Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

UNA PE SĂPTĂMÎNĂ

Șefu' Ștefu nu pleacă în februarie și nici nu este văr cu Elena Udrea

Cel puțin așa declară

Șefu' Ștefu nu pleacă în februarie și nici nu este văr cu Elena Udrea

După ce la începutul săptămînii în curs, urmare a unei conferințe de presă, v-am prezentat succint o parte a noii structuri de conducere a Poliției ialomițene, revenim astăzi și continuăm seria de mutări sau promovări marca Viorel Ștefu în cadrul celor mai importante subunități din subordine.
Ce-i drept, inspectorul șef s-a limitat la a prezenta publicului larg doar noii șefi ce au promovat un concurs pentru funcțiile ce le ocupă actual. Noi însă sîntem în măsură să vă completăm lista și cu mutările încă neanunțate oficial. Și fiindcă, inevitabil, scriem din nou de instituția lui Ștefu, vă vom îndulci cunoștințele și cu ultimele cîntecele ale unui greieraș supărat, rămas să ierneze pe o grindă a biroului inspectorului șef. Cîntece ce, evident, îl vizează pe buzoianul din fruntea IPJ Ialomița.

...
Din filtru-n filtru și control în control, inspectorul șef se luptă pentru o reabilitare a imaginii instituției, serios șifonată de ultimele scandaluri cu interferențe interlope ce au lovit poliția în ultimii ani. O primă măsură în acest sens pare să fie luată din interior. Concluzia survine în urma faptului că, de la venirea domniei sale pe plaiuri ialomițene, Poliția a tot suferit schimbări sau mutări ale unor cadre. Și dacă promptitudinea anunțării noului șef al Poliției Slobozia ne-a surprins de-a dreptul, pentru necunoscători menționăm că mediei locale i-a parvenit un comunicat oficial la doar o zi diferență după promovarea concursului de către Cristian Ivan, nu același lucru îl putem afirma și despre celelalte mișcări polițienești produse de la începutul anului...
Pe scurt, Vasile Andrei, adjunct al Poliției Slobozia, a fost mutat în cadrul Poliției Municipiului Fetești, tot pe un post de adjunct. Să menționăm faptul că, înainte de a fi numit adjunct al Poliției Slobozia, Vasile Andrei a fost șeful Poliției Municipiului Fetești. O dată vacantată, funcția de adjunct la Slobozia a fost ocupată de Costică Șerban, fost șef al Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița și fost comandant al Poliției Orașului Țăndărei și la fel de fost șef în cadrul Poliției Fetești.

...
Atît de mult sînt preocupați subalternii de soarta inspectorului Viorel Ștefu încît îi prevestesc acestuia o plecare rapidă, mai exact la începutul lunii februarie. Evident, la nivel de zvon, căci în realitate... «Am auzit și eu acest zvon. Ce să spun? Eu nu știu nimic și nici nu intenționez să plec. Mai am multe de făcut» spune dezinvolt inspectorul șef. Fiindcă nu a putut să ne cînte cri-cri-cri, toamnă gri, greierașul supărat ne-a mai povestit și despre o legătură de rudenie a șefului IPJ Ialomița cu personalități de la nivel înalt. Și ce poate să îți capteze mai mult atenția decît faptul că Viorel Ștefu ar fi văr al distinsei Elena Udrea? Numai că povestea nu a fost atît de frumoasă căci a fost demontată din rădăcini de șeful IPJ. «Fals. Dacă eram văr cu Elena Udrea poate eram și eu prin vreun minister. Provenim din aceeași zonă geografică dar nu sîntem veri și nu ne leagă vreun grad de rudenie de care eu să știu» ne-a spus, dintre păpuși, inspectorul șef.

