Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

840 milioane, prejudiciu din ajutoare sociale false

Ion Cuțitaru, primarul comunei Bărbulești, urmărit penal

840 milioane, prejudiciu din ajutoare sociale false

Faptul că, la Bărbulești, primarul Ion Cuțitaru aplică legea domniei sale și cam atît nu mai este o noutate. Nici aspectul că Bărbuleștiul este considerat moșia proprie a edilului Cuțitaru nu mai este de actualitate. Inedit este cum au reușit polițiștii ialomițeni să deslușească ițele în peste 30 de dosare constituite pe numele autorităților locale din comuna condusă strîmb de primarul Cuțitaru. Așadar, unul dintre cazurile grave de încălcare a legilor la Bărbulești a fost ajutorul social. Împărțirea banilor destinați persoanelor cu venituri minime a fost făcută contrar oricăror legi. Actual, Ion Cuțitaru, primarul comunei Bărbulești, este cercetat penal pentru abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată, împreună cu un referent din cadrul Primăriei, fapta fiind «fraudarea cu 840 milioane lei a bugetului localității». Suma reprezintă ajutoarele sociale acordate ilegal, în cursul anului 2007... Ajutorul social la Bărbulești a fost acordat inclusiv unor consilieri locali, care erau departe de a fi îndreptățiți să primească bani de la stat. Ancheta polițiștilor ialomițeni a stabilit că 8 consilieri locali care au întocmit în fals declarații pe proprie răspundere din care reieșea faptul că nu au venituri, cu toate că primeau lunar indemnizația de consilier local, au primit ajutoare sociale. Organele de cercetare au stabilit că autoritățile din Bărbulești au încălcat grosolan legea, motiv pentru care au fost puși sub urmărire penală. Dosarul escrocheriei de la Bărbulești a fost finalizat de ofițerii de investigare a fraudelor din cadrul Poliției Municipiului Urziceni și înaintat Parchetului local pentru continuarea cercetărilor.
Despre matrapazlîcurile cu ajutorul social de la Bărbulești aminteam anul precedent, cînd polițiștii se autosesizaseră în acest caz. La momentul relatării, detaliam modalitatea, ce-i drept nemaiîntîlnită, a lui Cuțitaru de a distribui ajutoarele sociale, acordate potrivit Legii 416 sau, mai bine spus, pe lîngă Legea 416. Pe scurt, polițiștii din cadrul compartimentului de Investigare a Fraudelor au luat act de sesizările oamenilor din localitate și au dispus realizarea unor controale la autoritatea publică din Bărbulești. Așa se face că, în urma unui control de rutină în ograda primarului Cuțitaru, efectuat în anul 2008, au fost angajate nu mai puțin de 31 dosare penale pentru întocmirea necorespunzătoare a documentelor de solicitare a ajutorului social... La momentul respectiv, polițiștii explicau cum 12 consilieri locali, cu de la dînșii putere și cu bunăvoința primarului Ion Cuțitaru, au emis o hotărîre de consiliu local prin care își acordau singuri ajutor social... Mai mult, s-a vehiculat zvonul că inclusiv primarul ar fi beneficiat de indemnizația acordată de stat persoanelor nevoiașe. De asemenea, declarațiile de la vremea respectivă aduceau în discuție prezența pe listele beneficiarilor de ajutor social a unor persoane inexistente sau rromi plecați în străinătate, banii acestor persoane luînd direct cursul buzunarului primarului Cuțitaru. De ajutorul social la Bărbulești au beneficiat și rromi ce ar fi fost administratorii unor firme. La un prim control, autoritățile descoperiseră la Bărbulești dosare în care nu există niciun document, doar numele beneficiarului. Încurcîndu-se în nume fictive și cifre, primarul nu a putut oferi autorităților date concrete referitoare la asistații social din comună. Dosarul «ajutorul social de la Bărbulești» reține și faptul că «primarul comunei și un referent în cadrul Primariei Bărbulești au acordat ajutoare sociale în luna martie 2007 unui numar de 5 consilieri locali, cu toate că aceștia în acea lună au fost angajați pe perioadă determinată de 30 de zile și au primit și indemnizația de consilier local. În acest sens, cei doi au întocmit în fals ștate de plată pentru acordarea ajutorului social, ce au fost semnate de cei doi și introduse în plată»...
(articol apărut în Independent nr. 455/03.06.2009)

2 Ianuarie 2010, 11:18 (15499 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 18 Aug 2026
453 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Patru ialomițeni, arestați

