Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Plățile APIA în 2009, peste 1,281 miliarde euro

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a efectuat, în anul 2009, plăți în valoare totală de peste 1,281 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), reprezentând forme de sprijin financiar pentru fermieri. Astfel, defalcat, 1 ianuarie -29 decembrie 2009, APIA a plătit următoarele sume:

Din FEGA
-în cuantumul Campaniei SAPS 2007, în anul 2009 plățile efective au totalizat 2102717 euro
-pentru Campania SAPS 2008, 528820461 euro
-în cadrul Campaniei SAPS 2009 au fost acordate plăți în avans, începînd cu 16 octombrie 2009, în valoare de 309519173 euro
Sumele de mai sus totalizează peste 840,442 milioane euro și se referă la schema de plată unică pe suprafață SAPS, schemele de plată pentru culturi energetice, plata separată pentru zahăr și plățile pentru tomatele destinate procesării. Nu sînt incluse Plățile Naționale Directe Complementare (CNDP 1-6), sumele temporare colectate de APIA pentru restructurarea plantațiilor viti-vinicole, schemele de sprijin din cadrul măsurilor de piață, sancțiunile și compensările, precum nici debitele recuperate.

Din FEADR
APIA efectuează și plăți din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, pentru măsuri delegate din Programul Național de Dezvoltare Rurală-PNDR-AXA II. În 2009 plățile efectuate au fost:
-Campania 2007-43870381 euro
-Campania 2008:
Măsura 211-Sprijin pentru zona montană defavorizată-49249682 euro
Măsura 212-Sprijin pentru zone defavorizate-altele decît zona montană-34168071 euro
Măsura 214-Plăți de agro-mediu
Pachetul 1 Pajiști cu înaltă valoare naturală-105949848 euro
Pachetul 2-Practici agricole tradiționale-36354599 euro
Pachetul 3-Pajiști importante pentru păsări-848272 euro
Pachetul 4-Culturi verzi-1398544 euro
Măsura 611 Plăți complementare directe (CNDP 1)-169483388 euro

12 Ianuarie 2010, 15:55 (8541 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
captcha
Codul din imagine:
Marți 24 Nov 2020
180 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Amendați pentru că nu purtau măștile de protecție

Polițiștii ialomițeni au continuat seria acțiunilor preventive ce au ca scop responsabilizarea populației în privința respectării măsurilor de protecție sanitară. Astfel, au fost organizate 7 activități ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 11:15
(40 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr implicat într-un accident rutier

Paramedicii SMURD din Fetești au intervenit luni, 23 noiembrie a.c., pentru acordarea primului ajutor în cazul unui accident rutier, petrecut în zona Autostrăzii Soarelui. Aceștia au transportat la spital ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2020, 10:30
(33 vizualizări - 0 comentarii)


Ograda: Distrugeri provocate de o mașină condusă de un copil de 12 ani!

Vineri, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 11,00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Slobozia au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat din comuna Ograda, cu privire la faptul că la locuința sa ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 14:35
(138 vizualizări - 0 comentarii)


3

Tânăr fără permis din Jilavele, urmărit de polițiști pe câmpuri

Vineri, 21 noiembrie a.c., în jurul orelor 21,00, polițiștii din Jilavele au efectuat semnal de oprire unui autoturism ce se deplasa pe raza comunei Armășești. Șoferul nu s-a conformat și a demarat în trombă ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 14:30
(97 vizualizări - 0 comentarii)


4

Ialomița: Beți la volan

Sâmbătă, 21 noiembrie a.c., în jurul orelor 23,30, polițiștii din Jilavele au oprit pentru control, pe DJ101B, pe raza orașului Fierbinți-Târg, o autoutilitară ce se deplasa către comuna Maia.  La ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 14:25
(95 vizualizări - 0 comentarii)


5

Carantină la Slobozia: Și-au falsificat adeverințele de angajator!

