Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Prestații medicale de peste 2,6 milioane euro

Analizele gratuite, afacere de succes pentru laboratoarele de analize

Prestații medicale de peste 2,6 milioane euro

Programul Național de Evaluare a Sării de Sănătate a Populației s-a finalizat. Ialomițenii au fost investigați gratuit, autoritățile județene centralizînd riscurile de îmbolnăvire la nivelul județului nostru. Privit din două perspective, programul lui Nicolăescu a fost, pe de o parte, apreciat în plan social, iar de cealaltă parte, o afacere de succes. O reală bătălie pe fonduri extrem de mari puse în joc de Ministerul Sănătății în derularea programului. De departe, cei mai mari cîșigători sînt laboratoarele de analize medicale.

Sîntem un județ de diabetici și cardio-vasculari
La peste un an de la lansarea Programului Național de Evaluare a Stării de Sănătate a Populației, autoritățile județene au centralizat datele referitoare la riscurile de îmbolnăvire în județul nostru. Inițiat în iulie 2007, Programul lui Nicolăescu a fost «comandat» să dureze un an însă, ulterior, a fost prelungit de două ori. În perioada derulării au fost evaluați peste 161 mii de ialomițeni, dintre aceștia 23 de mii fiind neasigurați. Rezultatele programului au scos pe tapet faptul că sîntem un județ de diabetici. În urma bilanțului efectuat de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate reiese că peste 54 mii dintre ialomițenii care au efectuat analizele gratuite prezintă un risc ridicat de îmbolnăvire cu diabet. Într-un top al bolilor, pe locul al doilea s-ar putea situa afecțiunile cardiovasculare, 15,4 mii de persoane fiind predispuse la astfel de boli. În continuare, 3489 de femei au fost identificate cu risc ridicat la contactarea unei forme de cancer la col uterin, iar 3174 de femei cu risc crescut de îmbolnăvire cu cancer uterin. Nu este de neglijat nici faptul că analizele gratuite au descoperit alte 1500 de femei predispuse la îmbolnăvirea de cancer la sîn. Nici cancerul colorectal nu este nesemnificativ, boala fiind prezentă în peste 1550 de investigații efectuate în cadrul Programului Național de Evaluarea a Stării de Sănătate a Polulației. Sănătatea ialomițeană poate fi perturbată și de bolile renale, peste 1000 de ialomițeni fiind descoperiți cu astfel de afecțiuni, în timp ce riscul de osteoporoză a fost identificat la 722 de persoane.

