Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

SPORT

Sus mâinile pentru Basarab

Alegeri la AJF Ialomița

Sus mîinile pentru Basarab

Ședința de sîmbătă a Asociației Județene de Fotbal Ialomița a adunat la Palatul Copiilor 60 de delegați veniți din toate colțurile fotbalistice ale județului pentru a-și alege conducerea în următorii 4 ani. Cu secretarul general Vasile Drăgan amfitrion și cu șeful AJF Constanța Vasile Micu drept supervizor, ședința a debutat într-o acalmie totală. După darea de seamă a președintelui Basarab, s-a trecut la partea picantă, alegerile. Cum pentru funcția de președinte era un singur candidat, nu putea să iasă Mircea Sandu. Și, la propunerea lui Vasile Drăgan s-a votat la vedere. Și astfel, la un semn, 60 de brațe s-au grăbit să-l reconfirme pe cel care conduce de 4 ani AJF, Mihai Basarab. Surprizele au apărut la cele două funcții de vicepreședinte. Fostul agent de circulație, Ion Andrei, nu va mai fluiera abaterile disciplinare ale fotbalului ialomițean, iar arbitrajul nu va mai fi sub Topor, Gheorghe Topor, cel care l-a condus pînă sîmbătă. În locul lor au apărut fostul portar al echipei Unirea Slobozia, Ion Ionescu (compețitii și disciplină) și Vasile Bratu (arbitraj) «cel mai bun cavaler al fluierului ialomițean din toate timpurile», după spusele perdantului Ion Andrei.
Conducerea a fost completată cu 3 reprezentanți ai diviziilor județene. Primarul din Munteni Buzău, Gheorghe Soare reprezintă Liga a IV, primarul din Ograda, Lilian Badea, categoria onoare, iar Iulian Mihăilă, din Valea Măcrișului, promoția. Secretar general rămîne eternul și fascinatul Vasile Drăgan. Aceasta este conducerea care sperăm să facă din fotbalul ialomițean în următorii 4 ani unul care să dea mai mult decît o campioană de import și... cam atît! (I. VĂGĂONESCU)

27 Ianuarie 2010, 13:39 (17895 vizualizări - 1 comentariu)

Comentariile cititorilor:


sport:
(27 Ianuarie 2010, 15:34)
Vai de sportivii nostrii!

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Miercuri 01 Iul 2026
281 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

E-Distribuție Dobrogea: În continuare 22 de localități din Ialomița fără curent!

Potrivit unui comunicat de presă, E-Distribuție Dobrogea informează că marți, 29 ianuarie 2019, la orele 14,00, lipsa energiei electrice afectează în continuare localități din Ialomița. Astfel, localitățile ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2019, 19:35
(8421 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Respectarea măsurilor impuse pentru eradicarea Pestei Porcine Africană

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița informează proprietarii/deținătorii de porcine, atât din exploatațiile comerciale cât și din gospodăriile populației, cu privire la ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2019, 12:25
(5291 vizualizări - 0 comentarii)


Radierea din registrul comerțului a persoanelor fizice autorizate (PFA) și a întreprinderilor individuale (II) care nu și-au actualizat obiectul de activitate

Oficiul Național al Registrului Comerțului reamintește faptul că, potrivit prevederilor art. II, alin. (6), din Legea nr. 182/2016, pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008, privind ...[citește_toată_știrea]

29 Ianuarie 2019, 11:25
(13590 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Peste 28 de mii de oameni sunt fără curent

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ialomița informează că la acestă oră 29 de localități din județ sunt fără energie electrică, fiind afectați peste 28 de mii de oameni. Cele mai multe probleme ...[citește_toată_știrea]

27 Ianuarie 2019, 14:53
(7721 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Din nou Cod Portocaliu de polei!

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, județul Ialomița intră din nou sub incidența Codului Portocaliu de polei. Astfel, începând de vineri, 25 ianuarie 2019, orele 21,30, până ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2019, 23:30
(4988 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 3 drumuri județene și unul național sunt închise

Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Poliției Rutiere Ialomița, în momentul de față, s-a închis circulația pe Drumul Național 2C Slobozia-Buzău. De asemenea, traficul este suspendat ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2019, 10:40
(9007 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Poleiul a închis 4 drumuri județene

Poliția Rutieră Ialomița informează faptul că la această oră 4 drumuri județene au fost închise din cauza poleiului format pe carosabil. Este vorba despre DJ201 Ciulnița-Ciochina, DJ102H Miloșești-Grindu-Valea Măcrișului ...[citește_toată_știrea]

25 Ianuarie 2019, 00:03
(9001 vizualizări - 0 comentarii)


Orezu: 12 tiruri sunt blocate pe șosea din cauza poleiului. DJ201B este închis!

