SPORT
Unirea Urziceni-Poli Iași 2-0
Ultima mușcătură
Șocul înfrîngerii de la Stuttgart a fost resimțit din plin în tabăra Urziceniului. În prima repriză a meciului cu Iașiul, haita lupilor din Bărăgan a arătat, paradoxal, ca o turmă dezlînată. Cu Maftei trecut iarăși în centrul apărării, cu doi închizători și doi atacanți de meserie în primul 11, Unirea a dovedit o totală lipsă de inventivitate, lucru care l-a făcut pe Dan Petrescu să-l schimbe la pauză pe apaticul Paraschiv cu Tibi Bălan.
Echipa noastră prinde culori în obraji abia în a doua repriză. A fost însă nevoie de o lovitură liberă executată impecabil de Brandan în minutul 65 pentru ca Unirea să-și iuțească sîngele și să treacă în avantaj. Jocul a curs apoi doar spre poarta lui Brăneț, iar după ratările lui Rusescu, Bilașco și Maftei a venit golul lui Semedo ('84), cel mai în formă marcator al finalului de sezon.
«Urziceni este cea mai puternică echipă din campionat!» declara la sfîrșitul meciului Petre Grigoraș, antrenorul Iașiului, despre ocupanta locului 2 la capătul turului, cu 34 de puncte, la fel ca Steaua și CFR Cluj.
Pauza de iarnă vine însă cu multe semne de întrebare pentru campioana României. Brandan este cu gîndul la ofertele din Germania, lui Varga și Bălan le expiră împrumutul de la Sportul Studențesc, iar Paraschiv, Todoran și Marinescu vor părăsi, probabil, echipa prin al cărei 11 au fost doar simpli pasageri. Despre veniri e greu de vorbit, ariciul de la portofelul lui Bucșaru fiind proverbial. Cea mai grea pierdere a iernii ar putea fi însă chiar antrenorul Dan Petrescu, cel care, aflat într-o perioadă de grație a carierei, este tot mai tentat să încerce mirajul unui campionat puternic. Rămîne de văzut dacă Bursucul va pleca și, mai ales, cum va rezolva Meme problemele care deja îl sîcîie.
Cu toate acestea, nu uitați! Se termină 2009, anul în care Ialomița a dat campioana României! La mai mare și La Mulți Ani!
18 Decembrie 2009, 11:35 (8690 vizualizări - 0 comentarii)










