Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Cei 4 cavaleri ai Apocalipsei

Cui servește criza apei?!

Cei 4 cavaleri ai Apocalipsei

În spatele crizei generate de calitatea apei stau oameni. Iar oamenii se ascund în spatele declarațiilor. De aceea, vă propunem o trecere în revistă a declarațiilor celor care, în opinia noastră, sînt scenariștii acestui spectacol public derulat pe bani și sănătatea contribuabililor.

Gabi Ionașcu, primarul municipiului Slobozia
«Apa noastră nu este nici mai bună, nici mai rea decît apa altora. Și, așa cum am mai spus-o și cu alte ocazii, obligația noastră legală este de a o trata. Nicăieri în România nu se furnizează populației apă netratată».
Gabi Ionașcu este principalul susținător al proiectului de alimentare cu apă dintr-o sursă subterană, proiect a cărui valoare finală estimată este de 240 miliarde de lei. Aceasta este prima declarație publică în care Gabi Ionașcu admite că apa nu este «de cea mai bună calitate», așa cum obișnuia pînă în prezent. Declarația a fost făcută joi, 28 ianuarie a.c., în cadrul ședinței AGA a SC Urban.

Marian Neacșu, deputat PSD
«Am avut o întîlnire de lucru în care am încercat să găsim soluții pentru finanțarea prin bugetul de stat a lucrărilor de înlocuire a rețelei de apă la Slobozia».
Marian Neacșu a fost directorul de campanie al primarului Gabi Ionașcu și unul dintre susținătorii necondiționați ai proiectului acestuia. Încercarea sa de a identifica o soluție mai rapidă de remediere a situației existente confirmă interesul PSD pentru rezolvarea crizei apei înainte ca imaginea publică a primarul Gabi Ionașcu să fie compromisă definitiv. Declarația a fost făcută la sfîrșitul lunii decembrie 2009, după o întîlnire cu reprezentanții Prefecturii și ai administrației locale, întîlnire la care a fost prezent și parlamentarul PD-L Tudor Panțuru. Marian Neacșu ar fi considerat «succesorul pe linie de partid al lui Gabi Ionașcu la funcția de primar».

Mădălin Teculescu, prefectul județului Ialomița
«Informez opinia publică despre faptul că Instituția pe care o conduc nu încearcă să politizeze în niciun fel problema deosebită, reprezentată de apa furnizată locuitorilor municipiului Slobozia și localităților limitrofe. Reprezentanții Instituției Prefectului Ialomița au transmis date despre problemele cauzate de apa din sursă subterană și problemele financiare locale către membrii Guvernului României, făcîndu-se demersuri în continuare pentru ca această situație să fie rezolvată».
Prefectul Teculescu a fost singura «voce oficială» care a cerut soluții reale pentru criza apei. Implicarea sa în această criză a fost taxată drept sarcină de partid, în condițiile în care, înainte de numirea în funcție, a fost timp de două mandate primar PD-L. Declarația a fost făcută miercuri, 27 ianuarie 2010. Mădălin Teculescu este considerat viitorul contracandidat al primarului Gabi Ionașcu la Primăria Slobozia în 2012, din partea Partidului Democrat-Liberal.

Valentin Cilibeanu, directorul SC Urban
«Problema apei la Slobozia este gravă. Încercăm să luăm toate măsurile care se impun pe linie administrativă și pe linie juridică. Iar legat de eliminarea fierului și amoniului înainte de tratarea cu clor, această comandă este deja lansată de Primărie firmei Romet Buzău».
Aceasta este prima declarație a lui Valentin Cilibeanu în care acesta lasă să se înțeleagă faptul că problemele legate de potabilizarea apei au existat încă de la început. Directorul SC Urban a executat necondiționat toate deciziile impuse de către administrația locală, de la inițierea proiectului și pînă în prezent, indiferent de consecințele acestor decizii. Declarația a fost făcută în cadrul ședinței AGA a SC Urban de joi, 28 ianuarie 2010.

