Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Clemență suspectă pentru clanurile de mafioți

Judecătoria Urziceni, doică pentru infractori

Clemență suspectă pentru clanurile de mafioți

La începutul anului precedent, municipul Urziceni era zguduit de un scandal de proporții petrecut în plină stradă. Protagoniștii, două grupări rivale din localitate, și-au etalat ziua în amiaza mare întreg arsenalul de luptă, distrugînd tot ce le-a ieșit în cale. Bîte, săbii, cuțite, pistoale, răngi, fiare sau furci, toate au fost mînuite în încăierarea ce a speriat Urziceniul. Urmare a conflicului, conducerea Poliției din localitate a fost decapitată, acuzată fiind de o gestionare defectuoasă a situației scăpate de sub control. La un an de zile de la scenariul mafiot pus în practică de clanurile Ritaxon, pe de o parte, și Catană, pe de altă parte, o hotărîre a instanței de judecată demonstrează, încă o dată, modul halucinant de soluționare a unor procese aflate în mîinile magistraților. În cazul nostru, sau mai bine spus al scandalului de la Urziceni, concluzia judecătorilor este, pe scurt, aceea că infractorii nu prezintă pericol social, drept pentru care pot să «servească» și pedepse cu suspendare. Adică deloc... Așa că, în mare parte, mafioții de la Urziceni sînt liberi, iar cei care au fost închiși nu au primit mai mult de 3 ani de privare de libertate! În tot acest timp, în care instanța visează la propriu la o reintegrare socială a infractorilor, la faptul că mafioții nu pot dormi nopțile din cauza remușcărilor, noi ne limităm la a aduce în discuție cazul unei fetițe de doar 5 luni moartă într-un accident rutier produs, se pare, de doi indivizi implicați în scandalul din ianuarie 2009, eliberați cu bunăvoința Judecătoriei Urziceni...

Grupările mafiote au speriat Urziceniul
Ianuarie 2009. Două clanuri interlope din Urziceni se dezlănțuie. Măcinați de conflicte și interese mai vechi și adunați în grupuri semnificative numeric, mafioții, dotați cu arme de toate felurile, s-au răfuit zdravăn pe o stradă din localitate. Bătălia s-a finalizat prin intervenția forțelor de ordine. Doar pentru moment. Asta întrucît, în după-amiaza aceleiași zile, aduși la sediul Poliției, toți în același timp, interlopii au luat-o de la capăt. De această dată însă, arma principală în luptă a fost piatra. Zeci de persoane rănite, mașini avariate, gloanțe și dosare penale. Mai mulți indivizi periculoși au fost arestați, alții însă au rămas la fel de liberi ca înainte de producerea scandalului. Iar cei arestați au rămas închiși doar pînă în vara lui 2009.

Instanța a decis: condamnare cu suspendare
Decembrie 2009. Judecătoria Urziceni. Pe rolul instanței dosarul pentru condamnarea mafioților arestați în ianuarie lui 2009 și eliberați în vara aceluiași an. Completul de judecată decide. Hotărîrea se întinde pe nu mai puțin de 23 de pagini. 14 indivizi pe post de inculpați și un scenariu juridic perfect pentru eliberare. Clemența magistraților dă de gîndit inclusiv interlopilor. O parte dintre aceștia sînt condamnați la un an, doi maximum trei de închisoare, restul sînt pedepsiți cu suspendare, adică eliberați. Motivațiile sînt halucinante, iar textul hotărîrii seamănă, mai degrabă, cu o dramă, toată lumea regretă și se căiește, iar judecătoarea, înduioșată fiind, comite ceea ce se numește «sentința penală nr. 274». Alegem să nu detaliem fiece pagină a buclucașei sentințe, oferindu-vă cele mai interesante frînturi. De departe, unul dintre cele mai emoționante fragmente ale hotărîrii este cel în care judecătorul se chinuie să explice cotectitudinea și regretele mafioților. «Nicio persoană din grupul lui Catană nu a fost identificată și cercetată penal, fapt ce a generat un acut sentiment de injustiție în rîndul inculpaților, conduita sinceră a inculpaților care în ultimul cuvînt acordat de instanță au recunoscut și regretat faptele comise. (...) Se va mai ține cont de faptul că majoritatea inculpaților întrețin relații de concubinaj și au copii în întreținere» sună aproape mișcător motivarea instanței. Continuăm cu una dintre cele mai savuroase consemnări, moment intutulat sugestiv «Bistrița». Lidia Panciu, pe numele de stradă Bistrița, o femeia din clanul Catană, a luat parte la scandalul din ianuarie 2009. Instanța motivează cum a trecut Bistrița pe lîngă moarte, evidențiind «bunăvoința» și «mila» principalului inculpat Ritaxon. «Inculpatul Constantin Ionel (Ritaxon) a urmărit-o pe numita Panciu Lidia (Bistrița) care nu a putut ține pasul cu bărbații din grupul său, încercînd să se ascundă într-un magazin din apropiere. Inculpatul Ritaxon deși avea posibilitatea să o prindă și să o imobilizeze pe urmărită și să-i aplice o lovitură vătămătoare cu sabia, s-a mulțumit să o lovescă pe martoră doar cu latul sabiei (partea netăioasă) peste picioare și i-a permis apoi să se ascundă» explică judecătoarea în consemnare. Lista motivărilor, regretele și remușcările inculpaților ar putea continua, noi însă alegem să oferim, în cele ce urmează, un episod tragic ce ar putea fi tradus în efectul eliberărilor.