Sâmbătă, 21 noiembrie a.c., polițiștii din Slobozia, în timp ce se aflau în filtrul rutier la intersecția Șoseaua Brăilei cu strada Viitor în vederea verificării respectării ordinului privind carantinarea ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 14:20
(131 vizualizări - 0 comentarii)


6

Grupul de Comunicare Strategică: 72 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Luni, 23 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3971, cu 72 cazuri mai mult față de ziua de duminică ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 13:20
(303 vizualizări - 0 comentarii)


7

Incendii la case din Țăndărei, Ion Roată, Slobozia și Coșereni

Vineri, 20 noiembrie a.c., în jurul orei 8,00, pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu ce se manifesta la o casă din orașul Țăndărei. La locul solicitării s-au ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 11:35
(122 vizualizări - 0 comentarii)


8

RAJA Constanța: Lipsă apă la Sudiți și Gura Văii

Ca urmare a unor lucrări de întreținere și reparații a instalațiilor electrice din localitățile Sudiți și Gura Văii, efectuate de către furnizorul de energie, luni, 23 noiembrie 2020, în intervalul orar ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 11:20
(54 vizualizări - 0 comentarii)


Adâncata: Pieton ucis de un șofer grăbit

Adâncata: Pieton ucis de un șofer grăbit

Un pieton, în vârstă de 49 de ani, din Adâncata, a murit în dimineața zilei de luni, 23 noiembrie a.c., după ce a fost lovit de o mașină. Victima s-a angajat în traversarea străzii pe la colțul unei intersecții ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 11:15
(219 vizualizări - 2 comentarii)


10

Țăndărei: Și-a găsit sfârșitul în căminul de apă

O femeie de 71 de ani din Țăndărei și-a găsit sfârșitul într-un cămin de apă tencuit din propria gospodărie. Forțele de intervenție au fost alertate în cursul azilei de duminică, 22 noiembrie a.c., când ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 09:45
(129 vizualizări - 0 comentarii)


11
Gura Văii: Doi răniți într-un accident rutier

Gura Văii: Doi răniți într-un accident rutier

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut duminică, 22 noiembrie a.c., în zona localității Gura Văii. Din verificările efectuate a reieșit că în timp ce o tânără, de 22 de ani, ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2020, 09:30
(131 vizualizări - 0 comentarii)


12

Grupul de Comunicare Strategică: 121 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Duminică, 22 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3899, cu 121 cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

22 Noiembrie 2020, 13:40
(81 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 73 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 21 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3778, cu 73 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

21 Noiembrie 2020, 13:15
(56 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 55 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Vineri, 20 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3705, cu 55 cazuri mai mult față de ziua de ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2020, 13:40
(393 vizualizări - 3 comentarii)


Acțiuni ale polițiștilor ialomițeni pentru combaterea răspândirii COVID-19. Un feteștean carantinat, amendat după ce a fost surprins la ghișeul unei instituții!

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de Coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii din cadrul IPJ Ialomița, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au intensificat ...[citește_toată_știrea]

20 Noiembrie 2020, 12:10
(402 vizualizări - 0 comentarii)


Accident între Slobozia și Bucu, 4 autoturisme implicate

Accident între Slobozia și Bucu, 4 autoturisme implicate

Pompierii din cadrul ISU Ialomița au intervenit joi, 19 noiembrie a.c., în jurul orelor 14,20, la un accident rutier produs pe DN2A, între localitățile Slobozia și Bucu, în care au fost implicate două autoutilitare ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2020, 15:10
(455 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Șofer depistat cu o alcoolemie de 2,19 mg/l alcool pur în aerul expirat!

În cursul zilei de miercuri, 18 noiembrie a.c., în jurul orelor 17,00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe raza comunei Coșereni. La volanul ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2020, 14:45
(295 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 114 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Joi, 19 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3650, cu 114 cazuri mai mult față de ziua de miercuri ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2020, 13:55
(313 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Pompierii, solicitați să spargă ușile unor apartamente

Printr-un apel la 112, miercuri, 18 noiembrie a.c., în jurul orelor 10,25, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea ușii de acces a unui apartament din Slobozia. La locul solicitării ...[citește_toată_știrea]

