Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Dosarul apei, la DNA

Sărbători fericite slobozenilor din partea primarului Ionașcu

Dosarul apei, la DNA

La 6 luni de la intrarea în exploatare a sursei de apă subterană, problema calității apei furnizate slobozenilor este departe de a fi rezolvată. În ciuda presiunilor autorităților publice județene și a rezultatelor negative ale analizelor făcute la începutul lunii decembrie, SC Urban continuă să furnizeze apă improprie consumului pe post de apă potabilă. Această stare de fapt a atras atenția IPJ Ialomița care a demarat o anchetă. După 6 luni în care dosarul a fost mutat dintr-un birou într-altul, acesta a luat în sfîrșit drumul DNA, unde se află în acest moment. Deși datele din dosar sînt, potrivit declarațiilor reprezentanților IPJ Ialomița, strict secrete, sîntem în măsură să vă oferim o serie de informații legate de concluziile raportului preliminar.

Nouă volume pentru apa lui Ionașcu
Potrivit informațiilor deținute de noi, obiectul dosarului întocmit de Poliție este primarul Gabi Ionașcu. Informația nu este nouă, evident! Ceea ce e nou în dosarul care poartă numărul 344/P/2009 este faptul că primarul Gabi Ionașcu este cercetat penal pentru abuz și neglijență în serviciu, iar valoarea prejudiciului constatat depășește un milion de euro. Potrivit legii, aceste elemente constitutive declină competența Poliției în favoarea DNA. Iar ofițerii de poliție care au instrumentat cazul au știut de la bun început acest aspect. Dar alegerile trecute, presiunile politice și încăpățînarea cu care Gabi Ionașcu a refuzat să își asume responsabilitatea pentru sursa de apă subterană, sustrăgîndu-se în repetate rînduri cercetării penale, au condus la întîrzieri de aproape 6 luni în declinarea dosarului. Nu știm cît va dura pînă cînd, la rîndu-le, procurorii DNA vor soluționa cercetările în acest dosar. Dar un lucru știm cu siguranță și vom încerca să-l demonstrăm. Gabi Ionașcu a știut întotdeauna că apa din sursa subterană a orașului nu e potabilă!

Trei studii, o singură concluzie
Ideea identificării sursei alternative de apă subterană există de pe vremea primarului Ioan Pinter. Adică din 2001. Și tot atunci a apărut și primul studiu al firmei SC Romproiect SRL care confirma cercetarea condițiilor geologice, hidrologice, calitative și hidrostructurale ale zonelor din jurul Sloboziei. Pentru că rezultatele nu au fost prea optimiste, în 2003, adică în plin mandat al primarului Gabi Ionașcu, a fost comandat unui neamț pe nume Rudi Winzenbacher, un studiu nou-nouț care să permită demararea lucrărilor. Nici studiul acestuia nu a mulțumit autoritățile locale, mai ales că neamțul, tipicar cum îl știți, a identificat și o problemă gravă la unul dintre rezervoarele stației de filtrare a SC Urban. Drept pentru care, după cîștigarea mandatului, Gabi Ionașcu a mai comandat un studiu. De data aceasta firma aleasă în luna iunie a anului 2005 a fost SC Geototal București, care a realizat un studiu hidrogeologic complet asupra stratului acvifer Frățești, din care este alimentată în acest moment sursa subterană.
Concluzia desprinsă din toate cele trei studii comandate de administrația locală este una singură și a fost clară ca lumina zilei: stratul acvifer conține amoniu, fier, sulfuri și hidrogen sulfurat peste limitele admise de normativele în vigoare.

