Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

300 milioane pe lună, venituri de doctor

Medicină de «lux» în satele ialomițene

300 milioane pe lună, venituri de doctor

Decizia Ministerului Sănătății de a diminua bugetul de stat pentru medicina de familie, cu pînă la 40%, a stîrnit, în rîndul doctorilor, o indignare în masă. Pentru perioada 18-20 februarie 2009, medicii au amenințat că vor intra în concediu pentru a protesta astfel față de reducerea veniturilor... Și la nivelul județului Ialomița mai mulți medici de familie s-au alăturat colegilor, intenționînd să protesteze. Numai că discuțiile purtate cu autoritățile centrale au aplanat conflictul, determinînd astfel doctorii să renunțe la ideea de protest. Surse din cadrul lumii medicale ialomițene condamnau atitudinea medicilor legată de diminuarea bugetului. Revoltele surselor noastre sînt bazate pe faptul că, cel puțin la nivelul anului precedent, veniturile medicilor de familie au crescut considerabil...

...
Veniturile pe care le cîștigă unii medici de familie în baza contractelor încheiate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate sînt de-a dreptul impresionante. Și, deși asistența sanitară din mediul rural este considerată ca fiind destul de deficitară, se pare că medicii de la sate au cele mai mari cîștiguri. Plătiți în funcție de numărul de pacienți și de serviciile medicale, doctorii de familie care au mii de pacienți pe listă cîștigă lunar sume considerabile. De regulă, la sate, asistența medicală este asigurată de un singur medic și, de aici, listele de mii de persoane, liste ce iau lunar drumul Casei Județene de Asigurări de Sănătate pentru decontare. Deși este greu de crezut, chiar dacă medicul de familie își consultă pacienții sau nu, lunar listele de pacienți sînt decontate de Casa de Sănătate. Ce-i drept, vina nu aparține autorităților, sînt doar scăpări ale unui sistem de Sănătate ce depune toate eforturile pentru a fi calitativ, sporind numărul de pacienți al medicilor de familie. Așadar, bugetul cabinetelor medicale se alocă în funcție de numărul pacienților înscriși pe liste și de serviciile medicale acordate. Deși normal ar fi fost ca medicul să fie plătit mai mult pentru serviciile medicale efectuate, în realitate foarte puțin din banii alocați medicilor de familie reprezintă servicii medicale, restul fiind veniturile «per capita», adică punctajul fiecărui pacient aflat pe listă. Punctajul se majorează în funcție de vîrsta sau necesitățile pacientului...

...
Într-un top al veniturilor unor medici, nefurnizat ce-i drept de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pe primul loc s-ar putea situa un doctor de familie ce acordă asistență medicală în comunele Bărbulești și Axintele. Lista de asigurați a medicului în cauză numără nu mai puțin de 4500 de pacienți. Pentru miile de pacienți, medicul este plătit lunar și «per capita», cu sute de milioane de lei. Astfel, revenind la exemplul nostru, medicul din Bărbulești și Axintele a încasat doar în luna ianuarie 280 milioane lei, vechi ce-i drept. «Per capita». Adică fără să facă mai nimic. Celor 280 milioane de mai sus, li se adaugă aproximativ 20 milioane lei, tot vechi, pentru serviciile medicale acordate pacienților! În continuare, sursele noastre medicale, revoltate de veniturile deloc de neglijat ale medicilor de familie de la sate, ne-au mai spus că la Făcăeni funcționează un medic de familie ce ar avea o listă la fel de impresionantă de pacienți, de unde și niște venituri de invidiat. Mai mult, se pare că medicul din Făcăeni ar mai acorda și oarece asistență medicală de medicina muncii într-un cabinet din muncipiul Fetești. Autoritățile se cam întreabă asupra programului medicului; dar, doar atît...
La final, să menționăm că în această «delicată» problemă am încercat să-l consultăm pe președintele director al Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Mihai Geantă. Doar că, supărat fiind, nu din vina noastră, s-a revoltat într-atît încît în loc de explicații ne-am trezit chestionați. Iritarea, de înțeles ce-i drept, l-a făcut pe președintele Geantă să ne avanseze numele altor medici ce lunar ar încasa sute de milioane. Și deși noi nu am divulgat, cel puțin deocamdată, numele doctorilor «de lux», Geantă a cuvîntat, iar noi consemnăm întocmai: «dacă aștia încasează mult, ce să mai spunem de Carniciu, Lăcureanu de la Țăndărei sau Aurelia Păun?»...
(articol apărut în Independent nr. 443/25.02.2009)

27 Decembrie 2009, 06:51 (9269 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 17 Aug 2026
278 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră
Donație pentru cantina Spitalului Municipal Urziceni

