Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

RETROSPECTIVĂ

Bala, bătăușul eliberat condiționat, amenințat cu pistolul?

Cursul unui dosar penal cu descătușare garantată

Bala, bătăușul eliberat condiționat, amenințat cu pistolul?

Dezvăluiri șocante ies la iveală în ancheta privind pe tînărul slobozean, Daniel Bala, eliberat recent de magistrați, pe cauțiune. Prețul libertății lui Bala a fost de 5000 lei. În numărul precedent al publicației nostre detaliam interesanta metodă de eliberare a bătăușului Bala.
Pe scurt, după ce a provocat numeroase scandaluri, panicînd majoritatea adolescenților slobozeni, Daniel Bala, de 22 ani, a ajuns în mîinile polițiștilor slobozeni, fiind cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni. Pe numele său, polițiștii au reținut săvîrșirea unui cumul de trei infracțiuni de «ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii și ordinii publice, lovire și alte violențe, precum și încăierare». După consumarea ultimul scandal provocat de Bala, polițiștii au decis reținerea acestuia, înaintînd totodată dosarul Parchetului Slobozia cu propunerea de arestare preventivă. Procurorii slobozenii și-au însușit propunerea de arestare a lui Bala, trimițînd dosarul Judecătoriei Slobozia pentru eliberarea mandatului de arestare. Numai că judecătorii au dispus eliberarea, neconsiderîndu-l pericol social. Astfel că Bala a fost eliberat. Decizia judecătorilor a fost însă atacată în instanță prin recurs la Tribunalul Ialomița, autoritate ce a decis arestarea preventivă a tînărului. În continuare, învinuitul Bala a depus o cerere de eliberare provizorie, pe cauțiune, solicitare ce a ajuns din nou pe masa judecătorilor slobozeni. Astfel că magistrații au decis eliberarea lui Bala, pentru o cauțiune de 5000 lei, în data de 11 iunie.
Actual, imediat după punerea în libertate a bătăușului, dezvăluiri șocante își fac loc printre suspiciunile ce planează în stufosul dosar. Surse apropiate anchetei susțin că ultimul scandal ar fi fost mai de ampolare decît cunoaștem noi, în conflict fiind implicați doi tineri, copiii ai unor oameni de afaceri cunoscuți din Slobozia. Mai mult, se pare că unul dintre aceștia ar fi participat la scandal cu un pistol, amenințîndu-l pe Daniel Bala. Potrivit surselor noastre, amenințarea cu arma ar fi fost principalul motiv al conflictului...
(articol apărut în Independent nr. 458/24.06.2009)

