Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

Filtre ale Poliției Rutiere

Polițiștii rutieri au acționat în ultimele 24 de ore pe principalele artere de circulație din județ. Cu ocazia acțiunilor, cei care nu au respectat normele rutiere în vigoare au fost sancționați contravențional, fiind aplicate 120 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de peste 28000 lei. Astfel, 29 de amenzi au fost pentru depășirea vitezei maxime admise, 8 pentru oprire neregulamentară, 4 pietonilor ce au traversat neregulamentar, 2 pentru depășiri neregulamentare, iar diferența pentru alte abateri.
De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce două permise de conducere și retrase cinci certificate de înmatriculare.
Deși polițiștii rutieri au atras atenția în nenumărate rînduri cu privire la efectele alcoolului asupra capacității de conducere, există încă persoane care nesocotesc prevederile legale și conduc autovehicule punînd în pericol atît propria siguranță, cît și a celorlalți participanți la trafic. Edificator în acest sens este exemplul unui cetățean italian, în vîrstă de 58 de ani, pe numele căruia polițiștii feteșteni au întocmit un dosar penal, după ce acesta a fost depistat la volanul unui autoturism, deși se afla în stare de ebrietate. Mașina condusă de acesta a fost oprită pentru control de un echipaj al Biroului Rutier pe strada Călărași din municipiul Fetești. Polițiștii l-au testat cu aparatul Drager, etilotestul indicînd o valoare de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la Spitalul Municipiului Fetești în vederea recoltării probelor biologice de sînge. Un alt conducător auto depistat la volanul unui autoturism, deși consumase băuturi alcoolice, este un tînăr, de 26 de ani, din Slobozia. La testarea cu aparatul Drager, a rezultat valoarea de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat. În timp ce polițiștii rutieri efectuau serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe DN2A, au depistat un autoturism, la volanul căruia se afla tînărul de 26 ani care nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de carosabil umed, împrejurări în care mașina a părăsit partea carosabilă și a ajuns în șanț. Șoferul a fost sancționat contravențional, fiindu-i reținut și permisul de conducere.

14 Februarie 2010, 08:29 (15667 vizualizări - 2 comentarii)

Comentariile cititorilor:


Cineva care stie:
(15 Februarie 2010, 15:59)
In Amara avem smecheri de smecheri in militie. Daca nu sti, se spune orasul Amara, bre. Deci e oras. Si ca in orice oras militia trebuie sa aibe mai multe departamente, cum ar fi rutiera, judiciar, ordine si disciplina, rahaturi d-astea. Aici in schimb avem, somnambuli, trantori, spagari, etc. Si nu e singura militie din judet care este 0 la capitolul cazuri rezolvate. Toate cele din comune sunt varza. De restul mai scrie presa si nu da bine la salariile de merit si promovari. Militia oricum este oglinda lui Chirica. Hai la epurare baieti. Sau daca nu sunteti in stare, mana pe lopeti si lumea va zice ca la PRoTv "jos palaria"
miai:
(14 Februarie 2010, 23:55)
Fraaaatilor, dar in Amara nu ia nimeni nici macar o masura? Se fura ca in codru. Politia din Amara, pe drumul fermei circula tot felul de pungasi si spargatori! Am prieteni carora li s-a spart masina, casa, garajul in AMARA. LUATI MASURI, POLITIA ROMANA!!! (daca nu cumva faceti bara-bara cu hotii). Redactia, va rog faceti o situatie cu reclamatiile de furt de pe raza "orasului" Amara si veti constata cu mare stupoare numarul mare de plangeri de furt comparativ cu numarul de cazuri rezolvate (adica ZERO). NU SE POATE ASA CEVA. Nu se pot face filtre, macar, pe drumul ala nenorocit al fermei????????

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 02 Iul 2026
232 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Programul casieriilor RAJA Constanța de 1 iunie 2020

RAJA Constanța aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în data 1 iunie 2020, activitățile societății se desfășoară în regim de foc continuu. În continuare, sute de angajați au ca misiune principală producția, distribuția, calitatea apei și epurarea acesteia, îndeplinind sarcinile specifice în condiții de izolare la locul de muncă, pentru a preveni disfuncționalitățile majore ce ar putea perturba asigurarea serviciilor esențiale. ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 14:25
(2447 vizualizări - 0 comentarii)


Direcția Generală Anticorupție, la ceas aniversar-15 ani de activitate

30 Mai 2020-Ziua Aniversară a Direcției Generale Anticorupție (DGA) coincide în mod fericit în acest an cu împlinirea a 15 ani de activitate. Direcția Generală Anticorupție este o structură tânără a Ministerului ...[citește_toată_știrea]

