Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

EVENIMENT

Apă cu fier și PESTICIDE pentru slobozeni

Apă cu fier și PESTICIDE pentru slobozeni

Apa din sursa subterană a slobozenilor pare să doboare orice record la capitolul substanțe componente interzise de legislația în domeniu. Mai mult, potrivit specialiștilor, apa de la Slobozia dăunează grav sănătății publice.
Miercuri, 3 februarie 2010, în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții Instituției Prefectului Județului Ialomița au oferit publicității ultimele concluzii ale analizelor la apa din sursa subterană a orașului, documente parafate de Laboratorul Național de Referință pentru Supravegherea Calității Apei, instituție componentă a Institutului Național de Sănătate Publică.
Probele de analiză s-au recoltata în perioada noiembrie-decembrie 2009, dintr-un număr de 32 de puncte din municipiu. Din punct de vedere chimic, specialiștii au concluzionat că în toate forajele sursei concentrația de amoniu depășește limita maximă admisă de lege, iar fierul se regăsește de asemenea în cantități nepermise de legislație în majoritatea punctelor de prelevare a probelor. Elementul de noutate, apărut în acest ultim set de analize ale apei este faptul că în apa din sursa subterană au fost identificate pesticide. «Pesticidele totale au avut depășiri peste concentrația maximă admisă în probele recoltate din forajele 1,2,3,4,5,6,7,12, intrarea în stația de tratare, branșamentul Grădiniței nr. 3, Școala nr. 12, branșament spital și la blocul U10» se arată în documentația Institutului de Sănătate Publică.
Iar pentru a evita orice intepretări redăm în cele ce urmează concluziile instituțiiei medicale în acest sens:
1. Forajele utilizate pentru alimentarea cu apă a municipiului Slobozia sînt foraje care exploatează acvifere de adîncime sub presiune. În acest sens, trebuie instituită zona de protecție sanitară cu regim sever. Perioada de conformare acordată de DSP Ialomița a durat peste 6 luni, avînd termen 31 decembrie 2009. Zona de protecție nu a putut fi instituită în decursul celor 6 luni și este un punct definitoriu în retragerea autorizației de funcționare a SC Urban.
2. Riscul pentru sănătatea publică rezultă din depășiri ale concentrațiilor pentru fier și pesticide, mai ales că aceste depășiri au fost constatate în colectivitățile școlare. Dozele mici de pesticide acumulate în timp pot determina afecțiuni ale sistemului nervos, ale ficatului și a sistemului imunitar, determinînd de asemenea efecte carcinogene, mutagene și embriotoxice.
Analizele efectuate de Laboratorul Național de Referință pentru Supravegherea Calității Apei ar trebui cumulate cu rezultatele monitorizărilor efectuate în timp pentru acești parametri de către Direcția de Sănătate Publică Ialomița, avînd drept scop fundamentarea riscului pentru sănătate pe grupe populaționale.
Fierul determinat la ieșirea din stația de tratare a fost peste concentrația maximă admisă, ceea ce demonstrează faptul că sursa acestuia NU o reprezintă doar structura veche a rețelei de distribuție.
3. Calitatea apei distribuite este neconformă pentru parametrii: turbiditate, bacterii coliforme și enterococi ceea ce determină risc de apariție a gastroeneteritelor și enterococitelor în rîndul colectivității de copii
.

La final, din cauza constatărilor mai mult decît periculoase pentru sănătatea publică, specialiștii au oferit autorităților locale propuneri de soluții pentru evitarea îmbolnăvirii populației. Astfel, medicii au recomandat ca în școlile unde rezultatele analizelor au demonstrat că apa nu este potabilă să se asigure aprovizionarea cu apă îmbuteliată. O altă propunere pentru autoritățile locale a fost aceea de schimbare a sursei de apă pentru aprovizionarea municipiului Slobozia. Alte comentarii sînt de prisos.

4 Februarie 2010, 11:00 (15864 vizualizări - 7 comentarii)

Comentariile cititorilor:


moromete:
(10 Februarie 2010, 22:46)
Asta, prost o sĂ£ moarĂ£, o sĂ£ vezi tu. Macar de n-ar nenoroci si pe altii!
moromete:
(10 Februarie 2010, 22:40)
Lasa-l, ma, Dumitre, zise Moromete blajin. E si el legionar, ce-ai cu el?
OTV:
(10 Februarie 2010, 22:37)
O rugam pe stimata doamna in varsta care a trantit sacosa cu portocale direct in capul primarului, festelindu-i aura violet, cand l-a vazut iesind din Kaufland cu bidoanele de apa plata in mana,.., sa vina sa isi recupereze portocalele de la redactie...
Aqua nova:
(10 Februarie 2010, 22:29)
Oferim recompensa substantiala celui care ne va spune de unde isi cumpara apa plata primarul nostru (care este). Evident ca in cazul in care informatia va fi insotita si de vreo proba foto sau video, vom oferi gratuit un filtru de apa norocosului paparazzi...
gabriela:
(10 Februarie 2010, 16:44)
ca apa nu este potabila o simte fiecare cetatean fara sa mai faca vreo analiza. Intrebare: Pana cand se tolereaza aceasta situatie? De ce apa este incasata ca apa potabila si nu ca apa menajera? Cine profita de pe urma vanzarilor de apa plata? Cum isi permite primarul sa iasa pe post TV sa afirme ca apa este potabila, daca in fapt nu este? si tirul intrebarilor poate continua la nesfarsit. Ce fac organele de control abilitate sa faca lumina in acerasta situatie? Au aceeasi culoare politica cu primarul?
elena:
(7 Februarie 2010, 16:13)
si pina se rezolva cu apa,daca se va rezolva vreodata ,comerciantii ne ia pielea de pe noi.apa a devenit un lux nu o necesitate vitala.
mircea:
(4 Februarie 2010, 19:48)
azi,primaru' ionascu,facea spune la un telefon,la un obscur post de radio unde,moderatoarea ne spunea ca daca domnia sa se spala pe dinti cu apa de ghiveta e totul ok,am rezerve fata de moderatoare si fata de "postul"de radio,ceace este insa foarte grav,dupa parerea mea,este faptul ca,atat primasia cat si dsp-ul,au ascuns faptul ca apa nu este potabila,asta imi aduce aminte de inconstienta regimului comunist fata de dezastrul de la cernobal,dar totusi,de ce sa ma mir cand atat primarul ionascu impreuna cu staf-ul lui cat si conducerea dsp-ului cu staf-ul ei nu-s decat niste comunisti ordinari cu minti intelpenite,ei nu inteleg ca sunt in slujba cetateanului,ale celui care plateste taxe si impozite...ceace le doresc ,este sa nu le mai moara multi inainte...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Luni 31 Aug 2026
263 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Sinești: A furat unelte de grădinărit

Un bărbat, de 43 de ani, din Sinești, s-a ales cu un dosar penal după ce a furat din curtea unui vecin mai multe unelte de grădinărit. Este vorba despre 2 cazmale, o lopată și o greblă. De asemenea, el ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 18:20
(4679 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Sinești furt


Oficiul Registrului Comerțului Ialomița s-a mutat în sediu nou

Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Ialomița și-a schimbat sediul din data de 27 noiembrie 2017. Astfel, instituția își desfășoară acum activitatea în Slobozia, strada Gării Noi, nr. 5, et.1 ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 18:10
(6409 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Conduceau în stare de ebrietate

Doi ialomițeni, de 20 și 38 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistați la volan conducând în stare de ebrietate. În  urma testelor cu aparatul Drager, aceștia aveau un nivel al alcoolemiei ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 17:50
(3390 vizualizări - 0 comentarii)


Sancțiuni de peste 21 mii de lei aplicate de polițiștii ialomițeni

În urma unor activități de prevenire desfășurate de polițiștii ialomițeni pe liniile de Ordine Publică, Rutieră și Investigații Criminale, oamenii legii au aplicat 96 de contravenții a căror valoare a depășit ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 17:35
(3232 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive împotriva delincvenței juvenile

Acțiunile cu caracter preventiv inițiate de polițiștii ialomițeni cu scopul de a preveni faptele antisociale în rândul elevilor din județ continuă. Oamenii legii s-au aflat marți, 5 decembrie 2017, la ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 17:20
(4876 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise și beți, la volan

Luni, 4 decembrie 2017, un bărbat de 56 de ani, din Gheorghe Doja, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice deși a consumat anterior băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 18:25
(4651 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o magazie

Duminică, 3 decembrie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la rezerva de lemne a unui cetățean din Fetești. Pompierii de la Stația Fetești au intervenit pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 18:05
(3626 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Daruri de Moș Nicolae la Protopopiatul Slobozia

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița «Piticot» din municipiu, a desfășurat marți, 5 decembrie 2017, activitatea «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae». Micii creștini, susținuți de ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 17:30
(4444 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Bărcănești și Căzănești

Marți, 4 decembrie 2017, pe șoselele ialomițene s-au produs două evenimente rutiere soldate cu rănirea a două persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei 7,30, pe raza comunei Bărcănești, și ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 17:20
(5391 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de acord pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, până la data de 3 ianuarie 2018 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanțare, ajutor de stat pentru reducerea ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 16:40
(5981 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: A murit strivit de autoturism

Un accident rutier produs pe raza comunei Gheorghe Doja în seara zilei de sâmbătă, 2 decembrie 2017, s-a soldat cu decesul unui bărbat de 67 ani. Garda de intervenție Slobozia a fost alertată în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 11:25
(6444 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Autocar cuprins de flăcări, 41 de pasageri în pericol

