Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Parcul industrial al lui Ionașcu va deveni islaz comunal

Parcul industrial al lui Ionașcu va deveni islaz comunal

În primăvara anului 2009, după celebra înfrățire slobozeano-chineză, administrația locală anunța investiții masive ale fraților noștri cu ochi oblici într-un parc industrial de 150 de hectare. «Prietenii mei dragi din China vor aduce investiții de un miliard de euro și vor crea peste 1000 de locuri de muncă» declara, la vremea respectivă, încă pătruns de emoția vizitei în China, primarul Gabi Ionașcu. La un an de la evenimente, cu morcovul la ușă și un șomaj care bate în 15%, primarul tace. Iar cele 150 de hectare se vor întoarce acolo unde le e locul, adică la oile și vacile de la care au fost furate pentru a împlini viziunea grandioasă a unui edil prea mare pentru un oraș atît de mic.
Decizia concesionării prin licitație publică a 280 de hectare de teren extravilan urmează să fie supusă aprobării Consiliului Local joi, 28 ianuarie, în cadrul unei ședințe extraordinare. Iar motivația acestei propuneri de proiect confirmă indubitabil că declarațiile de mai an ale primarului Gabi Ionașcu nu au fost decît brașoave chinezești, numai bune de momit electoratul: «unul dintre motivele care impun concesionarea islazului este dat de prevederile Ordinului nr. 210 din 8 septembrie 2009 pentru modificarea și completarea Strategiei privind organizarea activității de îmbunătățire și exploatare a pajiștilor la nivel naițonal, pe termen mediu și lung, aprobată prin Ordinul ministrului Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și al ministrului Administrației Publice nr. 226/235/2003».
În traducere liberă, asta înseamnă că terenurile promise chinezilor au fost dintotdeauna ale crescătorilor de animale, iar declarațiile edilului local nimic mai mult decît o fantezie administrativă.

27 Ianuarie 2010, 19:11 (13132 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


Ioan Martin:
(27 Ianuarie 2010, 22:07)
Orice investitie care ar crea locuri de munca in Slobozia ar fi binevenita!Taxele aferente salariilor sunt cele mai sigure venituri pt.bugetul local ,de stat si al asig.sociale .Cu conditia sustinerii unui nr.minim de locuri de munca se pot acorda facilitati investitorilor.Ar trebui pastrata o clauza in contractul de concesiune ,ca in cazul unei investitii indust.de interes municipal ,sa se poata disponibiliza terenul necesar .

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 19 Aug 2026
369 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

IPJ Ialomița: Acțiuni preventive desfășurate de polițiști

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, polițiștii au fost solicitați să intervină la 113 evenimente, dintre care 104 au fost sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, totodată fiind sesizate 1 ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 16:30
(2212 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 19 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10867, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 16:15
(2898 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 25 august, termen limită pentru depunerea a 8 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că miercuri, 25 august 2021 este termenul de depunere a următoarelor declarații, pentru perioada de raportare încheiată ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 14:00
(4728 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Autocamion cuprins de flăcări

Slobozia: Autocamion cuprins de flăcări

În dimineața zilei de joi, 19 august a.c., pompierii din Slobozia au fost solicitați prin apel 112 să intervină la un incendiu izbucnit la un autocamion, în localitatea Slobozia. Militarii ISU au stins ...[citește_toată_știrea]

19 August 2021, 13:00
(2624 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Biciclist băut, acroșat de un autovehicul

Marși, 17 august a.c., în jurul orei 9,00, polițiștii din Urziceni au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Arcului din loclaitate s-a produs un accident de circulație, soldat cu rănirea unui ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 19:10
(2635 vizualizări - 0 comentarii)


Copil de 14 ani din Slobozia, surprins la volanul unui autoturism

În cursul zilei de marți, 17 august 2021, în jurul orei 9,00, polițiștii din Urziceni au depistat un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din județul Dâmbovița, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 19:05
(4429 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Miercuri, 18 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10861, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 16:45
(2778 vizualizări - 0 comentarii)


Lilieci: Șofer mort într-un accident rutier

Lilieci: Șofer mort într-un accident rutier

Un grav accident rutier s-a petrecut miercuri, 18 august a.c., pe raza localității Lilieci. Din verificările efectuate a reieșit că evenimentul rutier s-a produs ca urmare a coliziunii dintre un autoturism ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 16:30
(3913 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări de tip Cod Portocaliu și Galben pentru Nordul și Estul Munteniei, cea mai mare parte a Dobrogei, Sudul Moldovei, Sud-Estul Transilvaniei, precum ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 14:40
(4675 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată

Ialomița: Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată

Începând de miercuri, 18 august a.c., de la orele 14,00, și până joi, 19 august a.c., la ora 06,00, Ialomița se va afla sub efectele Codului Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Potrivit ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 14:30
(2724 vizualizări - 0 comentarii)


Luciu: Incendiu din cauza unui scurtcircuit electric

Luciu: Incendiu din cauza unui scurtcircuit electric

Marți, 17 august a.c., în jurul orelor 13,10, un apel primit prin intermediul numărului unic de urgență 112 la dispeceratul integrat al Inspectoratului anunța producerea unui incendiu la o casă în satul ...[citește_toată_știrea]

18 August 2021, 11:40
(2755 vizualizări - 1 comentariu)

Taguri: Luciu incendiu


RAJA Constanța: Apă oprită la Dridu din cauza unei avarii

Echipele RAJA au intervenit pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 180 mm, de pe strada Principală nr. 25 din localitatea Dridu. În vederea ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 19:45
(4298 vizualizări - 0 comentarii)