Un copil de doar 5 luni a fost omorît!!!
Un tragic accident rutier s-a produs în data de 30 septembrie 2009, în localitatea Afumați. Un copil de doar cinci luni a sfîrșit tragic, după ce mașina condusă de mama sa, și ea în stare foarte gravă, a fost lovită violent de un autoturism ce gonea pe șosea. Accidentul petrecut în Afumați aducea în atenția publicului larg gruparea de mafioți din Urziceni. Potrivit polițiștilor, accidentul a fost produs din vina șoferiței ce ar fi ieșit dintr-o benzinărie virînd la stînga deși nu avea voie. Din sensul opus de mers, o mașină străină ce circula cu o viteză mărită, a lovit autoturismul... Martorii susțin că mașina străină era de culoare închisă, avînd numere din altă țară. Imediat după producerea accidentului, cei 4 ocupanți ai autoturismului au părăsit locul accidentului fugind pe un cîmp din apropiere. La scurt timp după incident, un cetățean polonez reclama autorităților faptul că fusese jefuit în plină stradă, hoții furîndu-i un laptop și borseta în care avea banii. În goana pentru a nu fi prinși, hoții au produs accidentul în care copilașul de doar 5 luni și-a pierdut viața. Polițiștii au pornit urmărirea, indiciile conducîndu-i către un drum spre Urziceni. La scurt timp, polițiștii ilfoveni au fost anunțați de colegii din Urziceni despre faptul că unul dintre urmăriți s-a prezentat la sediul instituției declarînd că el ar fi fost șoferul mașinii...
Cazul grav, petrecut la finele lunii septembrie 2009 devenea alarmant prin faptul că cei patru infractori ar fi făcut parte din gruparea criminală ce a acționat în luna ianuarie 2009 în scandalul monstru în municipiul Urziceni. Imediat după producerea conflictului, polițiștii au decis arestarea a 15 dintre interlopi numai că, la scurtă vreme, indivizii au fost eliberați. Instanța din Urziceni a decis, în iunie 2009, eliberarea sub control judiciar a celor ce terorizaseră Urziceniul și fuseseră acuzați pentru ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii și ordinii publice, precum și pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Deși Parchetul de pe lîngă Judecătosria Urziceni a atacat prin recurs decizia judecătorului la momentul respectiv, Tribunalul Ialomița a concluzionat că eliberarea s-a realizat conform legii, inculpații neprezentînd pericol social, decizia judecătorului rămînînd definitivă, iar copilul de 5 luni nimicit în accidentul rutier a fost condamnat la moarte.