4 Ianuarie 2010, 09:24 (20361 vizualizări - 8 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Iulius:
(29 Iulie 2010, 10:03)
nu numai el toti smecehri din slobozia ar trebuii luati asa sunt toti plini de fite si sfidatori pt restul oamenilor de rind care muncesc ff cinstit si cu un bun simt iesit din comun
de departe...:
(16 Februarie 2010, 15:59)
mda..de rahat justitia si magistratii din slobozia.totul se cumpara in slob city.vai de noi
poisson d'avril:
(15 Februarie 2010, 23:01)
Clasic! Sufera rau baiatul asta in poza, rupe carnea pe el smecheria, asa de tare da pe-afara, drept urmare si-a ingrosat temeinic stratul de protectie ca sa nu crape si sa se reverse peste noi. Nu de alta dar smecheria asta e de mare valoare, nu se iroseste asa..... Ea se cultiva la petreceri cu evantaie aruncate, in cluburi cu 2-3 pitzi agatate de cot, prohab sau ..ma rog, in clasicul " Ba...vericule...io-s smecher", in figurile ticsite de greata fata de populatia banala din jurul sau si in talentul de sperietoare exercitat asupra unor gugubeti de cartier, cu talente in fasa, carora le insufla suprematia sa. Asadar, tipul clasic de cocalar de Romania, zero scoala( fara pretentii, ma limitez la un liceu), zero cultura, zero bun simt, zero minte. Restul la care nu sta cu zero nu ne intereseaza, ne apuca asa o greata de aceste specimene si de tot ce reprezinta ei ..... Cum nu ma astept la vre-un raspuns inteligent din partea lor il scriu eu singura , sa nu se mai oboseasca ei. Deci va suna asa: " Te sparg fa, iti fac si-ti dreg, moare aia in tine ca nu ai asa barbat vanos si cu cascaval ca mine, fomisto! Etc. etc. samd" Semnele de punctuatie imi apartin totusi. Bravo justitiarilor, "succesuri" de astea se tot aduna, ma gandesc cand o sa va traga la fund asa o greutate. Oare mai apuc ziua?
ala...bala....:
(15 Februarie 2010, 13:15)
sa va zic un pleonasm despre asta din poza:GRAS PROST!!!
zuzu:
(8 Ianuarie 2010, 12:50)
un jegos
xxx:
(7 Ianuarie 2010, 17:12)
un jegos!!!!
Trompeta:
(5 Ianuarie 2010, 21:32)
Mda...ca unul din cei batuti este fiul unui prieten de-al unui procuror adjunct, iar celalalt este un subnutrit care abia poate sa-si care pistolul, dar caruia ii place sa traga la Tzinta... chiar nu ne mai provoaca nici o emotie. Nici macar faptul ca tzintasul nostru i-a carat sabia unui confrate din brigada, ca sa-l opereze pe un rromulan cu mertan, pe care il apucase durerile de picior la Rompetrol...Nu ne intereseaza nici cum a scapat acesta de dosar penal, pentru ca nu i-a reusit operatia, chiar daca inregistrarea video, pusa la dispozitia prietenului cu parchet in casa, arata cat de tacticos fanda spadasinul nostru. De asemenea nu ne intereseaza nici cum mamica supraponderalului pungilist reuseste sa scoata profit propriu dintr-o pizzerie care merge in pierdere, nici ca retardatului ei fiu ii place sa mearga cu MeLeu' mai mult pe contrasens sau sa treaca pe rosu la semafor. Nu ne mira nimic din toate acestea pentru ca traim in Slobozia, un oras cu justitie exemplara si oameni de onoare...si asta ne ocupa tot timpul. Totusi ne macina un gand meschin. Sa ne spuna si noua mistretul asta din poza unde se gasesc evantaie ca cele din mana lui. Si sa ne spuna si noua daca pe langa amarata aia de cautiune a donat si cateva evantaie...
de...:
(5 Ianuarie 2010, 17:54)
un janghinos,tipul de manelist pursange,si tipul asta trage parturi in nasul justitiei romane in special aleia slobozene...pacat...sunt autostrazi de facut si chestia asta din poza ar fi foarte utila acolo pe post de picamar...pacat,mare pacat...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
16 Aug 2026
323 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

APIA: Subvenții de 127,5 milioane de euro pentru fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 15-19 ianuarie 2024, a efectuat plăți pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 127,5 milioane de euro. Astfel, 2 ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 15:00
(11439 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița a înregistrat 19 cereri de subvenționare a locurilor de muncă, pentru anul 2024

Având în vedere faptul că în luna ianuarie a fost aprobat bugetul aferent anului 2024, AJOFM Ialomița a demarat procedura de încheiere a convențiilor în baza art.80 și art. 85 din Legea 76/2002, pentru ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 13:00
(18689 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Luni, 22 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că luni, 22 ianuarie 2024, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Ianuarie 2024, 12:50
(16293 vizualizări - 0 comentarii)


Urmărit internațional, arestat de polițiștii din Țăndărei

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au acționat în cursul zilei de marți, 16 ianuarie 2024, pe raza orașului Țăndărei, în vederea depistării persoanelor urmărite la nivel național ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 18:05
(5796 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: «Școala în siguranță»

IJJ Ialomița: «Școala în siguranță»