14 Ianuarie 2010, 18:07 (17606 vizualizări - 8 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Un cetatean:
(22 Ianuarie 2010, 13:01)
Sustin cele scrise de dl. Ionica mai devreme. Parca nu au fost niciodata atatia politisti pe strada. Intr-adevar se vede o schimbare in bine de cd a venit acest domn. Sa ramana cat mai mult!
Ionică:
(22 Ianuarie 2010, 08:58)
De când s-a schimbat conducerea Poliției, n-am mai auzit de polițiști implicați în scandaluri de corupție, prostituție, n-am mai auzit de clanuri mafiote care să își facă de cap sub ochii polițiștilor, n-am mai auzit de nimic. Adică lucrurile au intrat în normal. Domnule Ștefu, nu plecați!
roby:
(21 Ianuarie 2010, 22:50)
se duse vestea ca-i tiran ??? pacat.. pe vorbe nu dam nici un ban. Mai trece vreme pina cind pilosii vor disparea din rind. Ii tine-n brate IGP-ul asa ca tot Sefu Stefu duce greul.. Mai are multe de schimbat si multe locuri de umblat Pacat ca unii deja il vad plecat.. speram sa inceteze luatul functiilor pe blat
poisson d'avril:
(20 Ianuarie 2010, 15:30)
Hmmm, ironic si amuzant. Totusi, de scapat nu se poate scapa de el, asa, de dragul vorbelor, cum din acelasi motiv nu ne putem increde in virtutile Sefului. Asadar, cum altceva nu e de facut, macar sa vedem cum se prezinta. E bine de stiut, ptr cei care o dau cu periuta mica, cum ca nu mai credem in minuni dar asta nu inseamna ca nu mai avem sperante. :) Brava ptr talentul literar:))), baieti.
Aqua nova:
(19 Ianuarie 2010, 20:21)
Coane buzoianule...da' bine il mai stii pe sefu' Stefu...Vad ca vorbesti in termeni definitivi, accentuand rima pe cuvinte cu rezonanta: sfant, pamant, mormant...de mai ca seamana a necrolog. Mai bine ai fi reformulat : Sa dea El Dumnezeu cel sfant/ sa nu vrea sange, ci pamant/ C-atunci vom mai putea rabda/ Si-i dam destul, de zice Da/ De cinstea lui ne scapa de obida/ Il transportam , de vrea, pana in tinda/ Sa nu ne ceara in schimb, sange/ Caci dupa el, spitalul plange/ Si-am vrea si noi, macar, sa stim/ Daca parcam neregulamentar, murim?/ Caci ne e frica de ai sai confrati/ Ce nu au mame, si surori si frati/ Desi ei de cioroi cu bani nu se ating de-i pici/ Doar la saraci, sau cei cinstiti, au ei lipici/ Si cu-o amenda, scrisa pe picior in drum/ Ramanem si flamanzi si goi, cu leafa scrum/ In fine, noi rabdam poveri, rabdam nevoi/ Dar nu mai suportam sa ne considerati doar boi/ Asa ca draga sefu' Stefu, ia aminte/ Nu-ti bate joc de-l arde doar pe cel cuminte....
buzoianu':
(19 Ianuarie 2010, 05:46)
"Sa nu dea Dumnezeu cel sfant, Sa vrea el sange,nu pamant! Ca atunci,n-o sa scapati de el, Nici in mormant!" Sa ma ierte Cosbuc pentru ca i-am suntit poezia! Anuntam tot aici inceputurile "cruciadei"dusa de Stefu la Ialomita.Asta a inceput in curtea politiei,urmeaza judetul.De aceea a fost adus aici,sa faca ordine in ograda politiei..Sfatuiesc politistii(care citesc acest comentariu)sa-si vada serios de treaba.In 4-5 ani,cat a stat la Buzau,a dat afara cadre cat n-au dat predecesorii sai in 10.Nu este de glumit cu omu',mai ales ca a fost "desemnat"la conducerea I.P.J.,peste noapte.
teddy procuroru':
(16 Ianuarie 2010, 21:20)
Punct ochit, punct lovit: daca era var cu Udrea, era prin minister. Tipic romanesc, nu ne mira. Halal voua! Si va pleca.....
roby:
(15 Ianuarie 2010, 19:58)
punct ochit...punct lovit... Sefu Stefu se pare ca stie ce vrea...competenta, calitate etc ... Oameni noi.. vremuri noi..politisti mai fermi, mai politicosi, mai tineri si dornici de munca ...in Slobozia se vede deja mai multa politie pe strada si siguranta mai multa sa speram ca Sefu Stefu nu va pleca curind.. mai are multi de pensionat si de curatat de naravuri...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
02 Aug 2026
272 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Oprire apă în localitatea Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA Constanța intervin sâmbătă, 16 august 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul branșamentului de apă de pe strada Gruianca, din localitatea Fierbinții de Jos. Pentru ...[citește_toată_știrea]

