Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Ne-am trezit

Ne-am trezit

Cît au contat absențele lui Galamaz și Maftei! Nevoit să schimbe din mers așezarea tactică, Dan Petrescu a neglijat faza defensivă, acolo unde soluțiile s-au dovedit insuficiente și ineficiente. Apărarea Unirii a fost franjuri în primele minute ale jocului iar speranțele de calificare ale ialomițenilor au fost făcute praf și pulbere în numai 11 minute la capătul cărora tabela arăta un neverosimil 3-0 pentru nemți. Cel care a deschis balul a fost culmea, Ciprian Marica, proverbial la Stuttgart pentru impotența în fața porții ca pe vremuri slovenul Rudonja (vă amintiți, desigur, barajul cu România).
Handicapul din primul sfert de ora i-a năucit de cap pe băieții noștri care au arătat, în prima repriză, ca o ceată eterogenă fără niciun fel de orizont. Chiar și Dan Petrescu, altfel vulcanic, a luat loc, resemnat, pe banca de rezerve. Un licăr de optimism a dat în debutul reprizei secunde portughezul Semedo, cel care a profitat de o fisură în apărarea șvabilor și l-a învins, reparînd onoarea lupilor, pe Lehman. A urmat un joc mai așezat al echipei noastre care, coroborat și cu automulțumirea germanilor, a înghețat pînă în final tabela la 3-1, un rezultat mai blînd și mai aproape de adevărul celor 90 minute. Au contat în economia acestui rezultat și cele patru intervenții foarte bune ale lui Arlauskis în fața atacanților Stuttgart-ului.
Una peste alta, putem concluziona că cele 8 puncte obținute plasează Unirea într-o poziție onorabilă pe harta Ligii Campionilor. Realist vorbind, am încheiat faza grupelor acolo unde ne este locul: pe o echitabilă poziție a treia. Aventura europeană continuă pentru lupii din Bărăgan la primavară cînd, cu sau fără Dan Petrescu, vom evolua în 16-imile Europa League, unde putem întîlni din nou echipe redutabile ca Juventus sau Wolfsburg. Am avut o șansă pe care am irosit-o, dar important este că nu ne-am făcut de rîs.

10 Decembrie 2009, 09:15 (6600 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


XYZ:
(11 Decembrie 2009, 20:33)
HAI UNIREA URZICENI!!! BAIETII ACEIA AU DAT DOVADA DE O DETERMINARE SI AMBITIE EXTRAORDINARA. IMPORTANT ESTE SA MEARGA INAINTE, SA INVETE DIN GRESELI SI SA NE FACA BUCURORI, PENTRU CA IN SFARSIT AVEM O ECHIPA CU CARE SA NE MANDRIM!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 02 Iul 2026
300 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: A intrat în pom

La primele ore ale dimineții de miercuri, 14 decembrie a.c., Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că între localitățile Țăndărei și Platonești s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2011, 13:50
(13886 vizualizări - 1 comentariu)


Ciulnița: A furat grilaje metalice dintr-o curte

Efectivele Secției Poliție Rurală Slobozia cercetează sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de furt calificat un bărbat de 42 ani, din comuna Ciulnița. Acesta a sustras marți, 13 decembrie a.c., mai multe ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2011, 13:44
(11872 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița furt


Protopopiatul Urziceni: Festival de colinde și expoziție de icoane pe lemn și sticlă

Protopopiatul Urziceni: Festival de colinde și expoziție de icoane pe lemn și sticlă

Cu binecuvîntarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, duminică, 11 decembrie 2011, Protopopiatul Urziceni, împreună cu Societatea Culturală Apollon și Primăria Municipiului ...[citește_toată_știrea]

15 Decembrie 2011, 13:38
(15554 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2011, 14:56
(7893 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Au furat fier vechi

Polițiștii au oprit pentru control, în trafic, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 44 ani, din localitate, care transporta deșeuri feroase fără a deține documente de proveniență. Potrivit polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2011, 14:33
(15536 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Băut, la volan