Restul e istorie
O istorie pe care o slobozenii o trăiesc pe pielea lor. Iar concluziile sînt clare ca lumina zilei: Gabi Ionașcu ar fi putut alimenta în continuare orașul cu apă furnizată de către SC Amonil atunci cînd, în august 2008, a fost informat de către ASP că rezultatele analizelor la apa sînt negative. Gabi Ionașcu a aprobat intrarea în exploatare a sursei de apă în 29 iunie 2009, înainte de obținerea unui aviz de funcționare. Și, în sfîrșit, același Gabi Ionașcu s-a lepădat de sursa de apă prin transferarea ei în curtea SC Urban pentru a-și repara imaginea publică, serios șifonată de această aventură economică care ne-a scos din buzunare pînă în prezent circa 160 miliarde de lei vechi.
Care au fost resorturile ascunse ale acestei investiții, poate cea mai mediatizată din istoria orașului? Spre rușinea noastră, nu știm. Încă! Dar ne putem închipui că cele 1,2 milioane de euro estimate ca prejudiciu în dosarul instrumentat de IPJ primarului Gabi Ionașcu pot constitui premisa unui răspuns.
Ce este însă mai important decît răspunsul în sine e faptul că, potrivit declarațiilor directorului SC Amonil, Gheorghe Anăstăsoai, putem oricînd negocia reluarea furnizării apei potabile de către această societate. Evident, va trebui să renegociem termenele de plată ale datoriei istorice de 70 de miliarde pe care o are SC Urban. Dar valoarea aceasta este, oricum, cu 10 miliarde mai mică decît cea mai nouă aventură în care se pregătește să ne arunce Gabi Ionașcu: o investiție de 80 de miliarde în înlocuirea rețelei de apă a orașului, identificată drept principala cauză a calității proaste a apei furnizate populației.

29 Decembrie 2009, 12:18 (9949 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


"Ionascu":
(29 Decembrie 2009, 20:44)
Prosti...da' multi ...mai suntem frate. N-am vazut nici o initiativa civica pana acum (cu o minuscula exceptie sufocata inca din fasa cu sprijinul tacit al conducerii PSD si al PNL), nici un om sa iasa in strada...si nici macar unul care sa il scuipe in fata pe ala care se crede primar. Decizia unui referendum sta acum in mainile dl. prefect. Sunt curios daca exageratul bun simt de care este stapanit ii va inhiba dorinta de a face ceva si pentru sanatatea locuitorilor acestui oras. Ii astept pe meseriasii aia doi care il laudau pe micutul IQ cu functie de primar, deplangand decizia acestuia de a cobora din tren intr-un munte de mizerie numit Slobozia, sa ne explice si noua de ce orasul asta, in ultimele doua spatmani, e numai zapada murdara, mocirla si noroi. Si sa ne explice si noua de ce acest bun primar care il avem nu a avut alocati bani pentru dezapezirea orasului. Chiar asa de faliti suntem?....si daca da, DE CE??? Om fi noi prosti, dar suntem multi...si daca el ne vre...noi nu-l mai vrem...
mircea:
(29 Decembrie 2009, 18:30)
l-as condamna pe tov primar care este,sa bea numai apa de ghiveta...s-o bea el cu mamica lui,cu taticu lui cu familia lui...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 08 Iul 2026
320 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Lipsă apă în zona Fetești Sat din Fetești!

Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Călărași, nr. 3, din Fetești, echipele RAJA sistează furnizarea ...[citește_toată_știrea]

9 Iunie 2025, 08:40
(2921 vizualizări - 0 comentarii)


Gârbovi: Reținut pentru că a încălcat ordinul de protecție

Miercuri, 4 iunie 2025, în jurul orelor 22,00, polițiștii din Ion Roată au fost sesizați prin apel 112 de către o femeie din Gârbovi cu privire la faptul că fiul său, împotriva căruia ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 15:00
(3281 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Jandarmii și polițiștii, la datorie pe perioada minivacanței de Rusalii

Având în vedere minivacanța de 3 zile din perioada 7-9 iunie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița va suplimenta numărul efectivelor aflate în teren, peste 150 de jandarmi ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 13:00
(3707 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Programul casieriilor RAJA în minivacanța de Rusalii

