Ai intrat pe cel mai citit site din Ialomița!

ANCHETĂ

Copil nenorocit urmare a unui malpraxis grosolan?

Copil nenorocit urmare a unui malpraxis grosolan?

• Părinții unei fetițe aduc grave acuzații unui medic
• Situație fără precedent la Spitalul Slobozia
• Secția de Ginecologie, pe un butoi de pulbere

Pe un butoi de pulbere stă Spitalul Județean de Urgență Slobozia. Una dintre secțiile unității sanitare a devenit un adevărat ring de box, între o tînără doctoriță și întreaga echipă de medici. Atît de aprinse sînt spiritele pe palierul compartimentului medical încît și ultimul muncitor din curtea instituției cunoaște scandalul... Acuzații, injurii, jigniri și îmbrînceli, toate în interiorul Spitalului Județean și sub atenta observație a pacienților. Mai grav decît toate acestea sînt însă învinuirile de malpraxis, de neglijență în serviciu și încălcarea unor norme doctoricești ce plutesc în jurul unui medic. Una dintre acuzații se distinge dintre toate, tocmai prin natura sa sensibilă. Este vorba de un copil de numai cîteva luni ce, în urma unor erori medicale, are acum grave probleme de sănătate. «Dar oare pînă unde pot ajunge aceste greșelile medicale?» se întreabă, acum, părinții neputincioși...

Scandal de proporții între medicii ginecologi
Oricine a avut posibilitatea, nefericită ce-i drept, de a sta cîteva zile pe secția de Obstretică-Ginecologie a Spitalului de Urgență Slobozia, a putut să simtă pe propria piele conflicul ce mocnește de mai multe luni de zile între medicii ce ar trebui să vegheze la sănătatea pacienților. Conflicte deschise, țipete și injurii, toate pe holurile Secției Obstretică-Ginecologie a Spitalului Județean. Vrînd-nevrînd, bolnavii sînt obligați să asiste la scandalul monstruos între medici... Miza «războiului»? Orgolii de supremație. Conflictul între medici pare să fi început în urmă cu aproape un an de zile, moment în care echipa de medici a fost întregită prin venirea unui nou doctor. Medicul Valentina Dinu, ginecolog de meserie, pare să fi tulburat apele liniștite ale Secției cu pricina. La scurt timp de la venirea domniei sale, întreaga echipă medicală s-a dezbinat, iar acuzațiile au curs din ce în ce mai multe... «Pretinde că noi toți sîntem niște proști, iar ea este mult mai deșteaptă ca noi. Ne insultă și nu acceptă nici minimul de colaborare. Or noi nu putem evita această minimă colaborare, fiindcă intrăm cîte doi medici în sala de operații» susțin doctorii supărați. Reticenți în a face publice pățăniile din timpul gărzilor, medicii sînt jenați de conflictul ce capătă amploare pe zi ce trece. «Nu se poate. Uneori, la scenele de nervi ale doctoriței sînt părtași chiar și pacienții... Deși nevinovați, aceștia asistă la urletele ei. Cum să ne respectăm statutul de medici în aceste condiții?» spun doctorii. Pe lîngă replicile acide ale medicilor, mai interesante sînt poveștile probate de aceștia. «Într-o zi, a venit cu un domn doctor de la București cu care a intrat în sală. Nimeni nu a știut cine este. Nici măcar dacă era medic. L-a luat în sală drept „mîna a doua“, iar în documente l-a trecut pe medicul Nicolae, cel care ar fi trebuit să intre cu ea în sală. A făcut fals în documentele medicale! Atît ea cît și așa-zisul medic de la București sînt în pericol...» susțin doctorii. Conflictul a căpătat amploare și totalizează, pe zi ce trece, mai mulți perdanți, pacienți cărora le este suprimat dreptul la asistență medicală...
Ultimele noutăți din Secția de Ginecologie aproape că scandalizează lumea medicală. Recent, medicul Valentina Dinu și-a prezentat public, printre colegii de serviciu, evlavia ortodoxă accentuată căpătată peste noapte și care nu-i mai «îngăduie» să efectueze chiuretaje la locul de muncă. Resemnați, ginecoligii spitalului i-au acceptat condiția, permițîndu-i să nu mai realizeze aceste manevre medicale. Curiozitatea noastră jurnalistică ne-a împins însă și am solicitat, telefonic, centrului medical privat unde medicul Dinu profesează în timpul liber, o programare tocmai pentru efectuarea unui chiuretaj. «La noi nu face decît doctorița Dinu, dacă vreți vă dau numărul dumneaei de telefon să vă programeze. Costă 200 lei» a rezumat reprezentantul centrului medical. Evident, noi nici măcar nu bănuim că refuzul de a efectua chiuretaje medicale în spital ține de costurile infime ale acestei manevre medicale în regim de stat...
Un aspect însă nu poate să îi fie contestat medicului Dinu. Specializările. «Una-două pleacă la specializări, cursuri și mai știu eu ce. Are mai multe specializări și diplome decît noi toți la un loc. Însă nu poți să lași gărzile în sarcina oricui și să te duci să te specializezi» mai spun doctorii. Peste toate acestea, însă, o poveste cutremurătoare, tragică și revoltătoare abia ieșită din scutecele maternității este pe cale să explodeze...

