Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Împăduriri, rectificări de buget și alte mărunțișuri administrative

Ultima ședință a Consiliului Județean Ialomița în 2009

Împăduriri, rectificări de buget și alte mărunțișuri administrative

Consiliul Județean Ialomița organizează vineri, 18 decembrie, ultima ședință ordinară a acestui an. Ordinea de zi cuprinde 8 puncte și va dezbate o serie de decizii care nu suportă amînare. Printre acestea, continuarea proiectelor de împădurire a terenurilor degradate din Ialomița, dar și rectificarea bugetului propriu și repartizarea unor sume defalcate pentru bugetele locale.
Sedința de vineri a Consiliului va fi una fără istoric. Potrivit ordinii de zi, principala problemă a administrației județene o reprezintă continuarea eforturilor de împădurire a suprafețelor degradate din Ialomița. Acest demers al administrației județene nu este unul nou. În luna noiembrie a acestui an, Consiliul Județean Ialomița a aprobat în regim de urgență o serie de proiecte de hotărîre care ar fi permis accesarea unor resurse financiare de la Fondul de mediu pentru împădurirea a 125 de hectare de terenuri degradate din Ialomița. Acum, celor 125 de hectare li se vor adăuga alte 39, iar lista de așteptare a fondurilor promise de Ministerul Mediului se va prelungi cu încă două localități. Din păcate, chiar și în cazul în care proiectele vor primi finanțare, cele 165 de hectare nu reprezintă decît a treizecea parte din totalul suprafețelor care pot fi împădurite în Ialomița.

...
În altă ordine de idei, Consiliul urmează să aprobe în ședința de mîine și repartizarea pe bugete locale a unor sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pe anul 2009. Sumele sînt necesare administrațiilor locale pentru a putea acoperi cheltuielile «descoperite» sau neonorate pe parcursul anului 2009. Principala cauză a lipsei resurselor financiare la nivelul administrațiilor locale o constituie gradul redus de încasare a taxelor și impozitelor pe parcursul acestui an, fapt constatat atît la nivelul Consiliului Județean, cît și la nivelul Instituției Prefectului. O statistică dată publicității la jumătatea lunii decembrie confirmă faptul că, după primele 9 luni ale anului, gradul de colectare a tazelor și impozitelor este de doar 46,8%. În topul localităților cu cel mai slab grad de încasare conduc detașat Adîncata, cu 29%, Albești, cu 28% și Mărculești, cu 9%.

17 Decembrie 2009, 17:40 (12491 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 18 Aug 2026
379 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Grupul de Comunicare Strategică: 83 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 22 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11543 fiind înregistrate 83 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2021, 16:50
(3677 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul Școlar Județean Ialomița: Activitate școlară suspendată din cauza COVID-19 la 43 de clase!

Printr-un comunicat de presă, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița informează că miercuri, 22 septembrie a.c., din cauza valului 4 al pandemiei de COVID-19, la nivelul județului sunt 43 de clase de elevi ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2021, 15:50
(2844 vizualizări - 0 comentarii)


Carnagiu pe DN2: Patru morți în urma unui accident produs între Movilița și Sinești!

Miercuri dimineața, 22 septembrie a.c., în jurul orei 6,45, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină la un accident produs pe DN2, între localitățile Movilița și Sinești. O autoutilitară s-a ...[citește_toată_știrea]

22 Septembrie 2021, 12:00
(5855 vizualizări - 3 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 62 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 21 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11460 fiind înregistrate 62 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Septembrie 2021, 17:16
(2160 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Duminică, 19 septembrie a.c., în jurul orei 10,00, polițiștii rutieri din Țăndărei, în timp ce efectuau un filtru rutier pe raza localității Săveni, au oprit, pentru control, un autoturism condus de un ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2021, 16:50
(1747 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 40 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 20 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11398, fiind înregistrate 40 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2021, 16:40
(3952 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni atrag atenția asupra înșelăciunilor

Pentru a preîntâmpina comiterea unor fapte de înșelăciune prin metoda distragerii atenției, polițiștii ialomițeni atrag atenția cu privire la modul de operare folosit de infractori și recomandă cetățenilor ...[citește_toată_știrea]

20 Septembrie 2021, 16:25
(3008 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 45 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 19 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11358, fiind înregistrate 45 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

19 Septembrie 2021, 16:50
(6103 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 38 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 18 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11313, fiind înregistrate 38 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

18 Septembrie 2021, 17:05
(4014 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 75 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 17 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11275, fiind înregistrate 75 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 16:30
(5106 vizualizări - 0 comentarii)


Tânără din Fetești, amendată că nu a respectat măsura izolării la domiciliu

Joi, 16 septembrie a.c., au continuat acțiunile desfășurate de polițiștii ialomițeni în contextul situației epidemiologice provocate de virusul SARS-CoV-2. O tânără de 22 de ani, din Fetești, a fost depistată ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 14:15
(13446 vizualizări - 1 comentariu)