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că luni, 9 iunie 2025, cu ocazia celebrării celei de a doua zi de Rusalii, casieriile și compartimentele care desfășoară ...[citește_toată_știrea]

6 Iunie 2025, 10:30
(6131 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Percheziții în Ilfov pentru depistarea unor contrabandiști 

În cadrul operațiunii «JUPITER», desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Româ ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 20:00
(2634 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Slobozia: Minor de 7 ani, dispărut și găsit în siguranță 

Marți, 3 iunie a.c.,  polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au fost sesizați prin numărul de urgență 112 cu privire la dispariția unui minor în vârstă de 7 ani, de la domiciliul său, situat ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 19:30
(3206 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Indemnizații de șomaj pentru absolvenții Promoției 2025

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea absolvenților Promoției 2025 cu o serie de măsuri active menite să le faciliteze accesul pe piața muncii ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 12:00
(13090 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,76%, rata șomajului înregistrat în luna aprilie 2025

La sfârșitul lunii aprilie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4510 de șomeri (din care 2022 erau femei), rata șomajului ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 10:00
(8063 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

IJJ Ialomița: Peste 800 de misiuni de ordine publică desfășurate de jandarmi în luna mai 2025

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița au desfășurat, în cursul lunii mai a.c., 825 misiuni de ordine publică, dintre care 251 au reprezentat misiuni de asigurare a ordinii publice ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 09:00
(3606 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul-Concurs «Doina Bărăganului», la a VII-a ediție

În perioada 11-12 iunie 2025, la Slobozia, se organizează a VII-a ediție a Festivalului-Concurs național de folclor «Doina Bărăganului». Concursul propriu-zis se va desfășura miercuri ...[citește_toată_știrea]

3 Iunie 2025, 08:00
(5631 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din Țăndărei!

Duminică, 1 iunie 2025, în intervalul orar 10,00-16,00, se sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

1 Iunie 2025, 10:25
(3475 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu-Snagov!

Marți, 3 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00,  RAJA Constanța va sista furnizarea apei în satul Dridu-Snagov (comuna Dridu), pentru ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:15
(2998 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Gala Finală a Concursului Internațional de Canto «Ionel Perlea»

Consiliul Județean Ialomița, prin Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia, în parteneriat cu Asociația «Suonarte», organizează Gala Finală a Concursului Internațional de ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:10
(4306 vizualizări - 0 comentarii)


Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia: «Expoziția Absolvenților 2025»

Consiliul Județean Ialomița, Muzeul Național al Agriculturii din România/Slobozia, Inspectoratul Școlar Județean Ialomița, Uniunea Artiștilor Plastici-filiala Slobozia/Ialomița și Liceul de Arte ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 10:05
(3396 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Moldoveni!

Luni, 2 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, echipele RAJA Constanța vor executa lucrări periodice de întreținere a rezervorului destinat înmagazinării ...[citește_toată_știrea]

30 Mai 2025, 08:45
(4520 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Țăndărei și Fetești

Percheziții la Țăndărei și Fetești

Joi, 29 mai 2025, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Ialomița au efectuat 6 percheziții domiciliare, în orașele Țăndărei și Fetești, într-un dosar ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:20
(3887 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Țăndărei

Miercuri, 28 mai 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune de tip «razie», având ca scop prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale, precum și menținerea ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 16:00
(2950 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

IPJ Ialomița: Acțiuni în cadrul «Săptămânii prevenirii criminalității» la Amara și Slobozia

În cadrul campaniei «Săptămâna prevenirii crimialității», polițiștii ialomițeni au desfășurat activități specifice în cadrul Școlii Gimnaziale «George Vâlsan ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 15:40
(4329 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: În perioada ianuarie-aprilie 2025 s-a rambursat TVA în valoare de 27,60 milioane de lei

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-aprlie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2025, 14:00
(4649 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: update orele 15,00-Lucrare programată în localitatea Maia, 28 mai 2025!