19 Noiembrie 2020, 09:30
(407 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19

Peste 600 de persoane au fost verificate de polițiști în cadrul acțiunilor de verificare a respectării măsurilor de prevenire a răspândirii noului Coronavirus, fiind constatate peste 131 de încălcări ale ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2020, 15:25
(180 vizualizări - 0 comentarii)


Ordin de protecție emis de polițiști pe numele unui slobozean

Marți, 17 noiembrie a.c., în urma unei intervenții la un apel 112, polițiștii Biroului de Ordine Publică din Slobozia au emis un ordin de protecție împotriva unui bărbat, de 32 de ani, din Slobozia, cercetat ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2020, 15:20
(176 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 102 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 18 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3536, cu 102 cazuri mai mult față de ziua ...[citește_toată_știrea]

18 Noiembrie 2020, 13:55
(803 vizualizări - 1 comentariu)


Secțiunea Mica Publicitate a fost actualizată!

Cele mai noi anunțuri
de mică publicitate din Ialomița.
Se pot introduce anunțuri online!

18 Noiembrie 2020, 08:50


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă și în luna noiembrie

Românii pot subscrie începând de marți, 17 noiembrie 2020, pentru noi emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populației în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 2 și 3 ani. Perioada de ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2020, 16:20
(394 vizualizări - 0 comentarii)


Taximetrist «pirat», depistat pe străzile Sloboziei

În cursul zilei de luni, 16 noiembrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Slobozia au depistat în flagrant delict un bărbat, de 47 de ani, din Slobozia, în timp ce efectua transport ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2020, 13:55
(367 vizualizări - 0 comentarii)


DJ212 Fetești-Movila: S-a răsturnat cu mașina «luată» de la firmă, beat la volan și fără a deține permis!

În noaptea de luni spre marți, 16/17 noiembrie a.c., în jurul orei 1,00, Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată prin apel 112 despre faptul că pe DJ212 s-ar fi produs un accident rutier. Astfel, un ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2020, 13:50
(294 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni pentru combaterea răspândirii COVID-19, amenzi de 75000 de lei

Pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de Coronavirus, sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiștii ialomițeni, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au intensificat activitățile ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2020, 13:45
(333 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 78 de noi cazuri COVID-19 în Ialomița

Marți, 17 noiembrie a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 3434, cu 78 cazuri mai mult față de ziua de luni ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2020, 13:35
(329 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Pompierii avertizează asupra coșurilor de fum!

Având în vedere apropierea iernii precum și faptul că de la începutul anului s-au produs 23 de incendii cauzate de coșurile/burlanele de fum defecte sau necurățate, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ...[citește_toată_știrea]

17 Noiembrie 2020, 10:10
(302 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
P I @PSD în Partidul Ialomițenilor, fuziune cu Partidul Național Liberal @Jilava. în Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă fonduri pentru reparația instalației electrice dottore în Partidul Ialomițenilor, fuziune cu Partidul Național Liberal Un Curios în Partidul Ialomițenilor, fuziune cu Partidul Național Liberal PNL... în Partidul Ialomițenilor, fuziune cu Partidul Național Liberal PNL... în Partidul Ialomițenilor, fuziune cu Partidul Național Liberal #pasajladrajna în Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă fonduri pentru reparația instalației electrice dinamita în «Menținerea piețelor închise, sfidarea producătorilor!» Ioana în Adâncata: Pieton ucis de un șofer grăbit Vali în Spitalul Județean de Urgență Slobozia așteaptă fonduri pentru reparația instalației electrice PNL ist în «Investiții reale, nu consum!» Gigel în Despre prăjituri rămase în gât și drumuri județene gigi în Despre prăjituri rămase în gât și drumuri județene Maria în Adâncata: Pieton ucis de un șofer grăbit lucian în Școlile din Ialomița pot accesa fonduri europene pentru achiziția de tablete Laura în Candidatul care merge direct la Țintă! Cetățean în PNL îi descurajează pe pensionari să meargă la vot Gigel în Despre prăjituri rămase în gât și drumuri județene Ion Ion în Școlile din Ialomița pot accesa fonduri europene pentru achiziția de tablete Nuti spaima Constitutii în Școlile din Ialomița pot accesa fonduri europene pentru achiziția de tablete
17487-1

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...