29 Ianuarie 2010, 19:46 (14403 vizualizări - 12 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Dantes:
(4 Februarie 2010, 00:26)
Ohoho..si ce-i mai doare mai Mihai. Ala cu mustata-n vant, din categoria urbanus incompetentus, se da de ceasul mortii ca cica ar fi persecutat politic. Toata lumea ii spune ca apa e infecta si el o tine sus si tare ca este o actiune politica concentrata asupra lui. Dar ca el nu va renunta si ca va schimba conductele prin care va curge aceeasi apa infecta. Pai bine mai moldoveanule te vaiti tu la tv ca te-ai trezit cu doua sacosi de gunoi in fata portii casutei cu etaj, la care ai trudit 10 ani?...pai chiar asa de prosti ne crezi???...o fi strada lactilromului mai departe de oras dar am vazut si noi cand si cine a carat materialu' pe acolo. Pai daca tot ne umpli de rahat direct pe conducta de apa rece, acum de ce te oftici daca mai confundam si noi groapa de gunoi... ca noi am invatat, din mosi stramosi, ca mustele bazaie numai acolo unde pute...ori in cazul matale, or sti ele ceva...si daca tot veni vorba de conducte, chiar daca ne consideri asa inculti, te rugam respectuos sa ne spui si noua cum le vei schimba?...vei lasa cartiere intregi fara apa cate o luna?...sau ai de gand sa le schimbi metru cu metru?..ca mintea aia creata a matale nu a putut sa conceapa un plan alternativ de alimentare cu apa. Si sa ne mai spui si noua daca nenea ala de la radion o sa asfalteze inainte sau dupa schimbarea conductelor?...momentan ne oprim cu intrebarile aici ca deja ti s-a incins creierasul ala mic si stresat...
Mihai Enciu:
(1 Februarie 2010, 20:22)
Mai nea Ion al lui Miai, imi pare rau ca ma confunzi. Dantes Gogu este un nene talentat dar cam vulgar dupa gustul meu. Daca aveam ceva de scris despre domnii din poza scriam la mine pe sait, ca posed si eu un www d-asta electronic. Dar nu am, asa ca prefer sa tac ca sa nu spun prostii sau sa bat campii. Ca-i doare!
poisson d'avril:
(1 Februarie 2010, 09:30)
Domnul V Popa atinge un punct destul de pertinent si logic, parerea mea. E clar ca avem tendinta stramoseasca de a-l "face cu ou si cu otet" pe acest personaj, dar e clar ca nu putem sa ne eliberam decat frustrarea. Unii sunt mai directi, mai aprigi, altii mai ironici si mai voalati dar se stie f clar ca ii uram numai de bine. Totusi, ptr cei interesati si de schimbare ar trebui ca macar uniunea asta impotriva "realizarilor" domnului Ionascu sa se dezvolte ceva mai sus de niste "urari de bine". Astea sunt ca apa in penele gastei ptr dumnealui. Nu poti cere unui om de conditie simpla sa vina cu solutia, el gandeste simplu, s-a saturat si e revoltat, insa acei dintre voi care au posibilitatea si stiinta de a intreprinde macar un dram de actiune spre gasirea unei solutii sau luarea unor masuri, sa o faca. Macar o presiune spre organele competente. Uniunea face forta, iar parerea populatiei conteaza la un moment dat, chiar daca toate inceputurile sunt grele. Eu prefer sa spun ca un lucru e greu sau f greu de realizat insa nu imposibil. Totul tine de organizare si de cineva care sa capteze increderea oamenilor si banuiesc ca exista printre cei din Slobozia macar un om cu minte luminata si cu interes in a-si ajuta semenii.Chiar daca s-au mai intreprins actiuni si se crede ca nu s-a realizat nimic, nu trebuie abandonat. Presiunea continua o sa faca situatia sa miste la un moment dat.
Gigi:
(31 Ianuarie 2010, 22:52)
Sunt perfect de acord cu dl Victor Popa. Ii urez, din suflet, sanatate maxima domnului primar. Nu mi se pare cinstit ca in inchisoare sa traiasca doar cativa ani. Ci cat mai multi. Totodata, il ajut sa-si umple frigiderul, cu de-ale gurii... trebuie sa se obisnuieasca omul si cu greul si cu sapunul si sa o ia asa usor pe "calea ciocolatei". Caci colegii de celula nu-l vor ierta. Toti au copii si se stie ca au o ura launtrica pentru cei care fac rau celor mici. Sper sa prind ziua in care sa vad ca incompetenta alesilor se plateste scump.
