Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ULTIMA ORĂ

11,9 milioane de euro pentru plata pe suprafață

«Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a autorizat suma de aproximativ 11,9 milioane euro, reprezentînd diferența față de plata pe suprafață acordată în avans pentru campania SAPS 2009, precum și sprijinul aferent Plăților Naționale Directe Complementare» se arată într-un comunicat de presă remis de reprezentanții APIA. Astfel, din suma totală autorizată, 4,3 milioane de euro reprezintă diferența față de avansul din SAPS acordat începînd cu data de 16 octombrie 2009. De acest sprijin financiar vor beneficia 75500 fermieri care au îndeplinit condițiile impuse de regulamentele europene și pentru care, în urma controalelor, nu s-au constatat discrepanțe față de datele declarate în cereri. Totodată, suma de 7,6 milioane de euro reprezintă contribuția de la buget și fonduri FEADR pentru plata Plăților Naționale Directe Complementare în cadrul măsurilor/schemelor de sprijin pe suprafață.
Peste 778 mii de fermieri au beneficiat de avansul din SAPS, valoarea plăților fiind de 309 milioane de euro. Conform regulamentelor europene, plata pe suprafață se poate acorda începînd cu data de 1 decembrie, însă pentru anul 2009, plata s-a efectuat începînd cu 16 octombrie. Plățile sînt efectuate în RON, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2009, Banca Centrală a stabilit un curs de 4,2180.

15 Februarie 2010, 12:09 (17362 vizualizări - 0 comentarii)


Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Joi 27 Aug 2026
363 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

Sancțiuni de peste 21 mii de lei aplicate de polițiștii ialomițeni

În urma unor activități de prevenire desfășurate de polițiștii ialomițeni pe liniile de Ordine Publică, Rutieră și Investigații Criminale, oamenii legii au aplicat 96 de contravenții a căror valoare a depășit ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 17:35
(3229 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiuni preventive împotriva delincvenței juvenile

Acțiunile cu caracter preventiv inițiate de polițiștii ialomițeni cu scopul de a preveni faptele antisociale în rândul elevilor din județ continuă. Oamenii legii s-au aflat marți, 5 decembrie 2017, la ...[citește_toată_știrea]

7 Decembrie 2017, 17:20
(4873 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Fără permise și beți, la volan

Luni, 4 decembrie 2017, un bărbat de 56 de ani, din Gheorghe Doja, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice deși a consumat anterior băuturi alcoolice ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 18:25
(4645 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Incendiu la o magazie

Duminică, 3 decembrie a.c., pompierii ialomițeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la rezerva de lemne a unui cetățean din Fetești. Pompierii de la Stația Fetești au intervenit pentru ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 18:05
(3616 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești incendiu


Daruri de Moș Nicolae la Protopopiatul Slobozia

Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița «Piticot» din municipiu, a desfășurat marți, 5 decembrie 2017, activitatea «Din inimă pentru inimă-daruri de Moș Nicolae». Micii creștini, susținuți de ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 17:30
(4440 vizualizări - 0 comentarii)


Accidente la Bărcănești și Căzănești

Marți, 4 decembrie 2017, pe șoselele ialomițene s-au produs două evenimente rutiere soldate cu rănirea a două persoane. Primul dintre acestea s-a produs în jurul orei 7,30, pe raza comunei Bărcănești, și ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 17:20
(5381 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Cereri de acord pentru subvenția la motorină

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează potențialii beneficiari că, până la data de 3 ianuarie 2018 inclusiv, se depun Cererile de acord pentru finanțare, ajutor de stat pentru reducerea ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 16:40
(5979 vizualizări - 0 comentarii)


Gheorghe Doja: A murit strivit de autoturism

Un accident rutier produs pe raza comunei Gheorghe Doja în seara zilei de sâmbătă, 2 decembrie 2017, s-a soldat cu decesul unui bărbat de 67 ani. Garda de intervenție Slobozia a fost alertată în jurul orei ...[citește_toată_știrea]