Laboratorul Philos a «înghițit» aproximativ 3 milioane lei din analizele gratuite
Apreciat în plan social, Programul lui Nicolăescu s-a dovedit o afacere de succes pentru laboratoarele de analize. Ce-i drept, fondurile publice alocate pentru derularea cu succes a analizelor gratuite au fost uriașe. Bătălia pentru fondurile puse în joc de Ministerul Sănătății s-a finalizat, marii cîștigători ai programului fiind fix laboratoare de analize din județ... Pentru a descoperi toate bolile ialomițenilor sau afecțiunile la care sînt predispuși laboratoarele au prelucrat peste un milion de analize. Predominante între investigațiile efectuate au fost hemoleucogramele, glicemiile și sumarul de urină. Pentru toate acestea, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a plătit nu mai puțin de 6,3 milioane lei. Medicii de familie au fost desigur și ei recompensați pentru serviciile prestate cu peste 2,7 milioane lei. Ce-i drept, nu medicii de familie au fost segmentul cu cele mai mari cîștiguri, doctorilor revenindu-le 15 lei pentru fiecare pacient după finalizare evaluării și 1 leu/pacient pentru introducerea datelor în softul informatic deschis la nivel național. Deși costul maxim pentru fiecare persoană a fost de 50 lei, la nivelul județului Ialomița, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a raportat un cost mediu pentru fiecare persoană de 40,39 lei. Laboratoarele de analize aflate în contract cu Casa de Sănătate și-au sporit semnificativ cifra de afaceri urmare a fondurilor generoase alocate de Ministerul Sănătății. Pentru prelucrarea analizelor medicale autoritățile au încheiat contracte cu 11 furnizori. Dacă la nivel național verigile implicate în acest circuit sînt numeroase, la nivel județean banii au fost împărțiți între laboratoare și medicii de familie. Operațiunea în sine nu poate fi cuantificată financiar pentru fiecare «jucător», ci doar estimată. Cel puțin așa susțin autoritățile... Privit din punct de vedere economic, Programul lui Nicolăescu devine sensibil și nediscutabil pe alocuri. Sursele noastre medicale susțin că la nivelul județului Ialomița aproximativ 50% dintre plățile către laboratoare au luat calea conturilor laboratorului Philos, respectiv peste 3 milioane lei, adică 30 miliarde lei vechi! Mai mult, aceleași surse medicale susțin că, în Ialomița, goana după fondurile Programului a mers pînă acolo încît între medicii de familie și laboratoarele de analize s-au încheiat contracte. În traducere liberă, medicul îndruma pacientul către un anumit laborator de analize. Motivul? Simplu: pacientul își efectua analizele prescrise fix de medic la laboratorul preferat de același medic, laboratorul își sporea cifra de afaceri ceea ce-i permitea plata unui comision generos către medicul binevoitor... Concluzionînd, programul pare să fi fost benefic pentru toată lumea, oamenii și-au făcut analizele gratuit fără a se întreba cine are de cîștigat pînă și din această activitate, medicii de familie au fost răsplătiți pentru munca prestată, iar marii cîștigători, laboratoarele, și-au asigurat traiul liniștit.
(articol apărut în Independent nr. 442/18.02.2009)

26 Decembrie 2009, 07:18 (8535 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
342 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

DSVSA Ialomița: Atenție! Bacterii periculoase în alimente!

În cadrul unei informări publice, reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor avertizează asupra pericolelor la care ne expunem ca urmare a existenței în alimente a unor ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2011, 18:55
(8076 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Volvo furat din Italia, returnat proprietarului

Ialomița: Volvo furat din Italia, returnat proprietarului

O mașină furată din Italia la sfîrșitul anului 2008 a fost restituită proprietarului. Polițiștii ialomițeni au identificat autovehicululu Volvo furat la începutul anului 2009 și, abia miercuri, 25 mai, ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2011, 13:51
(6614 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Volvo furt Ialomița


Ialomița: Evaziune fiscală cu motorină de 13,6 milioane lei!

Șase bărbați, cu vîrste cuprinse între 23 și 54 ani, sînt cercetați penal pentru evaziune fiscală. Cei șase au reușit să prejudicieze bugetul de stat cu nu mai puțin de 13,6 milioane lei.
Ofițerii de ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2011, 13:39
(8202 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: «Pescari» prinși la braconaj

Polițiștii feteșteni și-au continuat miercuri, 25 mai, acțiunile pentru combaterea braconajului piscicol. În urma verificărilor, au fost prinse în flagrant două persoane ce pescuiau ilegal. Cei doi bărbați ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2011, 11:24
(10075 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești braconaj


Autospecială nouă pentru ISU Ialomița

Autospecială nouă pentru ISU Ialomița

În cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013, program care constă în achiziționarea echipamentelor specifice pentru îmbunătățirea capacității și calității sistemului de intervenție în situații de ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2011, 11:21
(9306 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Prins cu «somnul» în sacoșă

Polițiștii din Țăndărei au oprit în trafic, miercuri, 25 mai, o mașină pentru efectuarea unui control de rutină, Autoturismul era condus de un bărbat, de 35 ani, din Brăila. Potrivit polițiștilor, bărbatul ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2011, 11:20
(7135 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei somn


