Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Fabrica de ulei Țăndărei, datorii de 400 de miliarde

Nițescu îndreaptă Ultex spre faliment

Fabrica de ulei Țăndărei, datorii de 400 de miliarde

Despre Vasile Nițescu, printre altele, patron al Ultex SA Țăndărei am tot scris. De bine, mai puțin. Căci milioanele de euro ale patronului Nițescu, jinduite de mai toți salariații fabricii, urbea Țăndăreiului și alți clienți ai Ultex, s-au transformat, de-a lungul timpului, în datorii la stat sau țepe sau autoțepe sau alte mișmașuri ieftine. Pe scurt, după cum știți, Ultex a devenit de ani buni gazda afacerilor de succes ale investitorului Nițescu, încă de la preluarea acțiunilor fabricii de la Topway miliardarul Vasile dorind să le vîndă. Acțiunile. Dacă nu pricepeți ceea ce v-am scris, vă invităm să parcurgeți cele ce urmează, cu mențiunea că lăsăm la atitudinea dlui Nițescu eventuale interpretări.

Domnul Nițescu s-a integrat în absolut
Și de la început trebuie să vă spunem că este vorba despre absolutul datoriilor la stat. Asta ca nu cumva să vă gîndiți la guru Bivolaru și la a sa MISA. Chiar dacă ar exista, pe alocuri, ceva asemănări. Revenim. Dl Nițescu și a sa SC Ultex a acumulat datorii la stat de aproximativ 300 de miliarde. Chiar dacă sînt vechi, megapatronul Nițescu refuză să-i plătească invocînd criza. Ca o paranteză, pe la finele lui octombrie 2009, cei de la ANAF se făceau că lucrează și au lansat pe piață «Topul bogaților cu datorii la stat». La momentul respectiv, într-o companie selectă, alături de frații Micula, Cristi Burci sau Tiberiu Gabriel Florescu, se regăsea și numele lui Vasile Nițescu. Aceeași finanțiști estimau că personajele și firmele lor înregistrau vreo 5 miliarde de euro găuri la buget, constatînd tîmpit că «suma este egală cu prima tranșă primită de România în cadrul împrumutului de la FMI». Acum, dacă se vor simți lezați cei de la Finanțe, e strict problema lor în condițiile în care de la acel moment și pînă acum fabrica dlui Nițescu a continuat să funcționeze fără ca măcar să se miște un deget în recuperarea datoriilor. Asta o spunem deoarece, de la momentul lansării Topului la care am făcut referire și pînă în prezent, Ultex și al său Nițescu a mai acumulat ceva debite, ajungînd la cele 300 de miliarde. Nu tu o poprire, nici conturi blocate, ce să mai vorbim de sechestre asiguratorii, bașca vreo executare silită... În aceste condiții, e de la sine înțeles de ce ne-am exprimat cu apelativul «tîmpit» la adresa constatărilor estimative ale finanțiștilor.
Subiectul datoriilor la bugetul de stat fiind rezolvat, să vorbim un picuț și despre cele la un buget local, Primăria Țăndărei și primarul oamenilor avînd buzele umflate după taxele și impozitele datorate de Vasile Nițescu. Bine, primarul oamenilor Vasile Sava, cel ales de țăndăreni să fie vigilent cu încasarea de taxe și impozite locale, a ținut să ne comunice că domnul Nițescu s-a adresat autorității locale undeva prin noiembrie 2009, solicitînd o eșalonare a debitelor Ultex. Datorii ce însumau, la momentul cererii, aproximativ 13 miliarde de lei, tot vechi. Acum, după ce Cod Fiscal a fost de acord autoritatea publică locală din Țăndărei cu eșalonarea, doar Curtea de Conturi poate verifica. Asta întrucît, după știința unora, o eșalonare de acest gen nu prea ar fi posibilă, în ale fiscalității și primăriile ghidîndu-se după același Cod Fiscal ce prevede doar o amînare la plată a unor debite de cîteva luni, cu instituirea unui sechestru asigurator. Mai departe, nu mai credem, chiar dacă în urmă cu luni bune băgam mîna-n foc într-un articol pe această temă, că respectiva decizie de eșalonare a fost influențată de dorința debitorului la bugetul local Nițescu de a-l angaja în funcția de director general pe ginerele primarului de oameni din Țăndărei, Cătălin Nicolae pe numele său. Păi nu credem deoarece, după apariția articolului cu pricina, domnul Nițescu în persoană a telefonat suav pe fixul redacției și l-a bălăcărit puțin pe proaspătul director instalat la Ultex. Adică, după cum vedeți, el l-a pus și tot el îl înjura. Doar primarul oamenilor Sava să-l mai înțeleagă pe Nițescu!