Victor Popa:
(31 Ianuarie 2010, 18:19)
Sint perfect de acord cu dvs. Insa, injurind se mai poate rezolva ceva? Primarul Ionascu, revenind, poate fi tras la raspundere (de cei in drept, desigur) din cel putin doua considerente: pe de o parte, cum am mai spus, a pus caruta-naintea boilor, in sensul ca a forat puturi inainte de a schimba tevile; pe de alta parte, daca stia despre acel raport facut de nemti, privitor la apa din sursa subterana, raport ce indica anumiti parametri nepotabili, e grav. Asadar, daca dvs considerati ca injurind, in loc de a analiza subiectul, constituie o rezolvare, ma vad obligat sa intervin.
mircea:
(31 Ianuarie 2010, 17:59)
domnule popa,daca eu am folosit un limbaj trivial,ceace a facut gabi ionascu cum poate fi calificat?el si apropiatii lui consilieri?de ce nu a lasat alimentarea cu apa din vechea sursa si cu banii bagati in "noua apa" sa fi facut un bazin acoperit,o baza sportiva...,vine acum si spune ca o sa bage o gramada de bani in cinematograful galax si sala de la casa de cultura...va par niste proiecte viabile?mie nu...cel putin nu acum...ce vedem pe strada?gauri,noroi,mizerie...asta face domnul primar cu care dumneata imi cer sa fiu decent,cred ca nu exita in romania primar mai injurat ca ionascu si asta din cauza mizeriei numita apa potabila...nu-i asa?...
poisson d'avril:
(31 Ianuarie 2010, 17:29)
Dantes Gogu...ai scris sau ai colaborat la editarea "Atlas de mitocanie urbana" ? Daca nu, mare pacat, e in elementul tau. Nu m-am mai amuzat asa de mult. N-oi fi tu Enciu dar iti irosesti talentul pe undeva.:))
Cineva care stie:
(31 Ianuarie 2010, 15:56)
Noi nu suntem platiti sa oferim solutii. Noi muncim sa ne castigam banii si painea. Iar Ionascu e platit de noi sa munceasca oferind solutii. El a tras Slobozia in rahat, el sa o scoata. Ca din comision si-a tras vila de smecher. Ca injura lumea si vb urat la adresa lui mi se pare cea mai mica problema a moldoveanului si singura cale de a ne mai racori. Fix in cuc il doare. Uite cum arata orasul. E vai mama lui. Drumurile sunt ciuruite de la tevile sparte, nici macar zapada nu a fost in stare sa o curete de pe drum, avem gheata cu vagonul pe sosea fiindca apa iese din pamant. Da el bani din buzunar sa repare soselele ? Da pe dracu ! Uite-te drum ce au facut aia spre combinat pe pod !! Pana la vara e varza !! Deja se marunteste. Asta e Ionascu si echipa lui de hoti si papagali!
Victor Popa:
(31 Ianuarie 2010, 13:54)
Mai toti slobozenii sintem suparati din cauza acestui subiect, al apei asa-zis potabile. Insa, v-am ruga, in limita unei decente, sa nu mai folositi un limbaj trivial la adresa primarului Ionascu. Cu atit mai mult cu cit, va garantam, domnia sa citeste cam tot ceea ce apare pe acest site. Credem totusi ca ar fi mai oportun sa va exprimati in ceea ce priveste gasirea unor solutii. Caci, dupa cum sesizati, de solutii are nevoie urbea acum. Faptele sint, dupa cum le simtim, pe propria piele, consumate...
mircea:
(31 Ianuarie 2010, 13:01)
1)ptr gabi ionascu-primaru':dom'le primar,eu is nascut-crescut aici,in slobozia,de cand ma stiu am baut apa potabila furnizata de ragcl respectiv urban pana cand matale dom'le primar,ai hotarat impreuna cu sclifositii aia de consilieri,ca e mai bine sa avem apa menajera la ghivete si sa ne cumparam apa sau sa aducem in bidoane din localitatile invecinate,no,parerea mea este ca matale dom'le primar ai ceva interese materiale,o spun elegant dar mai pe sleau zis,cred ca ai luat ceva banuti,altfel nu se explica indarjirea de care ai dat dovada pentru realizarea proiectului,nu-i asa?una peste alta, nici in poponet nu te doare de noi,drept pentru care,iti urez dom'le primar o cat mai rapida deteriorare a sanatatii(eventual cu niste pietris la rinichi),si,o cat mai rapida si fructuasa cercetare din partea dna a veniturilor si realizarilor dumneavoastra... 