Un autocar cu 41 de pasageri la bord a luat foc în timpul mersului, în seara zilei de duminică, 3 decembrie 2017. Oamenii au fost evacuați de urgență din mașina cuprinsă de flăcări. Autocarul se deplasa ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2017, 23:34
(8043 vizualizări - 0 comentarii)


Violator din Urziceni, arestat preventiv

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni au solicitat recent arestarea preventivă a unui bărbat din municipiu, acuzat de «viol». Acesta a intrat în casa unei vecine, a bătut-o cu bestialitate ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 17:25
(5713 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Atenționare de la pompieri

În perioada sezonului rece, numărul de incendii produse la locuințe și gospodării ale cetățenilor crește, iar pagubele materiale sunt de cele mai multe ori însemnate. Uneori, flăcările iau vieți omenești ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 12:40
(4338 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziție la Borănești

Percheziție la Borănești

Miercuri, 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și desfășurat activități în cadrul unui acțiuni pe linia verificării respectării regimului ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 11:25
(4940 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

În perioada 30 noiembrie-4 decembrie a.c., peste 150 de polițiști ialomițeni vor fi zilnic la datorie și vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică atât în mediul urban, cât și în cel rural, în ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 11:10
(7001 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Apostol Andrei-obiceiuri de iarnă»

Miercuri, 29 noiembrie 2017, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița «Piticot», a organizat activitatea cu tema «Sfântul Apostol Andrei-obiceiuri de iarnă». Pentru început, părintele protopop ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 10:20
(6002 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Campanie națională de prevenire

Inspecția Muncii pregătește o campanie națională de conștientizare care urmărește informarea, prevenirea și nu sancționarea angajatorilor. Astfel, în perioada 4 decembrie 2017-31 ianuarie 2018, Inspecția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 10:05
(7145 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Bătrână înșelată în curtea locuinței. I s-au «descântat» bijuteriile!

O femeie de 83 de ani, din Fetești, a fost înșelată de o persoană necunoscută, care i-a «descântat» bijuterii în valoare de 1000 de lei. Fapta a fost sesizată Poliției Fetești, luni, 27 noiembrie 2017, ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 18:35
(10952 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere ușoară

La sfârșitul lunii octombrie 2017, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6202 șomeri, din care 899 șomeri indemnizați, respectiv 5303 șomeri ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 18:25
(4332 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Fetești

Pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și descurajarea comportamentelor de tip infracțional, în noaptea de duminică spre luni, 26/27 noiembrie 2017, polițiștii feteșteni au organizat și desfășurat ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 18:10
(5109 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, luni, 27 noiembrie 2017, în intervalul orar 8,00-12,00, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a continuat acest ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 17:55
(4706 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Costică Acsinte din casele noastre»

Consiliul Județean Ialomița și Asociația Culturală «Atelierele Albe», prin Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», au vernisat expoziția «Costică Acsinte din casele noastre». Expozița este un proiect al ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 10:55
(4035 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Țăndărei. Femeie acroșată de un autoturism!

Poliția a fost sesizată vineri, 24 noiembrie a.c., cu privire la faptul că pe raza orașului Țăndărei s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce o tânără, de 29 de ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2017, 11:55
(4592 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor

Vineri, 24 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități specifice în locurile și zonele de interes operativ de pe raza județului, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2017, 10:50
(3118 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Internațională Împotriva Violenței Asupra Femeii»

Ziua de 25 noiembrie reprezintă, la nivel internațional, «Ziua Internațională Împotriva Violenței Asupra Femeii». Cu această ocazie, polițiștii ialomițeni vor desfășura activități ce au ca scop conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 18:20
(4637 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan

Un bărbat de 51 de ani, din Țăndărei, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși consumase anterior băuturi alcoolice. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 18:10
(4404 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor la Fetești

Joi, 23 noiembrie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități specifice în locurile și zonele de interes operativ de pe raza de competență, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 17:55
(4020 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Săptămâna legumelor și a fructelor donate»

În perioada 13-23 noiembrie 2017, Protopopiatul Slobozia a desfășurat Campania «Săptămâna legumelor și a fructelor donate». Scopul acestei activități a fost de a sensibiliza elevii și cadrele didactice ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 15:45
(6023 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Miloșești. «Șoferul» fără permis și beat la volan, a intrat cu mașina în pom!

Miercuri, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 17,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în localitatea Miloșești s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, polițiștii ajunși ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 18:15
(5183 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Minciunica în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Crăciun binecuvântat în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Întrebarea Popa în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean General în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Fost profesor în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Baboi în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alin în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Dana 2 în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexandru în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Alexe în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Mary în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Lemnarule în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Cata în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Vasile în Depozit necontrolat de deșeuri în curtea din spatele fostului sediu al Romtelecom din Slobozia Un om de bine în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean @ion ion în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Instalator în Ialomița riscă să piardă aproape 40% din proiectele PNRR Clopoțelul în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...