Domnul Nițescu acumulează datorii noi ca să le integreze în același absolut
La această concluzie am ajuns noi gîndindu-ne la salariile neplătite salariaților. Că unii țipă de trei luni, că alții de două, salariile sînt neplătite. Invocînd absolutul crizei, dl Nițescu le-a integrat și pe ele, salariile angajaților, în același absolut cuprinzător de alte debite către stat, primărie și furnizori.
Și dacă tot am ajuns la capitolul parteneri de afaceri ai SC Ultex, furnizori de materie primă, prestatori, etc, să vă istorisim și povestea acestora. Căci, firesc, datoriile dlui Nițescu către aceștia sînt de ordinul miliardelor și, din cîte se pare, așa vor și rămîne. Așadar, pentru început, să vă spunem că spre finele verii 2009, cu noul director Cătălin Nicolae în rol de dispecer telefonic, Ultex și al său Nițescu apela furnizorii de materie primă pentru încheierea de contracte. Că unii dintre aceștia au preferat perfectarea unor contracte de prestări-servicii cu Ultex, în sensul de a preda materie primă (floarea-soarelui, soia, etc) și de a ridica, după stabilirea unor parametri de randament, diverse cantități de ulei brut și rafinat sau șrot, este știut. Cum cunoscute au fost și tarifele pentru care Ultex procesa materia primă pentru terți, prestatorii încheind contracte pentru diferite cantități de floarea-soarelui, soia, etc.
Toate bune și frumoase în aceste relații contractual-comerciale. Pînă la momentul cînd să se finalizeze. Adică, prestatorii să-și ridice mărfurile revenite ca urmare a procesării cantităților de materie primă, respectiv uleiul brut sau rafinat și șrotul rezultat. Domnul Nițescu a avut de obiectat în ceea ce privește definitivarea contractelor, remițînd conducerii executive a Ultex o dispoziție prin care se interzicea firmelor ce aveau încheiate contracte de prestare pentru materie primă să-și recupereze cantitățile de produse finite ce le-ar fi revenit prin contract. În aceste condiții, reprezentanții firmelor în cauză au demarat proceduri în instanță, fiindu-le mai mult decît clar că doar astfel pot recupera ceea ce, de fapt, li se cuvenea.

Domnul Nițescu acumulează și dosare penale
Mai mult, Marinel Stanciu, administratorul Stanciu&Comp SRL și Adrian Drăghici, patron al Dariman Cereal Group SRL, contrariați de cele întîmplate, au îndrăznit și, pe lîngă acțiunile în instanță, au întocmit și sesizări penale. Aceluiași Vasile Nițescu. Pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, cei doi susținînd că, în prezent, cantitățile de produse finite revendicate nici n-ar mai exista în curtea fabricii, fiind vîndute la ordinul lui Nițescu. Ca o paranteză, o dată demarate cercetările în acest dosar, dl Nițescu s-a proțăpit cu jalba din dotare la biroul noului inspector-șef al IPJ Ialomița, comisarului Ștefu atrăgîndu-i-se atenția că ai săi subordonați ar comite ceva abuzuri la adresa domniei sale. Mai mult, Nițescu i-ar fi solicitat șefului Ștefu ca să analizeze cele reclamate, șeful de Inspectorat respectînd, prentru o zi, doleanța lui Nițescu. Întrucît vom închide paranteza, să adăugăm că dosarul penal instrumentat de polițiști a fost înaintat Parchetului. La finalul acestui capitol, completăm, drept opinie personală, că mai mult decît probabil și firmele ce au încheiat cu Ultex contracte de prestări-servicii vor rămîne cu ochii țintă la soarele plin de absolutul datoriilor lui Nițescu.
Poate doar instanța, căci societății Ultex cu tot cu acționar majoritar Vasile Nițescu i s-ar fi cerut deja falimentul, le va da cîștig de cauză.

