregistrat 19 cereri de subvenționare a locurilor de muncă, pentru anul 2024

Având în vedere faptul că în luna ianuarie a fost aprobat bugetul aferent anului 2024, AJOFM Ialomița a demarat procedura de încheiere a convențiilor în baza art.80 și art. 85 din Legea 76/2002, pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 13:00
(18362 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 ianuarie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 12:50
(15886 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, arestat de polițiștii din Țăndărei

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de marți, 16 ianuarie 2024, pe raza orașului Țăndărei, în vederea depistării persoanelor urmărite la nivel național ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 18:05
(5633 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: «Școala în siguranță»

IJJ Ialomița: «Școala în siguranță»

În anul 2024 continuă activitățile desfășurate de jandarmii ialomițeni în cadrul proiectului «Școala în siguranță». Acestea au debutat în acest an la Școala Gimnazială «George Vâlsan» din Amara, unde elevilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 16:20
(4595 vizualizări - 1 comentariu)


Instituția Prefectului Ialomița: «Ziua Unirii», serbată în Piața Revoluției

Instituția Prefectului Ialomița, alături de Consiliul Județean Ialomița, Primăria Slobozia și Garnizoana Slobozia organizează miercuri, 24 ianuarie 2024, o serie de manifestări dedicate «Zilei Unirii». ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 12:20
(7151 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări privind declarația unică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că prin Ordinul președintelui ANAF nr. 6 din 4 ianuarie 2024  au fost aduse unele modificări referitoare ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 11:30
(10376 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Puțin peste 0,7 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna decembrie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 13 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2024, 11:25
(13018 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 13 ianuarie a.c., în jurul orelor 13,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 20 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 18:10
(2751 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Luni, 15 ianuarie 2024, sub egida «Zilei Culturii Naționale» și aniversării a 174 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, la Biblioteca Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza»-structura «Mihai ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 17:20
(6900 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program la Fierbinți-Târg!

Sistemul centralizat de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg a înregistrat în ultima perioadă o creștere considerabilă a consumului, dar și o scădere a nivelurilor hidrostatice și hidrodinamice ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 14:30
(11558 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița/Slobozia: Lansare de carte

Centrul Cultural «Ionel Perlea» organizează miercuri, 17 ianuarie 2024, orele 13,00, la Sala «Europa» a Consiliului Județean Ialomița, conferința și lansarea de carte «Brâncuși» de Pavel Șușară. Născut ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 13:40
(7858 vizualizări - 0 comentarii)


Podul unei case din Sfântu Gheorghe a luat foc

Duminică, 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 23,30, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu produs în podul ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 11:25
(11675 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Balaciu și Coșereni

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Balaciu, un autoturism lovind o căruță. În sprijinul pompierilor a intervenit ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 11:15
(10419 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Dog în Amenzi de peste 200 mii de lei pentru «slaba gestionare a câinilor fără stăpân» Gigel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Gu în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia teren intravilan Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 C în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia Anii lui Disco Ring în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Viorele în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Viorel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? AlexDan în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Cineva în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Robert-daniel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Copil în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Robert în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Om -distrus în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Manole,-pt om în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Ion în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia oRLandO în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor puiemotor în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...