Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Accidente

Neadaptarea vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă a fost cauza a două evenimente rutiere produse pe arterele județului. Unul dintre conducătorii auto a părăsit locul accidentului, dar a fost oprit de polițiști la mai puțin de 400 de m.
Așadar, miercuri, la orele 10,00, Poliția Țăndărei a fost sesizată despre producerea unui eveniment rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă, de către un tulcean în vârstă de 34 ani, aflat la volanul unei autoutilitare ce se deplasa pe direcția Luciu-Mihail Kogălniceanu. Într-o curbă la dreapta, din cauza vitezei excesive și a carosabilului acoperit cu zăpadă, șoferul a pierdut controlul volanului, autovehiculul a derapat, a intrat în tangaj și s-a izbit frontal cu un copac de pe marginea părții carosabile, din dreapta sensului său de mers. În urma impactului conducătorul autoutilitarei a fost rănit, fiind transportat la Spitalul Țăndărei.
Cel de-al doilea eveniment rutier s-a produs în jurul orelor 13,10, la Urziceni, și s-a soldat cu vătămarea corporală a unui pieton. Conducătorul auto implicat în accident a părăsit locul evenimentului rutier, însă autoturismul cu care acesta se deplasa a fost oprit în trafic la aproximativ 400 metri de locul de producere. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în timp ce un localnic în vîrstă de 20 ani conducea un autoturism pe Strada Petroliștilor din municipiu, nu a adaptat viteza la condițiile unui carosabil acoperit cu zăpadă și a acroșat o minoră de 15 ani, ce se deplasa în calitate de pieton pe partea dreaptă a străzii, din sens opus. Victima a fost transportată la Spitalul Urziceni, însă leziunile suferite nu au necesitat internarea. La testarea cu aparatul Drager a conducătorului auto, rezultatul a fost negativ. Pe numele tînărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului cu victime, fără încuviințarea Poliției.

7 Ianuarie 2010, 19:26 (13394 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
14 Iun 2026
282 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Un MIC producător de pîine de la Amara a fost «ars» de Poliție și Gardă. Pe cînd cei MARI?

Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor, în colaborare cu comisarii Gărzii Financiare au identificat pe raza orașului Amara un autovehicul ce aparținea unei societăți comerciale din localitate ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2010, 15:38
(9832 vizualizări - 3 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Marți, 9 noiembrie, polițiștii din Fetești au identificat, pe strada Călărași din localitate, un cetățean în vîrstă de 53 de ani care se deplasa la volanul unui autoturism. Întrucît emana halenă alcoolică ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2010, 15:23
(15221 vizualizări - 0 comentarii)


Finanțele atenționează agricultorii asupra plății impozitului anual

Fermierii ialomițeni care desfășoară activități agricole în legumicultură și viticultură și pomicultură mai au la dispoziție 5 zile pentru plata impozitului anual. Într-un comunicat remis publicității, ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2010, 15:02
(13456 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la un uscător de cereale

Un incendiu s-a produs în această dimineață, în jurul orei 5.15, la un uscător de cereale care aparține unei societăți comerciale din municipiul Fetești. Urmare a nerespectării parametrilor tehnologici ...[citește_toată_știrea]

10 Noiembrie 2010, 11:14
(13616 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Secțiunea Sport a fost actualizată!

Cele mai noi știri din sportul ialomițean. ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2010, 19:30
(11423 vizualizări - 0 comentarii)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri de mică publicitate din Ialomița. ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2010, 18:54
(12757 vizualizări - 0 comentarii)


«Biblionet» se extinde la Jilavele

Centrul de formare Biblionet (demarat în cadrul unui program derulat ca parteneriat între IREX-SUA, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Asociația Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2010, 16:17
(15623 vizualizări - 0 comentarii)


Audi Q7 furat din Italia, depistat la Bărbulești

Audi Q7 furat din Italia, depistat la Bărbulești

Luni, 8 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au organizat și executat o acțiune pentru depistarea autoturismelor ce figurează urmărite internațional. În cadrul acțiunii, polițiștii au identificat un cetățean ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2010, 13:47
(15676 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Peste 100 de vitezomani amendați de Poliția Rutieră