Copil nenorocit urmare a unui malpraxis grosolan?
Părinții unei fetițe de doar cîteva luni o acuză pe medicul ginecolog Valentina Dinu de malpraxis. Pe cît de tristă, pe atît de reală, povestea se concretizează în suferințele inimaginabile ale copilașului, nimic altele decît urmări ale unor erori medicale. Acum, fetița este bolnavă, iar părinții, tineri, abia dacă mai pot vorbi despre nefericitul eveniment. Iar diagnosticul: epilepsie focală simptomatică, sindrom bipiramidal, tulburare globală a dezvoltării, microcefalie, encefalomalacie multichistică de cauze perinatale! Se pare că lungul șir de diagnostice medicale au fost puse copilului ca urmare a unei suferințe grave la naștere. Părinții fetiței sînt tineri. Atît de tineri încît abia dacă pot face față nenorocirii ce s-a abătut asupra lor. Abia căsătoriți, tinerii s-au bucurat nespus de sarcină, de copilul ce avea să vină pe lume... Numai că realitatea le-a distrus visul frumos din temelii și, ceea ce avea să fie fericirea deplină, s-a transformat într-un coșmar îndelungat. O luptă continuă pentru recuperarea fetiței, zi după zi, tratamente, spitalizări...
«Începînd cu 6 iulie 2009, fiind gravidă în 33 de săptămîni, la data respectivă, am mers la controale periodice, conform recomandării medicului. Anterior acestei date, sarcina a fost monitorizată periodic, lunar, de un medic de obstetrică-ginecologie și alți specialiști din cadrul Spitalului Euroclinic București» așa începe povestea tristă a tinerilor părinți.
Prima ecografie de sarcină efectuată de medicul ginecolog Dinu, avea să concluzioneze că tînăra mămică avea o sarcină normală, fără complicații. Din nou, aproape la finele lunii iulie 2009, respectiv pe data de 22, aceleași medic constata normalitatea sarcinii, lucruri întărite și de rezultatele analizelor la sînge ale viitoarei mămici. În continuare, la începutul lunii august 2009, același medic Dinu a efectuat o monitorizare a activității cardiace a fătului, fără a constata vreo problemă. «Vizite medicale am mai efectuat în datele de 19 și 24 august cînd, de asemenea, medicul care urmărea sarcina de la 33 de săptămîni nu a constatat probleme. La controlul medical din data de 24 august, cînd vîrsta sarcinii era de 39 de săptămîni, constatînd existența unui col „lung și închis“, mi-au fost prescrise medicație orală și vaginală, explicîndu-mi că aceasta îmi va provoca contracții. Tot la controlul din această dată, medicul a stabilit ca la terminarea medicației prescrise, respectiv în data de 28, cînd era de gardă, să mă prezint la spital pentru internarea pentru a-mi provoca nașterea pe cale medicamentoasă» povestește tînăra mămică.
În concluzie, pe toată perioada de sarcină mămica nu a avut probleme de sănătate, iar sarcina și, implicit, fătul s-a dezvoltat normal, părinții fiind, pe zi ce trecea, mai fericiți în așteptarea momentului nașterii. Iar medicul Dinu împărțea asigurări asupra sănătății copilului.
Urmînd în continuare indicațiile doctorului, la sfîrșitul lunii august viitoarea mămică s-a internat în spital, deși nu avea încă simptomele unei nașteri, contracții sau alte dureri. Părinții povestesc cum că, în primele 3 zile de la internare, medicul a administrat în mai multe rînduri medicație orală, vaginală și intravenoasă pentru declanșarea sarcinii. Fiindcă nu avea sorți de izbîndă în încercarea de a induce nașterea copilului, ginecologul a insistat în aplicarea medicamentației, dar fără rezultat.
«La diferite intervale de timp, am relatat medicului Dinu Valentina că am simțit că fătul și-a modificat poziția în sensul că a coborît și că mișcările nu mai erau fel de intense ca înainte. I-am spus chiar că aș dori să nasc prin operație de cezariană pentru evitarea unor eventuale probleme ale copilului însă mi s-a răspuns că nu sînt motive întemeiate pentru o astfel de naștere» susține mămica. Evident că cele relatate de pacientă nu au justificat efectuarea de urgență a unor analize suplimentare, doctorul neluînd în calcul o eventuală suferință a copilului. Mai mult, pe toată perioada internării, medicul Dinu nu a efectuat nicio ecografie.
Cu toate acestea, momentul mult așteptat al nașterii a venit în dimineața zilei de 1 septembrie, cînd viitoarea mămică a început să simtă durerile specifice nașterii. Alegem să nu relatăm întreg șirul de detalii medicale expuse de tînără. Cert este că nașterea s-a produs după două ore, copilul venind pe lume cu anestezie peridurală.
«Am născut după aproximativ două ore cu anestezie peridurală, iar momentul premergător nașterii, în timpul nașterii și nici după ce copilul se născuse în sală nu se afla niciun cadru medical din secția de neonatologie...» adaugă mama.
Iar tragedia abia acum începea. Nou-născutul nu respira, iar medicii încercau din răsputeri o ventilație artificială. Manevra medicală a reușit și, atît copilul cît și mămica, au fost duși pe secții. La 14 ore de la naștere, fetița a început să facă convulsii, motiv pentru care medicii Spitalului Județean au decis transportarea în regim de urgență la București...
Mai mult, potrivit părinților, medicul Dinu ar fi completat foaia de observație clinică și biletul de ieșire din spital cu date false, naștere naturală, deși a fost indusă și șirul ar putea continua... De reținut însă este faptul că în foaia de observație nu au fost trecute medicațiile aplicate în mod repetat pentru declanșarea nașterii. Evident că medicii bucureșteni au primit aceste informații de la proaspeții părinți și, abia la acel moment, au început să justifice starea de sănătate a micuței...
Primele concluzii par să întărească bănuielile părinților. Sănătatea precară a copilului se datorează greșelilor medicale de la naștere. Iar, cel mai probabil, medicamentele pentru provocarea sarcinii sînt principalele motive pentru suferința copilului. Deși are doar cîteva luni, fetița nu se mișcă precum copiii de vîrsta ei, iar drumurile la spitale au înlocuit, nefericit, plimbările în parc.
Actual, copilul urmează tratamente stricte și internări periodice. Mai grav este că, fiind foarte mică, medicii nu se pot pronunța în privinața unei viitoare recuperări. Sîntem însă convinși că nimic nu e mai dureros decît această explicație dată unui tată îndurerat: «este posibil să nu meargă și să nu vorbească niciodată...».