5 Decembrie 2017, 11:25
(6443 vizualizări - 0 comentarii)


Cotorca: Autocar cuprins de flăcări, 41 de pasageri în pericol

Un autocar cu 41 de pasageri la bord a luat foc în timpul mersului, în seara zilei de duminică, 3 decembrie 2017. Oamenii au fost evacuați de urgență din mașina cuprinsă de flăcări. Autocarul se deplasa ...[citește_toată_știrea]

3 Decembrie 2017, 23:34
(8041 vizualizări - 0 comentarii)


Violator din Urziceni, arestat preventiv

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni au solicitat recent arestarea preventivă a unui bărbat din municipiu, acuzat de «viol». Acesta a intrat în casa unei vecine, a bătut-o cu bestialitate ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 17:25
(5711 vizualizări - 0 comentarii)


ISU Ialomița: Atenționare de la pompieri

În perioada sezonului rece, numărul de incendii produse la locuințe și gospodării ale cetățenilor crește, iar pagubele materiale sunt de cele mai multe ori însemnate. Uneori, flăcările iau vieți omenești ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 12:40
(4338 vizualizări - 0 comentarii)


Percheziție la Borănești

Percheziție la Borănești

Miercuri, 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au organizat și desfășurat activități în cadrul unui acțiuni pe linia verificării respectării regimului ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 11:25
(4932 vizualizări - 0 comentarii)


Polițiștii ialomițeni, la datorie în minivacanța de 1 Decembrie

În perioada 30 noiembrie-4 decembrie a.c., peste 150 de polițiști ialomițeni vor fi zilnic la datorie și vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică atât în mediul urban, cât și în cel rural, în ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 11:10
(6991 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Sfântul Apostol Andrei-obiceiuri de iarnă»

Miercuri, 29 noiembrie 2017, Protopopiatul Slobozia, în parteneriat cu Grădinița «Piticot», a organizat activitatea cu tema «Sfântul Apostol Andrei-obiceiuri de iarnă». Pentru început, părintele protopop ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 10:20
(5993 vizualizări - 0 comentarii)


ITM Ialomița: Campanie națională de prevenire

Inspecția Muncii pregătește o campanie națională de conștientizare care urmărește informarea, prevenirea și nu sancționarea angajatorilor. Astfel, în perioada 4 decembrie 2017-31 ianuarie 2018, Inspecția ...[citește_toată_știrea]

30 Noiembrie 2017, 10:05
(7139 vizualizări - 1 comentariu)


Fetești: Bătrână înșelată în curtea locuinței. I s-au «descântat» bijuteriile!

O femeie de 83 de ani, din Fetești, a fost înșelată de o persoană necunoscută, care i-a «descântat» bijuterii în valoare de 1000 de lei. Fapta a fost sesizată Poliției Fetești, luni, 27 noiembrie 2017, ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 18:35
(10943 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Șomajul, în creștere ușoară

La sfârșitul lunii octombrie 2017, în evidențele  Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița se aflau înregistrați 6202 șomeri, din care 899 șomeri indemnizați, respectiv 5303 șomeri ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 18:25
(4325 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Fetești

Pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate și descurajarea comportamentelor de tip infracțional, în noaptea de duminică spre luni, 26/27 noiembrie 2017, polițiștii feteșteni au organizat și desfășurat ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 18:10
(5092 vizualizări - 0 comentarii)

Taguri: Fetești razie


Protopopiatul Urziceni: Campanie de donare de sânge

Pentru a veni în sprijinul semenilor noștri aflați în suferință, luni, 27 noiembrie 2017, în intervalul orar 8,00-12,00, Biroul de Asistență Socială din cadrul Protopopiatului Urziceni a continuat acest ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 17:55
(4697 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: «Costică Acsinte din casele noastre»

Consiliul Județean Ialomița și Asociația Culturală «Atelierele Albe», prin Centrul Cultural UNESCO «Ionel Perlea», au vernisat expoziția «Costică Acsinte din casele noastre». Expozița este un proiect al ...[citește_toată_știrea]

28 Noiembrie 2017, 10:55
(4027 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Țăndărei. Femeie acroșată de un autoturism!