Ialomița: Festivalul Județean de Folclor «Zărzărică, Zărzărea», ediția a XIX-a, la final

Festivalul-concurs județean de folclor «Zărzărică, Zărzărea», organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ialomița, și-a încheiat vineri, 20 mai 2011, cea de-a ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2011, 11:18
(13504 vizualizări - 0 comentarii)


«Avortul oprește o inimă care bate», dezbatere a Protopopiatului Urziceni

«Avortul oprește o inimă care bate», dezbatere a Protopopiatului Urziceni

Marți, 24 mai, Protopopiatul Urziceni a organizat o sesiune de informare pentru elevii Grupului Școlar Agricol din Urziceni a cărei temă a constituit-o «Avortul oprește o inimă care bate». Adolescentele ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2011, 23:15
(10631 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Un slobozean de 33 ani a dispărut de acasă. Adrian Ionuț Bratu intenționa să se călugărească!

Slobozia: Un slobozean de 33 ani a dispărut de acasă. Adrian Ionuț Bratu intenționa să se călugărească!

Marți, 24 mai, polițiștii slobozeni au fost sesizați cu privire la dispariția unui bărbat de la domiciliu. Adrian Ionuț Bratu, de 33 ani, a dispărut fără urmă de acasă. Rudele bărbatului au povestit polițiștilor ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2011, 23:06
(7689 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Rețetă de taifas», expoziție la Muzeul Județean

Vineri, 27 mai, la Muzeul Județean Ialomița se va vernisa expoziția de pictură «Rețetă de taifas». Aflată în organizarea Consiliului Județean și a Muzeului Județean, expoziția va cuprinde lucrările Iolandei ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2011, 23:04
(12098 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Țigări de contrabandă vîndute la piață

Piața Agroalimentară din Slobozia a fost marți, 24 mai ținta polițiștilor slobozeni. În timpul controalelor polițiștii au găsit, într-o tarabă, un rucsac ce conținea 80 de pachete de țigări ce aveau aplicate ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2011, 23:02
(9558 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Șofer fără permis și cu mandat de arestare

Marți, 24 mai, la Țăndărei, polițiștii aflați într-un filtru rutier au oprit pentru un control de rutină o autoutilitară ce se deplasa pe direcția Hîrșova către Slobozia. În urma vrificărilor, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2011, 23:01
(9123 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Acțiuni în trafic

Marți, 24 mai, polițiștii din Țăndărei au desfășurat, timp de două ore, o acțiune pentru siguranța traficului rutier. Astfel, au fost legitimate 70 de persoane și controlate 58 de autovehicule. De asemenea ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2011, 22:59
(11452 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi aunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2011, 20:09
(6241 vizualizări - 0 comentarii)


Copiii ialomițeni fug de acasă

Ziua Internațională a copiilor dispăruți, 25 mai, este marcată și în Ialomița. Polițiștii ialomițeni oferă publicătății o serie de date legate de disparițiile voluntare sau nu ale copiilor. Statisticile ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2011, 16:51
(11618 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: A mințit-o că-i vindecă soțul și i-a furat banii și bijuteriile!

Slobozia: A mințit-o că-i vindecă soțul și i-a furat banii și bijuteriile!

O persoană vîrstnică din Slobozia a sesizat Poliția că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune. Victima a fost abordată de o femeie care a spus că o poate ajuta ca soțul ei bolnav să se vindece. ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2011, 16:44
(7477 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița, locul 7 pe țară la venituri colectate

Județul Ialomița se situează pe locul 7 în țară la capitolul «colectare venituri bugetare». Potrivit reprezentanților Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița, în luna aprilie 2011, la nivelul județului ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2011, 16:21
(7651 vizualizări - 0 comentarii)


ISUJ Ialomița: Concursuri în spirit educativ

Pentru cunoașterea și respectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor, pompierii ialomițeni organizează două concursuri școlare în scop educativ. Astfel, miercuri, 25 mai, va debuta faza județeană ...[citește_toată_știrea]