19 Februarie 2010, 08:20 (138684 vizualizări - 39 comentarii)

Comentariile cititorilor:


victor popa:
(22 Februarie 2010, 21:31)
daca tot nu va puteti opri din comentarii de ce nu aveti curajul sa va dezvaluiti identitatea si, de la acelasi IP, trimiteti mesaje semnate cu muuuulte nume? cit despre vizualizari... nu ne-am dorit sa facem astfel de vizualizari pe cazurile de malpraxis asupra unor copii nevinovati. sau va simtiti cumva?
stimata redactie:
(22 Februarie 2010, 21:25)
un subiect captivant, mai ca nu te poti opri din comentarii.asta ca sa va faceti si voi numarul de vizualizari.
candva pacienta:
(22 Februarie 2010, 21:17)
Dar chiar toti doctorii din Spital in afara de dr. Dinu sunt nebuni si nu-si fac meseria cum trebuie. Unde au nascut toate femeile inainte sa vina dumneaei? Chiar toata lumea a mers in alte orase pt problemele de sanatate. Sau s-a inventat medicina o data cu venirea dr. Dinu. Acest conflict nu-si are rostul intr-un spital, fiindca afecteaza pacientii. Nimeni nu zice ca toti sunt sfinti, dar cred ca se exagereaza cu atatea acuzatii la adresa medicilor vechi prin mainile carora au trecut mii de pacienti.
viorica:
(22 Februarie 2010, 21:03)
La Slobozia nasc doctorii? eu am nascut cand era de garda doctorul pravat si am nascut cu asistenta, el nu mai naste de 10 ani,mi s-a spus.asta dupa ce mi-a urmarit sarcina.
redactia:
(22 Februarie 2010, 20:57)
stimatA d, bogdan, raluca, carpatica, etc (toate cu aceleasi ip). ne bucuram de-atitea si-atitea comentarii din partea domniei voastre. nu credeti insa ca ne dam si noi seama cine sinteti? chiar daca vi le-am aprobat pe toate!
d:
(22 Februarie 2010, 20:53)
cel mai bun medic din spitalul slobozia? autostrada spre bucuresti.
bogdan:
(22 Februarie 2010, 20:50)
n-o sa intalniti niciodata asa ceva intr-un spital din Bucuresti, de aceea acolo medicii au pacienti ,pt ca nu doar stau,salariile de 90 de milioane merg, barfesc si se sapa unul pe celalalt.N-au voie,exista reguli si control.Oricum spitalul Slobozia era de rasul lumii, te tratau cu medicamente de acum 15 ani,acum macar sa stim si noi cu ce-si omoara timpul ca prin saloane bate vantul.
raluca:
(22 Februarie 2010, 15:11)
tu care ai scris articolul, ai sotie? Iti doresc sa aiba parte sa nasca cu Dr Radulescu, sau macar cu seful lor de sectie.Sa vedem daca mai iti da ghes constiinta sa-i numesti pe astia medici.Dar poate naste cu moasa ,ca ei nu se deranjeaza pentru orice si scapa mai intreaga.
carpatica:
(22 Februarie 2010, 14:58)
Eu m-am internat la 4 luni si jumatate cu "placenta previa" si Doctorul Radulescu a vrut sa ma chiureteze.Daca sunt "atenta", binenteles.Doctorita Dinu care era era la vizita pe sectie s-a impotrivit iar acum am un copil de 2 luni. Fara placenta previa si fara sa-mi scoata uterul asa cum voia el.. Cine vrea sa stie adevarul sa intrebe pacientele care au fost tratate de doctorita Dinu. Barfele alea sunt niste mizerii. De ce nu-si dau numele "colegii". DE RUSINE?