Luni, 12 decembrie, polițiștii au prins, pe raza municipiului Fetești, un bărbat de 47 ani care se afla la volanul unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice. Testat fiind cu aparatul Drager, șoferul ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2011, 14:33
(13510 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Prinși la furat dintr-o fabrică dezafectată de la Ghimpați

Doi bărbați, de 21 și 48 ani, din Ciulnița, au fost prinși în flagrant de polițiști în timp ce furau mai multe bunuri din curtea unei fabrici. Indivizii încercau să fure bunurile din curtea unei fabrici ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2011, 14:31
(14457 vizualizări - 0 comentarii)


Vînzători ambulanți de cosmetice contrafăcute, prinși de jandarmii slobozeni

Luni, 12 decembrie, jandarmii slobozeni au surprins în flagrant 3 persoane în timp ce vindeau la prețuri derizorii parfumuri și alte produse cosmetice cu mărci ale unor producători recunoscuți în domeniu ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2011, 14:27
(10780 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Acțiune a Poliției

În perioada 9-11 decembrie, în intervalele orare 18,00-20,00, respectiv 00,00-04,00, polițiștii slobozeni, în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Ialomița și Poliția Locală Slobozia au organizat ...[citește_toată_știrea]

14 Decembrie 2011, 14:25
(18614 vizualizări - 0 comentarii)


LAPAR: Pichetări la sediile ministerelor Agriculturii și Finanțelor

Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, în numele tuturor producătorilor agricoli din sectorul vegetal, își exprimă indignarea și protestează față de înscrierea în bugetul Ministerului Agriculturii ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:35
(11803 vizualizări - 1 comentariu)


Dridu: O șoferiță s-a răsturnat în șanț

O tînără șoferiță de 24 ani s-a răsturnat cu mașina în șanț. Cauza producerii nefericitului accident a fost viteza excesivă, neadaptată într-o succesiune de curbe în apropierea localității Dridu pe un carosabil ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:19
(14840 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Dridu accident


DSVSA Ialomița: Exportul de carne de porc din România, datorat eforturilor direcțiilor sanitare veterinare

În data de 6 decembrie 2011, România a obținut dreptul de a exporta carne de porc și produse din carne de porc în Uniunea Europeană și în țările terțe. Decizia a fost luată în cadrul ședinței Comitetului ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:15
(12967 vizualizări - 3 comentarii)


Vlădeni: Au bătut șoferul Ambulanței

Judecătorii slobozeni au emis pe numele a șapte persoane, cu vîrste cuprinse între 17 și 44 ani, mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile. Pe numele celor 7, instanța a reținut săvîrșirea ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:10
(16414 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Șoferi băuți, la volan

Trei șoferi auto au prinși în trafic în acest week-end în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice. Primul dintre aceștia, un bărbat de 61 ani, din Bacău, a fost prins vineri, 9 decembrie, în ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:10
(11714 vizualizări - 1 comentariu)


Jilavele: Hoț prins cu bunurile furate pe bicicletă

Un bărbat, de 47 ani, din Jilavele, a fost prins de polițiști în timp ce transporta pe o bicicletă mai multe bunuri a căror proveniență nu a putut să o justifice. S-a întîmplat la Jilavele, în noaptea de ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:09
(15853 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Jilavele furt hoț


Țăndărei: Conducea cu permisul suspendat din luna august

Un bărbat de 45 ani, din București, a fost prins de polițiști în timp ce conducea fără permis. S-a întîmplat vineri, 9 decembrie, la Țăndărei, cînd polițiștii au oprit mașina condusă de bucureștean pentru ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:08
(9465 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Toleranță zero față de violență»

La sfîrșitul săptămînii precedente, vineri, 9 decembrie, la școala cu clasele I-VIII nr. 3 Slobozia, polițiștii de proximitate slobozeni au lansat Proiectul Național «Toleranță zero față de violență». ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:07
(12675 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția Rutieră Ialomița: Peste 70 mii lei, amezi în trafic