Peste 100 de conducători auto au fost depistați conducînd cu viteze peste limita legală doar pe parcursul a trei zile. În intervalul 5-7 noiembrie a.c., pe arterele din județ, polițiștii Serviciului Rutier ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2010, 13:40
(14138 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Rata șomajului-9,3%

Potrivit datelor statistice ale Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă, la sfîrșitul lunii octombrie 2010 rata șomajului înregistrată la nivelul județului Ialomița este în scădere. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

9 Noiembrie 2010, 12:22
(8859 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Bătrân de 73 de ani prins cu țigări de contrabandă

Slobozia: Bătrîn de 73 de ani prins cu țigări de contrabandă

În cursul dimineții de luni, 8 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii slobozeni au depistat pe raza municipiului un localnic, de 73 de ani, în timp ce intenționa să comercializeze țigări avînd ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 19:11
(16323 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Un tânăr fără permis a intrat cu mașina în gardul Penitenciarului

Slobozia: Un tînăr fără permis a intrat cu mașina în gardul Penitenciarului

Sîmbătă, 6 noiembrie a.c., în Slobozia, un tînăr a intrat cu mașina în gardul Penitenciarului. Așadar, pe strada Gării din Slobozia, un tînăr, de 26 de ani, din municipiu, gonea la volanul unui autoturism ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 19:05
(15391 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Slobozia accident


APIA: 90,8 milioane de euro pentru peste 400000 de fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat la plată 401942 fermieri ce au îndeplinit cumulativ condițiile impuse de regulamentele europene și legislația românească, cu suma de 387,9 ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 15:21
(14029 vizualizări - 0 comentarii)


Fetiță de 9 ani, violată cu bestialitate

O copilă de doar 9 ani, din localitatea Marsilieni a trecut zilele trecute prin clipe de groază, după ce a fost violată de un bărbat de 47 de ani. Fetița a fost ademenită de violator la docmiciliul acestuia ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 15:01
(19556 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: viol Ialomița


Tânăr de 26 ani, mort într-un accident rutier

Tînăr de 26 ani, mort într-un accident rutier

Tragedie aseară în cartierul Slobozia Nouă. Un tînăr de 26 de ani a sfîrșit într-un accidet rutier produs de prietenul său. Accidentul s-a produs duminică, 7 noiembrie, în cartierul Slobozia Nouă. În timp ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 15:00
(16430 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Femeie salvată de la viol de doi jandarmi

Sîmbătă, 6 noiembrie, noaptea, doi jandarmi ialomițeni ce se îndreptau către domiciliul propriu după terminarea orelor de program au auzit țipetele de ajutor ale unei femei în zona blocului G5. Nu mare ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:59
(17625 vizualizări - 1 comentariu)


Patru persoane rănite în urma unui accident rutier

În dimineața zilei de sîmbătă, 6 noiembrie a.c., în jurul orei 7.45, în afara localității Armășești, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea a patru persoane. La fața locului s-a deplasat ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:56
(16662 vizualizări - 0 comentarii)


Peste 300 kg de pește, confiscate de polițiști

Peste 300 kg de pește, confiscate de polițiști

Vineri, 5 noiembrie a.c., polițiștii slobozeni au identificat pe raza cartierului Slobozia Nouă două persoane care comercializau pește fără a deține documente legale de proveniență. Astfel, în autoturismul ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:55
(15354 vizualizări - 0 comentarii)


Uniunea Europeană sancționează România diminuînd subvenția pe suprafață

În campania SAPS 2007 România a avut la dispoziție, conform regulamentelor Uniunii Europene, un pachet financiar de 440 milioane de euro, reprezentînd sprijin financiar direct pe unitate de suprafață. ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:50
(15950 vizualizări - 0 comentarii)


Drive test Hyundai la Europa FM

Drive test Hyundai la Europa FM

Importatorul mărcii Hyundai în România și Europa FM au demarat o colaborare menită să aducă modelele auto marca Hyundai mai aproape de ascultătorii postului național de radio. Astfel, pe durata a șase săptămîni ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:40
(14734 vizualizări - 0 comentarii)


Tîlhar reținut de polițiști

Vineri, 5 noiembrie a.c., polițiștii urziceneni au identificat, pe raza localității Sinești, un tînăr de 19 ani, din localitate, pe numele căruia Judecătoria Sectorului nr. 4 București a emis mandat de ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:30
(13626 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Evaziune cu morcovi