Domnul Nițescu spera social-democratic la ștergerea datoriilor și liberal la vînzarea Ultex
«Statul ar trebui să acorde sprijin financiar pentru constituirea stocurilor minime de semințe oleaginoase necesare producției de ulei prin garantarea acestora cu produsele finite și contractele de vînzare și să reducă sau să elimine TVA la alimentele de bază» declara Vasile Nițescu la început de an 2009. De asemenea, în opinia aceluiași Nițescu, social-democrat în gîndire, dar liberal din fire, «statul ar trebui să consilieze firmele pentru accesarea de fonduri europene în vederea eficientizării activității de producție sau să adopte măsuri graduale de amînare, posibilități de reducere și chiar de ștergere a unor datorii». Cu alte cuvinte sau pe înțelesul finanțiștilor, dacă tot n-o să vedeți nimic de la mine, măcar ștergeți-le. Pe ele, pe datoriile vechi. Le-oți contabiliza, ulterior, pe cele noi.
Și dacă încă din debutul articolului spuneam de intenția lui Nițescu de a vinde acțiunile Ultex încă de cînd le-a cumpărat, de prin iunie 2004 domnia sa deținînd peste 90% din pachet, iată ce declara investitorul nostru la începutul lui 2007. «Sînt în negocieri cu mai multe companii, printre care se numără un grup de investitori români și mai multe firme din Israel, Franța, Germania și Italia. Prețul pe care mi l-am propus pentru vînzarea Ultex este de aproximativ 23 milioane de euro și sper ca discuțiile sa se finalizeze în prima parte a anului viitor» spunea dl Nițescu. Intenția bietului afacerist a rămas, chiar și în 2010. Însă cine să mai cumpere o fabrică în faliment?!

12 Februarie 2010, 07:48 (95587 vizualizări - 17 comentarii)

Comentariile cititorilor:


costicla:
(3 Octombrie 2010, 11:13)
mizerabililor!!!
lu tyt:
(25 Mai 2010, 19:03)
Asa e tyt sa-ti fie rusine si-ntradevar esti cel mai prost din galaxie daca nu sesizezi chiar tu, cu numele ta, itm -ul despre nenorocirile de care ai luat la cunostinta ca se comit la Ultex, in rest totul e gargaaaaaaaaaaara.
tyt:
(25 Mai 2010, 18:29)
nitescu aduce oameni la munca la negru pe perioade de o saptamina pe care binenteles ca nu le-au platit decit prima saptamina restul de 2 dumnezeu stie ,intrebarea e itm-ul ar lua vreo masura daca ar fi sesizat?in acest moment de criza aceste ilegalitati nu ar aduce bani la buget?in inchere vreau sa spun ca mi- rusine ca sunt roman .Ecel mai prost popor posibil din galaxie
Madalin:
(19 Februarie 2010, 14:48)
Nitescu sa plece ! A facut mult rau fabricii si nu a suportat niciodata sa fie criticat .Crede ca e Dumnezeu ...
un angajat:
(17 Februarie 2010, 17:48)
in fabrica nu mai exista ulei sa prajesti un ou si nici srot sa hranesti o gaina.Au dreptate domnii pagubiti.Rog scuturatii putin si pe cei de la ITM.Cum va eplicati faptul ca persoanele concediate au cartile de munca incheiate azi si sunt anuntate ca au fost concediate abia peste o luna sau doua
un angajat:
(17 Februarie 2010, 17:30)
stimata redactie comentariile pro nitescu sa stiti ca sunt postate de persoane din conducere,persoane care stau 8 ore degeaba pe 20 30 de milioane lunar si este firesc ca sa se descurce si 3 luni pe an fara sa primeasca nici un ban.Cei amariti nu stiu si nu mai au puterea sa foloseasa internetul.VA ROG SA CONTINUATI CU TOATE TEPELE PE CARE LE-A DAT PTR A AFLA TOATA LUMEA.PUBLICITATEA DE ACEST FEL IL AFECTEAZA .VA MULTUMESC
UN ANGAJAT ULTEX:
(17 Februarie 2010, 17:14)
VA ROG CONTINUATI CU ARTICOLE LA ACTIVITATEA DE TEPUIRE A LUI NITESCU IN LUNA DECEMBRIE AM FOST SANTAJATI SA SEMNAM O CERERE DE CONCEDIU FARA PLATA PTR A PRIMI SALARIU PE LUNA NOIEMBRIE . IN DECEMBRIE A FUNCTIONAT FABICA SI TOTUSI NITESCU NU ARE BANI DE SALARII.NU AM FOST PLATITI NICI PE IANUARIE SI NICI NIMIC PE FEBRORIE.ITM IALOMITA SUNT SLUGILE LUI NITESCU.NU AI CUI SA TE PLINGI.ARTICOLELE NEGATIVE DIN PRESA IL AFECTEAZA CEL MAI MULT .VA ROG CONTINUATI
Cineva care stie:
(17 Februarie 2010, 07:31)
Pacat...observ ca am o copie p-aci si nu e in stare sa isi gaseasca un nume original. Ii zic asa cum zic manelistii "copia n-are valoare" Hahaha
redactia:
(17 Februarie 2010, 06:24)
spre surprinderea celui (celei) ce ne bombardeaza de la acelasi IP cu mesaje pro Nitescu, nu vom aproba comentariile. facem doar precizarea ca vom verifica IP-ul. mai departe, lasati instantele sa faca dreptate in acest caz; caci problemele semnalate de noi sunt mai mult decat reale. daca tot va manifestati acest interes pentru patronul dvs, va rugam sa-i transmiteti ca vom continua investigatiile, pe subiecte mai dure.
viitor somer:
(16 Februarie 2010, 20:30)
primariile nu au niciun interes sa bage in faliment o unitate pt ca ar fi ultimele pe lista creditorilor ca primele la recuperari ar fi bancile care ar lua tot asa ca bugetul local se multumeste sa mai primeasca cate ceva decat nimic si asa e mai bine si pt cetateni si pt cei care muncim de-o viata in ultex
un amarat:
(16 Februarie 2010, 14:20)
s branza face statul daca inchide i ce mare si ce s-ar realiza daca statul sau primaria ar baga ultex in faliment? s-ar ocupa statul de soarta atator oameni care de bine de rau mai mananca o paine amara si din ce in ce mai mica din ultex?ce da statul asta oamenilior nici macar o speranta doar disperare dar poate statul sa dea satisfactie lui marinel stanciu sau lui draghici care nu au mai apucat sa suga si de aici ceva lasa ca nu mor astia de foame cum nu au murit nici altii care chiar au supt la tata ultexului si acum nimeni nu le zice nici da-te mai incolo ca de ...sunt oameni grei cu averi (macelaru balan si altii)si au fost directori mari de amarati nu-i pasa nimanui dupa ce ca suntem pe marginea prapastiei mai vor si astia sa ne faca branci
grhgvtjht:
(15 Februarie 2010, 16:53)
baa
cineva care stie:
(14 Februarie 2010, 07:21)
Stanciuleee, s-a dus vremea lui Bucuroiu si a lui nea Batlan,cand dadeai ordine la militie! Ce, nu mai ai nimic la saltea, la valiza sau in pivnita? De haram au fost banii tai si asa se vor duce...Ce sa-ti fac, daca ti-ai facut casa in parc? Gata, C R P-ule, s-a dus vremea ta!!!
& comp:
(13 Februarie 2010, 20:14)
Bravo, valentina... Si marinel si draghici au dat-o la altii,sa o mai ia si ei, pai nu???
redactia:
(12 Februarie 2010, 21:25)
curios este cum, cu cateva zile in urma, mai multi salariati ai ultex ni se plangeau ca nu si-au luat salariile de o luna, doua sau chiar trei luni. dintr-odata, alti salariati plang de mila patronului si invoca contractele de prestari cu anumiti oameni de afaceri despre care doar conducerea si alti cativa au stiinta. foarte curios...

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Marți 06 Oct 2026
246 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

AJFP Ialomița: 173,98 milioane de lei, încasări la bugetul de stat în luna iulie 2026

În luna iulie a anului 2026, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a realizat venituri nete la bugetul general consolidat al statului în sumă totală de 173,98 milioane de ...[citește_toată_știrea]

18 August 2026, 15:50
(2940 vizualizări - 0 comentarii)


Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia: Dublu vernisaj de expoziții

Centrul Cultural «Ionel Perlea» Slobozia va fi gazda unui dublu vernisaj de expoziții marți, 18 august 2026. Astfel, în cadrul Galeriilor de Artă «Arcadia» vor fi vernisate ...[citește_toată_știrea]

17 August 2026, 10:40
(3558 vizualizări - 0 comentarii)


Scânteia: Soț agresor, reținut de polițiști pentru «violență în familie»

Un bărbat de 54 de ani a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat-o pe soția sa, o femeie de 36 de ani, în comuna Scânteia. Femeia a reclamat la Poliție faptul că ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 13:30
(2813 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei!