În anul 2024 continuă activitățile desfășurate de jandarmii ialomițeni în cadrul proiectului «Școala în siguranță». Acestea au debutat în acest an la Școala Gimnazială «George Vâlsan» din Amara, unde elevilor ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 16:20
(4731 vizualizări - 1 comentariu)


Instituția Prefectului Ialomița: «Ziua Unirii», serbată în Piața Revoluției

Instituția Prefectului Ialomița, alături de Consiliul Județean Ialomița, Primăria Slobozia și Garnizoana Slobozia organizează miercuri, 24 ianuarie 2024, o serie de manifestări dedicate «Zilei Unirii». ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 12:20
(7267 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Modificări privind declarația unică

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița aduce la cunoștința contribuabililor interesați, că prin Ordinul președintelui ANAF nr. 6 din 4 ianuarie 2024  au fost aduse unele modificări referitoare ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2024, 11:30
(10991 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Puțin peste 0,7 milioane de lei, obligații suplimentare de plată stabilite de Activitatea de Inspecție Fiscală

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna decembrie 2023, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost finalizate 13 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

16 Ianuarie 2024, 11:25
(13376 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Dosare penale pentru infracțiuni rutiere

Sâmbătă, 13 ianuarie a.c., în jurul orelor 13,00, polițiștii rutieri din Țăndărei au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 20 de ani, din Țăndărei, în vederea verificării documentelor personale precum ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 18:10
(2800 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Luni, 15 ianuarie 2024, sub egida «Zilei Culturii Naționale» și aniversării a 174 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, la Biblioteca Liceului Tehnologic «Alexandru Ioan Cuza»-structura «Mihai ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 17:20
(7027 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se furnizează apă cu program la Fierbinți-Târg!

Sistemul centralizat de alimentare cu apă din localitatea Fierbinți-Târg a înregistrat în ultima perioadă o creștere considerabilă a consumului, dar și o scădere a nivelurilor hidrostatice și hidrodinamice ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 14:30
(11793 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Ialomița/Slobozia: Lansare de carte

Centrul Cultural «Ionel Perlea» organizează miercuri, 17 ianuarie 2024, orele 13,00, la Sala «Europa» a Consiliului Județean Ialomița, conferința și lansarea de carte «Brâncuși» de Pavel Șușară. Născut ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 13:40
(7992 vizualizări - 0 comentarii)


Podul unei case din Sfântu Gheorghe a luat foc

Duminică, 14 ianuarie a.c., în jurul orelor 23,30, Detașamentul de Pompieri Urziceni a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu produs în podul ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 11:25
(11992 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Balaciu și Coșereni

Un echipaj operativ din cadrul Detașamentului de Pompieri Urziceni a intervenit la un accident rutier produs în localitatea Balaciu, un autoturism lovind o căruță. În sprijinul pompierilor a intervenit ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2024, 11:15
(10895 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Dosar penal pentru «punerea în circulație a unui automobil cu numere falsificate»

Polițiștii din Urziceni au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 28 de ani, în timp ce conducea un autoturism cu numere de înmatriculare ce ridicau suspiciuni că ar fi falsificate. Polițiștii au întocmit ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 18:10
(17102 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan fără permis de conducere

Miercuri, 10 ianuarie a.c., polițiștii din Ion Roată au oprit în trafic, un șofer în vârstă de 20 de ani, din comuna Gârbovi, pentru un control de rutină. În urma verificărilor efectuate în bazele de date ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 18:00
(5923 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare în comuna Axintele

Percheziții domiciliare în comuna Axintele

Miercuri, 10 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au efectuat trei percheziții domiciliare, în comuna Axintele, la proprietățile deținute de un bărbat, de 34 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 17:50
(9831 vizualizări - 1 comentariu)


AJFP Ialomița: Luni, 15 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor persoane impozabile înregistrate în scopuri de TVA, conform art. 316 din Codul Fiscal, care, în urma calculării cifrei ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 15:10
(14460 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se întrerupe apa în localitatea Sudiți!