popa:
(22 Februarie 2010, 14:19)
Din pacate am avut ocazia sa-l cunosc pe acest Dr. Radulescu care, fiind internata pe sectie, pentru a "certifica" sarcina, nu mi-a facut vreun ecograf sau macar un test de sarcina, ci la vizite ma tragea de sani, sustinand ca nu am nici o sarcina.Ca acum 50 de ani!!! Eram insarcinata, ce-i drept doar in 7 saptamani.
anonim11:
(22 Februarie 2010, 14:18)
ce atatea laude la adresa dr. dinu este o doctorita care abia a terminat rezidentiatul si este cu nasul pe sus iar cei sapte ani de acasa ii lipsesc cu desavarsire.Am fost gravida si am vrut sa ma iau in evidenta la ea ca sa nasc cu ea dar nu afost multumita de banii pe care i-am dat si s-a purtat foarte urat cu mine Voi credeti ca este diferita de ceilalti medici dar nu este asa EA VREA MULTI BANI CICA VINE DE LA BUCURESTI SI ESTE CEA MAI DESTEAPTA
anonim:
(22 Februarie 2010, 11:41)
niciodata nu o sa avem in spitalul slobozia medici tineri si competenti din cauza unor medici care vor respect dar ei nu respecta!!dr.dinu este un medic foarte bun care nu pretinde atentii de la pacienti, sigur asta deranjeaza pe ceilalti si pacientele s-au saturat de vorbe urate, reprosuri.doamna doctor fruntea sus si mergeti inainte nu va lasati intimidata de x,y .
28:
(22 Februarie 2010, 11:14)
asa este .de ce ne mai trebuia si director de resurse umane in acest spital? doar ca sa mai plateasca spitalul inca un salariu de peste 4000 ron. doar a fost sotie de politician
altu care stie:
(22 Februarie 2010, 10:31)
voi ati cerut opinia doctoritei despre care ati scris? ca nu o vad pe nicăieri in acest articol. si spusele acelor medici, care sunt colegi cu dansa, de ce nu sunt semnate? de ce nu ati scris si cine a declarat ceea ce ati scris?
poisson d'avril:
(21 Februarie 2010, 21:34)
Sunt pareri si pro si contra. Ceva e clar necurat in ambele tabere, e nevoie de o ancheta detaliata. Problema spagilor e deja simbol romanesc. Eu nu inteleg de ce lumea se plange in continuare, ei o dau. E de ajuns sa nu dai si gata, daca dai asta nu inseamna o ingrijire mai de calitate. Spaga o dau oamenii, nu conteaza ca unii au si tupeul sa o ceara, nimic nu te forteaza, reclamati spagile, nu o sa se rezolve peste noapte dar daca incet incet oamenii ar lua si atitudine in loc sa se planga...in timp s-ar vedea rezultate. Eu am luat atitudine in acest sens si mi-am sustinut pozitia in fata medicului respectiv. Credeti-ma ca nu am avut nimic de pierdut. E normal ca nu toate situatiile sa fie la fel, dar macar incercati. Lucrurile le fac si le schimba oamenii, incetati a va mai plange si a mai prolifera in continuare aceste situatii.