Luni, 3 octombrie, polițiștii ialomițeni au prins 4 persoane, cu vîrste cuprinse între 17 și 40 de ani, pe numele cărora existau mandate de executare a pedepsei privative de libertate. Astfel, în urma activităților ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 17:47
(11203 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Hoț de pantofi

Polițiștii feteșteni au fost sesizați, luni, 3 octombrie, cu privire la faptul că un bărbat a încercat să fure dintr-un magazin o pereche de pantofi sport, în valoare de 80 lei. În urma verificărilor efectuate ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 17:46
(12645 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești furt pantof


Mercedes furat din Italia, găsit la Urziceni

Mercedes furat din Italia, găsit la Urziceni

O mașină furată din Italia a fost găsită de polițiștii din Urziceni. S-a întîmplat duminică, 2 octombrie, cînd polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Compartimentul Trafic și Furturi ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:19
(15672 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Bucureștean fără permis, la volan

Un tînăr de 28 ani a fost prins de Poliție, la Urziceni, în timp ce conducea deși nu avea permis de conducere. «Șoferul», domiciliat în București, a fost oprit în trafic pe raza municipiului Urziceni. ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:14
(9075 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: 90 de persoane, legitimate

Peste 90 de persoane au fost legitimate vineri, 30 septembrie, la Slobozia, unde polițiștii și jandarmii din localitate au desfășurat o acțiune preventivă pentru combaterea faptelor antisociale. Efectivele ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:11
(6714 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Săptămâna prevenirii criminalității»

IPJ Ialomița: «Săptămîna prevenirii criminalității»

Vineri, 30 septembrie, polițiștii ialomițeni au desfășurat activități preventive pe linie rutieră în ultima zi a «Săptămînii prevenirii criminalității». Acțiunile derulate în toate orașele și municipiile ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:10
(14136 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Fără permis și băut, la volan

Sîmbătă, 1 octombrie, polițiștii slobozeni au identificat un autoturism înmatriculat în străinătate, la volanul căruia se afla un localnic de 32 de ani. Pentru că emana halenă alcoolică, șoferul a fost ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:08
(8565 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: I-a luat foc combina!

Sîmbătă, 1 octombrie, o combină ce executa lucrări agricole pe un teren din Manasia a luat foc. Flăcările s-au aprins în urma unui scurtcircuit la instalația electrică a utilajului. Pompierii Secției Urziceni ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:07
(12448 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Stelnica și Borănești

Pompierii feteșteni au acționat sîmbătă, 1 octombrie, pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la rezerva de furaje a unui cetățean din comuna Stelnica. Cel mai probabil, flăcările au fost generate ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:06
(12785 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: 29 de persoane au solicitat echipajele SMURD

Echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență «Barbu Catargiu» al județului Ialomița au fost solicitate să intervină pentru acordarea primului ajutor medical unui număr de 29 de persoane ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:06
(10700 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Legumele la control

45 de persoane fizice și 2 societăți comerciale ce efectuau comerț cu legume și fructe au fost verificate vineri, 30 septembrie, la Movilița, polițiștii din Urziceni desfășurînd o acțiune pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:04
(13993 vizualizări - 0 comentarii)


Bărbulești: Beat la volan

Un bărbat de 60 ani, din Urziceni, a fost prins de polițiști conducînd sub influența băuturilor alcoolice. S-a întîmplat vineri, 30 septembrie, cînd agenții Secției de Poliție Jilavele l-au identificat ...[citește_toată_știrea]

4 Octombrie 2011, 08:02
(9562 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a Poliției la Urziceni

Efective sporite de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița-Serviciul Ordine Publică, Serviciul Criminalistic, Serviciul Investigarea Fraudelor, Serviciul Investigații Criminale ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2011, 16:33
(15778 vizualizări - 0 comentarii)


Garda Financiară Ialomița: Peste 24 tone de floarea-soarelui fără acte de proveninență, confiscate

Practicile curente de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu cereale sînt în vizorul comisarilor Gărzii Financiare Ialomița. Astfel, au fost confiscate peste 24 tone de floarea-soarelui, marfă identificată ...[citește_toată_știrea]

30 Septembrie 2011, 16:26
(16791 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: Și-a alimentat mașina și a «uitat» să plătească

Un bărbat de 43 ani, din Ploiești, este actual cercetat de polițiștii ialomițeni după ce și-a alimentat mașina cu carburant și nu a plătit. S-a întîmplat miercuri, 28 septembrie, la Urziceni, unde în jurul ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 17:12
(11075 vizualizări - 1 comentariu)


Urziceni: La volan, fără permis

Un bărbat de 37 ani din comuna Bulbucata-Giurgiu a fost prins de polițiști, miercuri, 28 septembrie, în timp ce conducea o mașină deși nu deținea permis de conducere. Individul fost oprit în trafic, la ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 17:10
(8523 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Consumul de etnobotanice, în atenția polițiștilor