16 August 2025, 09:30
(3053 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Fetești: Copii declarați dispăruți, descoperiți de jandarmi

Miercuri, 13 august 2025, o bunică din Fetești sesiza dispariția nepoților de 11, respectiv 13 ani, care au venit în vacanță din Mizil/Prahova. Jandarmii au pornit în căutarea acestora, iar ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 16:00
(6222 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 3,98 milioane de lei în luna iulie 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna iulie 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 3,98 milioane ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 11:00
(2999 vizualizări - 0 comentarii)


MNAR Slobozia: Expoziție dedicată «Fermei Model Perieți»

Muzeul Național al Agriculturii, alături de Consiliul Județean Ialomița găzduiesc miercuri, 20 august 2025, vernisajul expoziției «Ferma Model Perieți», un eveniment dedicat publicului larg ...[citește_toată_știrea]

14 August 2025, 10:10
(7149 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 1506 de persoane, angajate în primele 6 luni ale anului 2025

În primele 6 luni ale anului 2025, urmare a implementării Programului Național de Ocupare a Forței de Muncă, prin intermediul AJOFM Ialomița au fost încadrate în muncă 1506 persoane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 14:45
(5577 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 174,14 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2025

În luna iulie a anului 2025, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a contabilizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 174,14 milioane ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 13:40
(6969 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: 150 acțiuni de control, amenzi de 328,8 mii de lei

În perioada 12 iunie-13 august 2025, DSVSA Ialomița a efectuat 150 de acțiuni de control la obiective de tip hipermarket/supermarket, brutării, laboratoare de cofetărie-patiserie, unități de alimentație ...[citește_toată_știrea]

13 August 2025, 12:20
(6840 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,85 milioane de lei, sume stabilite suplimetar de plată de Inspecția Fiscală în luna iulie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna iulie a.c., 17 inspecții fiscale, 3 controale inopinat, precum și 19 verificări documentare. Astfel, au fost ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:55
(8007 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», ediția XXV

În perioada 15-18 august 2025, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor fi gazda unui eveniment cultural-artistic devenit emblematic pentru promovarea folclorului autentic românesc și ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 15:50
(6116 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 249 de firme cu datorii la Stat de aproape 300 milioane de lei, publicate pe site-ul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală listele de contribuabili persoane juridice care ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 14:40
(8465 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 11:05
(2314 vizualizări - 0 comentarii)


Programul RAJA Constanța de Sfânta Maria

RAJA Constanța aduce la cunoștință consumatorilor din întreaga arie de operare că vineri, 15 august 2025, cu prilejul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria), casieriile societății ...[citește_toată_știrea]

12 August 2025, 10:30
(6983 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Barierei din Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Barierei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

11 August 2025, 14:15
(6202 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: ANAF a publicat lista contribuabililor bun-platnici

La nivelul județului Ialomița figurează pe această listă 6950 agenți economici, cu 773 mai mulți decât în trimestrul I 2024, care au îndeplinit până la data de 31 iunie 2025, ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 14:00
(9406 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiunea «SPEED» pe șoselele județului

În perioada 4-10 august 2025, conform Programului Operațiunilor Europene 20205 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), va fi desfășurată acțiunea «SPEED», destinată ...[citește_toată_știrea]