Vremea de afară dă peste cap traficul rutier. Oficialii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Ialomița anunță faptul că din cauza poleiului depus pe șosele, 12 tiruri sunt în momentul de față blocate ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2019, 18:43
(9079 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: Cod Portocaliu de polei

Cod Portocaliu de polei emis pentru județul Ialomița de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie. Avertizarea este valabilă până joi, 24 ianuarie 2019, orele 11,00. Deși până la această oră ...[citește_toată_știrea]

24 Ianuarie 2019, 11:40
(5047 vizualizări - 0 comentarii)


Gripa suspendă cursurile în toate școlile din Ialomița

Potrivit unui ordin al Ministerului Educației, toate unitățile de învățământ din Ialomița își vor suspenda cursurile în data de vineri, 25 ianuarie 2019. Decizia a fost luată în baza unei ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2019, 21:11
(5260 vizualizări - 0 comentarii)


8400 de cereri pentru 290 de posturi scoase la concurs în Poliția Română

Peste 8400 de cereri de înscriere au fost depuse de persoane care vor candida pe unul dintre cele 290 de posturi de ofițeri, agenți și personal contractual, scoase la concurs la nivelul structurilor Poliției ...[citește_toată_știrea]

23 Ianuarie 2019, 20:15
(7631 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Amenzi de aproape 166000 de lei, 18 permise reținute

În perioada 18-20 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice. Astfel, s-a intervenit la 85 de ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2019, 18:35
(4955 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți la volan

Cinci ialomițeni, cu vârste cuprinse între 23 și 43 de ani, au fost depistați de polițiștii rutieri în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, deși au consumat anterior băuturi alcoolice. ...[citește_toată_știrea]

22 Ianuarie 2019, 18:10
(4551 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Hoț din locuințe, identificat de polițiști

Miercuri, 16 ianuarie a.c., polițiștii din Urziceni au identificat un bărbat de 28 ani bănuit de săvârșirea de infracțiuni de «furt calificat». La data de 11 ianuarie a.c., Poliția a fost sesizată de o ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2019, 18:40
(5387 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Arestat pentru «tâlhărie»

Miercuri, 16 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au reușit identificarea unui tânăr, de 21 de ani, din județul Bacău, pe numele căruia Judecătoria Onești a emis un ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2019, 18:25
(6187 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beți la volan

Miercuri, 16 ianuarie a.c., polițiștii rutieri au depistat doi bărbați de 22, respectiv 51 de ani, ambii din Țăndărei, în timp ce conduceau pe drumurile publice, deși anterior consumaseră băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2019, 18:15
(5029 vizualizări - 0 comentarii)


Braconaj piscicol la Valea Ciorii

Miercuri, 16 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Platonești au depistat, pe raza comunei Valea Ciorii, doi tineri de 15, respectiv 18 ani, din localitate, în timp ce în timp ce ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2019, 18:10
(5004 vizualizări - 0 comentarii)


Furturile de lemne, în atenția polițiștilor ialomițeni

Marți, 15 ianuarie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. Astfel, pe parcursul derulării activităților ...[citește_toată_știrea]

