SPORT
Unirea Urziceni, 0 la capitolul transferuri
Cine pleacă ultimul, stinge nocturna
După vîntul schimbării care a suflat în Urziceni o dată cu plecarea lui Dan Petrescu, o altă furtună (de astă dată reală) a lovit campioana, în plin amical cu Seongnam. În cadrul stagiului de pregătire din Turcia, Unirea a întîlnit vineri, 22 ianuarie, ocupanta locului 4 din campionatul sud-corean. Partida a durat 53 de minute, adică pînă cînd furtuna a stins instalația de nocturnă, la 1-0 pentru asiatici.
Echipa de start în această partidă nu a constituit nicio surpriză, Ronny Levy avînd la dispoziție doar fotbaliștii care au evoluat și în turul campionatului. Deși a plecat tandemul fantezist Varga-Bălan de la mijlocul terenului, Dănălache a ales petrodolarii arabilor, iar Ricardo s-a pierdut printre brazilience, Dumitru Bucșaru rămîne fidel legii inerției, așteptînd, probabil, și transformări alchimiste de la masa de truditori rămasă în gestiunea lui Meme. Iar în vreme ce Clujul i-a adus pe Dică și Bud, Vasluiul pe Costly și Sînmărtean, Timișoara pe Sepsi și goleadorul Vasquez și pînă și «sărăntocii» Becali, Borcea și Copos și-a cîrpit loturile cu 2-3 nume noi, Bucșaru, îmbogățit de milioanele de la UEFA, refuză să facă transferuri. «Vom aduce un jucător străin!» răspunde evaziv managerul general Mihai Stoica, de fiecare dată cînd este chestionat asupra acestei probleme.
Dacă la capitolul veniri este întuneric, la plecări jucătorii dau deja în fiert. Bilașco e dorit la Krasnodar și, mai nou, de Hanover 96, Galamaz la Vaslui, iar interesul Stuttgartului pentru Brandan încă nu s-a stins. În aceste condiții, e greu de crezut că Unirea va mai reuși în acest sezon să-și respecte blazonul de campioană. Iar zvonurile care-l dau din vară pe Mihai Stoica pe ștatul de plată al altei echipe încep să prindă contururi de certitudine.
De aceea, ca microbiști de profesie ce ne găsim, avem și noi o rugăminte. Cine pleacă ultimul, să stingă nocturna de pe Tineretului. Nu de alta, dar dacă e uitată aprinsă pe criza asta, din profitul lui Bucșaru n-are să mai rămînă decît golaverajul.
27 Ianuarie 2010, 13:37 (6870 vizualizări - 0 comentarii)