7 August 2025, 11:30
(5723 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă din cauza unei avarii la Fetești!

La nivelul sistemului de alimentare cu apă din orașul Fetești s-a înregistrat o avarie la conducta principală de distribuție marți, 5 august 2025. Echipele RAJA Constanța depun toate eforturile ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 20:05
(8849 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,59%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2025

La sfârșitul lunii iunie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4376 șomeri (din care 1991 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 10:35
(3655 vizualizări - 0 comentarii)


APIA lansează Portalul Unic al solicitanților de sprijin în agricultură

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul «Portal unic al fermierilor solicitanți ai sprijinului în agricultură ...[citește_toată_știrea]

5 August 2025, 08:45
(5688 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada Mircea cel Mare din Fetești!

Ca urmare a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mircea cel Mare din orașul Fetești, județul Ialomița, RAJA Constanța a sistat furnizarea apei potabile vineri, 1 august ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 20:25
(7858 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Percheziții domiciliare într-un dosar de «evaziune fiscală»

Miercuri, 30 iulie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ialomița, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:25
(7736 vizualizări - 1 comentariu)


Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Traian: Acțiune a polițiștilor pentru combaterea infracțiunilor din domeniul jocurilor de noroc

Joi, 31 iulie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Grivița, începând cu orele ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 13:20
(9541 vizualizări - 0 comentarii)


Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție, în echipa IPJ Ialomița

Șapte absolvenți ai Academiei de Poliție «Alexandru Ioan Cuza» s-au alăturat echipei Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița. «Suntem bucuroși să îi primim în r ...[citește_toată_știrea]

1 August 2025, 08:40
(8084 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Ciulnița

Miercuri, 30 iulie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat pe raza localității Ciulnița o acțiune tip «Razie», cu efective mărite, pentru asigurarea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 16:20
(8561 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ciulnița razie


Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Patru feteșteni, reținuți după un scandal între două familii

Polițiștii din  Fetești au reținut pentru 24 de ore patru persoane, din Fetești, bănuite de comiterea infracțiunilor de «tulburarea ordinii și liniștii pubice», «lovirea sau alte ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 14:05
(5965 vizualizări - 0 comentarii)


Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Tânăr din Grivița depistat beat la volan și fără permis, reținut de polițiști

Polițiștii din Slobozia au reținut pentru 24 de ore un tânăr bănuit de comiterea infracțiunii de «conducere a unui vehicul fără a deține permis de conducere» și «refuzul sau sustragerea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2025, 13:55
(9979 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program actualizat de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov!

Urmare a creșterii semnificative a consumului de apă potabilă, coroborată cu scăderea debitului în rezervoarele de stocare din sistemele de alimentare cu apă din localitatea Dridu-Snagov, comuna ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2025, 15:15
(7661 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Program de furnizare a apei potabile în localitatea Dridu-Snagov

Din cauza secetei accentuate și a temperaturilor extreme, debitele mai multor surse de captare au scăzut semnificativ în ultima perioadă.
Această situație afectează și localitatea Dridu-Snagov ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:35
(9377 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Sprijin financiar în valoare de peste 2,8 milioane de lei pentru crescătorii de animale

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin intermediul Centrelor Județene, efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor (ameliorare rase), solicitat ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 14:30
(6818 vizualizări - 0 comentarii)


Ion Roată: Reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat «ordinul de protecție»

Polițiștii din Urziceni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, au reținut pentru 24 de ore un bărbat, de 56 de ani, bănuit de săvârșirea ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 11:55
(4826 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Tentativă de înșelăciune» la telefon

Un slobozean a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută care i s-a adresat într-o limbă străină și s-a recomandat drept «polițist». Sub pretextul că este implicat într ...[citește_toată_știrea]

25 Iulie 2025, 11:40
(4479 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vrăjeală!!! în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Geo în «Votul meu merge acolo unde este interesul oamenilor!» Urzicenar în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Cetatean al orasului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Cetatean al orasului în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Cetatean al orasului în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...