29 Mai 2020, 11:45
(4874 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Tânăr rănit într-un accident rutier

Un accident rutier s-a produs miercuri, 27 mai 2020, în sensul giratoriu de la breteaua către Autostrada Soarelui. În timp ce un bărbat, de 24 de ani, din Făcăeni, conducea un autoturism dinspre breteaua ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 17:25
(2481 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


IPJ Ialomița: Programul ghișeelor de eliberare a certificatelor de cazier judiciar/integritate comportamentală

IPJ Ialomița informează cu privire la programul hișeelor de  eliberare a certificatelor de  cazier judiciar/integritate comportamentală. Acesta este:
-Ghișeu POLIȚIA MUNICIPIULUI SLOBOZIA ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 17:20
(9343 vizualizări - 1 comentariu)


Slobozia: Campanie de donații pentru copiii nevoiași

Centrul Cultural «Ionel Perlea» din Slobozia, în parteneriat cu voluntarii Crucii Roșii-filiala Ialomița, dă startul unei campanii de sprijin a copiilor nevoiași, denumită «Cutiuța cu surprize». «Cutiuța ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 17:15
(2494 vizualizări - 1 comentariu)


Grupul de Comunicare Strategică: 359 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 28 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 359 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

28 Mai 2020, 16:05
(2402 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 355 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Miercuri, 27 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 355 cazuri de infecții COVID-19. ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 16:10
(3837 vizualizări - 0 comentarii)


Sărățeni: Arestat pentru «refuz de prelevare a mostrelor biologice»

Polițiștii ialomițeni au acționat pe raza județului pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor pedepse privative de libertate. Astfel, în ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 14:40
(2463 vizualizări - 0 comentarii)


Sinești: Beat la volan

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control, pe raza comunei Sinești, un autoturism condus de un bărbat, de 30 de ani, din București. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică a fost ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 14:35
(2605 vizualizări - 0 comentarii)


Bucu: Lemne confiscate de polițiști

Polițiștii din Slobozia au confiscat 1,3 metri cubi de material lemnos, transportat fără documente legale de un tânăr, de 31 de ani, din județul Vrancea. Acesta a fost identificat pe raza localității Bucu ...[citește_toată_știrea]

27 Mai 2020, 14:30
(4495 vizualizări - 0 comentarii)


Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Episcopia Sloboziei și Călărașilor: Hramul Catedralei Episcopale

Joi, 28 mai 2020, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte episcop Vincențiu, Episcopia Sloboziei și Călărașilor va sărbători hramul de primăvară al Catedralei Episcopale «Înălțarea Domnului» din Slobozia ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 17:05
(3891 vizualizări - 0 comentarii)


Acțiuni preventive desfășurate de polițiștii ialomițeni

Polițiștii ialomițeni au acționat luni, 25 mai 2020, pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și siguranței publice. În urma activităților desfășurate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 16:30
(3670 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Bătrân de 87 de ani, mort din cauza COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică informează cu privire la decesul unui bătrân, de 87 de ani, din județul Ialomița, din cauza infecției cu noul Coronavirus (SARS-CoV-2). Acesta a fost confirmat pozitiv pentru ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 16:20
(4275 vizualizări - 2 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 354 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Marți, 26 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 354 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

26 Mai 2020, 16:10
(4010 vizualizări - 0 comentarii)


Tudorița Ionescu, învestită în funcția de subprefect al Ialomiței

«În ședința de Guvern din data de 21 mai 2020 a fost aprobată Hotărârea nr. 399, publicată în Monitorul Oficial nr. 431 din 22.05.2020, privind exercitarea, cu caracter temporar, în condițiile legii, a ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 19:25
(7055 vizualizări - 3 comentarii)


Accident rutier pe centura Sloboziei

Accident rutier pe centura Sloboziei

Pompierii din Slobozia, împreună cu paramedicii SMURD au intervenit în după amiaza zilei de luni, 25 mai 2020, pentru a acorda îngrjiri medicale victimelor unui accident rutier. Evenimentul s-a petrecut ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 17:10
(4150 vizualizări - 0 comentarii)


Movilița: S-a izbit de un alt autoturism și a fost proiectat cu mașina într-un copac

Sâmbătă, 23 mai 2020, în jurul orelor 17,00, polițiștii rutieri au intervenit, pe raza comunei Movilița, la un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane. Din verificările efectuate a reieșit ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 16:35
(8749 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Beți și fără permise, la volan