17 Ianuarie 2019, 10:10
(4603 vizualizări - 0 comentarii)


Angajări din sursă externă la IPJ Ialomița

Inspectoratului de Poliție al Județului Ialomița i-au fost repartizate 2 posturi pentru încadrare din sursă externă, existente în statele de organizare ale IPJ Ialomița, prin modalitatea încadrării directe ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 18:35
(6983 vizualizări - 0 comentarii)


anunț angajare

SC Agromas Grup SRL
furnizor de produse și servicii agricole
cu sediul în Cosâmbești-Ialomița
angajează
ȘOFER AUTOCAMION-2 (două) posturi
Cerințe
-studii medii
-permis de conducere categoria B, C+E
-experiență în conducerea
autocamioanelor >3,5 to min. 1 an
-fără cazier judiciar
-atestat valabil de șofer profesionist
transport marfă
-atestat valabil ADR
-capacitate de organizare și planificare
-punctualitate, seriozitate
și responsabilitate
-avize medicale și psihologice valabile
-transport intern
Responsabilități
-participă la operațiunile de încărcare
și descărcare a autovehiculului
Beneficii
-pachet salarial atractiv
-card analize medicale
-telefon
CV-urile se pot depune atât
la sediul din Cosâmbești
cât și la următoarea adresă de
email [email protected]
Relații se pot obține
la telefon 0749/082.231

15 Ianuarie 2019, 17:35


ANOFM: Locuri de muncă în agricultură-Spania

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin intermediul Serviciului EURES din cadrul AJOFM Ialomița, promovează oferta unui angajator din Spania, de 50 locuri de muncă în agricultură la recoltarea ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 17:30
(5166 vizualizări - 1 comentariu)


Accident la Slobozia produs de neacordarea de prioritate

Luni, 14 ianuarie 2019, pe raza municipiului Slobozia s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. În timp ce un bărbat, de 52 ani, din Țăndărei, conducea un autoturism pe DN2A nu a acordat ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 17:25
(5762 vizualizări - 1 comentariu)


Ialomița: La volan, fără permis și cu mașina neînmatriculată

Un tânăr de 25 de ani, din Grivița, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Amara, fără a poseda permis de conducere. Iar un alt conducător auto în vârstă de ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 17:15
(5956 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale»

Marți, 15 ianuarie a.c., elevii de la Școala Gimnazială nr. 5 Slobozia Nouă,  coordonați de învățătorul Fănica Damian, au participat la activitatea cu tema «15 ianuarie-Ziua Culturii Naționale». Părintele ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 17:05
(5822 vizualizări - 1 comentariu)


Accidente la Giurgeni și Gura Ialomiței

În perioada 11-13 ianuarie 2019, pe raza județului Ialomița s-au produs două accidente rutiere soldate cu rănirea a două persoane. Primul accident s-a produs pe raza localității Giurgeni unde un bărbat ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 11:40
(5997 vizualizări - 0 comentarii)


Produse contrafăcute identificate la Fetești

În perioada 11-13 ianuarie 2019, polițiștii au efectuat controale la mai mulți agenți economici de pe raza județului Ialomița pe linia prevenirii și combaterii ilegalităților din domeniul protecției mărcilor ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 11:25
(4468 vizualizări - 0 comentarii)


Braconajul piscicol, în atenția polițiștilor ialomițeni

Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, polițiștii slobozeni au depistat un ialomițean, de 45 de ani, în timp ce transporta, cu ajutorul unui autoturism, aproape 40 kg de pește din speciile caras, crap, ten și sânger ...[citește_toată_știrea]

15 Ianuarie 2019, 11:10
(5023 vizualizări - 0 comentarii)


Delictele silvice, în atenția polițiștilor ialomițeni

Miercuri, 9 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul IPJ Ialomița au desfășurat activități pe raza de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din silvicultură. Astfel, pe timpul acțiunilor ...[citește_toată_știrea]

10 Ianuarie 2019, 17:05
(4393 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Arestat pentru «sechestrare de persoane» și «tâlhărie»

Marți, 8 ianuarie a.c., polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au reușit să identifice un bărbat, de 45 ani, din Fetești, pe numele căruia Curtea de Apel București a emis un mandat ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2019, 19:25
(6608 vizualizări - 0 comentarii)


Autoturism căutat de autoritățile engleze, găsit la Fetești

Un autoturism căutat pentru confiscare de autoritățile engleze a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Ialomița. Polițiștii au identificat un autoturism ce aparținea ...[citește_toată_știrea]

9 Ianuarie 2019, 19:15
(5364 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței Corcodel în Stelnica și Punctul de Acostare «Regina Maria», creștere a numărului de turiști Mary în Au sosit primele autogunoiere pentru operatorul ADI ECOO 2009

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...