Vineri, 14 august 2026, în intervalul 11,30-16,30, echipele RAJA  Constanța sistează furnizarea apei potabile în Cartierul Strachina din orașul Țăndărei, în vederea remedierii ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 12:05
(2925 vizualizări - 0 comentarii)


Coșereni: Reținuți pentru «violare de domiciliu», «amenințare» și «distrugere»

Trei tineri, cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, dar și un altul de 36 de ani ar fi principalii autori ai infracțiunilor de «violare de domiciliu», «amenințare» ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:55
(3019 vizualizări - 0 comentarii)


Valea Ciorii: Persoane reținute în urma unui conflict

Patru persoane din comuna Valea Ciorii, cu vârste cuprinse între 39 și 41 de ani, au provocat un conflict și s-au agresat reciproc. Incidentul s-a petrecut marți, 11 august 2026, pe fondul ...[citește_toată_știrea]

14 August 2026, 11:05
(3499 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile joi, 13 august ...[citește_toată_știrea]

13 August 2026, 15:15
(4109 vizualizări - 0 comentarii)


Festivalul Internațional de Folclor «Floare de pe Bărăgan», 15-18 august 2026: Tradițiile lumii, în inima Ialomiței, la cea de a XXVI-a ediție!

În perioada 15-18 august 2026, municipiul Slobozia și județul Ialomița vor găzdui una dintre cele mai reprezentative manifestări cultural-artistice dedicate valorificării și promovării patrimoniului ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 13:20
(3828 vizualizări - 2 comentarii)


AJFP Ialomița: Programul «TEZAUR» continuă

Programul «Tezaur»-Titluri de Stat va continua și în perioada 10 august-4 septembrie 2026, cu dobânzi de până la 7,15%/an. Administrația Județeană a Finanțelor Publice ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:35
(3804 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fetești!

Joi, 13 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate de la nivelul Puțului 8 Front Vechi din orașul Fetești ...[citește_toată_știrea]

12 August 2026, 11:20
(2877 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe strada București din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe strada București din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 11 august 2026, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 11:45
(3399 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în localitatea Sudiți miercuri, 12 august 2026!

Miercuri, 12 august 2026, distribuitorul de energie efectuează lucrări de reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu electricitate Sursa de Apă Sudiți. Prin urmare, în intervalul ...[citește_toată_știrea]

11 August 2026, 10:25
(3266 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi la Festivalul «Zilele Romilor» de la Slobozia

În continuarea demersurilor de monitorizare a modului de respectare a regulilor de siguranță alimentară în cadrul evenimentelor publice, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 15:45
(3078 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție la intersecția străzilor Artelor și Pieții din orașul Țăndărei!

Echipele RAJA Constanța intervin luni, 10 august 2026, în intervalul orar 10,15-15,00, pentru remedierea unui branșament avariat de la intersecția străzilor Artelor și Pieții, din orașul Țăndărei ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 11:05
(3139 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 128 locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European

Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 128 locuri de muncă vacante. Astfel, în Danemarca sunt disponibile 8 locuri de muncă (dulgher pentru ...[citește_toată_știrea]

10 August 2026, 08:35
(3131 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Reținuți în urma unui scandal provocat

În noaptea de miercuri spre joi, 5/6 august a.c., polițiștii din localitatea Traian au fost sesizați cu privire la un scandal izbucnit între șase persoane, pe fondul consumului de alcool ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 14:00
(3441 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: Cercetat penal pentru «trafic de droguri de risc»

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Ialomița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism-Biroul Teritorial ...[citește_toată_știrea]

8 August 2026, 08:30
(3322 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Intervenție pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

6 August 2026, 09:20
(2620 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Debite către bugetul de stat în cuantum de 317,82 milioane de lei

Administrația Județeană a Finanțelor Publice informează că au fost publicate pe pagina proprie de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală ANAF listele de contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

5 August 2026, 10:45
(1563 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Lista contribuabililor bun-platnici, publicată pe portalul ANAF

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează că ANAF a publicat lista contribuabililor persoane juridice care au declarat și au achitat la scadență obligațiile fiscale de plată și ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 11:20
(2269 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei!

