ULTIMA ORĂ
Acțiuni ale Poliției în mediul rural
Polițiștii ialomițeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite în mai multe comune ale județului. Astfel, la acțiunile efectuate pe raza comunelor aflate în zona de responsabilitate a Poliției Municipiului Fetești, alături de agenții posturilor de poliție comunale au acționat și efective ale Formațiunii de Poliție Rurală Fetești. În cadrul verificărilor, au fost legitimate 25 de persoane și controlate 12 autovehicule, fiind aplicate 4 sancțiuni contravenționale cu amenzi în valoare de 3200 lei. Totodată, pe parcursul acțiunii au fost confiscate articole de îmbrăcăminte în valoare de 550 de lei pe care trei constănțeni le comercializau ilegal pe raza comunei Bordușani.
De asemenea, agenții Postului de Poliție Cocora și efective ale Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Rural Slobozia au acționat pe raza comunei. Polițiștii au legitimat 20 de persoane, au verificat 17 autovehicule și au aplicat 3 sancțiuni contravenționale cu amenzi de peste 350 lei. În cadrul acțiunii, polițiștii aflați într-un filtru rutier instituit în comună au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism înmatriculat în județul Ialomița, care însă și-a continuat deplasarea. După o urmărire de aproximativ 25 de km, prin blocarea drumului județean care leagă satul Crunți de comuna Ciochina, conducătorul auto a fost nevoit să oprească, iar polițiștii au stabilit că bărbatul aflat la volan nu poseda permis de conducere.
14 Ianuarie 2010, 18:15 (12391 vizualizări - 1 comentariu)






Comentariile cititorilor:
(15 Ianuarie 2010, 21:34)
Ce prost, mai mult face benzina decit amenda.