Ca urmare a unor dificultăți de ordin tehnic, suntem nevoiți să prelungim durata de executare a intervențiilor până în jurul orelor 21,00. Sunt în continuare afectați de lipsa apei ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2025, 15:30
(4331 vizualizări - 0 comentarii)


Proxeneți din Fetești și Gura Ialomiței, în vizorul DIICOT-Structura Centrală

Procurorii DIICOT-Structura Centrală au organizat 12 percheziții domiciliare într-o cauză penală ce vizează comi­terea infracțiunilor de «proxenetism» și «trafic de persoane ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 11:20
(5657 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Se prelungește termenul de depunere al Cererilor de Plată până la data de 13 iunie 2025 inclusiv!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că termenul de depunere a Cererilor de Plată, în cadrul Campaniei 2025, a fost prelungit până la data de 13 ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 10:25
(6886 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua București din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 225 mm, de pe Șoseaua București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 09:25
(4182 vizualizări - 0 comentarii)


976 persoane, angajate prin intermediul AJOFM Ialomița în primele 4 luni ale anului 2025

În primele 4 luni ale anului 2025, urmare implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 976 persoane, dintre ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2025, 08:15
(5394 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Reținuți pentru «tulburarea ordinii și liniștii publice»

Polițiștii din Țăndărei au reținut pentru 24 de ore, 5 bărbați din localitate, bănuiți de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice» și «lovirea sau alte violențe ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2025, 15:30
(3986 vizualizări - 1 comentariu)


DSVSA Ialomița: Concentrație de pesticide peste limita admisă la o probă de banane

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează că, în săptămâna 11-16.05.2025, au fost primite 11 probe de legume și fructe pentru determinarea reziduurilor ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 14:25
(5187 vizualizări - 1 comentariu)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Maia! 

Pentru a asigura calitatea serviciului de furnizare a apei potabile, echipele RAJA Constanța vor efectua lucrări periodice de întreținere a instalațiilor de înmagazinare a apei din comuna ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 12:35
(4187 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: 34 de percheziții în localitățile Urziceni, Bărbulești și Armășești

IPJ Ialomița: 34 de percheziții în localitățile Urziceni, Bărbulești și Armășești

34 de percheziții au fost efectuate joi, 22 mai 2025, de către polițiștii din cadrul IPJ Ialomița la locuințele mai multor persoane cercetate pentru «nerespectarea regimului armelor și munițiilor ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2025, 09:00
(4125 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 7,23 milioane de lei în aprilie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna aprilie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de peste 7,23 ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 15:20
(11914 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Tânăr din Slobozia, depistat cu substanțe interzise

Duminică, 18 mai a.c., în jurul orelor 20,00, într-o parcare din Slobozia, un tânăr de 21 ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni având asupra sa substanțe posibil interzise ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2025, 13:20
(4767 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Vigi în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia MIHAI în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal Icsulescu în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Huo în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Răduță Aurelian-Constantin în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Sorin N în Inculpați trimiși în judecată pentru lucrări de împădurire fictive scrumbie Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 @GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal imaginatie psd în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Ana A în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026 cetateanu.net în Primarul Alexandru Potor vrea să reducă suprafața parcurilor din Slobozia Alina în «Hărțuire administrativă» reclamată la Școala Gimnazială Perieți GOGUTA în Primarul Vasile Câmpulungeanu, somat de Prefectură să demoleze construcțiile din ferma proprie, ridicate ilegal pe islazul comunal nemultumitu' în Un interviu «lămuritor» sau «Păzea, că vine Peiu!» Aura Stanciu în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» Ana A. în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» AliEscu MargaStrateS în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Răduță Aurelian-Constantin în «FreeLand Festival» Slobozia 2026 s-a «stricat» spațiu comercial de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 8 iulie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...