Pentru remedierea avariei la nivelul unui branșament de pe Șoseaua Brăilei din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile marți, 4 august 2026, în intervalul 09 ...[citește_toată_știrea]

4 August 2026, 10:25
(3142 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: 5,68%, rata șomajului la sfârșitul lunii iunie 2026

La sfârșitul lunii iunie 2026, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița erau înregistrați 4456 șomeri (din care 2200 femei), rata șomajului fiind de ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 12:25
(2618 vizualizări - 0 comentarii)


Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Grindu: Și-a pierdut viața într-un accident rutier

Sâmbătă, 1 august 2026, pompierii ialomițeni au fost sesizați să intervină în cazul unui accident rutier pe DJ102N, în localitatea Grindu. În eveniment a fost implicat un autoturism ...[citește_toată_știrea]

3 August 2026, 10:05
(3737 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru  «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

IPJ Ialomița: Trei persoane reținute pentru «furt calificat» de combustibil din vagoane-cisternă

Polițiștii ialomițeni, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, au reținut, miercuri,  29 iulie a.c., trei tineri din localitatea Borcea ...[citește_toată_știrea]

30 Iulie 2026, 17:10
(2898 vizualizări - 1 comentariu)


Broșteni: Reținut pentru că a agresat două femei

Marți, 28 iulie 2026, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi pătruns fără drept în locuința fostei concubine, în vâ ...[citește_toată_știrea]

29 Iulie 2026, 13:20
(2991 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Trafic blocat pe DN2C Amara-Slobozia din cauza unui accident rutier

Centrul Infotrafic al Poliției Române informează cu privire la faptul că traficul rutier este blocat pe DN2C, între localitățile Amara și Slobozia, din cauza unui accident rutier.   ...[citește_toată_știrea]

28 Iulie 2026, 09:05
(3196 vizualizări - 0 comentarii)


Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Mesaj Ro-Alert în județul Ialomița, din cauza unei alerte aeriene emisă în Tulcea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis vineri, 24 iulie 2026, un mesaj Ro-Alert în județul Ialomița cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spațiul aerian. Mesajul a ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 11:10
(6964 vizualizări - 0 comentarii)


Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

Marsilieni: Minoră dispărută de la domiciliu

În cursul zilei de joi, 23 iunie 2026, polițiști din Slobozia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Cătălina Mihaela Niculici, de 16 de ani, din localitatea ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:30
(3580 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Urziceni: Reținuți pentru «tentativă la omor»

Joi, 23 iulie 2026, polițiștii ialomițeni, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița, au reținut cinci bărbați cercetați pentru săvârșirea infracțiunii ...[citește_toată_știrea]

24 Iulie 2026, 08:00
(3009 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA în valoare de peste 48 milioane de lei în semestrul I 2026

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în perioada ianuarie-iunie 2026, conform selecției naționale, TVA în valoare de ...[citește_toată_știrea]

22 Iulie 2026, 15:25
(3579 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni închiriere apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Pt cetățean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Cetatean în Acuzat de «viol asupra unui minor», lăsat în libertate de judecătorii din Urziceni george în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Primar în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița Motoreta în Fanfara Sloboziei, primul spectacol după jumătate de secol Mary în Zeci de acte administrative, atacate în instanță de Prefectura Ialomița spațiu comercial Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Vasile în Investițiile în energie regenerabilă ale Primăriei Slobozia se lasă așteptate Vasile în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Gigi în Primăriile Maia și Moldoveni, «cheltuieli nejustificate» pentru abonamente de telefonie mobilă Farm în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  casă Perieți în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 30 septembrie 2026 Curios în Juristul Vasile Zamfir a fost respins din nou la concursul pentru șefia CJAS Ialomița Vasilica în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști eu în «Conflict» juridic între Consiliul Județean Ialomița și angajații-navetiști Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București  Larisa în Cioban din Sudiți, reținut 24 de ore pentru participare la protestele violente din București 

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...