24 Mai 2011, 16:02
(8108 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Salonul de Tehnologii și Echipamente pentru Energii Regenerabile», «Salonul de Construcții și Arhitectură», «Salonul Cercetării-pentru energii regenerabile și protecția muncii»

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Ialomița, în parteneriat cu Vivani Salubritate SA Slobozia , Constrif SA Slobozia, Consiliul Județean Ialomița și Primăria Municipiului Slobozia ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 17:54
(11273 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A plecat la școală și nu s-a mai întors

Urziceni: A plecat la școală și nu s-a mai întors

Luni, 23 mai a.c., Poliția Urziceni a fost sesizată despre faptul că Matache Gabriel-Leonard, de 14 ani, a plecat de la domiciliu către școală în data de 16 mai 2011 și nu a mai revenit pînă în prezent ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 16:26
(10697 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Copil acroșat de o mașină

Duminică, 22 mai a.c., pe raza orașului Țăndărei s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a unui copil. Astfel, în timp ce un bărbat, din București, conducea un autoturism pe DN2A, ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 16:12
(7657 vizualizări - 0 comentarii)


Ciulnița: Nu avea permis, a băut și s-a suit la volanul mașinii tatălui său

Un tînăr de 22 ani, din comuna Ciulnița, a decis să ia autovehiculul tatălui său, fără știrea acestuia, deși nu poseda permis de conducere. Acesta a fost depistat de polițiști pe DJ201 și, întrucît emana ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 16:06
(10963 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: Beat la volan, a intrat într-o autoutilitară

Poliția Orașului Amara a fost sesizată sîmbătă, 21 mai a.c., cu privire la producerea unui accident de circulație. Astfel, în timp ce un localnic, de 43 ani, conducea un vehicul agricol artizanal pe strada ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 16:02
(9060 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Poliția Rutieră a aplicat 297 de sancțiuni în două zile!

Polițiștii Serviciului Rutier Ialomița au acționat, la sfîrșit de săptămînă, pe principalele artere din județ. În cadrul acțiunilor, polițiștii rutieri au aplicat 297 sancțiuni contravenționale, au reținut ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 15:57
(8807 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul zootehnie

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 mai-15 iunie 2011, crescătorii de ovine/caprine pot solicita Plata Națională Directă Complementară pentru sectorul ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 15:48
(8429 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Intervenție SMURD la accidentul de la Movilița

Echipajul SMURD de la Detașamentul Urziceni a intervenit în ultimele două zile la două urgențe medicale. Sîmbătă, 21 mai, în jurul orei 11.00, paramedicii au acordat primul ajutor medical unui bărbat, în ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 13:39
(9099 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 87 locuri de muncă vacante

Potrivit AJOFM Ialomița, la nivelul județului sînt vacante 87 locuri de muncă. Astfel, 10 dintre acestea sînt pentru absolvenți de studii superioare, 18 pentru cei cu studii medii, 56 pentru muncitori calificați ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 13:36
(8754 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Jandarmii i-au sancționat pe cei care au apelat la «doamnele» de pe Centură

Peste 1900 lei au însumat sancțiunile aplicate de jandarmi celor care, la sfîrșit de săptămînă, au consumat băuturi alcoolice în locuri publice sau au apelat la serviciile unor «doamne» de pe șoseaua de ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 13:19
(8745 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Tîrgurile din Maia și Grindu funcționau fără autorizație sanitară-veterinară!

Vineri, 20 mai a.c., Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița și Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița au demarat o serie de controale în tîrgurile din localitățile ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 13:15
(21238 vizualizări - 1 comentariu)


DGFP Ialomița: Normele de venit din activități agricole pentru 2011, aprobate

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii care obțin venituri din activități agricole că a fost emisă Decizia nr. 134 din 19.05.2011, pentru aprobarea Normelor anuale de ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2011, 12:52
(9416 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...