Lasă un comentariu:

Mesaj
(maximum 2000 caractere):
Vineri 23 Oct 2026
397 cititori online
Cele mai comentate
Cele mai citite
Ultima oră

RAJA Constanța: Intervenție pe strada Venus din orașul Țăndărei!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la nivelul unui branșament de pe strada Venus din orașul Țăndărei, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei potabile ...[citește_toată_știrea]

30 Iunie 2025, 13:50
(9065 vizualizări - 0 comentarii)


Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Drăgoești: Bătrână dispărută, descoperită pe câmp

Marți, 24 iunie a.c, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o bătrână de 75 de ani, din comuna Drăgoești, a plecat voluntar în cursul zilei de la domiciliul său, fără a se cunoaște ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 08:20
(4893 vizualizări - 0 comentarii)


Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul Call Center, pus la dispoziție de RAJA Constanța

Serviciul de Call Center pus la dispoziția clienților de către RAJA Constanța vine în întâmpinarea tuturor abonaților, funcționând sub forma unui robot telefonic ...[citește_toată_știrea]

27 Iunie 2025, 07:50
(6754 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Avarie la intersecția străzilor Mare cu Mică la Fierbinții de Jos!

Echipele RAJA intervin joi, 26 iunie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul sistemului de alimentare cu apă de la intersecția străzilor Mare cu Mică din localitatea ...[citește_toată_știrea]

26 Iunie 2025, 11:05
(8796 vizualizări - 0 comentarii)


Traian: Transporta lemne ilegal

Traian: Transporta lemne ilegal

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au depistat, pe raza localității Traian, un vehicul care transporta material lemnos. Întrucât au existat indicii privind nereguli referitoare la ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 16:00
(1722 vizualizări - 0 comentarii)


Slobozia: La volan sub influența alcoolului

Luni, 23 iunie 2025, polițiștii din Slobozia au tras pe dreapta un bărbat, de 48 de ani, pentru un control de rutină. În urma testării cu aparatul de etilotest, rezultatul a indicat o valoare de ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:30
(1307 vizualizări - 0 comentarii)