În cursul zilei de sîmbătă, 6 noiembrie a.c., polițiști din Fetești au organizat și desfășurat pe raza municipiului o acțiune ce a vizat identificarea persoanelor ce efectuează activități de comerț ilicit ...[citește_toată_știrea]

8 Noiembrie 2010, 14:25
(12338 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Tînăr acuzat de proxenetism în Spania, prins de polițiști

Încă un bărbat din Țăndărei a fost arestat de polițiști. Tînărul de 20 de ani a fost prins de polițiști miercuri, 4 noiembrie, pe numele său fiind emis un mandat de arestare european de către autoritățile ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 16:20
(15304 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Braconier cercetat penal

Un tînăr de 22 de ani din Movilița este cercetat penal de polițiști după ce a fost prins pescuind într-o baltă privată. Bărbatul a fost descoperit joi, 4 noiembrie, cînd cu ajutorul unei plase monofilament ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 16:19
(13665 vizualizări - 0 comentarii)


Comerț ilegal cu legume-fructe

Joi, 4 noiembrie, polițiștii feteșteni au organizat o acțiune al cărei scop principal l-a constituit surprinderea și sancționarea faptelor de comerț ilegal. Astfel, în timpul verificărilor, polițiștii au ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 16:17
(16475 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Jandarmii vor asigura ordinea cu ocazia pelerinajului la moaștele Sf. Ioan Gură de Aur

Jandarmii vor asigura, în perioada 5-9 noiembrie 2010, măsurile de ordine ce se vor impune la evenimentul laic de mare importanță pentru creștinii ialomițeni și anume, aducerea la Mînăstirea «Sfinții Voievozi ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 11:23
(10101 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Exercițiu pentru gestionarea situațiilor de urgență la Fabrica de ulei-Expur

Luni, 8 noiembrie a.c., începînd cu ora 10.00, la sediul Fabricii de ulei Expur din Slobozia se va desfășura un exercițiu pentru gestionarea unor situații de urgență potențial produse la operatorul economic ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 11:15
(21802 vizualizări - 0 comentarii)


Incendii la Ivănești, Amara și Slobozia

Flăcările au cuprins joi, 4 noiembrie, în jurul orei 8.00, o baracă metalică pe care o femeie din Ivănești o folosea ca bucătărie și în care gătea la momentul izbucnirii incendiului. Din nefericire, aceasta ...[citește_toată_știrea]

5 Noiembrie 2010, 11:06
(15131 vizualizări - 0 comentarii)


1000 de pachete de țigări din Moldova, depistate în mașina unui slobozean

La primele ore ale dimineții de miercuri, 3 noiembrie, un slobozean a fost prins de polițiști cu 1000 de pachete de țigări de contrabandă. Bărbatul, de 46 de ani, a fost prins în trafic, în cartierul Bora ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:41
(19343 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Armă deținută ilegal

Un feteștean de 34 de ani a fost prins de polițiști deținînd o armă ilegal. Bărbatul a fost depistat miercuri, 3 noiembrie, în cadrul unei acțiuni specifice a polițiștilor din cadrul Serviciului Arme, ...[citește_toată_știrea]

4 Noiembrie 2010, 17:40
(15812 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești armă


Ultimele comentarii
AlexDan în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Cineva în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Robert-daniel în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Copil în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Robert în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Om -distrus în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Manole,-pt om în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Ion în Restanțe de 7,3 milioane de lei pentru facturile de apă și canalizare către operatorul Urban SA Slobozia oRLandO în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor puiemotor în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor autoturism Opel Corsa în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Ceee în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Răduță Aurelian-Constantin în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Darius în Drepturi câștigate în instanță de profesorii Școlii Gimnaziale Sălcioara Mary în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor Lidia în Fostul director al Urban SA Slobozia, Adrian Stoicescu, audiat de polițiști! Lidia în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor autoturism Renault Captur în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 10 iunie 2026 Oare?! în Unirea Slobozia își caută antrenor. Teja, Poenaru sau...? Marcel în Reabilitarea Ștrandului Municipal, abandonată de administrația Potor

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...