ULTIMA ORĂ
Intervenții ale pompierilor
În primele zile ale noului an, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au avut de furcă. Astfel, în două situații s-a acordat primul ajutor cu echipaje SMURD, s-a intervenit la stingerea a două incendii, pompierii reușind și salvarea unui animal. Așadar, în noaptea de trecere dintre ani, în jurul orelor 00,30, echipajul SMURD Urziceni a intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat unei persoane, victimă a unui accident rutier petrecut în Urziceni. După acordarea primului ajutor, pacientul a refuzat transportul la spital. În cea de-a doua zi a anului 2010, în jurul orelor 7,45, la gospodăria unui cetățean din Dridu a izbucnit un incendiu avînd ca sursă de aprindere un scurtcircuit produs la instalația electrică a unei anexe gospodărești. Pentru localizarea și stingerea incendiului au intervenit forțe din cadrul Detașamentului Urziceni, în urma evenimentului rezultînd numeroase pagube materiale. Și în data de 3 ianuarie 2010, în jurul orelor 7,00, a izbucnit un incendiu. De această dată, la locuința unei femei din comuna Traian. Focul a fost cauza de un coș de evacuare a fumului necurățat, jarul și scînteile din sistemul de încălzire aprinzînd diferite textile din apropierea acestuia. Pompierii din Detașamentul Slobozia au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă timp de aproximativ 60 de minute pentru lichidarea incendiului, care se manifesta violent în toată locuința, acoperișul fiind prăbușit în interiorul casei. Locuința nu a mai putut fi salvată, arzînd în proporție de 80%, cu bunurile aflate în interiorul acesteia. Proprietara a fost salvată la timp, fiind scoasă din casa în flăcări de către localnici. În aceeași zi, în jurul orelor 10,30, echipajul de salvatori al Inspectoratului a acționat în satul Gura Văii, comuna Sudiți. Aici, un cal, lăsat nesupravegheat, a încercat să meargă pe gheața formată pe lacul Valea Țiganului. Aceasta a cedat, calul căzînd în apă. Pentru scoaterea animalului s-au utilizat barca pneumatică și cordițele din dotare, un scafandru acționînd astfel încît cabalina să fie scoasă din apă. Cîteva ore mai tîrziu, la orele 14,30, echipajul SMURD Urziceni s-a deplasat în comuna Roșiori unde subofițerii au acordat primul ajutor calificat unei persoane suferinde.
5 Ianuarie 2010, 13:41 (15087 vizualizări - 0 comentarii)