Donație pentru cantina Spitalului Municipal Urziceni

Protopopiatul Urziceni a donat către Spitalul Municipal Urziceni aproximativ 100 de kilograme de legume. Produsele au fost oferite de către o cooperativă agricolă ce-și desfășoară activitatea pe raza localității ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2022, 14:40
(3365 vizualizări - 0 comentarii)


Amara: A intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină vineri, 8 iulie a.c, pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier pe DN2C, la ieșire din orașul Amara către ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2022, 13:30
(13608 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Amara accident


Urziceni: Două autovehicule s-au ciocnit în trafic

Urziceni: Două autovehicule s-au ciocnit în trafic

Vineri, 8 iulie a.c., în Urziceni s-a produs un accident rutier. În urma impactului dintre două mașini, șoferii celor două autovehicule au fost răniți. Ambii șoferi au fost transportați la Spitalul Municipal ...[citește_toată_știrea]

8 Iulie 2022, 13:15
(15107 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Incendiu la o casă din Bordușani

Incendiu la o casă din Bordușani

Joi, 7 iulie 2022, jurul orelor 10,20, pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui incendiu la locuința unui cetățean din ...[citește_toată_știrea]

7 Iulie 2022, 14:15
(13105 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Vindea haine contrafăcute

Luni, 4 iulie a.c., polițiștii din Stelnica au depistat o tânără, de 25 de ani, din județul Tulcea, în timp ce oferea spre vânzare pe raza comunei Bordușani articole de îmbrăcăminte purtând însemnele și ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2022, 17:25
(6836 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Minor de 16 ani, identificat la volanul unei mașini

Polițiștii din Jilavele au depistat în trafic luni, 4 iulie a.c., un tânăr în vârstă de 16 ani, din comuna Bărbulești, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu. Din verificările ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2022, 17:15
(12927 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Tineri teribiliști, pe șoselele din județ

În cadrul unei acțiuni desfășurate de polițiștii Serviciului Rutier Ialomița luni, 4 iulie a.c., au fost identificați în trafic un tânăr de 22 de ani și unul de 21 de ani, care au comis infracțiuni la ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2022, 17:00
(9024 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se efectuează plata subvenției pentru motorina utilizată în primul trimestru al anului

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează plata aferentă ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioada 01 ianuarie ...[citește_toată_știrea]

5 Iulie 2022, 15:15
(15406 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: În orașul Fierbinți-Târg apa potabilă se va furniza după un program prestabilit

Ca urmare a fenomenului de secetă accentuată din ultima perioadă, s-a înregistrat o creștere a consumului de apă potabilă la nivelul sistemelor centralizate operate de RAJA Constanța. Totodată, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2022, 18:25
(11634 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 184 mii de persoane s-au recenzat. Adâncata a finalizat procesul de recenzare!

În perioada 31 mai-17 iulie 2022 se desfășoară în județul Ialomița a treia etapă a Recensământului Populației și Locuințelor, etapă în care recenzorii intră în teren și colectează prin interviu «față-în ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2022, 17:40
(9924 vizualizări - 0 comentarii)


O mașină a lovit un cal. Accidentul s-a produs între Slobozia și Bucu!

Duminică, 3 iulie a.c., în jurul orelor 21,40, pe DN2A, între Slobozia și Bucu, s-a produs un accident rutier. Astfel, un autoturism a lovit un cal, la locul evenimentului intervenind două echipaje de pompieri ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2022, 14:50
(10036 vizualizări - 0 comentarii)


ANAF: Rambursări TVA de 2,78 miliarde de lei, în luna iunie 2022

Agenția Națională de Administrare Fiscală a rambursat, în luna iunie a.c., 2,78 miliarde de lei, cu 1 miliard de lei mai mult decât în iunie 2021, dar și peste media lunară din anul 2022 (de 1,82 miliarde ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2022, 13:35
(13609 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: S-a finalizat etapa de semnare a contractelor de acordare a ajutorului de stat în cadrul Măsurii 1-«Microgranturi în domeniul agroalimentar»

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat etapa de semnare a contractelor de acordare a ajutorului de stat în cadrul Măsurii 1-«Microgranturi în domeniul agroalimentar» din cadrul ...[citește_toată_știrea]

4 Iulie 2022, 12:20
(16352 vizualizări - 0 comentarii)


Doi minori, victime ale unui accident produs între Ciochina și Orboești

Doi minori, victime ale unui accident produs între Ciochina și Orboești

Duminică, 3 iulie a.c., pompierii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unui accident rutier, între localitățile Ciochina și Orboești. În accident ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2022, 23:20
(23174 vizualizări - 0 comentarii)


DN2C: S-au răsturnat cu mașina într-un șanț

DN2C: S-au răsturnat cu mașina într-un șanț

Duminică, 3 iulie a.c., pe DN2C, între localitățile Amara și Grivița s-a produs un accident rutier. Un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat într-un șanț. În urma accidentului, au rezultat ...[citește_toată_știrea]