Beat și fără permis, la volan pe străzile din Urziceni

În noaptea de joi spre vineri, 16/17 septembrie a.c., în jurul orei 1,00, polițiștii din Urziceni au oprit pentru control, pe strada Transilvaniei, un autoturism  condus de un bărbat în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 13:55
(5029 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița, ianuarie-august 2021: 27 de accidente grave, 18 persoane decedate, 19 răniți

În perioada 16-22 septembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, polițiștii rutieri vor acționa în cadrul Proiectului Național «ROADPOL-Safety Days», pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 13:40
(1765 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Încasări la bugetul consolidat de 751,28 milioane de lei în primele 8 luni din 2021

Printr-un comunicat de presă, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița precizează că la bugetul consolidat, în perioada ianuarie-august 2021, s-au încasat venituri în sumă totală de 751,28 ...[citește_toată_știrea]

17 Septembrie 2021, 12:55
(2659 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Opt bărbați, reținuți pentru fapte de «furt»

În ziua de miercuri, 15 septembrie a.c., polițiștii ialomițeni au pus în executare 21 mandate de percheziție domiciliară, ce au vizat documentarea activității infracționale a unor persoane bănuite de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 18:10
(2474 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Joi, 30 septembrie 2021, termen limită pentru depunerea Formularul 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 septembrie 2021, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 17:55
(5678 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 22 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 16 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11200, fiind înregistrate 22 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 16:50
(1723 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: 18/19 septembrie 2021, Sfințirea Mare a Bisericii Mânăstirii Hagieni

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: 18/19 septembrie 2021, Sfințirea Mare a Bisericii Mânăstirii Hagieni

În zilele de sâmbătă și duminică, 18 și 19 septembrie 2021, se va săvârși slujba de târnosire (sfințire) a Bisericii Mânăstirii Hagieni cu hramul «Sfântul Ierarh Nicolae» . La eveniment vor fi prezenți ...[citește_toată_știrea]

16 Septembrie 2021, 13:20
(8608 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: 53,013 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite ca urmare a controalelor

Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomita a efectuat, în luna august 2021, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 20 de inspecții fiscale, 12 ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 16:45
(7321 vizualizări - 4 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 40 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 15 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11178, fiind înregistrate 40 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 16:40
(2494 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Borănești, Coșereni, Gârbovi, Amara și Ciulnița. Hoții, în vizor!

În dimineața zilei de miercuri, 15 septembrie 2021, polițiștii ialomițeni au descins la locuințele a 21 de persoane bănuite de comiterea mai multor furturi din societăți comerciale. 10 persoane au fost ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 13:55
(4226 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Controale la societățile comerciale din zona unităților școlare

Magazinele din curtea școlilor și din zonele adiacente acestora au fost verificate de polițiștii ialomițeni, în vederea prevenirii și combaterii comercializării ilegale de mărfuri alimentare, băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 13:45
(4735 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Expoziția «De la brazdă la cuptor» la Muzeul Național al Agriculturii

La Muzeul Național al Agriculturii din Slobozia se va deschide vineri, 17 septembrie 2021, orele 10,00, expoziția «De la brazdă la cuptor», care prezintă principalele etape ale drumului pâinii, începând ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 13:35
(3550 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată și miriști de porumb

ISU Ialomița: Incendii de vegetație uscată și miriști de porumb

Marți, 14 septembrie a.c., în jurul orelor 15,00, pompierii din Țăndărei au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, produs pe un teren viran pe raza comunei Mihail ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 12:35
(3227 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a demarat plata ajutorului de stat în sectorul bovin

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de miercuri, 15 septembrie 2021, demarează autorizarea la plată a ajutorului de stat pentru susținerea activității crescătorilor ...[citește_toată_știrea]

15 Septembrie 2021, 12:10
(6597 vizualizări - 0 comentarii)


Poliția ialomițeană caută ajutor de șef de post. 14 funcții, scoase la concurs!

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița scoate la concurs 14 posturi de ajutor șef de post, prin încadrare directă din sursă externă, în scopul reducerii deficitului de personal. Înscrierile se fac ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 18:20
(9453 vizualizări - 2 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive ale polițiștilor

În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la 70 de evenimente, din care 66 sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 22 de infracțiuni și au aplicat 185 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 18:10
(2798 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 26 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 14 septembrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 11138, fiind înregistrate 26 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 16:50
(6741 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: «Sprijin pentru prima împădurire și crearea de suprafețe împădurite»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 15 septembrie 2021-28 februarie 2022, se primesc cereri de sprijin pentru accesarea Schemei de ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 13:40
(3667 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Urziceni: Rechizite și îmbrăcăminte pentru elevii nevoiași

Protopopiatul Urziceni: Rechizite și îmbrăcăminte pentru elevii nevoiași

Protopopiatul Urziceni a continuat seria acțiunilor filantropice, oferind rechizite și îmbrăcăminte copiilor săraci din eparhie, cu ocazia debutului noului an școlar. 661 de elevi, cu posibilități materiale ...[citește_toată_știrea]

14 Septembrie 2021, 11:10
(3105 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...