Țăndărei: Cercetat de polițiști pentru conducere fără permis

Polițiștii din Țăndărei efectuează verificări pe numele unui tânăr, de 23 de ani, depistat pe DN2A-E60 la volanul unui automobil fără a deține permis de conducere. Oamenii legii vor dispune măsurile ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 15:00
(10989 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

RAJA Constanța: Mai aproape de clienți prin soluții de digitalizare  

Pe lângă misiunile principale de a aduce apă de calitate la robinetele tuturor utilizatorilor și de a asigura servicii de canalizare eficiente, o preocupare constantă a societății RAJA Constanța ...[citește_toată_știrea]

24 Iunie 2025, 08:05
(4757 vizualizări - 0 comentarii)


Restricții de circulație pe A2, în zona Fetești, pentru reparații asfaltice

Marți, 24.06.2025, în intervalul orar 08,00-18,00, se instituie restricții de circulație pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Fetești pe Calea II (sensul Constanța-București), banda ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 16:20
(7539 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Lipsă apă în Cartierul Coloniști din Fetești!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 220 mm, din orașul Fetești, echipele RAJA Constanța sistează furnizarea apei ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 15:45
(3818 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 24 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Stației de Tratare și Pompare din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 09:20
(2997 vizualizări - 0 comentarii)


Urziceni: Două mașini au luat foc în urma unui accident

Luni, 22 iunie 2025, polițiștii ialomițeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Național 2, în afara localității Urziceni. Din primele cercetări, polițiștii ...[citește_toată_știrea]

23 Iunie 2025, 08:30
(2188 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Miercuri, 25 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea Formularului 177

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița informează contribuabilii persoane juridice că pot dispune de redirecționarea de până la 20% din impozitului pe profit sau a impozitului pe ...[citește_toată_știrea]

20 Iunie 2025, 12:00
(1161 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Atenționare privind un site fals care imită identitatea ANAF

Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unui site fraudulos, cu o interfață similară celei oficiale, care are ca scop colectarea ilegală de date personale ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 13:00
(2311 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: 1,23 milioane de lei, sume stabilite suplimentar în urma inspecțiilor și a verificărilor efectuate în luna mai 2025

Inspectorii cu atribuțiuni de control din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița au efectuat, în luna mai a.c., 16 inspecții fiscale (11 la contribuabili persoane juridice ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 12:20
(4332 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța: Factura electronică

RAJA Constanța încurajează clienții să aleagă soluțiile digitale pentru că sunt simple și ușor accesibile. Factura electronică este la rându-i o opțiune rapidă, sigură, eficientă, dar cel ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 10:40
(6274 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Vineri, 20 iunie 2025, termen-limită pentru depunerea unor declarații fiscale

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița reamintește contribuabililor că vineri, 20 iunie 2025, este termenul-limită de depunere al următoarelor declarații, în scopul notificării organului ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 09:00
(1666 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: 60 milioane de euro pentru fermieri prin plata Sprijinului Cuplat

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a început miercuri, 18 iunie2025, transferul sumelor aferente Sprijinului Cuplat pentru Campania 2024. Peste 43500 de fermieri vor beneficia de ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:30
(1241 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: «Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe»

În conformitate cu decizia adoptată de Consiliul Administrativ al Rețelei Europene de Prevenirea a Criminalității (EUCPN), în anul 2019 a fost lansat, la nivel european, conceptul  ...[citește_toată_știrea]

19 Iunie 2025, 08:00
(8061 vizualizări - 0 comentarii)


AJOFM Ialomița: Primă de inserție pentru absolvenți 

Pentru a încuraja încadrarea în muncă a tinerilor absolvenți, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Ialomița vine în întâmpinarea acestora prin acordarea ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 11:20
(1468 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Atenție, se oprește apa în localitatea Dridu!

Miercuri, 18 iunie 2025, în intervalul orar 09,00-16,00, RAJA Constanța va sista furnizarea apei în comuna Dridu, pentru realizarea operațiunilor de mentenanță a instalațiilor ...[citește_toată_știrea]

17 Iunie 2025, 09:45
(1528 vizualizări - 0 comentarii)


Fetești: Percheziții la hoții de cabluri electrice. Au fost reținuți doi bărbați!