Poliția a fost sesizată vineri, 24 noiembrie a.c., cu privire la faptul că pe raza orașului Țăndărei s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane. Astfel, în timp ce o tânără, de 29 de ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2017, 11:55
(4592 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor

Vineri, 24 noiembrie a.c., polițiștii ialomițeni au desfășurat activități specifice în locurile și zonele de interes operativ de pe raza județului, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

27 Noiembrie 2017, 10:50
(3117 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Internațională Împotriva Violenței Asupra Femeii»

Ziua de 25 noiembrie reprezintă, la nivel internațional, «Ziua Internațională Împotriva Violenței Asupra Femeii». Cu această ocazie, polițiștii ialomițeni vor desfășura activități ce au ca scop conștientizarea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 18:20
(4628 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Beat la volan

Un bărbat de 51 de ani, din Țăndărei, a fost depistat de către polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, deși consumase anterior băuturi alcoolice. Cel în cauză ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 18:10
(4396 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Acțiune a polițiștilor la Fetești

Joi, 23 noiembrie a.c., polițiștii feteșteni au desfășurat activități specifice în locurile și zonele de interes operativ de pe raza de competență, pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 17:55
(4011 vizualizări - 0 comentarii)


Protopopiatul Slobozia: «Săptămâna legumelor și a fructelor donate»

În perioada 13-23 noiembrie 2017, Protopopiatul Slobozia a desfășurat Campania «Săptămâna legumelor și a fructelor donate». Scopul acestei activități a fost de a sensibiliza elevii și cadrele didactice ...[citește_toată_știrea]

24 Noiembrie 2017, 15:45
(6013 vizualizări - 0 comentarii)


Accident la Miloșești. «Șoferul» fără permis și beat la volan, a intrat cu mașina în pom!

Miercuri, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 17,00, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că în localitatea Miloșești s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale. Astfel, polițiștii ajunși ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 18:15
(5182 vizualizări - 0 comentarii)


Reviga: Arestată pentru «trafic de minori» și «pornografie infantilă»

Polițiștii de Investigații Criminale din cadrul IPJ Ialomița au acționat pe raza de competență, pentru depistarea persoanelor urmărite, dispărute de la domiciliu sau care se sustrag de la executarea unor ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 17:10
(6077 vizualizări - 0 comentarii)


Ialomița: Atenție, se opresc gazele!

Distrigaz Sud Rețele efectuează lucrări programate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale pentru creșterea gradului de siguranță și continuitate în alimentarea cu gaze naturale. Distrigaz Sud Rețele ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 16:35
(4968 vizualizări - 0 comentarii)


Razie de amploare la Urziceni și Bărbulești

Razie de amploare la Urziceni și Bărbulești

Polițiștii ialomițeni au organizat miercuri, 22 noiembrie a.c., acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță publică pe raza municipiului Urziceni și a localității Bărbulești, fiind angrenați aproape ...[citește_toată_știrea]

23 Noiembrie 2017, 16:25
(5307 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
Nae în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Daciana în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Ionela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Mircea în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Stela în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Andrei în Inspectori școlari, înlocuiți din funcție la propunerea șefului Învățământului ialomițean Tanu în Pod militar de pontoane la Țăndărei! Tesla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Tanta în Pod militar de pontoane la Țăndărei! parteneriat strategic în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» Vigi în Pod militar de pontoane la Țăndărei! blablabla în Parteneriate strategice între administrația județeană și unele primării ialomițene pentru «eficiență energetică» cetatean în Lovitură de teatru în prelungiri Morfeu în Lovitură de teatru în prelungiri Nimeni Altu în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Gloria în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia Mihai în Între promisiunile video ale primarului Potor și realitatea orașului Mary în EXPUR SA, «pilonul economic» al județului Ialomița cetatean în Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, vizită oficială la Slobozia cetatean în Noi tarife pentru comercianții din Bazarul Municipal

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...