Echipele RAJA Constanța intervin joi, 11 ianuarie 2024, pe strada Ialomiței din localitatea Sudiți, pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu ...[citește_toată_știrea]

11 Ianuarie 2024, 11:40
(4058 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Situațiile financiare anuale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii că prin Ordinul ministrului Finanțelor nr. 5394 din 15 decembrie 2023, privind principalele aspecte legate de întocmirea și ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 17:55
(14935 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Infracțiuni la regimul rutier

Luni, 8 ianuarie 2024, în jurul orei 09,00, polițiștii rutieri din Urziceni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 32 de ani, din Urziceni, în vederea verificării documentelor personale precum și ale ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 17:45
(8266 vizualizări - 0 comentarii)


USR cere Guvernului Ciolacu să nu-și mai bată joc de elevi, să taie de la «speciali» și să dea banii pentru transport școlar, nu invers

Incompetența și ipocrizia Guvernului PSD-PNL îngroapă și Educația, după ce a adus Sănătatea într-o criză fără precedent, în care zilnic este pusă în pericol viața pacienților. În plină iarnă, elevii din ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 14:05
(19382 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Tichetele de activități casnice, singura formă de remunerare a prestatorului casnic

Începând cu 1 ianuarie 2024, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița va asigura implementarea la nivel județean a prevederilor Legii nr. 111 din 21 aprilie 2022, privind reglementarea ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2024, 13:10
(15140 vizualizări - 1 comentariu)


244 controale ale DSVSA Ialomița, amenzi de peste 388 mii de lei

În perioada 30 noiembrie 2023-5 ianuarie 2024, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, prin intermediul structurilor de control, a realizat 244 de controale oficiale specifice în unități ...[citește_toată_știrea]

8 Ianuarie 2024, 18:40
(3516 vizualizări - 0 comentarii)


Platonești: Beat și fără permis, la volan

Joi, 4 ianuarie 2024, pe raza localității Platonești, polițiștii ialomițeni au oprit în trafic un șofer, în vârstă de 33 de ani. Cu ocazia testării cu aparatul din dotare, a reieșit o alcoolemie de 0,9 ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 15:50
(8907 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 10 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii, persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care optează pentru aplicarea regimului special pentru agricultori că ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 15:20
(18078 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 9 ianuarie 2024, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor înregistrați în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul și care au efectuat o achiziție intracomunitară ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 12:40
(16300 vizualizări - 0 comentarii)


USR: Ciolacu refuză să deblocheze posturi esențiale în zeci de spitale din România. PSD și PNL să înceteze bătaia de joc la adresa pacienților și a cadrelor medicale!

Situația dramatică de la Spitalul de Copii «Dr. Victor Gomoiu» din Capitală, unde Camera de Gardă riscă să fie închisă din lipsă de personal, este rezultatul deciziilor proaste ale Guvernului PSD-PNL și ...[citește_toată_știrea]

5 Ianuarie 2024, 12:15
(17773 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Permise și certificate de înmatriculare, retrase de polițiști

Slobozia: Permise și certificate de înmatriculare, retrase de polițiști

Pe raza municipiului Slobozia, în ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au aplicat 57 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 32 mii de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru ...[citește_toată_știrea]

4 Ianuarie 2024, 15:30
(6014 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: La volan, fără permis de conducere

Un tânăr de 20 de ani, din localitatea Platonești, s-a ales cu un dosar penal după ce a fost descoperit de polițiști conducând un autovehicul fără a deține permis de conducere. Acesta a fost oprit de oamenii ...[citește_toată_știrea]

3 Ianuarie 2024, 17:15
(3982 vizualizări - 1 comentariu)


Ultimele comentarii
@ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Mary în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cetatean în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița AlexDan în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Iulia în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Scolar în A fost semnat contractul de finanțare de 5 milioane de euro pentru modernizarea Școlii Gimnaziale «George Vâlsan» Amara Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Punct de vedere în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Marius în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 cetatean în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon Novac Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Antoine în Unirea Slobozia sau startul «fals» de sezon casă Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 casă Gheorghe Doja în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...