Duminică, 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Politie Transporturi Feroviare Fetești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Fetești, într ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 16:20
(1986 vizualizări - 0 comentarii)


APIA: Finalizarea Campaniei de depunere a Cererilor de Plată pentru anul 2025

Agenția de Plăți si Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că la data de 13 iunie a.c. s-a încheiat Campania de primire a Cererilor de Plată aferente anului ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 11:20
(2137 vizualizări - 0 comentarii)


AJFP Ialomița: Rambursări TVA de peste 12,41 milioane de lei în mai 2025

Administrația Județeană Finanțelor Publice Ialomița, prin structurile sale fiscal-teritoriale, a rambursat în luna mai 2025, conform selecției naționale, TVA în valoare de 12,41 milioane ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 10:20
(1601 vizualizări - 0 comentarii)


18 noi subofițeri la Jandarmeria Ialomița

Colectivul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița s-a mărit cu 18 subofițeri jandarmi. Noii colegi sunt absolvenți ai Școlilor Militare de Subofițeri de Jandarmi de la Fălticeni și Drăgășani, ...[citește_toată_știrea]

16 Iunie 2025, 09:35
(1129 vizualizări - 0 comentarii)


RAJA Constanța: Se oprește apa în orașul Fierbinți-Târg!

Marți, 17 iunie 2025, echipele RAJA Constanța vor sista furnizarea apei la nivelul Gospodăriei de apă din orașul Fierbinți-Târg, pentru realizarea operațiunilor periodice de î ...[citește_toată_știrea]

13 Iunie 2025, 08:35
(4363 vizualizări - 0 comentarii)


IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

IPJ Ialomița: Activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale Adâncata

Joi, 12 iunie 2025, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au desfășurat o activitate de educație rutieră la Școala Gimnazială Adâncata. La această activitate au participat 113 copii și cadre ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 15:40
(2023 vizualizări - 0 comentarii)


DSVSA Ialomița: Amenzi de 120 mii de lei aplicate unităților fast-food

Inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Ialomița au organizat, în perioada 29 mai-10 iunie 2025, controale privind respectarea condițiilor sanitare veterinare ...[citește_toată_știrea]

12 Iunie 2025, 09:00
(2431 vizualizări - 0 comentarii)


46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

46 agenți de poliție, încadrați în structurile IPJ Ialomița

Corpul agenților de poliție din cadrul IPJ Ialomița s-a mărit cu 46 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție «Vasile Lascăr» Câmpina-promoția iunie 2025, după ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 15:55
(5994 vizualizări - 1 comentariu)


IPJ Ialomița: Infracțiuni rutiere

Luni, 9 iunie a.c., în jurul orei 7,00, pe strada Ialomiței din Slobozia, polițiștii au oprit în trafic pentru control un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din localitate. Bărbatul ...[citește_toată_știrea]

10 Iunie 2025, 14:25
(2867 vizualizări - 0 comentarii)


Ultimele comentarii
James în PSD își impune condițiile în Programul de Guvernare al premierului desemnat Luca Niculescu tot un părinte în Săli supraaglomerate și toalete insuficiente, la Grădinița «Pinocchio» din Slobozia Gigel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române alegator în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Viorel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Daniela D. în Se prelungește contractul de închiriere pentru sediul Consiliului Județean Ialomița Arogantu în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» gabi2 ănapoi în «Hrană-Apa lu’ Ionașcu-Energie» Marcel în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Aron în Șeful Poliției Rutiere Ialomița, comisarul Sorin Goagă, cercetat disciplinar de Inspectoratul General al Poliției Române Maria Ioana în Elevi cu păduchi în școlile din județul Ialomița plătică Dunăre în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Sab în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» vasile în IPJ Ialomița: 29 de percheziții domiciliare într-un dosar privind fapte de «evaziune fiscală» Cocora în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia Parinte în Un nou eșec totul_bine în Medicul Iulian Munteanu este cel mai tânăr șef al Secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Slobozia anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026 jante+anvelope în Anunțuri Mica Publicitate valabile la data de 21 octombrie 2026

cea mai/cel mai...

Cea mai/cel mai...