Peste 70 mii lei este valoarea sancțiunilor aplicate în acest week-end șoferilor indisciplinați. Polițiștii au aplicat nu mai puțin de 328 de amenzi și au reținut 13 permise de conducere. Cele mai multe ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:06
(9909 vizualizări - 1 comentariu)


Stelnica: I-au furat bunurile dintr-o magazie

Un tînăr, de 34 ani, din Stelnica, a fost identificat ca fiind autorul principal al unui furt. Infracțiunea a fost adusă la cunoștința polițiștilor de către un bărbat, de 52 ani, din localitate, care a ...[citește_toată_știrea]

12 Decembrie 2011, 15:05
(12577 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Au furat dintr-o școală

Polițiștii din Urziceni cercetează trei tineri, de 15, 16 și 18 ani, pentru de furt. Cei trei sînt principalii suspecți în cazul furtului unor bunuri dintr-o școală din localitate. Bunurile, în valoare ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2011, 13:36
(11491 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Băut, la volan

Un bărbat de 59 ani, șofer al unui autoturism, a fost oprit în trafic, la Urziceni, joi, 8 decembrie, de o echipă de Poliție Rutieră, pentru un control de rutină. Pentru că mirosea a alcool, șoferul a fost ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2011, 13:36
(11438 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: 300 kg «guvid de mare», fără documente

Țăndărei: 300 kg «guvid de mare», fără documente

Peste 120 de persoane au fost legitimate, joi, 8 decembrie, la Țăndărei, în cadrul unei acțiuni a polițiștilor din localitate. Oamenii legii au urmărit diminuarea femomenului infracțional dar și disciplina ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2011, 13:35
(11508 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Fier vechi, confiscat

Un feteștean de 23 ani a fost prins de polițiștii din localitate în timp ce se deplasa la volanul unui autoturism, pe direcția Vlădeni-Fetești. În urma controlului autoturismului, polițiștii au descoperit ...[citește_toată_știrea]

11 Decembrie 2011, 13:33
(9483 vizualizări - 0 comentarii)


Glodeanu Sărat: Incendiu de la un scurtcircuit

În dimineața zilei de 1 decembrie 2011, prin 112 era anunțată izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească a unui cetățean din localitatea Glodeanu Sărat. Pompierii din Urziceni s-au deplasat de urgență ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 15:35
(11967 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Anunț concurs angajare

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița organizează concurs în vederea ocupării funcției publice de execuție temporar vacantă de consilier clasa I, grad profesional superior ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 09:10
(17497 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 32 locuri de muncă vacante

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la nivelul județului, joi, 8 decembrie 2011, sînt disponibile doar 32 locuri de muncă. Cele mai multe posturi ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 09:06
(13030 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Posesorii de arme neletale, de urgență la autorizare

Prin modificarea LEGII nr. 295 din 28 iunie 2004, cu Legea nr. 117 din 27.06.2011, privind regimul armelor si al munițiilor, posesorii armelor neletale (pistoale cu gaze) care dețin certificate de deținător ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:57
(12790 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Locațiile unde se efectuează examene de trichineloză

Avînd în vedere apropierea Sărbătorilor de Iarnă, cînd în mod normal crește considerabil numărul de procine sacrificate tradițional, în scopul prevenirii îmbolnăvirilor cu Trichinella Spiralis și pentru ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:32
(14847 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia se pregătește de Sărbători

Slobozia se pregătește de Sărbători

Slobozia se aliniază orașelor țării care marchează Sărbătorile de Iarnă prin împodobirea unui brad uriaș. Bradul slobozean are 10 metri și a fost amplasat zilele trecute în imediata apropiere a magazinului ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:24
(11069 vizualizări - 1 comentariu)


Vlădeni: Șofer în numele fratelui

Miercuri, 7 decembrie , polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stelnica au identificat pe raza comunei Vlădeni un autoturism condus de un bărbat din comuna Cogealac-Constanța. Întrucît bărbatul ...[citește_toată_știrea]

9 Decembrie 2011, 08:18
(13825 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...