2)ptr d neacsu....pur si simplu bate campii...si i bate bine...vorbe goale lipsite de sens si finalizare.... 3)ptr d prefect...solutia in primul rand domnule prefect este plecarea lui ionascu de la primarie,deci?demiterea cretinului si organizarea de alegeri locale,si,pana atunci,reloarea alimentarii cu apa potabila din vechea sursa... 4) ptr cilibeanu...omule,meriti sa fii arestat,stii de ce?pentru ca pana acum ai spus ca apa e buna,ca nu e probema ...esti de fapt,alaturi de ionascu un fel de terorist...
ion a lu' miai:
(31 Ianuarie 2010, 00:24)
Mai, dantes gogu, se vede de la o posta ca pe cartea ta de identiate la rubrica nume scrie Enciu iar la rubrica prenume scrie mihai.
Dantes Gogu:
(29 Ianuarie 2010, 21:19)
Stimati concetateni..va propun un exercitiu de imagine. Haideti sa privim impreuna fotografiile, de la stanga la dreapta. Primul din stanga ne prezinta un om plin de el, imfumurat, vanitos, fatat pentru a fi de-a pururi sef, cu funduletul in iad si cu sufletul in rai. Dupa cum si-a cracanat narile, pare sigur pe el...dar il tradeaza ochii. Acestia arata nesiguranta, instabilitate si teama fata de toti cei din jur. Ochii ne spun ca ar suspecta-o si pe ma'sa daca situatia o cere. Tot trasaturile fetei tradeaza o fire ipocrita, machiavelica, genul de om prost dar tant...vesnic avand ceva de ascuns. Al doilea din stanga, un personaj care a adoptat pozitia ganditorului de la Hamangia, uitand sa-si dea pantalonii jos, inainte de a se apuca de treaba. Om cult, intelectual, viril...tipul de om care coace tot timpul ceva. Fire sociala, in trecut familist convins, il trec sudorile cand vede ca personajul la care tine mult, este prins in corzi. Pozitia adoptata cu mana la falca, mascheaza acadeaua pe care o suge de zor, de cand s-au terminat alegerile, incercand sa-si regleze deficitul de zahar din organism. Al treilea din stanga este reprezentat de o papusa Barbie, care reprezinta deliciul copiilor slobozeni. Rolul lui este de a nu deranja pe nimeni, de a multumi pe toti, de a convinge varza ca animalul numit capra nu-i vrea raul si de a amagi capra dandu-i sa miroasa varza, doar ca sa nu-i uite aroma. Om diplomat, intelectual, cu atat de mult bun simt incat da pe dinafara prefecturii, personajul din poza, este unul nascut extrem de tarziu pentru perioada lui. Si, in sfarsit, in ultima poza este prezent un personaj dragut, aerian, tulburat dar cu ochii limpezi, mintea cristalina, cu o concentratie de fier, in creier, mai mare decat maximul admis, strangand din bucile obrajilor, un nefericit partz cu miros de amoniu...Persoana in cauza prezinta o anomalie genetica, avand in structura ADN, ramasite din stramosii lui: lemurienii, soriceii de camp, bursucul de preerie, sacalul si omida paroasa. Vesnic recunoscator celui caruia ii mananca din palma, neaga ca ar face rau faunei din jur. Persoana instabila, lacrimogena, flatulenta, se bucura ca o maimutica cand isi primeste banana si este mangaiat pe fundulet.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 02 Iul 2026
242 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Luni, 16 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27161, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de duminică, 15 mai a ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 16:30
(4054 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Termen limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri 20 mai 2022, este termenul de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 15:20
(12648 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Aproape 100000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-14.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 au fost completate 97283 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