Sâmbătă, 23 mai a.c., în jurul orelor 20,00, polițiștii din Urziceni au depistat în trafic, pe raza municipiului, un șofer de 25 de ani, cu domiciliul în Grivița, în timp ce conducea un autoturism sub ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 16:30
(2562 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 352 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Luni, 25 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 352 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate vindecate ...[citește_toată_știrea]

25 Mai 2020, 16:10
(3396 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 347 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Sâmbătă, 23 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 347 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

23 Mai 2020, 16:05
(3108 vizualizări - 0 comentarii)


Manasia: S-a răsturnat cu mașina

Manasia: S-a răsturnat cu mașina

O tânără de 19 ani și un bărbat de 23 de ani au fost victimele unui accident rutier petrecut în dimineața zilei de vineri, 22 mai 2020, pe raza localității Manasia. Aflat la volan, bărbatul de 23 de ani ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 17:40
(3257 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Manasia accident


Audiențe digitale pentru clienții ENEL

Începând de luni, 25 mai 2020, companiile E-Distribuție, operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul Grupului Enel în România, vor introduce o soluție digitală pentru audiențe, prin intermediul ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 17:25
(2577 vizualizări - 0 comentarii)


Rată de vindecare a pacienților COVID-19 de 64% în Spitalul Fetești

Reprezentanții Spitalului Municipal «Anghel Saligny» Fetești au precizat faptul că 64% dintre pacienții bolnavi de COVID-19 s-au vindecat. Estimativ, în cadrul unității medicale, au fost internați 187 de ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 17:05
(3702 vizualizări - 0 comentarii)


Axintele: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Coșereni au reținut un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din comuna Axintele, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de «amenințare», «nerespectare ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 16:40
(2665 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Se prelungește perioada de acordare a indemnizației de șomaj

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița informează cu privire la faptul că beneficiarii de indemnizație de șomaj, aflați în plată la data de 22 mai 2020, dreptul la indemnizație de șomaj ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 16:20
(8753 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 346 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Vineri, 22 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 346 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate ...[citește_toată_știrea]

22 Mai 2020, 16:05
(3102 vizualizări - 0 comentarii)


Grupul de Comunicare Strategică: 342 cazuri de infecții COVID-19 în județul Ialomița

Joi, 21 mai 2020, conform Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Ialomița au fost raportate 342 cazuri de infecții COVID-19. Între timp, la nivelul întregului județ au fost declarate vindecate ...[citește_toată_știrea]

21 Mai 2020, 16:10
(3176 vizualizări - 0 comentarii)


Feteși: Lovit de tren la trecerea de cale ferată

Un bărbat de 49 de ani a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la București după ce a fost lovit de un tren de marfă. Accidentul s-a petrecut în dimineața zilei de miercuri, 20 mai 2020, când ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 18:20
(3301 vizualizări - 0 comentarii)


IȘJ Ialomița: Modele de bună practică privind educația on-line

Inspectoratul Școlar Județean Ialomița a dat publicității lista localităților unde administrațiile locale au făcut eforturi pentru a-i sprijini pe elevii fără posibilități materiale să aibă acces la resursele ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 18:10
(4210 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Pasagera unui taxi, victimă a unui accident rutier

O femeie de 29 de ani, din Fetești, pasageră a unui taxi, a ajuns la spital după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier produs miercuri, 20 mai 2020. Șoferul taxiului nu a respectat ...[citește_toată_știrea]

20 Mai 2020, 17:05
(4177 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești accident


Ultimele comentarii
Gigel în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Dumitre în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Părinte mulțumit în Promovabilitate de 70,9%, absenteism ridicat și fără medii de 10! Gio în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a @Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Alecu în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cositoru Dumitru în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a apartament 2 camere Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 garsonieră de închiriat Slobozia în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 1 iulie 2026 SeGeRistu în Sistemul de Garanție-Returnare SGR plasează Ialomița în topul reciclării Curiosul în «Motorul» economic privat al Ialomiței alegator în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență KOMUNIKATOR în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Liga a IV-a în Unirea își conturează lotul pentru Liga a II-a după intrarea în insolvență Mary în «Motorul» economic privat al Ialomiței Slabu în FC Bărăganul Ciulnița a ratat promovarea în Liga a III-a Cetatean3 în «Motorul» economic privat al Ialomiței @boss în Ce miracol, ce minune/CNAS face concurs «pe bune» Cetatean 2 în «Motorul» economic privat al Ialomiței Cetatean în «Motorul» economic privat al Ialomiței

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...