«Săptămîna prevenirii criminalității» continuă. Marți, 27 septembrie, timp de două ore, polițiștii ialomițeni au mers la domiciliile mai multor minori unde au înmînat scrisori cu recomandări preventive ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 17:09
(10309 vizualizări - 0 comentarii)


Garda Financiară Ialomița: 15 tone de floarea-soarelui, confiscate

Comisarii Gărzii Financiare Ialomița au confiscat peste 15 tone de floarea-soarelui. Cerealele au fost confiscate ca urmare a ilegalității întocmirii documentelor de proveniență. Cele 15 tone de floarea ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:29
(12596 vizualizări - 1 comentariu)


APIA Ialomița: Termen limită pentru depunerea dosarelor la subvențiile în agricultura ecologică

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură-Centrul Județean Ialomița reamintește fermierilor ialomițeni că, pentru a beneficia de ajutor specific pentru îmbunătățirea calității produselor agricole ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:27
(15375 vizualizări - 1 comentariu)


«Noaptea Bibliotecilor», la Slobozia

Biblioteca Județeană «Ștefan Bănulescu» se înscrie în evenimentul cultural național organizat în noaptea de 1-2 octombrie, denumit strategic «Noaptea Bibliotecilor». Aflat în organizarea Asociației «Excedo ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:25
(10228 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Un microbuz de transport persoane a intrat într-un TIR

Bucu: Un microbuz de transport persoane a intrat într-un TIR

Miercuri, 28 septembrie, în apropierea localității Bucu s-a produs un accident de circulație, două persoane fiind rănite. Incidentul s-a produs din cauza imprudenței unui tînăr de 22 ani, din Mangalia, ...[citește_toată_știrea]

29 Septembrie 2011, 12:24
(11568 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Bucu accident


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 09:02
(5911 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Festivalul «Ion Albeșteanu», la a VIII-a ediție

În perioada 5-7 octombrie 2011, se va desfășura la Slobozia cea de a VIII-a ediție a Festivalului Național de Folclor «Ion Albeșteanu». Aflat în organizarea Consiliului Județean Ialomița, Centrului Județean ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:21
(9402 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: Locuri de muncă în străinătate

Potrivit unei informări a Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița, la această dată, prin intermediul rețelei EURES, sînt disponibile 43 de locuri de muncă în străinatate. Astfel, Austria ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:19
(16682 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Șoferi băuți și fără permise, la volan

Un bărbat de 51 ani, din Slobozia, a fost prins de polițiști în timp ce conducea o mașină deși avea permisul suspendat. Mai mult, în urma testării cu aparatul Drager, dispozitivul a indicat o alcoolemie ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:17
(9364 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Hoț prins de polițiști

Luni spre marți, respectiv, 26 spre 27 septembrie, polițiștii din Țăndărei au prins pe o stradă din localitate un tînăr ce se deplasa avînd asupra sa un bagaj voluminos. Fiind suspect, bărbatul a fost oprit ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:16
(14233 vizualizări - 2 comentarii)

Taguri: Țăndărei furt


Brazii: I-a luat foc mașina

O mașină a fost cuprinsă de flăcări pe raza localității Brazii. Focul s-a aprins ca urmare a unui scurtcircuit la instalația electrică. Pompierii militari de la Secția Urziceni s-au luptat cu flăcările ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:09
(12814 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Brazii incendiu


Sfîntu Gheorghe: Bărbat găsit spînzurat în propria curte

Un bărbat de 25 ani a fost găsit spînzurat noaptea trecută, 26 spre 27 septembrie, în locuința sa din localitatea Sfîntu Gheorghe. «Echipajul SMURD de la Secția Urziceni s-a deplasat la fața locului însă ...[citește_toată_știrea]

28 Septembrie 2011, 08:09
(10486 vizualizări - 0 comentarii)


Giurgeni: Italian prins la braconaj de prepelițe

Sîmbătă, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în colaborare cu angajați ai Asociației Vînătorilor și Pescarilor Sportivi, au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:30
(10551 vizualizări - 2 comentarii)


Urziceni: Minor de 11 ani, hoț de exponate

Sîmbătă, 24 septembrie, polițiștii au fost alarmați cu privire la dispariția a mai multor monede expuse în holul Casei de Cultură din Urziceni. Ancheta ulterioară a polițiștilor avea să indice, drept autor ...[citește_toată_știrea]

27 Septembrie 2011, 08:29
(13221 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Urziceni furt copil


Ultimele comentarii
Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...