16 Mai 2022, 15:05
(15336 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Duminică, 15 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27161, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 14 mai ...[citește_toată_știrea]

15 Mai 2022, 16:50
(2045 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 5 cazuri noi de COVID-19

Sâmbătă, 14 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27161, fiind înregistrate 5 cazuri noi față de ziua de vineri, 13 mai ...[citește_toată_știrea]

14 Mai 2022, 16:20
(4189 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Lovită de mașină pe trecerea de pietoni

Vineri, 13 mai a.c., o tânără de 15 ani, din Țăndărei, a ajuns la spital fiind victima unui accident rutier. Fata a fost lovită de un camion în timp ce traversa strada, regulamentar, pe trecerea de pietoni ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 19:20
(3435 vizualizări - 3 comentarii)


Programul «Tinerii și Hristos», în liceele din Urziceni

Programul «Tinerii și Hristos», în liceele din Urziceni

Joi, 12 mai 2022, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, în contextul Anului Omagial și Comemorativ 2022, Protopopiatul Urziceni a organizat, în cadrul ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 17:00
(10685 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Vineri, 13 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27156, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de joi, 12 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 16:20
(1786 vizualizări - 0 comentarii)


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Perioada de autorecenzare se prelungește până pe 27 mai 2022

Direcția Județeană de Statistică Ialomița informează cu privire la faptul că perioada de autorecenzare pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 se prelungește până la data de 27 mai 2022. Recenzarea ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 15:00
(24779 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: «Noaptea Muzeelor», supravegheată de pompieri

Sâmbătă, 14 mai a.c., se va desfășura evenimentul cultural «Noaptea Muzeelor». Pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță pentru participanți și patrimoniul adăpostit de muzeele din municipiul Slobozia ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 14:45
(7994 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Copil electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren

Fetești: Copil electrocutat după ce s-a urcat pe vagonul unui tren

Joi, 12 mai a.c., pompierii din Fetești au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unei electrocutări a unui copil, în vârstă de 12 ani, care s-a ...[citește_toată_știrea]

13 Mai 2022, 10:30
(14904 vizualizări - 0 comentarii)


Penitenciarul Slobozia: Curs de calificare profesională pentru deținuți

Penitenciarul Slobozia: Curs de calificare profesională pentru deținuți

Joi, 12 mai a.c., Penitenciarul Slobozia, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița și Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Călărași, a demarat cursul ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2022, 19:30
(17736 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 2 cazuri noi de COVID-19

Joi, 12 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27154, fiind înregistrate 2 cazuri noi față de ziua de miercuri, 11 mai a ...[citește_toată_știrea]

12 Mai 2022, 16:15
(2792 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi pentru dezastrul ecologic de la Borănești

Printr-o adresă oficială, Inspectoratul de Poliție a Județului Ialomița înștiința DSVSA Ialomița asupra faptului că, în data de 21.04.2022, urmare a unei sesizări primite, reprezentanții Gărzii Naționale ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2022, 18:10
(8482 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Miercuri, 11 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27152, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de marți, 10 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2022, 16:50
(1923 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Luna mai, luna concursurilor cu elevi

