Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Silozurile, scutite de plata impozitelor pe clădiri

Silozurile, scutite de plata impozitelor pe clădiri

Schimbările legislative în materie fiscală din România par a fi făcute în favoarea oricui, numai a statului nu. Cel puțin ultimele modificări ale Codului fiscal, realizate în anul 2007 au lovit fix în bugetele locale și naționale. Concret, noile modificări au adus, printre altele, și scutiri, la propriu, de plată a taxelor și impozitelor pentru diverse categorii de persoane fizice și juridice. Astfel, unele instituții sau societăți comerciale scapă de plata anuală a impozitului. «Clădirile care sînt utilizate ca sere, solare, răsadnițe, ciupercării, silozuri pentru furaje, silozuri și/sau pătule pentru depozitarea și conservarea cerealelor, cu excepția încăperilor care sînt folosite pentru alte activități economice» beneficiază de scutire la plata impozitelor și taxelor locale. La momentul apariției modificărilor, mai mulți primari ialomițeni s-au opus, realizînd diverse memorii către autoritățile centrale. Motivul revoltei primarilor este mai mult decît simplu. Modificările legislative sărăceau bugetele locale cu cîteva miliarde de lei vechi...

Peste 3,5 miliarde minus la bugetul comunei Bucu
Exemplificînd, este binecunoscut faptul că în intravilanul comunei Bucu funcționează un siloz de cereale. Anual, societatea în cauză își achita impozitele și taxele locale, sume ce se ridicau la peste 3,5 miliarde lei vechi. Banii reprezentau aproximativ 60% din valoarea veniturilor proprii ale comunei. O dată cu modificările fiscale și scutirea acestor societăți de plata impozitelor, bugetul localității a fost diminuat semnificativ. «Este o golănie. E de-a dreptul culmea să suportăm praful, zgomotul și traficul produs de aceste silozuri fără ca ele să mai plătească impozit» spune Ion Drăgușin, primarul comunei Bucu. Deși edilul a făcut cîteva memorii, intențiile sale au rămas fără răspuns, de doi ani silozul de la Bucu funcționînd fără a fi impozitat. «Nici măcar impozitele pe salariile angajaților nu mai intră în bugetul nostru pentru că firma și-a mutat sediul în București...» adaugă Drăgușin. Actual, edilul așteaptă o nouă modificare a legislației fiscale care să introducă obligativitatea achitării impozitelor de către silozuri. Lista localităților din Ialomița, unde funcționează astfel de baze de depozitare a cerealelor, poate continua... Așadar, am încercat să ne informăm cu privire la sumele provenite din impozitarea bazelor de depozitare de la Căzănești. Ne-am lovit însă de nepăsarea primarului din localitate care, contactat telefonic, ne-a comunicat scurt că «nu știu care era valoarea!». Nici primarul din Țăndărei nu-și mai amintește ce sume colecta la bugetul local din plata acestor impozite. «Da, plăteau, nu știu cît. Așteptăm acum, poate s-o introduce din nou, să plătească» spune Vasile Sava, edilul orașului.
(articol apărut în Independent nr. 446/18.03.2009)

30 Decembrie 2009, 06:34 (29568 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


ion:
(18 Octombrie 2010, 19:53)
Bine fac ca-i scutesc de impozite pe proprietarii de silozuri ca tot le-au luat cu japca pe lucru de nimic. Vai de noi, nu ne mai facem bine.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 18 Aug 2026
347 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Persoană urmărită la nivel național, depistată de polițiștii ialomițeni

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 17:10
(3292 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 329 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 27 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 17015, fiind înregistrate 329 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 16:55
(1832 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor sanitare

Marți, 26 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat noi acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 16:45
(2321 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Stadiul plăților în avans aferente Campaniei 2021

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în cele 9 zile care s-au scurs de la startul Campaniei 2021 de plată în avans, a autorizat la plată suma de 745,29 milioane de euro ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 13:05
(10539 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 125 mm, de pe strada Independenței, din localitatea Fetești, echipele RAJA vor fi nevoite să întrerupă furnizarea ...[citește_toată_știrea]

27 Octombrie 2021, 12:40
(8690 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de informare a cetățenilor desfășurată de polițiști

În contextul măsurilor suplimentare adoptate de către Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în scopul gestionării riscului de sănătate publică cauzat de numărul mare de infectări cu virsul SAR ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 17:15
(3587 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 232 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 26 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16686 , fiind înregistrate 232 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 16:55
(4621 vizualizări - 0 comentarii)


Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

Spitalul Județean de Urgență Slobozia: Incendiu la Unitatea de Primiri Urgențe

În seara zilei de luni, 25 octombrie a.c., într-una dintre anexele Unității de Primiri Urgențe s-a petrecut un incendiu minor, «cauzat de o defecțiune constructivă a unui corp de iluminat cu led care s-a aprins ...[citește_toată_știrea]

26 Octombrie 2021, 02:10
(30253 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

IPJ Ialomița: Campanie de donare de sânge

26 de polițiști ialomițeni au pus astăzi umăr lângă umăr și au donat împreună picături de viață, cuantificate în aproximativ 12 litri de sânge. Nu este o simplă statistică, este un gest de solidaritate ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 17:20
(7756 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 150 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 25 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16454, fiind înregistrate 150 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 16:55
(7760 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor»