1. Constantin Ionel (zis Ritaxon)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri în circumstanțe agravante și nerespectarea armelor și munițiilor
-condamnat 2 ani închisoare cu suspendare

2. Văduva Ioan (zis Fortian)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri în circumstanțe agravante
-condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare

3. Constantin Ionel (zis Ulis)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri în circumstanțe agravante și nerespectarea armelor și munițiilor.
-condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare

4. Văduva Ion (zis Perpejan)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri în circumstanțe agravante
-condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare

5. Constantin Constantin (zis Studentu)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri în circumstanțe agravante
-condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare

6. Măcelaru Alexandru (zis Gongoi)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri în circumstanțe agravante
-condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare

7. Barbu Laurențiu (zis Narcis)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri în circumstanțe agravante și conducere fără permis
-condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare

8. Văduva Constantin (zis Perpejan al lui Studentu sau Perpejan cel mic)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri în circumstanțe agravante
-condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare

9. Constantin Viorel (zis Sefor)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în circumstanțe agravante (recidivă)
-condamnat la 1 an închisoare

10. Constantin Marian (zis Ministru)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în circumstanțe agravante; lovirea sau actele de violență ce au pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 20 de zile (recidivă)
-condamnat la 8 luni închisoare

11. Mihai Ionel (zis Babulea)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în circumstanțe agravante (recidivă)
-revocat beneficiul suspendării unei pedepse cu închisoarea obținută anterior;
-condamnat la 3 ani închisoare

12. Rupiță Constantin (zis Belmond)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în circumstanțe
agravante și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
-condamnat la 2 ani închisoare

13. Rupiță Viorel (zis Viscal)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în circumstanțe agravante
-revocat beneficiul suspendării unei pedepse cu închisoarea obținută anterior
-condamnat la 3 ani închisoare

14. Măcelaru Laris (zis Ceamuc)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în circumstanțe agravante (recidivă lovire)
-revocat beneficiul suspendării unei pedepse cu închisoarea obținută anterior
-condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare

15. Măcelaru Constantin (zis Vitalus)
-acuzat de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice în circumstanțe agravante
-revocat beneficiul suspendării unei pedepse cu închisoarea obținută anterior
-condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare

26 Ianuarie 2010, 13:50 (21715 vizualizări - 8 comentarii)

Comentariile cititorilor:


adry_adry:
(5 Ianuarie 2012, 22:57)
in legatura cu accidentul de circulatie interesati-va mai bn cum s-a produs si apoi spuneti-va parerea.nu cred k ar fi cineva care ar putea sa omoare un copil cu bunavointa si va asigur k cel care conducea masina a incercat sa evite acest accident.si totusi sa gandim si altfel in unele cazuri unde au avut loc accidente rutiere care s-au soldat cu morti este posibil sa aiba vina chiar soferul masinii unde se afla victima.asa dc nu ganditi?????
GAME OVER:
(14 Decembrie 2010, 15:02)
politia urziceni e cea mai buna....dak vrea sa te alse afara te lasa daca nu scrie akolo sa te bage la gropa....dar ei nu se gandesc ca moare si ei multi si copiii lor in accidente dupa rau care il face!
poisson d'avril:
(28 Ianuarie 2010, 09:40)
Orice nedreptate ne nemultumeste si e ceva normal insa putreziciunea pleaca de jos in cazul incompetentei si lipsei de fonduri necesare bunei functionari a unui serviciu si de sus pleaca in cazul celor care ar trebui sa se asigure ca ele exista. Se intalnesc pe la mijloc si se transforma in indiferenta crasa si delasare ptr "straturile inalte" si in dezgust si delasare ptr "straturile de jos". Problema e ca la mijloc sta prins cetateanul si drepturile lui care ar trebui protejate si care sunt vesnic incalcate si scuipate atunci cand aflam ca unele specimene de infractori au reusit a se elibera de lege dintr-un banal...viciu de procedura ptr a demonstra incompetenta sau dintr-un acces suspect de mila crestineasca emanata de cei carora cuvantul mila , pana acum, le facea greata si considerau ca nu trebuie sa subziste cu statutul lor de magistrati. Bineinteles...ei trebuie sa fie obiectivi.....
mircea:
(27 Ianuarie 2010, 17:46)
lege stramba,judecatori corupti...cam asta e la noi,pun pariu ca protagonistii sunt ciocolatii,adica rromi,adica,mai pe sleau tigani ordinari,manelisti,adica discriminati...pacat,o lege dreapta ne-ar fi scutit de bani dati bechtel-ului ptr autostrada...ia sa ii iei pe magraoni..pe alde ceafa lata si funte-ngusta,alde babuin,si,sa-i pui la spart piatra si sapat santuri...asa,vreo 10-20 ani si sa vezi atunci...dar...lege stramba...judecatori corupti...politisti corupti...doar traim in romanelia nu?
lollo......:
(27 Ianuarie 2010, 15:27)
asta e tara in kre traim....judecatoarea aia de kkt....e o spagara ...de fapt toti...judecetorii si procurori....de la noi sunt imbibati de bani de la astia.....interlopii..astia...dar ei au de 10 ori mai multi bani k ei.....fura ,bate ,cer taxe de protectie......si ne miram de unde au bani tiganii.......oare dc fiscul nu ii vede,..??..nu mai zic de violuri....si dupa aceea le duc la produs..:)))..de aici au ei bani , si le dau judektorilor,procurorilor,av.......etc
pt poisson d'avril:
(27 Ianuarie 2010, 15:17)
este prea putin ca s-au strans in strada cu zecile, ca au tras cu pistoalele, ca au taiat cu sabia??? Ce mai reprezinta atunci pericolul social daca asta nu este? Exista pe lumea asta vreun puscarias care nu declara in fata instantei ca isi regreta fapta?
poisson d'avril:
(27 Ianuarie 2010, 14:40)
Din punct de vedere al accidentului de circulatie, e normal ca moartea unui copil si moartea oricui ar fi fost in locul lui, este ceva tragic insa conform legii si condiitiilor in care s-a comis accidentul , cei din masina care gonea nu pot fi acuzati nici macar de omor din culpa. , sau in cel mai fericit caz, daca se dovedeste clar ca viteza cu care circulau era mult peste limita zonei, iar daca nu ar fi fost, realiza o situatie in care soferul ar fi trebuit si ar fi putut sa prevada urmarea, urmare de care nu a tinut cont constient sau inconstient. Atunci ar fi o culpa comuna, cu un avocat bun, insa regula principala incalcata era a soferitei care a efectuat manevra interzisa plus neasigurarea la iesirea din statia de alimentare. As fi dorit mai multe detalii privitor la restul acuzatiilor, unde intradevar motivele invocate de catre instanta in justificarea incadrarii pedepsei mi se par destul de puerile si de ridicole. Intradevar da mai bine ptr omul de rand sa citeasca ceva la sentiment, iar povestea copilului mort, induioseaza, ma induioseaza si pe mine, caci nu e de dorit nimanui, insa aici era o decizie corecta. Asadar scoateti in evidenta hotarari ale instantei ptr o urmare f grava insa care nu au nimic suspect. Ar trebui sa detaliati celelalte acuzatii, circumstante si probe ca sa realizam de acolo eventualele nereguli. Da, fuga de la locul accidentului se pedepseste,oricine ar fi vinovatul, da, furtul si talharia se pedepsesc si inca grav, aici as fi dorit detalii ca sa pot realiza ca e un grad mare de neregula, pe care il banui dar ar trebui sa mi-l si justific.
buzoianu':
(27 Ianuarie 2010, 13:51)
Nu va suparati dar ,pe magistrati cine-i apara?Legea?Ha,ha,ha!Ce "ne-am" mai ras!Dar de ce legea prevede pedepse cu suspendare pentru fapte anti-sociale atat de grave?Cumva unii avocati(ai inculpatilor,la general)au statut si de parlamentari?Pardon,au cumva legaturi prin parlament,oameni prin care pot trunchia legi dupa cum vrea sufletelul lor?Citi din parlamentari sunt avocati?Intreb si eu asa,de amorul artei.... E normal?Dar ce draq mai este normal in tata asta?

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
02 Aug 2026
225 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiune în vederea prevenirii absenteismului școlar

Miercuri, 15 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni au desfășurat o acțiune în localitățile Urziceni, Ion Roată și Jilavele, având ca scop prevenirea absenteismului școlar și creșterea gradului ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 16:10
(2121 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Risc epidemiologic ridicat pentru gripa aviară în 24 de localități

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează toți crescătorii de păsări că, la momentul actual, pe teritoriul Uniunii Europene, evoluează mai multe focare de gripă ...[citește_toată_știrea]

16 Octombrie 2025, 10:30
(6754 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 4,61 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor efectuate în luna septembrie 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul AJFP Ialomița au finalizat, în luna în luna septembrie a.c., 19 inspecții fiscale, fiind realizate și 2 controale inopinate la contribuabili ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 16:05
(4374 vizualizări - 0 comentarii)