Căzănești: Cercetat penal pentru că și-a agresat soția

Luni, 16 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Căzănești au fost sesizați, de o femeie de 50 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost lovită de concubinul său în vârstă e 49 de ani. În ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 17:06
(4752 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: La volan sub influența băuturilor alcoolice

În seara zilei de luni, 16 august a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, un autoturism care se deplasa pe DN2A-E60. La volanul autovehiculului a fost identificat un bărbat, în ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 16:45
(1708 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Marți, 17 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10857, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 16:40
(2449 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: Reținut pentru furt calificat

Polițiștii ialomițeni au identificat un tânăr de 22 de ani, din comuna Movilița, bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt calificat. Luni, 16 august a.c., acesta fost reținut pentru 24 de ore și introdus ...[citește_toată_știrea]

17 August 2021, 16:15
(1853 vizualizări - 0 comentarii)


Maia: Un tânăr fără permis a provocat un accident rutier

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 14/15 august a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza comunei Maia s-a produs un accident soldat cu pagube materiale. Din primele verificări ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 18:00
(4100 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: La volan, sub efectul drogurilor

În acest week-end, polițiștii ialomițeni au desfășurat ample activități de prevenire a accidentelor rutiere pe șoselele din județ. În timp ce efectuau un filtru rutier pe raza municipiului Fetești, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 17:40
(2375 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Razie a polițiștilor și jandarmilor

Țăndărei: Razie a polițiștilor și jandarmilor

Sâmbătă, 14 august a.c., polițiști ialomițeni, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni au desfășurat o acțiune pe raza orașului Țăndărei, pentru prevenirea și combaterea violenței stradale, dar și a prevenirii ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 17:30
(2015 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Țăndărei razie


Grupul de Comunicare Strategică: 2 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Luni, 16 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10851, fiind înregistrate 2 noi cazuri față de ziua ...[citește_toată_știrea]

16 August 2021, 16:30
(1926 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 7 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Duminică, 15 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10849, fiind înregistrate 7 noi cazuri față de ...[citește_toată_știrea]

15 August 2021, 16:30
(1935 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 1 nou caz de COVID-19 în Ialomița

Sâmbătă, 14 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10842, fiind înregistrat 1 nou caz față de ziua ...[citește_toată_știrea]

14 August 2021, 17:15
(2720 vizualizări - 1 comentariu)


Țăndărei: Dosar penal pentru că purta un cuțit asupra sa

Țăndărei: Dosar penal pentru că purta un cuțit asupra sa

În cadrul unei acțiuni desfășurată joi, 11 august a.c., pe raza orașului Țăndărei, jandarmii ialomițeni au identificat un tânăr, de 31 de ani, asupra căruia a fost găsit un cuțit cu lungimea de 52 cm, în ...[citește_toată_știrea]

13 August 2021, 16:40
(7185 vizualizări - 11 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 6 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Vineri, 13 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10841, fiind înregistrate 6 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

13 August 2021, 16:15
(1821 vizualizări - 1 comentariu)


lPJ Ialomița: Amenzi de 117 mii de lei, aplicate de polițiști

În ultimele 24 de ore polițiștii au intervenit la 92 evenimente, din care 86 sesizate pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, au constatat 10 infracțiuni și au aplicat 339 de sancțiuni contravenționale ...[citește_toată_știrea]

13 August 2021, 15:30
(2342 vizualizări - 1 comentariu)


ISU Ialomița: Măsuri de siguranță pentru un week-end fără evenimente

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Ialomița au câteva recomandări pentru persoanele care aleg să-și petreacă acest week-end în zonele turistice. Astfel, este necesar ...[citește_toată_știrea]

13 August 2021, 11:30
(4522 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: La bugetul statului s-au încasat 176,56 milioane de lei

Potrivit Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița, în luna iulie 2021 s-au încasat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 176,56 milioane de lei, cu 93,9 ...[citește_toată_știrea]

12 August 2021, 18:20
(2283 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 4 noi cazuri de COVID-19 în Ialomița

Joi, 12 august a.c., la nivelul județului Ialomița, potrivit Grupului de Comunicare Strategică, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 10835, fiind înregistrate 4 noi cazuri de îmbolnăvire ...[citește_toată_știrea]

12 August 2021, 17:05
(1732 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Aproape 1,5 milioane de lei, obligații suplimentare la buget în urma controalelor

Inspectorii Activității de Inspecție Fiscală din cadrul AJFP Ialomița au efectuat, în luna iulie 2021, controale la contribuabili persoane fizice și juridice. Astfel, au fost înregistrate 17 inspecții fiscale ...[citește_toată_știrea]

12 August 2021, 15:50
(4433 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Accident în zona Hermes

Slobozia: Accident în zona Hermes

Joi, 12 august a.c., pe raza municipiului Slobozia, pe DN2A (zona Hermes), s-a produs un accident rutier, fiind implicate 3 autoutilitare și un autoturism. Pompierii din Slobozia au intervenit de urgență ...[citește_toată_știrea]

12 August 2021, 14:20
(1615 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
AlexDan în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Elena I în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Maria N în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă Isc în Constructorii podului peste râul Ialomița din Țăndărei, responsabili de distrugerea digului de apărare din zonă CETATEAN în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 Gigel în Proiect tehnic pentru consolidarea digului din zona Bentu, lipsă de fonduri pentru implementare Gigel în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni garsonieră Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Duță Aurel în Mii de dosare, «uitate» la Parchetele locale din Ialomița Anonim în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Gogu în Proiectul-fantomă al Aeroportului de la Alexeni Prefectura în Rectificare bugetară și actualizări majore pentru drumurile și podurile din Ialomița casă Cocora în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 12 august 2026 [email protected] în Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție! @ Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Cristi în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Daria în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia Gino V în Reorganizare eficientă la Poliția Locală Slobozia

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...