Protopopiatul Slobozia, împreună cu Grădinița cu Program Prelungit «Piticot» au desfășurat vineri, 22 octombrie 2021, activitatea cu tema «Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, în mijlocul copiilor». Din cauza ...[citește_toată_știrea]

25 Octombrie 2021, 15:50
(5471 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 130 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 24 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16304, fiind înregistrate 130 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 16:50
(7760 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: A murit într-un accident rutier

Urziceni: A murit într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de duminică, 24 octombrie a.c., pe DN2, în zona municipiului Urziceni. În timp ce se deplasa în direcția Buzău-București, un conducător auto a pierdut ...[citește_toată_știrea]

24 Octombrie 2021, 11:45
(7558 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni accident


Grupul de Comunicare Strategică: 159 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 23 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16174, fiind înregistrate 159 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

23 Octombrie 2021, 17:10
(2499 vizualizări - 0 comentarii)


Accident pe raza localității Ciochina

Accident pe raza localității Ciochina

Vineri, 22 octombrie a.c., în jurul orelor 13,30, trei echipaje de pompieri din Slobozia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o descarcerare și o ambulanță SMURD la un accident rutier ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 18:05
(3890 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Grupul de Comunicare Strategică: 153 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 22 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 16015, fiind înregistrate 153 de noi cazuri ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 17:05
(6009 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

IJJ Ialomița: Stagiu de practică încheiat cu succes de elevii jandarmi

Șapte elevi din cadrul Școlilor Militare de Subofițeri Jandarmi Drăgășani și Fălticeni și-au încheiat stagiul de practică desfășurat la Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița. Timp de aproape 3 luni ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:45
(4140 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea Formularului 398

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informeză contribuabilii că luni, 1 noiembrie 2021, este termenul limită de depunere a Formularului 398 «Declarație specială de TVA (VAT Return)», pentru ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:45
(6251 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi aplicate de polițiști pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2

În urma activităților desfășurate pe raza întregului județ, au fost verificate 59 de societăți comerciale, peste 140 de locații de interes, 22 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 16:15
(5825 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul tehnic

Angajatorii care se încadrează în categoria domeniilor supuse restricțiilor conform HG nr. 1090/2021 și a căror activitate a fost întreruptă total sau parțial, din cauza pandemiei de COVID-19, vor depune ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 15:00
(2847 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

Gheorghe Doja: Bătrân de 77 de ani, rănit într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Gheorghe Doja s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 14:30
(5417 vizualizări - 0 comentarii)


Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

Ciochina: Trei persoane au fost rănite într-un accident rutier

În dimineața zilei de vineri, 22 octombrie a.c., pe raza comunei Ciochina s-a produs un accident rutier. Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii ...[citește_toată_știrea]

22 Octombrie 2021, 12:00
(4283 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciochina accident


Primăria Slobozia: Campanie gratuită de testare COVID-19

Administrația locală din Slobozia dă startul unei campaniei de testare antigenică rapidă gratuită «Slobozia se testează». Astfel, în fața Instituției Prefectului va fi amplasat un punct de testare ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 19:20
(8393 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Condiții de participare la concursurile organizate de Poliția Română

Pentru a preveni răspândirea virusului SARS-CoV-2 și a-i proteja pe participanții la concursurile organizate de Poliția Română, candidații sunt obligați să respecte unele măsuri. Astfel, vor avea acces ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 18:40
(11437 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: Pește confiscat

Manasia: Pește confiscat

În ziua de miercuri, 20 septembrie a.c., polițiștii din Manasia au depistat în flagrant, pe raza localității Manasia, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Urziceni, în timp ce transporta cu autoturismul ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 18:25
(4626 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 188 de noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 21 octombrie 2021, la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 15862, fiind înregistrate 188 de noi cazuri față ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 16:30
(6308 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: «Salonul de toamnă 2021»

Miercuri, 3 noiembrie 2021, de la orele 14,00,  la Galeriile «Arcadia» din Centrului Cultural «Ionel Perlea» Slobozia se va desfășura vernisajul expoziției «Salonul de toamnă 2021» al Uniunii Artiștilor ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 15:55
(5832 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Munteni-Buzău și Fetești

Incendii la Munteni-Buzău și Fetești

Miercuri, 20 octombrie a.c., pompierii din Slobozia și Urziceni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o șiră de baloți aflată într-o gospodărie din Munteni-Buzău. Trei ...[citește_toată_știrea]

21 Octombrie 2021, 12:20
(4429 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Un copil de 15 ani a furat scuterul bunicului/Ion Roată: Slobozean beat la volan

În cursul zilei de marți, 19 octombrie a.c., în jurul orelor 17,30, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un moped condus de un minor, în vârstă de 15 ani. În urma verificărilor efectuate în ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 17:35
(2394 vizualizări - 1 comentariu)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni

Marți, 19 octombrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat noi acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, menținerea ordinii și liniștii publice și verificarea respectării măsurilor ...[citește_toată_știrea]

20 Octombrie 2021, 17:30
(1823 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...