APIA demarează Campania de plăți în avans începând cu 16 octombrie 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează joi, 16 octombrie 2025, Campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2025. Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere ...[citește_toată_știrea]

15 Octombrie 2025, 15:50
(11083 vizualizări - 0 comentarii)


APIA a finalizat controalele aferente Campaniei 2025

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat cu succes toate activitățile de control aferente Campaniei 2025, respectiv controlul clasic pe teren și controlul prin monitorizare ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 18:05
(2018 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Fetești: Percheziții domiciliare și filtre rutiere instituite de polițiști

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au desfășurat o acțiune de amploare în cadrul unui dosar penal în care se ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 14:30
(788 vizualizări - 0 comentarii)


Atenție! E-mail fals în numele ANAF!

ANAF atenționează asupra unei noi campanii de e-mail-uri false, transmise în numele instituției, de la adresa [email protected], prin care contribuabilii sunt anunțați de «o posibilă neregularitate identificată în declarațiile fiscale depuse» ...[citește_toată_știrea]

14 Octombrie 2025, 09:10
(7830 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Serviciul Call Center

RAJA Constanța: Serviciul Call Center

Serviciul Call Center pus la dispoziția clienților RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor nevoilor particulare ale utilizatorilor. Serviciul funcționează sub forma ...[citește_toată_știrea]

12 Octombrie 2025, 08:25
(5171 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Peste 1,25 milioane de lei pentru renta viageră agricolă aferentă Campaniei 2024

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a finalizat procesul de autorizare la plată a rentierilor agricoli care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 martie-1 septembrie 20 ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 13:40
(6203 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Percheziții domiciliare la Țăndărei. Au fost descoperite arme letale și neletale!

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii ialomițeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în localitatea Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:30
(18715 vizualizări - 1 comentariu)


AJOFM Ialomița: 110 locuri de muncă la Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți

Vineri, 10 octombrie 2025, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița a organizat Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenți. În vederea participării la această acțiune, la nivelul ...[citește_toată_știrea]

10 Octombrie 2025, 12:20
(3243 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziții la Urziceni și Bărbulești

Joi, 9 octombrie 2025, polițiștii și procurorii din Urziceni au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară pe raza localităților Urziceni și Bărbulești la domiciliile unor persoane bănuite ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 16:00
(4500 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de 14 mii de lei aplicate de polițiști

Joi, 9 octombrie 2025, în cadrul unei acțiuni de amploare, polițiștii ialomițeni au instituit filtre rutiere în localitățile Urziceni și Bărbulești. Au fost oprite pentru verificări mai multe ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:50
(3056 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

Slobozia: Dosar penal pentru vânzare ilegală de articole pirotehnice din categoriile F1 și T1

În baza Planului de Acțiune Pirotehnic 2025-2026, polițiștii au descoperit articole pirotehnice expuse ilegal la vânzare într-o unitate comercială din Slobozia. Articolele erau din ...[citește_toată_știrea]

9 Octombrie 2025, 15:10
(6352 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Bărbați reținuți de polițiști pentru diverse infracțiuni

Marți, 7 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din Urziceni, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore față de doi bărbați din comuna Manasia. Aceștia sunt cercetați după ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:15
(4877 vizualizări - 0 comentarii)


Razie a polițiștilor la Slobozia

Marți, 7 octombrie a.c., în intervalul orar 06,00-09,00, Poliția Municipiului Slobozia a organizat o acțiune preventiv-reactivă, cu efective mărite, pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 16:10
(3279 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

ISU Ialomița: Străzi și gospodării inundate la Slobozia și Fetești 

Potrivit unei informări a Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Ialomița, la această oră, efectele avertizării Cod Roșu de ploi abundente s-au resimțit în localitățile Slobozia ...[citește_toată_știrea]

8 Octombrie 2025, 08:00
(10500 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

ISU Ialomița va activa Gruparea Operativă

În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării Cod Roșu, conform căreia la nivelul județului Ialomița sunt prognozate ploi abundente,  iar cantitățile ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 14:00
(2614 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Fetești: Cuțit de peste 20 cm ascuns în mânecă, depistat de jandarmi

Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost depistat de jandarmii ialomițeni în timp ce încerca să intre într-un supermarket din Fetești având asupra sa un cuțit cu lama ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:55
(7910 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,58%, rata șomajului la sfârșitul lunii august 2025

La sfârșitul lunii august 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4369 șomeri (din care 2058 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 10:45
(4028 vizualizări - 0 comentarii)


Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Cod Roșu de ploi abundente în județul Ialomița

Administrația Națională de Meteorologie a emis și pentru județul Ialomița o avertizare meteo Cod Roșu de ploi abundente. Avertizarea intră în vigoare marți, 7 octombrie 2025, la orele 21,00, și ...[citește_toată_știrea]

7 Octombrie 2025, 09:10
(6424 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență!

Ca urmare a avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță ploi abundente, intensificări ale vântului și vreme rece în această perioadă, RAJA Constanța a activat ...[citește_toată_știrea]

6 Octombrie 2025, 13:15
(2840 vizualizări - 0 comentarii)


APIA primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește beneficiarilor că, până la data de 28 octombrie 2025, primește Cererile de plată pentru acordarea ajutorului de stat î ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 13:50
(4362 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Doi bărbați, reținuți după ce ar fi bătut un alt tânăr în plină stradă!

Joi, 2 octombrie a.c., polițiștii din Fetești au reținut doi bărbați, bănuți de comiterea infracțiuni de «tulburarea ordinii și liniștii publice». În fapt, polițiștii au fost sesizați ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 12:05
(5039 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Acțiune a polițiștilor rutieri la Ciulnița

Joi, 2 octombrie a.c., în intervalul orar 09,00-13,00, polițiștii rutieri din Slobozia au desfășurat o acțiune rutieră în localitatea Ciulnița, având ca obiective principale creșterea ...[citește_toată_știrea]

3 Octombrie 2025, 11:50
(488 vizualizări - 0 comentarii)


Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

Soluții digitale pentru clienți de la RAJA Constanța

O preocupare constantă a operatorului RAJA Constanța a fost cea referitoare la menținerea unui punct stabil de comunicare cu clienții  pentru a satisface nevoile și dorințele acestora. De aceea ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 17:15
(1852 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități preventive desfășurate în cadrul Liceului Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia

Polițiștii ialomițeni au desfășurat, în cursul acestei săptămâni, o serie de activități educativ-preventive la Liceul Tehnologic «Înălțarea Domnului» Slobozia, dedicate ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:50
(4014 vizualizări - 0 comentarii)


IJJ Ialomița: Anunț de recrutare pentru tinerii care vor să devină jandarmi

În perioada septembrie-decembrie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Ialomița desfășoară o nouă campanie de recrutare pentru cei care doresc o carieră militară în Jandarmeria Româ ...[citește_toată_știrea]

2 Octombrie 2025, 15:40
(8104 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: «Șoferi» fără permise, surprinși la volan

Miercuri, 1 octombrie a.c., în jurul orei 3,00, pe strada 1 Decembrie din comuna Gura Ialomiței, polițiștii din Platonești au oprit în trafic pentru control un autoturism, condus de un t ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:45
(2815 vizualizări - 1 comentariu)


Borănești: Lemne tăiate ilegal, căruțe confiscate

Marți, 30 septembrie a.c., în jurul orelor 18,00, polițiștii din Urziceni au depistat în extravilanul comunei Borănești două căruțe ce transportau material lemnos. După ce au fost identificați ...[citește_toată_știrea]

1 Octombrie 2025, 14:40
(6308 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Port Călărași în Port modern la Fetești! #pasajladrajna în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Di(h)or în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vasile în Port modern la Fetești! Parandarat în Port modern la Fetești! Agora în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Amenda în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Iulia în IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă casă Misleanu în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 22 iulie 2026 Mart în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Mary în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Mary în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori vasile în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Ioana în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Vrăjeală!!! în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Geo în «Votul meu merge acolo unde este interesul oamenilor!» Urzicenar în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori Cetatean al orasului în Profesorii din Ialomița, procent general de promovare de 41,4% la Titularizare 2026 Cetatean al orasului în Majorări de tarife la apă și canalizare în localitățile deservite de Urban SA Slobozia! Cetatean al orasului în Amenzi de peste 6,3 milioane de lei și sesizări penale pentru poluatori

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...