3 Iulie 2022, 16:15
(11941 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: DN2C accident


IȘJ Ialomița: Rezultate finale la examenul de Bacalaureat 2022

Vineri, 1 iulie a.c., Inspectoratul Școlar Județea Ialomița a făcut publice rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, la Bacalaureat 2022. La nivelul județului Ialomița, rata de promovare (absolvenți ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2022, 18:40
(15524 vizualizări - 1 comentariu)


Casă în flăcări la Valea Ciorii, incendiu la culturile de grâu la Sărățeni

Casă în flăcări la Valea Ciorii, incendiu la culturile de grâu la Sărățeni

Joi, 30 iunie a.c., trei echipaje de pompieri din Țăndărei au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la o locuință în localitatea ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2022, 14:15
(14071 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbat din Slobozia, reținut pentru «furturi»

Polițiștii ialomițeni au identificat un bărbat, de 43 de ani, bănuit de comiterea a două infracțiuni de «furt». Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în arestul IPJ Ialomița. În urma ...[citește_toată_știrea]

1 Iulie 2022, 13:20
(2842 vizualizări - 0 comentarii)


A fost eliberat primul «număr verde» în județul Ialomița!

A fost eliberat primul «număr verde» în județul Ialomița!

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița a emis primul număr de culoare verde pentru proprietarul unui autoturism electric din municipiul Slobozia. ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2022, 15:30
(8567 vizualizări - 1 comentariu)


Angajări din sursă externă în cadrul Poliției ialomițene

Inspectoratul de Poliție al Județului Ialomița organizează concursuri pentru ocuparea a 43 posturi de posturi, 3 de ofițeri și 40 de agenți din sursă externă. Înscrierile se fac on-line până la data de ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2022, 15:00
(10663 vizualizări - 0 comentarii)


Bordușani: Locuință cuprinsă de flăcări

Miercuri, 29 iunie a.c., trei echipaje de pompieri din cadrul Stației Fetești au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu produs la ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2022, 14:40
(6803 vizualizări - 0 comentarii)


Misleanu: Incendiu provocat de copiii lăsați nesupravegheați

Misleanu: Incendiu provocat de copiii lăsați nesupravegheați

Miercuri, 29 iunie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la culturi și miriști de grâu, precum și vegetație uscată, din mai multe gospodării, în urma căruia au ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2022, 14:20
(12086 vizualizări - 0 comentarii)


«Ziua Internațională a Dunării», sărbătorită de Consiliul Județean la Fetești

«Ziua Internațională a Dunării», sărbătorită de Consiliul Județean la Fetești

Ziua internațională a Dunării este celebrată, anual, la data de 29 iunie. Sărbătoarea amintește de semnarea, în anul 1994, la Sofia, a convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2022, 19:35
(15666 vizualizări - 0 comentarii)


Spațiul Privat Virtual, modalitatea de comunicare securizată cu ANAF

ANAF reamintește tuturor contribuabililor că au la dispoziție serviciul Spațiul Privat Virtual pentru o comunicare securizată cu instituția. În contextul intensificării atacurilor infractorilor cibernetici ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2022, 19:30
(15909 vizualizări - 0 comentarii)


Groaznic accident produs la Sinești: Patru morți și cinci răniți!

Groaznic accident produs la Sinești: Patru morți și cinci răniți!

Un groaznic accident s-a produs miercuri, 29 iunie a.c., în localitatea Sinești. În urma impactului a trei autovehicule, trei persoane au decedat pe loc, o a patra a intrat în stop-cardiorespirator după ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2022, 15:40
(3802 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Incendiu în Cartierul Bora

Slobozia: Incendiu în Cartierul Bora

Marți, 28 iunie a.c., pompierii din Slobozia au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru lichidarea unui incendiu, produs la o locuință în cartierul slobozean ...[citește_toată_știrea]

29 Iunie 2022, 13:30
(10313 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Joi, 30 iunie 2022, termen limită pentru depunerea Formularului 394

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că joi, 30 iunie 2022, este termenul limită de depunere a «Declarației informative privind livrările/prestările și achizițiile ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2022, 17:10
(13295 vizualizări - 0 comentarii)


Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați

Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița recrutează candidați pentru participarea la concursul de admitere organizat, în anul 2022, la Academia de Poliție «Alexandru Ioan Cuza». Locurile sunt comune ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2022, 15:00
(25301 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Posturi vacante de ofițeri, subofițeri și soldați profesioniști

În perioada următoare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița scoate la concurs 42 de posturi vacante de ofițeri, subofițeri și soldați profesioniști. Documentele ...[citește_toată_știrea]

28 Iunie 2022, 14:00
(12393 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 1,397 milioane de lei, ajutor de stat pentru sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) efectuează, prin Centrele Județene, plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2022, 19:40
(14780 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
[email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...