Ca în fiecare an, luna mai este dedicată unor activități extrașcolare pe care ISU Ialomița le desfășoară cu elevi de toate vârstele din județ. Concursul cu tematică în domeniul apărării împotriva incendiilor ...[citește_toată_știrea]

11 Mai 2022, 16:40
(2666 vizualizări - 0 comentarii)


«SEMINARII WEB», un nou serviciu electronic al ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală a dezvoltat un nou serviciu electronic, «SEMINARII WEB», care va fi pus la dispoziția contribuabililor începând cu luna mai 2022. Prin intermediul acestui serviciu ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2022, 21:20
(6706 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Marți, 10 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27151, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de luni, 9 mai a.c. ...[citește_toată_știrea]

10 Mai 2022, 16:40
(2348 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19

Luni, 9 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27147, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de duminică, 8 mai a.c., când ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2022, 16:10
(2764 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Ograda

Accident la Ograda

Sâmbătă, 7 mai a.c., două echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei au intervenit cu o autospecială pentru stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD la un accident rutier produs în localitatea ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2022, 15:05
(3547 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Ograda accident


Recensământul Populației și Locuințelor 2021: Peste 72000 de chestionare completate la nivelul județului Ialomița

În intervalul 14.03-07.05.2022 al perioadei de autorecenzare și autorecenzare asistată pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 au fost completate 72091 chestionare la nivelul județului Ialomița ...[citește_toată_știrea]

9 Mai 2022, 13:50
(15646 vizualizări - 0 comentarii)


Făcăeni: Profanatori de morminte, identificați de polițiști

Duminică, 8 mai a.c., polițiștii din Fetești au fost sesizați cu privire la faptul că mai multe morminte din cimitirul comunal Făcăeni au fost distruse. Oamenii legii s-au deplasat de îndată la fața locului ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2022, 21:30
(3928 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 cazuri noi de COVID-19

Duminică, 8 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27146, fiind înregistrate 4 cazuri noi față de ziua de sâmbătă, 7 mai ...[citește_toată_știrea]

8 Mai 2022, 16:50
(7191 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 1 caz nou de COVID-19!

Sâmbătă, 7 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27142, fiind înregistrat 1 caz nou față de ziua de vineri, 6 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

7 Mai 2022, 16:30
(2489 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Niciun caz nou de COVID-19!

Vineri, 6 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a rămas la 27141, nefiind înregistrate cazuri noi față de ziua de joi, 5 mai a.c., ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2022, 16:15
(2270 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Marți, 10 mai 2022, termen limită pentru depunerea a 4 declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează persoanele impozabile, înregistrate în scopuri de TVA, care nu au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor ...[citește_toată_știrea]

6 Mai 2022, 14:30
(9946 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 6 noi cazuri de COVID-19

Joi, 5 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27141, fiind înregistrate 6 noi cazuri față de ziua de miercuri, 4 mai a.c ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2022, 16:20
(2575 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Din 15 iunie se pot depune cereri pentru Ajutor de Stat

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că, în perioada 15 iunie-26 iulie 2022, inclusiv, Ministerul Finanțelor derulează o nouă sesiune de înregistrare a Cererilor de acord pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Mai 2022, 13:10
(11208 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: 4 noi cazuri de COVID-19

Miercuri, 4 mai 2022, la nivelul județului Ialomița, potrivit raportărilor, numărul cazurilor de îmbolnăviri cu COVID-19 a ajuns la 27135, fiind înregistrate 4 noi cazuri față de ziua de marți, 3 mai a ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 16:35
(2676 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Târg Educațional-Universitatea «Dunărea de Jos» din Galați

Marți, 3 mai 2022, lnspectoratul Școlar Județean lalomița, susținut de autoritățile locale, a facilitat întâlnirea elevilor de liceu cu reprezentanți ai Universității «Dunărea de Jos» din Galați. Evenimentul ...[citește_toată_știrea]

4 Mai 2022, 16:05
(9600 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...