SPORT
Tenis
Asalt în Tîrgu Ocna
Începînd de miercuri, 3 februarie a.c., micuțul oraș salin din județul Bacău va găzdui campionatele naționale de tenis pentru categoria 12 ani. Slobozia va deplasa la această competiție 6 sportivi, unii dintre aceștia cu șanse reale la podium. La feminin avem o singură reprezentantă. Aceasta este Irina Nițu, cea care intră în concurs de pe locul 5 în clasamentul Federație Române de Tenis, speranțele pentru un rezultat de excepție fiind foarte mari. La masculin, Tenis Con îl trimite pe Sorin Iordache, locul 2 național. Sorin are ca obiectiv finala competiției și, de ce nu, cîștigarea acesteia. Tot pe tabloul principal va figura, din postura de favorit numărul 15, Radu Popa de la CSS Slobozia. «Radu a crescut mult în joc în ultimul timp și putem avea surprize plăcute din partea lui» ne-a declarat profesorul Ion Savu. Tabloul principal masculin este vizat și de alți trei tenismeni ai CSS care evoluează în calificări. Aceștia sînt Nicolae Anghel, Rafael Nițu și Cristian Andreescu, ultimul fiind încă la categoria 10 ani. «Sper ca și cei trei să facă o figură frumoasă. Dacă acești copii și cei care vin din urmă vor fi serioși, iar condițiile de pregătire vor fi optime, în scurt timp vom avea titlul național la Slobozia» ne-a mai spus profesorul Savu, cel care le-a așezat tuturor celor șase «naționali» racheta de tenis în mînă.
3 Februarie 2010, 12:18 (11367 vizualizări - 0 comentarii)





